SELF-IMPROVEMENT//

„Stai cuminte!” – cea mai nocivă expresie pentru copii

Dezvoltarea copiilor este puternic influențată de explorare și de mișcare.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este important să li se permită copiilor să se plimbe 3-5 minute prin clasă, în timpul orelor.
– La ce vârstă învață copiii să spună ”nu” și de ce este o etapă importantă în dezvoltarea lor.


Există un paradox pe care l-am văzut de multe ori manifestându-se la părinți. Pe de o parte, ne dorim să fim ascultați de copil, să facă tot ce-i spunem noi, să respecte regulile, fie că au sens sau nu, îi apreciem pe copiii care “sunt cuminți”, care “stau locului”. Și e de înțeles, pentru că e mai ușor într-un astfel de scenariu. Pe de altă parte, când îi întreb pe părinți cum își doresc să fie copilul lor în viața de adult, aproape toți răspund că speră să devină un adult independent, care să ia decizii singur, care să-și exprime punctul de vedere, să fie curajos, să se descurce.

Dar șansele ca un copil care ascultă tot timpul, fără a fi încurajat sau lăsat să-și manifeste și voința proprie, să ia decizii, să exploreze situații noi, să facă greșeli, să se lovească (la propriu și la figurat), sunt destul de mici.

Explorarea și teoria atașamentului

Teoria atașamentului abordează și explică nevoia umană de a forma și întreține legături emoționale puternice cu alte persoane. Ea a fost formulată de John Bowlby, un psihiatru de copii britanic, și de către Mary Ainsworth, psiholog din Canada.

Atașamentul poate fi de două tipuri, sigur sau nesigur, acesta din urmă cu variantele: anxios, evitant și dezorganizat. Tipul de atașament se formează în primii ani de viață, în relație cu persoanele cele mai apropiate și, mai ales, cu mama. La maturitate, atașamentul devine repetabil în toate relațiile semnificative care apar și influențează foarte mult calitatea acestora.

Sunt două componente de bază în dezvoltarea copilului și crearea unui atașament securizant, încă din primii ani de viață:

  1. Siguranța – părintele este baza de siguranță a copilului, este adultul care-i oferă afecțiune, îi înțelege nevoile și îi răspunde în consecință, din moment ce copilul este complet dependent de el;
  2. Explorarea – o dată ce copilul se simte în siguranță, el începe să exploreze lumea, iar părintele trebuie să-i permită acest lucru, stabilind în același timp limite, legate de siguranța lui fizică și de impactul pe care explorarea ar putea să-l aibă asupra altor copii sau adulți. Părintele îl încurajează pe copil să descopere, îi aplaudă descoperirile, rămânând în același timp prezent și disponibil, dacă e nevoie de ajutorul lui, dar fără să-l sufoce pe cel mic.

Cu alte cuvinte, în loc să-mi doresc un copil care să stea locului tot timpul, e mai sănătos să-l las să se miște, să exploreze, atâta timp cât nu riscă să-și facă rău lui sau altora.

Copiii sunt, prin natura lor, curioși, ei vin pe lume neștiind absolut nimic despre ea și o descoperă prin propriile lor simțuri și experiențe și prin ceea ce învață de la părinți sau alte persoane semnificative din viața lor. Un părinte care își va controla excesiv copilul îi va înfrâna, în timp, această curiozitate înnăscută, iar efectele pe termen lung pot fi neîncrederea în sine și în ceilalți, lipsa de independență, anxietatea. 

Totuși, nici cealaltă extremă, de părinte permisiv care-l lasă pe copil să facă tot ce dorește, nu este una sănătoasă. Limitele sunt extrem de importante, iar ideal este să găsim o cale de mijloc, un echilibru între încurajarea explorării și respectarea unor reguli.

Aș mai aminti că, după vârsta de trei ani, copilul intră și într-un proces de diferențiere față de părinții săi, de construire a unui sine propriu (atunci când începe să spună “Eu”), iar unul dintre modurile prin care face acest lucru este să spună “Nu”, să respingă indicațiile și controlul părintelui.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Deși uneori este dificil să gestionăm astfel de momente, recomandarea este să ne uităm la momentele respective dintr-o perspectivă mai amplă, să ne întrebăm ce fel de copil vrem să creștem, cât de important e să ne asculte chiar în clipa aceea, dacă ceea ce face îi afectează siguranța și cum putem hrăni nevoia de explorare, astfel încât copilul să-și poată consuma energia și să se liniștească natural, în loc să-i spunem noi “Stai cuminte!”. 

Nu e un lucru foarte ușor și sunt puțini părinți cărora le este natural să găsească acest echilibru, pentru noi ceilalți e un proces de învățare continuu, însă fiecare pas pe care-l facem aduce beneficii atât pentru copil, cât și pentru noi și cred că merită efortul.

Explorarea și sistemul de învățământ

Ținând cont de tot ce am discutat despre nevoia naturală a copiilor de mișcare și explorare, ne putem întreba cât de potrivit sau de eficient este sistemul clasic din școli, unde li se cere să stea nemișcați (și “cuminți”) câte 50 minute, de mai multe ori în fiecare zi.

Mai multe studii arată că a le permite copiilor să se ridice din bănci și să se miște 3-5 minute în timpul clasei, făcând diverse exerciții împreună, îi ajută să se concentreze mai bine, să gândească mai rapid și să aibă rezultate mai bune la teste de evaluare. Mișcarea activează creierul și, în plus, îi energizează și îi face pe copii să vină cu mai multă plăcere la școală. Profesori din mai multe școli din Statele Unite și din alte țări au început deja să introducă aceste practici, cu rezultate bune. Rămâne de văzut când se va adapta și sistemul românesc, mai ales cel de stat, unde accentul rămâne în continuare pe metodele tradiționale. 

Neuroștiința, care studiază structura și funcționarea creierului și a sistemului nervos, a făcut progrese incredibile în ultimii ani, ajutându-ne să înțelegem cum funcționează mintea umană, cum învățăm, cum creăm noi obiceiuri, ce influențează productivitatea, cum este afectat creierul de diverse experiențe, emoții, gânduri și comportamente.

Flexibilitatea și capacitatea de adaptare la noile descoperiri, la evoluția tehnologiei și la contextul actual de viață, sunt importante atât la nivelul sistemelor sociale, cât și la nivel individual. Dacă școala nu încurajează neapărat partea practică, de mișcare și de explorare, rămâne responsabilitatea fiecăruia dintre noi să facem acest lucru.

Citește și:

Cum să creștem copii inteligenți emoțional?

17 sfaturi de la medicul pediatru pentru o vacanță de vară reușită

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 motive ca să-i dai copilului tău o alocație lunară

SELF-IMPROVEMENT//

Ce efecte are divorțul asupra copiilor

SELF-IMPROVEMENT//

Cum rămâne cu sănătatea emoțională a părinților?

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.