OAMENI THRIVE//

Sonia Argint: „Am o capacitate fantastică de a mă aduna atunci când apar dificultăți”

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce e important să identifici corect motivele pentru care ești copleșit.
– Cât de important este să știi să prioritizezi.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Sonia Argint: Viața! Bucuria de a avea înainte o nouă zi, plină de oportunități, zâmbete, încercări, reușite, mișcare, iubire. La mine lucrurile funcționează foarte simplu. Mă culc cu o intenție pentru a doua zi, cu un plan. Așa că atunci când deschid ochii, știu ce am de făcut. 

T.G.: Te grăbești de dimineață? Ești în criză de timp?

S.A.: Încerc să nu mă grăbesc, în general. Doar că nu prea-mi iese. Chiar și cu organizarea mea destul de atentă, sunt surprinsă de situații care mă decalează și intru uneori în criză de timp. De exemplu, fix înainte să ies pe ușă, copiii au brusc diverse nevoi ce nu pot fi amânate. Dar, dimineața, chiar încerc să nu mă grăbesc. Nu-mi pun ceasul să sune și nici întâlniri mai devreme de 11:00. Dar pot face asta pentru că am ales o muncă ”liberă”. 

T.G.: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

S.A.: În primul rând, pun pe hârtie tot ce am de făcut într-o anumită zi. Este primul pas, și unul chiar foarte important, pentru a avea o mai bună imagine asupra tuturor activităților. Doar la o simplă privire peste această listă se evidențiază clar care sunt prioritățile. După care mă ocup, desigur, de cele care nu suferă amânare, urmează cele care implică drumuri prin oraș, astfel încât să evit pe cât posibil traficul de la orele de vârf și apoi ce mai rămâne. Uneori, prioritățile sunt din sfera personală, alte ori din sfera profesională. 

T.G.: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

S.A.: Mă adaptez la ce-mi oferă viața, încerc să fac tot ce pot mai bun din ea și să o savurez. Am un mindset optimist de fel și o capacitate fantastică de a mă aduna atunci când apar dificultăți. Este un dar înnăscut, dar și antrenat în mod conștient. În plus, cred cu tărie că merit tot ce e mai bun pe lumea asta, lucrez în direcția respectivă și rezultatele negreșit se arată.

T.G.: Când simți că ești prea stresată sau prea copleșită de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

S.A.: Am mai multe variante și merg pe una dintre ele, în funcție de ceea ce simt. Primul lucru pe care-l fac este să conștientizez starea care m-a cuprins. Uneori, acea ”copleșeală” este doar o iluzie dată de hormoni, de exemplu, înainte de menstruație. Am tendința de a fi ușor mai melancolică. Dar știu care este motivul și tratez cu indiferență subiectul. Dacă starea este justificată de factori externi, fie stau și o trăiesc așa cum e ea, poate cu un pic de tristețe, poate cu blazare, poate cu furie… sentimente care în mod normal trec de la sine, atunci când ești luat pe sus de viață. Sau dacă vreau să ”vărs” ce am pe suflet, sun o prietenă căreia îi povestesc, uneori chiar cu lux de amănunte, ce am pățit. Am prietene deștepte cu care realmente îmi place să stau de vorbă și care știu că nu-mi place să fiu criticată. Cu alte cuvinte, mă menajează și la ele găsesc deseori înțelegere și sprijin. Dacă nimeni nu este disponibil pentru mine (că se mai poate întâmpla și asta), îmi găsesc o activitate fizică intensă, merg la sală sau alerg. Sau ascult muzică și poate dansez. Cred că avem o grămadă de opțiuni la îndemână la care să apelăm la nevoie. 

T.G.: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul?

S.A.: Este muncă aici. Tot în mod conștient scap de gândurile rele. Încerc să analizez de ce le am, să caut explicații și rezolvări. Sau mai există și varianta în care acționez ca în timpul meditației. Las gândurile să vină și să plece de la sine. 

T.G.: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

S.A.: Când mă răstesc la toată lumea din jurul meu. Mi se mai întâmplă, conștientizez apoi și tare rău îmi pare. De ceva vreme parcă mi se întâmplă tot mai rar. Și asta mă bucură. O fi semn de maturitate emoțională… 

T.G.: Ce sfat ți-ai da ție, cea de la 20 de ani?

S.A.: Așa cum am afirmat în repetate rânduri, sunt mulțumită cu alegerile pe care le-am făcut în viață. Am fost dintotdeauna un om ancorat în real și cu picioarele pe pământ. Nu am avut derapaje. Poate că ar fi fost mai bine să mă apuce ambiția cu vreo cinci ani mai devreme. Și dacă totuși ar trebui să-i spun ceva Soniei de 20 de ani, i-aș spune să aibă mai multă încredere de sine, deoarece este capabilă să realizeze o grămadă de lucruri. 

T.G.: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

S.A.: De cele mai multe ori, când discut cu oamenii, mă străduiesc să fiu foarte atentă la ceea ce au de spus, să-i ascult mai mult pe ei și să vorbesc eu mai puțin. Îmi iese, ce-i drept, dar nu tot timpul. Am, uneori, niște ușoare tendințe egocentriste. Dar cred că este un plus că le conștientizez. 

T.G.: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?

S.A.: Dacă mă interesează un subiect, am o capacitate fantastică de concentrare!


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


T.G.: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

S.A.: Nicio carte nu mi-a schimbat fundamental viața. Dar fiecare carte a adus cu sine un set nou de informații care mi-au fost utile. De asemenea sunt cărți, precum Cartea despre femei a lui Osho, ale cărei pagini am simțit că parcă erau scrise pentru mine, într-un anume moment al vieții. 

T.G.: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

S.A.: Sigur că da. Au fost câteva momente deosebit de importante pe plan personal. Dar am intrat în mood-ul meu de overthinker, am întors problema pe toate părțile și am decis ce am de făcut. Și chiar dacă mi-a fost greu, am luat cea mai bună decizie. Faptul că am devenit mamă devreme se numără printre aceste alegeri importante. Dar mai sunt și altele, ceva mai recente.

T.G.: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

S.A.: A eșua mi se pare un verb dur. Nu mă raportez așa la ceea ce nu-mi iese. Pur și simplu sunt anumite lucruri care nu trebuie să se întâmple sau care trebuie să iasă diferit față de cum mi-am imaginat eu. Doar atunci când realmente depinde exclusiv de implicarea mea și din diverse motive nu m-am ridicat la propriile așteptări, mă mai supăr pe mine, dar nu la modul foarte serios. Eu cu mine ne împăcăm destul de repede și nu ne purtăm ranchiună.

T.G.: Care este ultimul lucru pe care-l faci seara, înainte de culcare?

S.A.: Citesc câteva rânduri sau mă uit la un film/serial. Sau poate spun o rugăciune. Și-mi fac planurile pentru a doua zi. 

T.G.: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

S.A.:Verweile doch, Du bist so schön!

În traducere, înseamnă: ”Mai stai un pic, ești atât de frumoasă!”. Se referă la clipă. Este singurul citat pe care-l știu pe de rost și asta doar pentru că mi-e suficient. Înglobează tot universul meu interior. Privesc și simt fiecare moment ca pe unul prețios, pentru care sunt recunoscătoare. 

Citește și:

Antonia: ”În fiecare zi lucrez să fiu o mamă mai bună decât am fost ieri”

Andreea Raicu: ”Când comentează negativ, oamenii spun ceva despre ei”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Cosmin Stan: ”Nu las fricile să-mi spulbere liniștea”

OAMENI THRIVE//

Luiza Müller, HR Director, Orange Romania: ”Succesul este precum fericirea – îl simți sau nu, îl trăiești sau nu”

OAMENI THRIVE//

Crina Ilie, EMEA HR Leader Genpact: ”Putem avea totul în viață, dar nu în același timp”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.