SELF-IMPROVEMENT//

Sunt timidă și nu mă tratez: de ce a fi introvertit nu este un defect

Acceptă ideea că funcționezi altfel!


În următoarele 5 minute vei afla:

– Dacă ai fost toată viața un introvertit, fără să ai habar de asta.
– Cum poți trăi ca introvertit într-o lume extrovertită, fără să te forțezi să devii o altă persoană.


O postare de Twitter văzută de curând pe internet îmi stăruie în minte: „Oamenii le spun introvertiților să fie mai vorbăreți și să iasă din zona lor de confort, dar nimeni nu le spune extrovertiților să mai tacă din gură ca să facă trăitul în zona aia un pic mai confortabil”.

Ca orice glumă cu profunzime, și aceasta are un substrat teribil de real. 

Până de curând, cuvântul „introvertit” era asociat mai degrabă cu ceva negativ: o ființă taciturnă, antisocială, retrasă. Descrierea cuiva prin acest termen adăuga, tacit, un strat de compasiune discursului: „E un introvertit, trebuie să-i acordăm circumstanțe atenuante. E… altfel”.

Automat, acest „altfel” era ceva ce trebuia reparat, schimbat, transformat. De asta există sute de cărți care îți explică în detaliu cum să te vindeci de timiditate sau să devii mai volubil, dar, în aceeași notă a postării de mai sus, nu prea există volume care să le explice extrovertiților cum să gestioneze singurătatea sau să îndure liniștea. La nivel social, e mai ușor de acceptat un expansiv zgomotos decât un taciturn analitic.

Din toată revoluția „corectitudinii politice” și a acceptării de sine pe care o trăim în ultimii ani, introvertiții au avut și ei de câștigat ceva. Au fost acceptați, în sfârșit, ca o categorie legitimă de oameni care s-au născut pur și simplu cu un temperament aparte. Nu mai bun sau mai rău, doar diferit și poate un pic mai greu de înțeles din exterior. 

În loc să li se dea sfaturi despre cum să devină altcineva, se vorbește tot mai mult și mai bine despre tehnici prin care introvertiții își pot face viața mai ușoară fără să se transforme în ceea ce nu sunt. 

Cum știi dacă ești un introvertit?

Scriu acest articol fiindcă și eu sunt o introvertită. 

De la prima mea carte despre timiditate, citită la 15 ani, am trecut prin sute de volume motivaționale, încercând nu neapărat să mă înțeleg, ci să mă „repar”. Abia după 30 de ani am făcut pace cu felul meu de a fi și am înțeles că el nu este un „defect de fabricație”, ci o caracteristică firească a personalității mele.

Introvertiții sunt oameni afectați diferit de stimulii de mediu, oameni a căror energie vine în „pachete” mai mici și mai concentrate și care au nevoie să se reîncarce mai des decât alții. Practic, extrovertiții și introvertiții sunt două mașinării cu circuitele dispuse complet diferit, inclusiv modalitatea de încărcare și specificațiile de „consum”.

Doctorul Jennifer Kahnweiler, autorul cărții The Introverted Leader: Building On Your Own Quiet Strength, explică foarte bine caracteristica principală a introvertiților: „Un introvertit își ia energia din timpul petrecut cu el însuși, în singurătate, ca și cum s-ar pune la încărcat în priză. Apoi, odată reîncărcat, poate ieși în lume și se poate lesne conecta cu alți oameni”.

Dacă pui un introvertit să vorbească ore-n șir cu oamenii, să petreacă o zi întreagă într-un loc zgomotos sau să consume un volum mare de energie socială fără posibilitatea de a sta măcar o oră singur, în tihnă, cel mai probabil la finalul zilei se va prăbuși ca după o săptămână de muncă grea. Ca un telefon cu bateria pe zero. 

Chiar dacă îi face plăcere și compania altor oameni, introvertitul are nevoie în egală măsură de propria companie, în liniște. E o nevoie vitală.

Conform cărții The Introvert Advantage, de Marti Olsen Laney, circuitele neuronale ale introvertiților chiar sunt diferite: noi procesăm toți stimulii exteriori printr-un circuit mai lung decât al extrovertiților, circuit asociat cu strategia și cu memoria pe termen lung. 

Totodată, sistemul nostru nervos funcționează pe principiul conservării energiei (deloc întâmplător, cel mai bine ne simțim lenevind cu o carte bună sau la un serial), în timp ce al extrovertiților se bazează pe consumarea energiei (ei se „hrănesc” din interacțiuni și efervescență socială). 

Așa se explică faptul că introvertiții au nevoie uneori de mai mult timp pentru a procesa informația și pot fi suprastimulați mult mai ușor: pentru ei, niciun element extern, de la un zgomot până la o discuție, nu este abordat superficial. Informația respectivă călătorește de-a lungul circuitului neuronal mai lung, intersectându-se cu amintirile, emoțiile, strategiile și gândurile de ansamblu ale persoanei. 

Chiar și când vorbește cu cineva despre o rețetă de amandină, pentru un introvertit nu este vorba doar despre cantități și ingrediente. El simte și procesează instantaneu toate referințele personale la subiect: amintiri, nostalgii, rețete pe care le-a mai citit pe aceeași temă, oameni cu care a vorbit lucruri similare. Ca un fel de motor Google intern, dar unul care nu întoarce doar informație, ci și emoție.

Nu degeaba introvertiții sunt, de regulă, mai tăcuți și mai introspectivi: cantitatea de informație pe care o procesează în fiecare moment este mai mare decât a celorlalți, așa că au nevoie să-și investească toată energia în acest proces.

Ce poți să faci ca să-ți ușurezi viața, ca introvertit?

1. Acceptă ideea că funcționezi altfel

Mulți ani, m-am criticat neîncetat pentru că nu reușeam să țin pasul cu restul lumii. După o petrecere, aveam nevoie de două zile de refacere. Dacă stăteam trei ore la un interviu, nu mai eram capabilă de alte interacțiuni interumane pe ziua respectivă. După un eveniment cu mulți oameni, simțeam nevoia să zac. Și mi-am petrecut viața încercând să schimb toate astea.

Pe site-ul Science of People am citit, cândva, o propoziție care mi-a rămas în minte. „Să ceri unui introvertit să fie mai exuberant și mai sociabil este ca și cum i-ai spune: <Te rog să nu mai fii tu însuți>”.

Brutal, dar real. Asta făcusem toată viața, prin toate tentativele mele de a trage de mine când tot ce voiam să fac era să stau, prin forțarea unor interacțiuni pe care nu mi le doream, prin răspunsul DA la invitații pentru care nu aveam tragere de inimă. Prin toate astea, îmi transmiteam la nesfârșit același mesaj: „Te rog să nu mai fii așa cum ești”.

Ba da… trebuie să fii exact așa cum ești. Doar acceptându-ți adevărata natură poți învăța să stăpânești „butoanele” cu care ai venit înzestrat. Nu să le schimbi, ci să le folosești în favoarea ta.

2. Respectă ceea ce ești

Nu-mi place să vorbesc la telefon, așa că stau cu telefonul pe silențios și cine vrea să mă găsească o poate face în cel puțin cinci alte moduri. Dacă am nevoie de o pauză, o iau fără să mă simt vinovată. Dacă nu mă simt confortabil în aglomerație, zgomot, vacarm, evit asemenea locuri care îmi secătuiesc energia. Și tot așa.

Cel mai important lucru pentru evoluția interioară a unui introvertit este să înceteze să-și mai ceară scuze pentru ceea ce este, ca și cum ar suferi de o boală.

Așa cum extrovertiții sunt vorbăreți, zgomotoși, plini de energie și li se pare perfect să fie așa, și noi trebuie să ne asumăm realitatea firii noastre ca pe o normalitate

Când ai de ales între a-ți onora nevoia de liniște, reîncărcare sau tihnă și a le face pe plac altora, iar tu alegi a doua variantă, ceea ce îți spui de fapt este „Ceea ce sunt și ceea ce vreau eu nu contează, pentru că sunt greșit”.

3. Caută soluții punctuale, nu rețete-minune

Nu există o rețetă unică, pentru că, deși „circuitele” noastre interne sunt la fel, noi, introvertiții, avem vieți complet diferite. 

Tocmai de asta, trebuie să găsim moduri de a ne reîncărca energia „din mers”. E vital să strecurăm paranteze de liniște, pentru ca existența zilnică să fie mai simplă, fără a o schimba radical.

Pe vremea când lucram în open-space, un mediu greu de suportat pentru un introvertit, momentul meu de reîncărcare era pauza de masă. Dacă o ratam și ajungeam să mănânc pe tastatură, la finalul zilei mă simțeam mult mai obosită. Acea oră însemna o plimbare și un prânz liniștit, doar eu cu gândurile mele. Când mă întorceam în birou, mă simțeam ca după un somn bun.

Analizează-ți programul dintr-o săptămână normală, observă când te simți copleșit și apasă butonul de pauză. Chiar dacă asta înseamnă să ieși pe balcon și să respiri aer curat zece minute, să urmărești un video amuzant, să citești zece pagini de carte. Sau să faci o plimbare până la cafeneaua din colț, ca să-ți iei o cafea la pachet. Un sfert de oră tu cu tine, indiferent de context. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


4. Onorează-ți punctele forte

În primul rând, faptul că ești tăcut nu înseamnă că nu ai nimic de spus. Ba chiar din contră.

Tocmai pentru că sunt analitici și gânditori, introvertiții sunt niște observatori desăvârșiți. Un introvertit „simte” energia unei încăperi, emoțiile neexprimate și dinamica relațiilor din jur. În fiecare minut în care tace, el cartografiază mental tot ceea ce se întâmplă împrejurul lui și o face din reflex.

Deși o luăm ca pe un dat, este de fapt o superputere ignorată. Gândirea profundă, ideile și legăturile pe care le facem în momentele de tihnă, simțul analitic, toate astea pot crea oportunități total diferite de cele disponibile extrovertiților. 

În loc să încercăm să încercăm să ieșim câștigători cu armele altora (discurs public, efervescență, abilități sociale), putem să oferim lumii cu totul altceva, ceva numai al nostru. Analiză, profunzime, emoție, genul de lucruri care se forjează în tăcere și  în introspecție. 

Dacă și tu ești un introvertit, aș vrea să rămâi din acest articol cu ideea că vocea ta este valoroasă, doar că modul în care te poți face auzit nu este strigând mai tare decât restul, deși poate asta ai încercat toată viața. La competiția strigatului și al ieșitului în față nu ai nicio șansă să ieși câștigător și nici nu este cazul.

În loc să te iei la întrecere cu extrovertiții, găsește propriul mod în care să-ți aduci contribuția. Vei fi surprins să descoperi că instrumentele se găsesc taman în „zona de confort” din care te-ai străduit să evadezi de când te știi. 

Uită tot ce ți-a spus lumea despre tine și împrietenește-te cu propriile instincte uitate. Nu e nimic de „reparat” la tine, doar de acceptat, de celebrat și de folosit, în sfârșit, la adevărata valoare.

Citește și:

De ce sunt empații mai anxioși

Conversația: cum facem să conteze

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Cum va arăta lumea după 15 mai? Exercițiu de imaginație

SELF-IMPROVEMENT//

Cum trăiești când ești „prea sensibil” pentru lumea asta

OAMENI THRIVE//

Diana Pavelescu, wine ambassador: ”Nu trăiești să mulțumești pe alții!”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.