SELF-IMPROVEMENT//

Te simți vinovat(ă) că muncești în loc să stai cu copilul? Știm perfect cum e!

Dacă și tu te simți vinovat(ă) că lucrezi mult și nu ai timp destul pentru copil, join the club!


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce e OK să nu se potrivească socoteala de acasă cu cea din târg.
– De ce să nu pretinzi că muncești pentru camioane din plastic.  


Trăim o perioadă în care e dificil să setezi priorități, nu pentru că habar n-avem ce contează, ci pentru că relația noastră cu munca, familia, nevoia de venituri și cea de carieră sunt mai complicate ca niciodată. Alex Zamfir, autor al blogului celmaibuntata.ro și psihoterapeutul Ana Pantazescu ne-au ajutat să aflăm cum să gestionăm vina, indiferent dacă suntem mame sau tați.

Când eram în ultima lună de sarcină, mă gândeam cu bucurie ȘI panică la cele trei luni pe care îmi propusesem să le petrec acasă cu băiețelul meu. Trei luni! Wow, ce concediu! Îmi imaginam că, în principiu, urma să fie cam ca-n vacanța de vară, pe timpul facultății. Îmi propusesem să citesc câteva cărți de parenting și o duzină de romane. Să urmez o dietă ca să scap de kilogramele în plus, să colaborez în continuare cu câteva reviste și să mă odihnesc în timp ce mă conectez cu ființa pe care ardeam de nerăbdare s-o țin în brațe. Partea cu conexiunea mi-a ieșit. În rest, când citesc ce gândeam atunci, îmi vine să râd în hohote. Ah, și încă ceva. N-am stat acasă trei luni (mi se părea o perioadă de timp infinit de lungă). Am rămas un an. M-am întors apoi la birou doar ca să realizez, după câteva luni, că nu vreau să stau departe de copilul meu ca să fac o revistă mondenă și mi-am dat demisia. 

Nevoia copilului de părinți nu se termină niciodată

Am urmat o perioadă în care am muncit de acasă, într-un ritm infernal și care, totuși, mi-a adus o bucurie deplină. Profesional, am ales să mă implic exclusiv în proiecte care aveau sens pentru mine. Programul auto-impus a fost cel mai disciplinat din viața mea. Fiecare minut din zi era folosit astfel încât să am timp pentru copil, parc, scris, gătit, discuții la telefon cu clienții, aspirat, joacă. Nu știu câte ore dormeam pe noapte și nici câte fire de păr alb mi-au ieșit în acea perioadă, dar știu că eram fericită. Și totuși, când am fost nevoită să plec din București pentru două săptămâni pentru o filmare la mare, vina s-a năpustit asupra mea cu gheare de oțel. Auzisem de un milion de ori că n-ar trebui să mă simt vinovată că muncesc, că toată lumea are nevoie de bani, copiii cresc și trebuie să ne rămână ceva de făcut și după ce ei nu mai au nevoie de noi. Argumente pertinente toate, în afară de ultimul. De fapt, copiii au nevoie de noi toată viața, doar că în moduri diferite.

 Pentru mine, soluția cea mai viabilă a fost să aleg cu grijă ce fac (să aibă sens și semnificație) și să caut un program cât mai flexibil. L-am rugat pe Alex Zamfir, cel mai bun tată al lui Marc, să-mi spună cum stă treaba pentru tătici. „Tata a fost niște ani plecat din viața mea din cauza muncii și mi-a lipsit mult, așa că de multe ori, cred, mă identific cu el și mă simt vinovat mai mult decât ar trebui. Supracompensez jucându-mă mult cu fiul meu și petrecând timp cu el, chiar și atunci când aș vrea sau ar trebui să fac altceva. Ca să nu repet situația tatălui meu.” 

Psihoterapeutul Ana Pantazescu ne atrage atenția că un focus exagerat pe muncă poate transmite o idee destul de nesănătoasă copiilor și ne sfătuiește să găsim armonia: „Când muncim foarte mult și nu reușim să ne deconectăm, le arătăm un model despre cum să fii adult. Vor înțelege cât de mult contează performanța, dar vor avea senzația că e normal să ne punem nevoile personale, firești pe locul doi, din moment ce stăm atât de mult la muncă. Practic, le transmitem că singura cale de a fi OK este să fii mereu în priză. Un alt risc este să-i învățăm, fără să vrem, că mai important este să avem grijă cum suntem văzuți decât cum ne vedem pe noi înșine!”

Vina te blochează, nu te ajută

Dacă ești părintele unui copil mic și-ți imaginezi că la adolescență copilul tău va fi mult mai autonom, ai dreptate. Numai că, vei vedea, are în continuare nevoie de tine. Să-ți povestească de cine s-a îndrăgostit, să-i explici conjunctivul, să-ți trântească ușa-n nas și apoi să vină să se cuibărească lângă tine. Prin urmare, e destul de improbabil ca sentimentul de vină să dispară pur și simplu în momentul în care copilul crește. Și cum vina ne blochează, este cazul să găsim alte soluții de abordare a acestei senzații care ne roade sufletește. Până la urmă, obiectiv vorbind, cei mai mulți dintre noi trebuie să muncim. Apoi, cu puțin noroc, ne mai și place meseria noastră. Cât e normal să stai departe de copil? Care este vârsta ideală a celui mic ca să te întorci la birou? E mai bine să te întorci când e mic și acceptă mai ușor o bonă? E mai bine să aștepți să crească pentru ca să poată spune dacă i se întâmplă ceva neplăcut sau grav când nu ești acasă? Uf, un milion de întrebări care mai mult ne creează anxietate decât să genereze răspunsuri. Oricât le-am căuta pe forumuri sau în cărți de parenting, la vecini sau prieteni, adevărul este că fiecare părinte intuiește cum e mai bine pentru el și copilul său. Fiecare ne cunoaștem dinamica personală și nevoile financiare. Ceea ce știu sigur este că un părinte împăcat cu sine este o prezență mult mai sănătoasă pentru copil decât un părinte mâncat de vină pentru că muncește sau că nu muncește (la birou).

În opinia Anei Pantazescu, „Vinovăția intervine atunci când în interiorul nostru se bat cap în cap două idei opuse: Am nevoie să muncesc și Vreau să petrec timp cu copilul meu. Realitatea este că noi avem de ales între două nevoi: cea de a ne simți utili muncind- ocazie cu care ne îndeplinim și dorința de autorealizare- și cea de conectare- o nevoie care stă la baza echilibrului nostru. Dacă putem accepta ideea că avem nevoie de puțin egoism în unele cazuri (la job) pentru a ne simți bine, și în același timp că nu trebuie să fim performanți tot timpul, atunci ne putem focusa și pe timpul petrecut cu cei mici fără a ne simți atât de vinovați, oferindu-le și lor, dar și nouă, conectarea autentică de care avem nevoie-timp de calitate!”

Oferă-i copilului ce ai mai bun

Și aici sunt departe de a vorbi despre obiecte. Deși tentația e imensă pentru că e soluția cea mai simplă. Muncesc, câștig, cumpăr lucruri pentru copil ca să-i arăt că muncesc pentru el. Doar că, în realitate, copilul are nevoie de mine, nu de (toate!) lucrurile pe care i le pot eu oferi. Copiii cresc mai bine cu drăgălit, cu amintiri frumoase dintr-o ieșire la pădure, cu timp petrecut împreună fără telefoane și alte gadgeturi. Nu, nu muncește nimeni ca să golească raftul cu jucării din hipermarket. De fapt, muncim pentru că avem nevoie să ne împlinim și pe acest plan și cred cu tărie că e mai cinstit să le explicăm celor mici că profesia este o parte importantă din viața noastră, că o iubim și pe ea, că ne ține vii și ne oferă satisfacții, decât să-i păcălim că mergem la serviciu ca să le putem cumpăra păpuși sau camioane din plastic. „Eu îi spun lui Marc că, în primul rând, e important să încerce să facă ce-i place. Și că munca poate să-ți aducă multe satisfacții. Și îi mai spun că sunt un norocos că fac ce-mi place, că am un program flexibil și că mi-ar fi greu să renunț la toate astea, chiar și pentru un confort financiar mai mare”. Când suntem onești, vina ne apasă mult mai puțin, iar timpul petrecut cu copilul devine o sursă fenomenală de conectare și bucurie, în loc să rămână constant un timp încărcat cu scuze și sentimente contradictorii. Ana Pantazescu ne sfătuiește: „Indicat ar fi să petrecem timpul limitat cu cei mici așa cum vor ei! Dacă ei vor să te joci cu mașinuțele, cu păpușile, de-a v-ați ascunselea, să vă jucați cu mingea sau să gătiți, faceți-o. Dar nu oricum, lăsați telefonul într-un loc, închideți televizorul, ieșiți afară, fiți conectați la ceea ce se întâmplă. De multe ori avem tendința de a pune pe listă ca timp petrecut împreună toate activitățile la care îi ducem, însă nu este chiar așa. Copiii vor să fie văzuți, ascultați, apreciați, ca oricare alt om. Au nevoie de conectare autentică. Pentru a fi mai ușor, dacă este copilul mai mare și înțelege noțiunea de timp, puteți chiar să negociați o oră în care să faceți ce vrea el”.

Citește și:

Nicole Kidman: “Când vine vorba de maternitate, nu există bine sau rău, doar copii diferiți.”

10 moduri inteligente de a-ți descoperi adevăratul scop în viața personală și profesională

S-ar putea să-ți placă și…

WELLBEING//

Radiografia începutului de izolare: autodezvăluire asumată

SELF-IMPROVEMENT//

Cum rămâne cu sănătatea emoțională a părinților?

EFICIENȚĂ//

5 temeri de înfruntat când devii freelancer

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.