WELLBEING//

Top 5 cauze ascunse ale stresului cronic

Ți se întâmplă și ție?


În următoarele 5 minute vei afla:

– În ce fel se hrănesc reciproc insomnia și stresul.

– Când se simt milionarii săraci.


Prin anii 1930, un cercetător tânăr și excentric, pe nume Hans Seyle, a început să studieze efectele hormonilor ovarieni asupra organismului uman. În fiecare zi, Seyle lua câțiva cobai, le injecta hormoni ovarieni, apoi le dădea drumul și îi urmărea prin laborator. 

După câteva luni, Seyle a examinat cobaii și a constatat că dezvoltaseră tot felul de ulcerații, li se hipertrofiaseră glandele suprarenale și apăruseră modificări la nivel de sistem imunitar. La puțin timp după, Seyle a continuat experimentul și a injectat un alt grup de cobai cu soluție salină. 

Rezultatele au fost șocante: acest grup de control a dezvoltat exact același tip de simptome ca și grupul de cobai cărora le fuseseră injectați hormoni. 

Impresionat de această descoperire, Seyle a pus la cale experimente chiar și mai îndrăznețe. A supus cobaii la efort intens, temperaturi extreme și înfometare. Însă, indiferent de procedura pe care o aplica Seyle cobailor, efectele fiziologice au rămas aceleași: ulcerații, glande suprarenale mărite și sistem imunitar afectat.  În 1936, Seyle și-a publicat descoperirile în Jurnalul de Științe ale Naturii, intitulându-și articolul “A Syndrome Produced by Diverse Nocuous Agents” (Un sindrom indus de diverși factori nocivi). Contrazicând teoriile vehiculate în acea perioadă, care susțineau că fiecare boală determină o simptomatologie specifică, Seyle a susținut că fiecare boală poate fi legată și de un concept biologic pe care el l-a denumit stres. Astfel, Seyle a lansat ipoteza conform căreia, asemeni cobailor studiați în cadrul experimentului, oamenii ar avea răspunsuri similare la o gamă largă de factori de stres. Cu cât este individul mai stresat, cu atât pare mai bolnav. 

Cu toate că Seyle a descoperit și a făcut publică noțiunea de stres, a rămas în urma sa o întrebare care nu ne dă pace: din ce cauză s-au simțit stresați cobaii din experiment – sau oamenii, în general – în primă instanță?

Ce ne provoacă stres?

Înainte să explorăm cauzele care stau la baza stresului și a anxietății, e important să vorbim, pe scurt, despre ce se întâmplă în corpul uman ca răspuns la acțiunea unui agent stresor. 

Când suntem stresați, mai mulți hormoni, printre care și adrenalina și cortizolul (ambii secretați de către glandele suprarenale) sunt eliberați în fluxul sanguin. Acești hormoni determină activarea instinctului de supraviețuire față de stimulii exteriori și suspendă funcționarea normală a organismului uman, inclusiv a sistemului digestiv și a funcției de reproducere. 

Însă stresul nu este întotdeauna un lucru rău. În circumstanțe adecvate, activarea instinctului de supraviețuire este fundamentală pentru a evita pericolele și pentru a face față provocărilor intense. Însă avem o problemă când acești hormoni de stres sunt secretați constant și ajung în sânge, în ciuda absenței oricărui pericol. Rezultatul: stres cronic.

În cartea Why Zebras Don’t Get Ulcers (De ce nu fac zebrele ulcer), Robert Sapolsky, endocrinolog de talie mondială și profesor de neurobiologie la Stanford University, explorează efectele dăunătoare ale stresului cronic și dezvăluie cauzele sale principale:

1. Personalitatea de tip A

Pe la începutul anilor 1960, cardiologii Meyer Friedman și Ray Rosenman au folosit termenul ”Tip A” pentru a descrie indivizii foarte competitivi, perfecționiști, ostili, neliniștiți și foarte conștienți de presiunea timpului.

Studiile au arătat că indivizii cu  personalitate de tip A nu numai că sunt predispuși la stres cronic într-o proporție semnificativ mai mare decât restul oamenilor, ci sunt expuși și la riscuri legate de sănătate. Efectele stresului sunt asemănătoare cu cele produse de  bolile cardiace, colesterol mărit sau fumat. 

Și toate acestea, deoarece persoanele de tip A percep lumea ca fiind un mediu ostil, plin de factori generatori de stres, care le amenință integritatea. Sunt bântuiți de sentimentul că nu sunt niciodată suficient de buni și se luptă din răsputeri să  le demonstreze celorlalți că sunt competenți. 

2. Percepția legată de statutul socio-economic scăzut

În timp ce studia și alte specii, Sapolsky a descoperit că nivelul hormonilor de stres era mai mare la membrii grupului cu un statut social scăzut și mult mai mic la cei din vârful piramidei sociale. Însă, în cazul oamenilor, mai importantă este percepția legată de propriul statut și de context. 

De exemplu, un funcționar cu statut inferior din cadrul unei organizații mari ar putea dezvolta sentimentul unui statut social înalt în ipostaza de căpitan al unei echipe de fotbal amatoare. În mod egal, un manager de top din aceeași organizație ar putea avea sentimente de inferioritate pentru că este al zecelea și nu primul în ierarhia procesului decizional. 

Aceeași logică se aplică și atunci când vorbim despre statutul economic. 

Cu toate că s-a constatat că sărăcia este legată de un nivel crescut al stresului, este vorba mai ales despre percepția că ești sărac: ea este cea care-ți poate produce mult stres și anxietate. De exemplu, dacă ești milionar și ai în jurul tău doar prieteni miliardari, s-ar putea să te simți mai sărac decât dacă ai fi avut în anturaj prieteni care câștigă mai puțini bani decât tine. 

Un alt factor contextual ține de sprijinul social. Persoanele cu statut socio-economic scăzut, dar care au parte de susținere socială puternică, tind să fie mai puțin stresate decât cele cu statut socio-economic înalt, dar care au o rețea restrânsă de contacte care să le poată oferi sprijin social.

3. Odihna insuficientă

În contextul stresului, lipsa somnului alimentează anxietatea. Pe de altă parte, nivelul nivelului hormonilor de stres scade în mod natural în timpul somnului. Avem un cerc vicios: nivelul crescut al hormonilor de stres diminuează calitatea somnului și contribuie la instalarea insomniei care, la rândul ei, duce la stres și la mai puțină odihnă. 

Importanța somnului este un adevăr pe care îl cunoaștem cu toții, dar care merită să fie repetat, alături de câteva strategii fondate științific, ce îți pot veni în ajutor atunci când nu reușești să adormi.

4. Traumele din copilărie

Dr. Sapolsky susține că stresul cronic și anxietatea adultului ar putea fi consecințele unor evenimente traumatice din copilărie (abuz, mediu familial instabil, moartea sau absența unei persoane dragi). 

De fapt, este posibil ca fătul, în perioada în care se află în pântecul mamei, dacă aceasta traversează o perioadă de stres intens, să dezvolte o predilecție pentru niveluri crescute ale stresului și anxietății. 

Chiar dacă evenimentul traumatic s-a produs în trecut, mintea victimei are tendința să imagineze și să supraestimeze deznodăminte asemănătoare ale unor situații actuale. În lumea interioară a unei victime ce a trecut printr-o traumă, factorii stresori par să fie la fiecare pas și să le amenințe integritatea, iar unicul mod de a evita pericolul este alerta continuă și dezvoltarea unor mecanisme de adaptare. Nu este surprinzător că, atunci când ești în permanență vigilent la pericole, 24 din 7, ajungi la epuizare. În timp, victima poate dezvolta tulburare anxioasă și atacuri de panică incontrolabile, cu simptome precum senzația de sufocare, ritm cardiac crescut și transpirație. 

5. Sentimentul lipsei de control

Dr. Christina Maslach este cercetător, pionier în domeniul studiilor legate de burnout și susține că unul dintre predictorii principali ai stresului și burnout-ului este sentimentul lipsei de control. Acesta apare cel mai frecvent la persoanele cu job-uri cu nivel mediu de management în cadrul marilor corporații și care sunt, adesea, împovărate cu cereri de performanță, lipsă de autoritate și control slab al resurselor. Însă efectele lipsei de control pot varia de la un individ la altul, în funcție de experiențele anterioare ale fiecăruia și de percepția sa. Pentru unii, lipsa de control este un motiv de stres și anxietate. Pentru alții, poate fi incitant. 

Percepția este marea problemă

Totul este în mintea noastră, iar ea este cea care poate face din rai, iad sau din iad, rai”, John Milton. 

Cu toate că sursele stresului sunt multiple, toate au o rădăcină comună: percepția. Este lentila prin care interpretăm și dăm sens lumii din jurul nostru. Este amestecul unic de imagini despre sine, ceilalți, prezent și viitor, pe care îl are fiecare în mintea sa. Stresul cronic și anxietatea nu sunt decât produsele unei percepții negative a realității. Adică privim lumea printr-o lentilă care ne-o arată ca pe un loc plin de pericole. Iar mintea imaginează încontinuu scenariile cele mai grave. În lumea aceasta, astfel percepută, toate evenimentele și toată lumea par potențiale amenințări. În consecință, vigilența continuă (care produce și mai mult stres) pare a fi singura cale de a te proteja de amenințări. Din nefericire, cei mai mulți dintre noi trăim în această lume nesigură, competitivă și plină de pericole. Însă nu trebuie să fie așa! 

Există și o altă lume, care se vede printr-o pereche de lentile curate și neutre. Cei foarte puțini care trăiesc în această lume sunt liberi, nu sunt atinși de stres și de efectele sale nocive. Văzută prin această lentilă, lumea nu este nici un loc periculos, dar nici unul complet sigur. Viața ni se dezvăluie în moduri noi și surprinzătoare la fiecare pas. Cu toții am trăit cândva pe acest tărâm, pe când eram copii inocenți, înainte ca viața să ne scoată în cale tot soiul de întâmplări, înainte ca media și cultura să ne transforme percepția asupra realității.  

Atunci când reușim să înțelegem cum stau lucrurile, adevărul de necontestat se arată în fața ochilor noștri: cauza primordială a stresului și a anxietății este modul în care noi ne raportăm la orice. Am învățat, încă de când am apărut pe lume, să ne simțim inadecvați, să căutăm aprobarea celorlalți și să trăim dominați de panică. De aceea căutăm să controlăm mediul în care trăim și construim mental scenarii viitoare posibile. Iar rezultatul este o viață trăită în stres. 

Până la urmă, cei ce trăiesc o viață fără anxietate sunt cei care au curajul să renunțe la percepția deformată asupra realității și să se concentreze exclusiv asupra a ceea ce pot controla în momentul prezent.

Citește și:

Cum să faci față anxietății colective

Credite și griji: ce îi stresează pe mileniali

S-ar putea să-ți placă și…

MISIUNE//

Comunitățile de femei antreprenoare

WELLBEING//

Știința viselor

EFICIENȚĂ//

Cum putem aduce natura în viața de zi cu zi

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.