WELLBEING//

Știința din spatele meditației

Descoperă legătura dintre reziliență, compasiune și meditație.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care e de fapt diferența dintre empatie și compasiune.
– De ce 60% dintre cadrele medicale s-au confruntat la un moment dat cu burnout-ul.


În 2007 am participat în calitate de colaborator și cobai la un program de cercetare având ca temă empatia, condus de către laboratorul de neuroștiințe al Universității Rainer Goebel din Maastricht. Tania Singer, conducătorul studiului, mi-a cerut să experimentez o trăire puternică de empatie, imaginându-mi oameni aflați într-o suferință atroce. Tania folosea o tehnologie de ultimă generație RMNf (imagistică funcțională prin rezonanță magnetică), disponibilă la Goebel. Această tehnologie poate urmări dinamica activității cerebrale în timp real (RMNf-tr), spre deosebire de tehnologia clasică, ale cărei date sunt interpretate după încheierea expunerii.

În conformitate cu protocolul unui astfel de experiment, celui care meditează, mie – în cazul de față, – i se cere să alterneze vreo douăzeci de secvențe în care aprofundează o anumite stare mentală, în cazul de față, empatie, cu secvențe în care subiectul se relaxează, lăsându-și mintea într-o stare neutră, fără să se gândească la ceva anume sau să aplice o anumită tehnică de meditație.

În timpul unei pauze, după o primă serie de secvențe de meditație, Tania m-a întrebat: ”Ce faci acolo? Imaginile nu seamănă cu cele pe care le vedem la alți oameni atunci când le cerem să simtă empatie pentru suferința altcuiva.” I-am explicat că eu am meditat având în minte compasiunea necondiționată, încercând să simt o trăire intensă de iubire și bunătate față de oamenii aflați în suferință, și în egală măsură, pentru toate ființele care simt.

De fapt, analiza completă a datelor efectuată ulterior a confirmat faptul că rețelele neuronale activate de meditația centrată pe compasiune sunt foarte diferite de cele activate de empatie, fenomen pe care Tania îl studiază de foarte mulți ani. În cercetările anterioare, subiecții, care nu aveau obiceiul de a practica meditația, priveau o persoană așezată în vecinătatea scanner-ului, careia îi erau administrate șocuri electrice foarte dureroase la nivelul mâinii.

Cercetătorii implicați în acest studiu au observat că în creierul celui ce observa suferința celuilalt se activau regiuni asociate cu durerea. Adică sufereau și ei atunci când erau martorii suferinței celorlalți. Mai precis, cortexul insular anterior și cortexul cingular se activează puternic atunci când simțim empatie, iar activitatea lor corelează cu o experiență emoțională negativă, de durere.

Atunci când am început să meditez asupra iubirii altruiste și a compasiunii, Tania a observat că rețelele neuronale care s-au activat în creierul meu erau cu totul altele. Rețeaua legată de trăirile emoționale negative și de suferință nu s-a activat deloc în timpul meditație asupra compasiunii, în timp ce alte regiuni corticale, care în mod tradițional, sunt asociate cu trăirile pozitive, cu sentimentul de apartenență sau cu iubirea maternă, s-au activat.

Amplificarea emoției pozitive prin compasiune se asociază cu activarea unei rețele neuronale ce include toate regiunile corticale asociate anterior iubirii (mai ales iubirii materne), trăirilor de apartenență și recunoștință, în timp ce în cazul empatiei regiunile vizate sunt cortexul insular anterior și cortexul cingular medial, deci cu totul alte rețele neuronale.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Empatia ne epuizează în timp, însă compasiunea nu

Pornind de la această observație, a fost conceput un design de cercetare menit să exploreze aceste diferențe, pentru a putea face diferența mai clar între rezonanța empatică cu durerea altcuiva și compasiunea trăită în legătură cu acea suferință. Știam de asemenea că rezonanța empatică față de suferință poate duce la epuizare emoțională și durere, atunci când este trăită intens. Iar asta se întâmplă atunci oamenii se prăbușesc din punct de vedere emoțional din cauza grijilor, a stresului sau a presiunii cu care se confruntă în viața profesională și care îi afectează într-o asemenea măsură, încât ajung la incapacitatea de a face față unor situații banale.

Burnout-ul afectează persoanele care se confruntă zilnic cu suferințele celorlalți, mai ales pe cei care lucrează în domeniul sănătății sau în domeniul social. În Statele Unite, studiile au arătat că 60% dintre cadrele medicale se confruntă sau s-au confrunta,t la un moment dat cu burnout-ul, și că o treime dintre aceste persoane au fost într-atât de tare afectate, încât au fost nevoite să își întrerupă temporar activitatea.

Pe parcursul discuțiilor pe care le-am purtat cu Tania și cu membrii colectivului său, am observat că iubirea altruistă și compasiunea se asociază cu trăirile pozitive. Astfel am ajuns la concluzia că burnout-ul ar fi de fapt o ”epuizare empatică”, și nu o ”epuizare compasională”. Cea din urmă, așadar, nu duce la suferință și descurajare, ci ne întărește forța mentală, echilibrul interior și actul de curaj și de iubire de a-i ajuta pe cei aflați în suferință. Pe scurt, din punctul nostru de vedere, iubirea și compasiunea nu conduc la epuizare și nu ne consumă, nici nu ne sensibilizează, ba, din contră, ne ajută să ne depășim oboseala și să ne recuperăm.

Atunci când un meditator budist experimentează compasiunea, el începe prin a reflecta la suferințele ființelor vii și la cauzele acestor suferințe. Pentru a face acest lucru, meditatorul își imaginează aceste diferite forme de durere pe cât se poate de realist, până la punctul la care îi devin de nesuportat. Această abordare empatică are ca scop stimularea unei aspirații profunde de a remedia aceste atrocități. Și cum simpla dorință nu este suficientă, meditatorul trebuie să își cultive hotărârea de a-și pune toate resursele în slujba absolvirii acestor semeni de suferință. Astfel, ajunge să reflecteze asupra cauzelor profunde ale durerii, precum ignoranța, care distorsionează percepția individuală a realității, sau otrăvurile mentale, care sunt ura, aviditatea și gelozia, și care generează din ce în ce mai multă suferință. Astfel, acest proces duce la dorința puternică de a acționa spre binele celorlalți. 

Exercițiul compasiunii merge mână în mână cu exercițiul iubirii altruiste. Pentru a cultiva această iubire, cel care meditează începe prin a-și imagina o persoană apropiată, pentru care el simte bunătate nemărginită. Apoi, cel care meditează încearcă să extindă ușor-ușor această trăire de bunătate către toate ființele vii sub forma unui soare strălucitor care radiază iluminând, fără excepție, tot ce îi iese în cale. 

Citește și:

Tot ce trebuie să știi despre mindfulness

Iar cuvântul anului este… „reziliență”

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Ce ne împiedică să ne exprimăm compasiunea

WELLBEING//

Legătura demonstrată științific dintre somn, bunătate și empatie

MISIUNE//

Provocarea de a fi empatic în vremurile noastre: cum e când simți prea mult?

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.