OAMENI THRIVE//

Simona Tache: ”Detașarea de propriile emoții e o afacere păguboasă”

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.

Credit foto: Alex Ștefan
Credit foto: Alex Ștefan

În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce puterea include suferința.
– Ce cuvinte ar trebui scoase din limba română. Și de ce.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Simona Tache: Oamenii. Sunt preferații mei, înainte de orice altceva. Și cafeaua de dimineață. O ador. E momentul meu preferat din zi. 

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

ST: Am învățat, în primul rând, să nu mai ajung să am PREA multe de făcut. Pur și simplu nu-mi mai dau singură de lucru mai mult decât pot să duc. E foarte recentă “achiziția”. Prin toamna lui 2019, am avut revelația că mă rupsesem, tot anul, cu jdemii de cursuri de formare continuă și-mi oferisem o vacanță de vară de doar o săptămână. Anul ăsta, mi-am dat vacanță o lună și am făcut doar trei cursuri. Bravo, Simona!

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

ST: Secretul meu pentru o viață mai bună sunt trei: o gândire flexibilă, o perspectivă realistă asupra lucrurilor și trăitul în prezent. Dacă ești blocat în niște tipare rigide, poți să ai cea mai bună viață, nu te vei putea bucura de ea. La fel, dacă focusezi pe negativ, dacă vezi numai ce e rău. Cel mai sănătos nu e să fim optimiști, ci realiști. Să reușim să vedem și ce e mai puțin bun în viața noastră, dar și ce e bun. Și să rămânem ancorați în prezent. Trăitul în trecut înseamnă depresie, așa cum trăitul în viitor înseamnă anxietate. Vestea bună e că toate astea se pot învăța. Cum? Unde? La ce școală? La școala vieții, dar, ca să nu ajungem să o absolvim de-abia pe la 90 de ani, putem să alegem varianta “studii intensive”. Se numește psihoterapie. 

TG: Când simți că ești prea stresată sau prea copleșită de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

ST: În primul rând, îmi dau voie să fiu copleșită, să fiu tristă sau furioasă, să plâng. Apoi, nu rămân blocată în asta. Încerc să aflu ce nevoi am, ce m-ar ajuta, ce mi-ar face bine. Și să-mi împlinesc, pe cât posibil, acele nevoi. Iar, când nu e momentul nici pentru una, nici pentru alta, îmi țin mintea ocupată. Ultimul e un coping care funcționează strict pe termen scurt. Transformat în mod de viață, ne transformă în morți vii, în carcase goale, care fug de a simți orice. E o “afacere” proastă și păguboasă, pe care nu mi-o doresc, așa că încerc să nu mă împrietenesc prea tare cu detașarea de propriile emoții. 

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

ST: Cum ziceam mai devreme, cel mai adaptativ e să gândim realist, nu optimist. Am deprins asta, la vremea mea, prin antrenament serios, înainte de a deveni terapeut, așa încât acum îmi vine destul de ușor să văd mereu și partea bună a lucrurilor. Dar asta nu înseamnă că nu am și eu zile sau chiar perioade mai lungi în care nu mă simt prea bine. Chiar m-ai nimerit într-una dintre ele, ce să vezi?!

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

ST: Să nu am energie, să nu am chef de nimic, să nu mă mai pot trezi dimineața. Eu mă trezesc, de regulă, ușor, indiferent dacă ceasul sună la 6 sau la 9. Când nu mai sunt capabilă să sar din pat la prima alarmă matinală, ceva e în neregulă cu mine. 

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cea de la 20 de ani?

ST: ”Nimic nu se tranșează azi. Ai răbdare.” 

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

ST: Am învățat cinci ani (and counting) și m-am făcut psihoterapeut. Știu, știu, nu e chiar mică schimbarea. 

TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


ST: Singurele momente în care reușesc să mi-o mențin la 200% e în timpul ședințelor de psihoterapie. În rest, sunt și eu victima tehnologiei, țopăie și mintea mea, mult prea des, dintr-o fereastră de internet în alta. 

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

ST: Privind soarele în față a lui Yalom. 

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

ST: Cel mai de cotitură moment din viața mea a presupus, dimpotrivă, imposibilitatea vreunei alegeri. Nu există nimic mai crucial decât întâlnirea cu moartea

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

ST: Aș scoate din limba română cuvintele “a eșua” și “eșec”, pun enorm de multă și nemeritată presiune pe oameni. Aș zice că sunt unele lucruri care nu ne ies din prima sau pur și simplu nu ne ies deloc, sună mai uman și mai firesc. Și că e în regulă să fie așa. Asta e ceea ce îmi spun și mie, când ceva nu-mi iese. Că e OK, că se întâmplă, că viața e fluidă și nu se decide nimic iremediabil într-un anume moment. Că mă pot oricând replia. Că, de cele mai multe ori, când se închide sau se îngustează un drum, se deschid altele noi. Sunt atâtea perspective care ne pot face să ne simțim mai bine… Orice ne ajută, în afară de o gândire catastrofică, în alb-negru…

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

ST: Butonez Instagramul și Facebook. Da, știu, ecran = creier supraturat, dar, din fericire, nu sunt insomniacă, așa că nu ajunge să mă afecteze vizibil. 

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

ST: Știi că nu am niciunul? Am o vorbă a mea, pe care mi-o spun uneori: “Suntem mult mai puternici decât credem că suntem. Unde “să fii puternic” nu înseamnă “să nu suferi”. Aia înseamnă să fii psihopat.”

TG: În ce momente ți-a folosit empatia și cum o cultivi?  

ST: Non stop îmi folosește. Mai mult decât atât, fără ea, mi-aș pierde serviciul, m-ar concedia pacienții. Practic, m-ai întrebat despre un obiect esențial din trusa mea de scule. De cultivat, se cultivă ca orice alt mușchi din creier: prin antrenament susținut. 

Simona Tache a fost jurnalist (dar are și pregătire de asistentă medicală, pentru că a urmat un liceu din care ieși „cu o meserie”), este autoare de blog și co-autor de cărți: Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut și Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor. A absolvit Facultatea de litere, iar în 2013 s-a înscris la Facultatea de Psihologie și a făcut un masterat cu aceeași specializare. Acum este psihoterapeut și își face meseria în propriul cabinet.

Citește și:

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

Petronela Rotar: ”Mintea e un mecanism complicat și pervers”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Ana Moga, DJ Kiss FM: ”Aleg să mă pun mereu în locul celor din jur”

OAMENI THRIVE//

Andreas Petrescu, actor: ”Viața mea este cumulul luptelor mele cu mine însumi”

OAMENI THRIVE//

Ada Galeș, actriță: ”Am învățat să ascult și să am compasiune”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.