SELF-IMPROVEMENT//

Un mindset rigid nu e o sentință pe viață

Știai că îți poți antrena mintea pentru a cuprinde mai mult?


În următoarele 4 minute vei afla:

– De ce e important să înțelegi etapele oricărui proces de dezvoltare.
– Care e iluzia care ne blochează în zona de confort.


La ce ai eșuat azi? E o întrebare pe care probabil nu foarte mulți părinți le-o adresează copiilor lor. Într-o societate în care identitatea oamenilor e strâns legată de rezultatele pe care le obțin, unde comparațiile cu ceilalți sunt încă foarte prezente, eșecul nu e văzut cu ochi buni.

Nu același lucru se poate spune despre familia din care provine fondatoarea Spanx, Sarah Blakely. Ea povestește în multe interviuri, precum cel acordat CNN Business, cum tatăl ei nu doar că întreba seara la cină membrii familiei despre modul în care au eșuat în ziua respectivă, ci și că era dezamăgit dacă ea și fratele ei nu aveau exemple de situații în care n-au reușit ceva.

Această practică urma să le redefinească noțiune de eșec, să o transforme din ceva ce ar fi de evitat, în ceva ce te ajută să crești. Iar acest lucru e important, pentru că mintea noastră trage cu urechea non-stop la felul în care vorbim despre noi, la ce credem despre ceea ce putem și ce merităm, despre ce gândim despre lume. 

Prima veste bună este că un mindset rigid nu e o sentință pe viață. A doua este că un mindset flexibil nu e rezervat exclusiv unor oameni norocoși. Iar a treia veste bună este că, între mentalitatea rigidă și cea flexibilă, există și alte variațiuni, ele fiind capetele unui spectru. Probabil că, dacă te vei gândi la asta, vei găsi exemple de situații în care, în fața unei provocări, ai bătut în retragere, și situații în care te-ai descurcat fără probleme.

E adevărat: mintea ta e puternică. Gândurile tale îți influențează emoțiile. Emoțiile îți determină acțiunile. Acțiunile vor duce la anumite rezultate. Iar suma acestora e viața ta. Dar, ca și cu orice obiect pe care îl deții, poți alege ce să faci cu gândurile tale, la care dintre ele dai volumul mai tare, și pe care să le “dai mai încet”.

O mentalitate flexibilă (growth mindset) poate fi antrenată! Însă trebuie să ții cont că e un proces (și nu ceva ce se poate întâmpla miraculos peste noapte), care presupune schimbări mici și constante în gândire, dublate de acțiuni pe baza cărora să obții rezultate noi: dovezi că și tu poți și meriți.

3 convingeri care te ajută să-ți schimbi perspectiva

Ne spunem povești despre fiecare palier al vieții noastre: despre ce înseamnă să fii femeie sau bărbat, ce se cade să facem, cum ar trebui să decurgă viața, ce înseamnă succesul, banii, cariera, familia, religia, prietenia… Și nu doar că ne spunem aceste povești zi de zi, dar ne creăm sisteme și obiceiuri care susțin aceste convingeri, ne înconjurăm cu oameni care cred aceleași lucruri ca noi.

Unele dintre aceste credințe sunt limitative și ne țin blocați în tiparele care ne sunt familiare, pentru că presupunem că atâta timp cât lucrurile sunt previzibile, suntem în siguranță: aceasta e iluzia care ne blochează în zona de confort. Dar altele ne sprijină emoțional și ne încurajează să fim curioși, să explorăm, să acționăm. 

Printre convingerile de sprijin, care te pot ajuta să-ți antrenezi mentalitatea flexibilă, se numără și:

E în regulă să nu știi să faci lucrurile din prima 

Mentalitatea începătorului ne amintește că învățarea se întâmplă în etape și că, pentru a ajunge pricepuți la o activitate, e nevoie să exersăm. Faptul că la început nu vom performa n-are legătură cu identitatea noastră, ci e doar o etapă firească din procesul de învățare. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


E OK să greșești

Eșecul e feedback din care poți învăța și e o modalitate de a-ți îmbunătăți abilitățile. Și, mai ales, este despre ceva ce ai făcut, nu despre cine ești. Nu trebuie să-ți construiești o identitate din experiența eșecului.

Poți face lucruri grele

Dacă tinzi să funcționezi cu o mentalitate preponderent rigidă, tinzi să crezi că abilitățile tale sunt bătute în cuie: că ori te pricepi, ori ba. Asta poate duce la convingeri precum că nu poți gestiona situații grele, că dacă nu poți face ceva perfect, mai bine nu faci deloc, sau că lucrurile ar trebui să fie ușoare, lipsite de efort. Abilitățile tale pot fi îmbunătățite, iar tu poți face și lucruri care te solicită.

După cum menționam, schimbările în gândire au nevoie să fie susținute și de acțiuni ale căror rezultate să-ți îmbogățească lumea interioară cu convingeri diferite de cele pe care le-ai acumulat până acum despre tine. 

Nu vei avea o viață pe care să o iubești și care ți se potrivește ca o mănușă atâta timp cât gândurile negative te vor ține blocat în aceleași vechi povești: că tu nu poți, tu nu meriți, că e rușine să greșești, că tot ce faci trebuie să fie perfect, altfel mai bine nu faci deloc. Decât să irosești timp și energie pentru a realimenta aceste gânduri, mai bine întreabă-te care e cea mai mică acțiune pe care o poți face spre ceea ce-ți dorești. Și fă-o!

Citește și:

4 strategii pentru un mindset mai flexibil

Gândurile care-ți pot schimba radical cursul vieții

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Petronela Rotar: ”Mintea e un mecanism complicat și pervers”

OAMENI THRIVE//

Mihai Georgescu, Bere Gratis: ”Capătul puterilor e foarte departe”

SELF-IMPROVEMENT//

Uff, de ce e atât de greu să găsești pe cineva?

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.