SELF-IMPROVEMENT//

Virusul care face ravagii în buzunarele oamenilor

Coronavirusul a dus la pierderea de vieți omenești. Și duce cu pași repezi și la pierderi financiare, cu efecte pe termen lung.


În următoare 5 minute vei afla:

– Care sunt domeniile economice cel mai grav afectate de coronavirus.
– De ce este important să ai economii în această perioadă.


Suntem în fața unei situații fără precedent: un virus închide viața socială, închide școli, magazine, centre de servicii, străzi și parcuri, chiar țări. Pe lângă pierderile umane care ne șochează, sunt și pierderi financiare pe care le vom resimți mult timp. Sunt afaceri care se închid și care nu se vor mai deschide. Sunt afaceri care se deschid, dar ca să supraviețuiască vor fi în fața unor decizii drastice. Sunt afaceri, puține, care se vor menține pe linia de plutire, cu pierderi mici sau acceptabile. Sunt afaceri, foarte puține, care vor prospera.

Pierderile financiare în afaceri

Cele mai multe afaceri vor avea pierderi financiare, foarte mari, mari, medii sau mai mici. Aceste pierderi vor afecta direct viețile angajaților lor sau viețile antreprenorilor care își vor vedea afacerile pe marginea prăpastiei. Sunt mii de proprietari de afaceri care caută disperați o soluție de a trece peste această perioadă de criză. 

Cei care organizează târguri sau evenimente cu sute și mii de participanți s-au văzut nevoiți să le anuleze. Toată munca lor de câteva luni s-a dus pe apa sâmbetei, la fel și încasările din care le erau plătite salariile până la evenimentele sau târgurile următoare. 

Zona de turism este foarte puternic afectată. Înainte ca acest virus să ajungă la noi în țară, am auzit un reprezentant din domeniul HORECA că speră să termine anul pe zero, acum este clar că anul se va închide în pierdere. Hotelurile s-au golit, oamenii de afaceri au plecat acasă, turiștii aproape că nu mai există, biletele și rezervările au fost anulate, aeroporturile sunt goale. 

În toate aceste afaceri sunt oameni care nu mai au obiectul muncii, nu mai au de ce să meargă la serviciu, sunt obligați să-și ia forțat concedii de odihnă, concedii fără plată sau să intre în șomaj. 

Tot ce ține de viața artistică s-a închis. Nici pentru angajații din această industrie nu există muncă de acasă pentru limitarea pierderilor.

Zona de servicii care nu țin de siguranța oamenilor vor fi închise în perioada următoare, fie din instrucțiunile autorităților, fie din lipsă de clienți. 

Și multe alte domenii sunt în aceeași situație. 

Din banii pe care aceștia îi încasau din activitatea zilnică susțineau afacerea, de la chirie la cheltuieli cu salariile. 

Cei care pot muta activitatea în online au o șansă de a menține activitatea la un nivel minim măcar.

Pierderi financiare pentru angajați

Toate afacerile care își închid porțile vor căuta soluții pentru a plăti, sau nu, angajații. Cei care trăiesc de la un salariu la altul, cei care au familie mare, datorii, credite, chirii și alte cheltuieli vor fi în dificultăți financiare serioase. Unii își vor primi salariile parțial, alții nu își vor primi salariile pentru perioada de pauză impusă, alții își vor pierde locul de muncă.  

Situația nu va fi deloc ușoară pentru cei care pierd locuri de muncă, contracte și colaborări. O situație în care intră în faliment un angajator este punctuală și angajații se pot reorienta către alți angajatori. Într-o situație de criză în care mai mulți angajatori intră în faliment sau fac reduceri drastice de personal va duce la consecințe pe piață pentru mai mult timp. 

Sănătatea face mai mult decât banii

Din frica de a nu-și pierde afacerea, mulți angajatori vor întârzia închiderea ușilor. Iar din frica de a nu-și pierde locul de muncă, mulți angajați se vor pune în pericol și vor merge la muncă. Să fim responsabili cu noi și cei din jur! Este greu să fii la fundul sacului, să nu ai bani suficienți de la o lună la alta și să stai acasă liniștit. Să ne gândim la cei care muncesc în domenii care țin de viața și sănătatea noastră și care nu pot avea acest confort, indiferent de pierderile financiare.

Găsiți o soluție de urgență și gândiți-vă la soluții și pe termen lung. Importantă este acum sănătatea voastră și a celor din jur.

Crizele economice fac parte din ciclul economic

Acum avem parte de o criză venită aproape peste noapte. De regulă apucăm să citim în ziare mai multe despre apropierea unei crize și valurile sunt oarecum inegale pe diferite domenii de activitate. Acest val a lovit din plin, peste tot. În perioada crizelor economice, unii se îmbogățesc: sunt cei care au afaceri ușor adaptabile, sunt creativi și văd oportunitatea sau sunt afaceri în domenii favorizate pe timpul crizei, cum ar fi acum zona alimentară, farmaceutică și de sănătate, telecom.

Fiți responsabili. Puneți bani deoparte pentru situații de urgență. 

În astfel de momente nu contează nici ultima vacanță exotică în care v-au admirat prietenii, nici diagonala televizorului sau marca telefonului. Acum sunt importanți banii pe care i-ați pus deoparte și care vă ajută să treceți cu bine de această perioadă. Nevoile sunt multe: de la medicamente, îngrijiri medicale, la mâncare și poate chiar o perioadă de timp până veniturile voastre se stabilizează.

Deciziile disperate luate în momente de criză sunt cele mai scumpe și păguboase dacă nu aveți opțiuni. Așadar, protejați-vă financiar! Este un act de responsabilitate pentru voi și familia voastră! 

Citește și:

5 lucruri pe care trebuie să le știi despre coronavirus

7 pași pentru liniștea ta financiară

S-ar putea să-ți placă și…

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

SELF-IMPROVEMENT//

5 motive ca să-i dai copilului tău o alocație lunară

SELF-IMPROVEMENT//

5 idei ca să treci cu bine orice criză financiară

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.