SELF-IMPROVEMENT//

Tu decizi dacă vrei să fii fericit

Așa cum exersezi cântatul la un instrument sau vorbitul în public, tot așa poți alege să practici o atitudine fericită.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Care este unul dintre cele mai profunde daruri oferite umanității.
– Care era în viziunea lui Voltaire cea mai importantă alegere pe care o luăm în viață.


Cu toții căutăm fericirea și bucuria în viață, pentru că ele ne fac să ne simțim atât de bine! Însă ce înseamnă asta? Cum găsim bucuria? 

Știința budistă și cea yogină ne spun ceea ce deja știm: trebuie să ne liniștim mintea, să renunțăm la pofte și la regrete și să trăim în momentul prezent. Astfel vom reuși să ne folosim de forța noastră interioară pentru a dobândi fericirea. 

Știința vestică și filozofia orientală ne povestesc, de asemenea, despre compasiune, despre grijă și urmărirea unui scop lipsit de egoism, de a-i ajuta pe alții, ceea ce yoginii numesc Karma Yoga, și care poate să-ți aducă o stare de fericire, pe termen lung. 

Ambele căi te aduc tot în același punct, însă de multe ori pe parcursul drumului uiți de acel „pod” pe care trebuie să-l traversezi: alegerea pe care o faci tu ca să fii fericit. Iar ideea că mulțumirea de sine și fericirea se bazează pe alegerea pe care tu o faci în viață nu este una nouă. 

Trimis de două ori la închisoare din cauza opiniilor sale despre guvernul francez, scriitorul și filozoful din Parisul secolului al XVIII-lea, François-Marie Aroue, cunoscut pe numele său de scriitor ca Voltaire, își menține convingerea puternică că fericirea este bazată pe alegerea pe care o faci. „Cea mai importantă decizie pe care o vei lua în viață este să fii mereu într-o dispoziție bună.”

Două sute de ani mai târziu, un bărbat din Detroit, Michigan, care și-a început viața ca orfan și a scris una dintre cele mai bine vândute cărți ale tuturor timpurilor, Dr. Wayne Dyer, a spus ceva similar: „Paradisul pe Pământ este o alegere pe care trebuie s-o faci, nu un loc pe care trebuie să-l găsești”. 

Derulați înapoi 2.000 de ani, în secolul imediat după nașterea lui Hristos, și o să vedeți că aceeași idee a fost pusă pe masă de către autorul aforismelor yogine (Yoga Sutras). În cartea sa sfântă, înțeleptul Pantanjali face referință la cuvântul sanscrit santosha ca fiind o stare de mulțumire; el o descrie ca pe o practică necesară pentru a avea parte de o viață sănătoasă. Înțeleptul spunea că doar practicând această santosha și decizând să adopți o atitudine calmă în fiecare zi poți să-ți croiești o viață mulțumită și împlinită. De fapt, santosha poate fi privită ca un termen precursor al științei moderne care se referă la optimism. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Cu alte cuvinte, fericirea este o alegere: un exercițiu la care alegi să iei parte. Exact așa cum te antrenezi să cânți la un instrument, cum înveți să fii părinte, cum exersezi vorbitul în public, tot așa poți alege să practici o atitudine fericită, una de acceptare: cea mai sănătoasă alegere dintre toate. 

Da, emoțiile, mai ales emoțiile negative cu care trebuie să te confrunți, or să apară negreșit. Dar vor și dispărea. Și noi putem și ar trebui să le acceptăm și să le îmbrățișăm. În același timp, putem să alegem în fiecare zi să facem tot ce putem mai bine ca să ne găsim mulțumirea… orice s-ar întâmpla.

Vezi tu alegerea este unul dintre cele mai profunde daruri biologice oferite umanității. Spre deosebire de tigri, lei sau urși, creierele noastre ne permit să avem capacitatea de a ne opri și capacitatea de a alege apoi să răspundem în loc să reacționăm pur și simplu. Ceea ce înseamnă că fiecare eveniment singular care are loc în viețile noastre reprezintă o șansă pentru noi să alegem fericirea. Și, atunci când facem asta, din nou și din nou, în fiecare zi a vieților noastre, începem să practicăm mulțumirea. Începem să înăbușim tendințele negative pe care le avem din naștere. Începem să facem noi legături și să ne reorientăm către o stare de mulțumire. 

Zborul îți este întârziat; acceptă asta, nu te lupta, zâmbește și mergi mai departe. Dacă cineva îți taie calea, alege să-l lași să treacă pe lângă tine ca o briză ușoară de vară. Faci praf o întâlnire? Alege să vezi în asta o lecție excelentă care te va face mai bun. Fiecare aventură din viața ta este un test care-ți va arăta dacă ești în stare să privești lucrurile din altă perspectivă, dacă-ți poți corecta cursul vieții, dacă poți accepta și alege să trăiești văzând mereu partea plină a paharului. 

Fericirea stă în tine, da, și alegând să te dedici și altora te vei ajuta și pe tine să o găsești, însă trebuie să te decizi, în primul rând, dacă dorești să ai parte de fericire. 

Citește și:

2 metode surprinzătoare care aduc fericirea

Cât de mult control ai de fapt asupra fericirii tale?

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Descoperirea creativității la locul de muncă

SELF-IMPROVEMENT//

Cum să te îndoi fără să te rupi

SELF-IMPROVEMENT//

Lecții și credințe limitative de care trebuie să scapi ca să poți avea rezultatele pe care ți le dorești

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.