OAMENI THRIVE//

Septembrie magic cu emisiunile Thrive

Despre voluntariat, schimbări climatice și reinventare în emisiunile Thrive difuzate de Magic TV.

Adevăr sau… întâmplare

Am început săptămâna alături de Cristian Roman, de la Taxiul cu bomboane, care ne-a deslușit câteva mituri despre voluntariat. Așa am aflat că în România 2% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 14 și 35 de ani fac voluntariat, iar 34% dintre cei care nu se implică în acțiuni de voluntariat invocă lipsa timpului. Peste 80% dintre organizațiile neguvernamentale din România susțin că numărul voluntarilor a crescut în ultimii ani, fapt împărtășit și de Cristian Roman, care spune că această veste îmbucurătoare se datorează și faptului că universitățile din Europa condiționează înscrierea viitorilor studenți de implicarea în acțiuni de voluntariat, dar și pentru că marile companii private susțin astfel de inițiative. Tot Cristian Roman ne-a spus că da, este adevărat, pentru a fi voluntar ai nevoie de bani. Dar asta nu înseamnă că voluntariatul este doar pentru o anumită categorie de oameni, pentru că implicarea fiecăruia dintre noi, indiferent de vârstă (de la copii la seniori), face o diferență. Mai multe despre voluntariat și despre acțiunile Taxiului cu bomboane poți afla accesând link-ul de mai jos:   

Tot luni ne-am întâlnit cu tânărul antreprenor Dragoș Ștefănescu, alături de care am vorbit despre schimbările climatice. Primul mit deslușit de Dragoș a fost despre legătura dintre exploziile solare și încălzirea globală, dar și cea dintre schimbările climatice și sfârșitul lumii. Se pare că până în 2100 temperatura la nivel global va crește cu 3 grade Celsius, ceea ce nu reprezintă neapărat un scenariu apocaliptic, ci unul grav, cu efecte semnificative, resimțite la nivelul întregii omeniri. Am mai aflat că principala cauză a încălzirii globale sunt combustibilii fosili, iar omenirea trebuie să facă, cât mai curând posibil, tranziția de la folosirea lor la sursele de energie regenerabile, cum ar fi energia eoliană și cea solară. Cât de costisitoare este tranziția către o economie cu emisii reduse aflați accesând link-ul de mai jos:   

Emisiunea ”Adevăr sau… întâmplare” se difuzează pe Magic TV, în fiecare luni, de două ori pe zi: de la ora 11 și de la ora 18. Te așteptăm luni, pe 21 septembrie, cu două noi ediții ale emisiunii ”Adevăr sau… întâmplare”, alături de invitații noștri: psihiatrul Vlad Stroescu, care ne va demonta mituri legate de anxietate, și Adriana Radu, business & wellness coach, cu care vom vorbi despre carieră.

Good vibes, good coffee

Ca de obicei, marți am băut o cafea alături de George Vintilă și de invitații săi: Alexandru Bocunescu, fondatorul Face Key România, și de scriitoarea Petronela Rotar. Practic, putem spune că Alexandru este un cititor de fețe, iar Petronela o cititoare de suflete. 

Ce înseamnă mai exact să citești pe chipurile oamenilor? Să deslușești toate acele micro-expresii, pentru a-l cunoaște (mai bine) pe celălalt și  pentru a-i vorbi pe limba lui. Iar asta ne ajută să avem o comunicare mai valoroasă și mai încărcată de sensuri cu interlocutorii noștri. Așa cum spune Alexandru Bocunescu, aplicabilitățile cititului pe fețele oamenilor sunt multiple, de la domeniul resurselor umane până la terapie și vânzări. Cât de exactă este această metodă? Alexandru Bocunescu ne-a lămurit că este atât de precisă pe cât de priceput este cel care o folosește. Cu alte cuvinte, ai nevoie de multă experiență, dar e important și să nu te implici emoțional. Oricum, trebuie să știm că morfo-psihologia nu ne ajută să prezicem viitorul nimănui și nici să aflăm ce e în mintea interlocutorilor noștri, ci doar să identificăm răspunsurile lor emoționale în funcție de anumiți stimuli. Cum a ajuns Alexandru Bocunescu de la o facultate de transporturi maritime la cititul pe chipurile oamenilor, dar și cum identificăm un om fericit sau unul mânios (chiar și atunci când încearcă să disimuleze) aflați de pe link-ul de mai jos: 

Am continuat ziua de marți cu o discuție necosmetizată alături de Petronela Rotar, autoarea romanului de succes Orbi, un roman despre ”foarte mulți adulți din România”, după cum l-a definit Petronela. Mai concret, este vorba despre o relație abuzivă manifestată printr-un abuz psihologic, care este mai puțin recunoscut și recognoscibil. La trei ani de la publicarea acestei cărți, Petronela continuă să primească mesaje de la cititorii săi, semn că, din păcate, mulți se recunosc în această poveste toxică. Așa cum ne mărturisește chiar ea, Petronela scrie cu mult curaj despre subiecte delicate și controversate din societatea noastră, iar asta a venit de multe ori la pachet și cu multă teamă: teama de a fi stigmatizată sau batjocorită de un public încă nepregătit pentru atâta deschidere și vulnerabilitate. Spre surprinderea Petronelei, reacția cititorilor a fost exact pe dos, atunci când, în 2013, a început să publice. Pentru că oamenii aveau nevoie să vorbească și să citească despre emoții și sentimente. Astfel, Petronela a descoperit că vulnerabilitatea înseamnă, de fapt, autenticitate și puterea de a te conecta cu tine, dar și cu ceilalți. Găsești întreaga discuție cu Petronela Rotar aici: 

Marțea viitoare, pe 15 septembrie, vom savura o cafea și o discuție cu George Vintilă și invitații săi: Cristian Șimonca, pe care îl cunoașteți cu siguranță de pe Blogu lu Otravă, și cu Anna Katharina Scheidereiter, coordonator proiecte sociale. Așa că nu rata emisiunile difuzate pe Magic TV, de la orele 11 și 18!

Spune pe bune!

Invitatul Lianei Stanciu la emisiunii Spune pe bune de miercuri a fost Cristian Pîrvulescu, politolog și decanul Facultății de Științe Politice (SNSPA), alături de care am vorbit despre cum va arăta lumea de mâine, dar și despre lideri, comunitate, individualism și singurătate. ”Dacă vrei să înțelegi lumea, trebuie să o privești de departe; dacă vrei să o cunoști, poți să stai acolo undeva, în scaunul tău comod”. Discuția a pornit de la faptul că, deși suntem mai conectați ca niciodată în istorie până acum, suntem și mai singuri. În plus, pandemia ne-a pus în fața unei situații paradoxale: ajutați de tehnologie, putem cunoaște simultan realitatea de la Melbourne și București, dar interacționăm din c e în ce mai puțin cu cei de lângă noi. Un alt paradox al lumii contemporane menționat de Cristina Pârvulescu în discuția cu Liana Stanciu a fost Uniunea Europeană, un proiect federalist, pornit de la ideea și nevoia de unitate, dar aflat în prezent într-un moment de răscruce. De ce se repetă istoria și care sunt riscurile repetării ei în viziunea lui Cristian Pârvulescu aflați accesând link-ul de mai jos: 

Tot miercuri ne-am întâlnit la emisiunea ”Spune pe bune” cu Andrei Dunuță, speaker și antrenor, alături de care am abordat subiectul vorbitului în public, care pentru unii este o spaimă extraordinară, în timp ce pentru alții e o treabă la care se lucrează și se exersează serios. Ei bine, de la Andrei Dunuță am aflat că există un campionat național de public speaking, la care participă studenți, antreprenori, oameni din companii, dar și că vorbitul în public este asemeni unui mușchi, care poate fi antrenat. Așadar, de ce ne este atât de frică de vorbitul în public? Pentru că vorbitul în public este un act de curaj, de contribuție, dar este, mai ales, un barometru al încrederii în sine. Din păcate, România stă destul de slab la acest capitol, din cauza a trei motive: sistemul de învățământ, modelul de parenting autohton și cei 50 de ani de comunism, care au lăsat o amprentă grea asupra mentalului colectiv. Unde ar trebui să începem exersatul vorbitului în public? ”Acasă și la școală”, după cum ne spune Andrei Dunuță, care este de părere că public speaking-ul ar trebui să se predea în școli. Descoperă întreaga conversație cu Andrei Dunuță accesând link-ul de mai jos:

Ne revedem miercurea viitoare pe Magic TV, de la ora 11 și, în aceeași zi, de la ora 18.00, alături de Liana Stanciu, Mr Curious și de invitații lor: psihoterapeuta Lavinia Țânculescu, care ne va vorbi despre stres, și Alexandra Negulescu, instructor de yoga și cofondatoare MPower Yoga Studio. 

Punct și de la capăt

Joi am cunoscut-o în emisiunea ”Punct și de la capăt” pe Carmen Schuster, proprietara caselor de oaspeți de la Cincșor, a căror faimă a depășit demult granițele României. Născută chiar la Cincșor, dar emigrată în 1985 în Germania, Carmen este la origine profesoară de franceză și germană. Totuși, experiența ei profesională are mai puțină legătură cu catedra și sălile de clasă, și mai mult cu sistemul bancar german, în care Carmen a lucrat foarte mulți ani. Experiența sistemului bancar a ajutat-o să cunoască un lucru foarte important, pe care l-a aplicat ulterior și pe alte paliere ale vieții sale: ”Nu trebuie să fim foarte inteligenți, super înțelepți sau să fim super oameni, este suficient să avem o gândire clară, o strategie, să cunoaștem mecanismele prin care se aplică strategia respectivă și, mai ales, să fim perseverenți în ceea ce facem”. Ajutată de entuziasmul comunității locale, de frumusețea naturii, dar și de cultura și tradițiile acestui loc minunat, Carmen Schuster a pus Cincșorul pe harta destinațiilor turistice europene. Descoperă-i întreaga poveste pe link-ul de mai jos:

Emisiunea ”Punct și de la capăt” se difuzează în fiecare joi, de la ora 11 pe Magic TV, și în reluare de la ora 18.00 (toate episoadele sunt disponibile pe contul de YouTube Magic FM). Ne revedem joia viitoare, pe 24 septembrie, de la ora 11, și în reluare de la ora 18, cu povestea Alexandrei Negrilă, manager de proiecte culturale.

Până atunci vă urez să vă bucurați de o toamnă magică!

Citește și:

Provocare și curaj în emisiunile Thrive ale săptămânii

Bucură-te de o toamnă magică alături de emisiunile Thrive!

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Provocare și curaj în emisiunile Thrive ale săptămânii

OAMENI THRIVE//

O vară magică alături de emisiunile Thrive

OAMENI THRIVE//

Ingredientele unei toamne magice

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.