SELF-IMPROVEMENT//

Revelația care m-a ajutat să trasez limite sănătoase față de familie

Am înțeles că e important să îmi ascult inima. Și știu și că asta este tot ceea ce-mi stă în putere.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum să relaționezi cu un părinte care te-a manipulat în copilărie.
– De ce e important să comunici lucrurile care te rănesc, chiar și atunci când emoțiile nu-ți sunt validate.


În urmă cu câțiva ani, am avut probleme mari cu cineva din familia mea. Ce-i drept, avem în spate istoria unei relații problematice. Pe scurt, simt că în copilărie, această persoană mă manipula emoțional și era abuzivă din punct de vedere verbal cu mine. Iar conflictul nostru recent a fost mai degrabă o reminiscență a comportamentelor din trecut. Și știu că am fost teribil de iritată și afectată.

Dar nu mai sunt copil și am lucrat mult la dezvoltarea mea personală în ultimii ani. Am petrecut mai bine de zece ani făcând terapie, iar în momentul în care a apărut acest conflict, tocmai începusem terapia online cu un psiholog foarte empatic.

Să impui limite poate fi foarte greu, dar e important să o faci!

După o perioadă de introspecție și o serie de discuții pline de substanță cu terapeutul meu, am luat decizia ca, în loc să mă retrag din nebunia relației cu această persoană – strategie pe care în trecut o adoptasem adeseori pentru a mă proteja – să aleg o tactică ceva mai proactivă. M-am hotărât să îmi trasez granițele. Urma să-i comunic acestei persoane ce comportamente sunt benefice pentru mine și ce mă deranjează.

Și să declar că experiența a fost terifiantă e puțin spus! Atunci când vorbești despre ce simți și despre limitele tale cu cineva care te-a rănit profund în trecut, te simți îngrozit, vulnerabil și expus. Însă comportamentul în cauză persista de ani buni, nimic nu se schimba, nu părea să se îmbunătățească ceva și mi-am dat seama că singura mea șansă de a păstra această relație era să-mi comunic cât se poate de ferm limitele.

M-a răscolit foarte tare să scriu e-mail-ul în care i-am explicat acestui membru al familiei modul în care comportamentul său mă rănește și limitele care trebuie să existe în comportamentele sale viitoare. A fost un război cu mine însămi. Când am apăsat ”trimite”, am simțit că paralizez.

Dar am făcut-o!

Ce poți și ce nu poți controla

După câteva zile am primit răspunsul, care nu era altceva decât o înșiruire interminabilă de întrebări:

  • De ce îmi faci asta?
  • Cu ce ți-am greșit?
  • De ce ești atât de furioasă?

Am primit o înșiruire de suspiciuni, de întrebări legate de intențiile mele reale… și zero înțelegere a faptului că trăirile mele erau justificate sau că atitudinea în cauză ar fi fost câtuși de puțin inadecvată.

I-am răspuns. I-am mărturisit încă o dată ce simt, explicându-i care îmi sunt limitele și dându-mi silința să o fac cu respect și compasiune. Și apoi… nimic. Am trimis apoi alte câteva e-mail-uri, și am încercat chiar să programez o convorbire telefonică. Dar de fiecare dată, răspunsul a fost tăcerea.

M-am consultat din nou cu terapeutul meu despre opțiunile pe care le aveam. Mă durea foarte tare că această persoană nu voia să vorbim, mai ales după ce eu mă deschisesem atât de mult în fața sa. M-am simțit la fel ca în copilărie încercând să-i vorbesc despre felul în care mă rănește, pentru că nici de această dată nu mi-a validat trăirile. Și când eram mică primeam adesea tratamentul tăcerii.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Dar psihoterapeutul meu m-a ajutat să înțeleg ceva foarte important. Mi-a spus că: ”Treaba ta este aceea de a-i comunica acestei persoane care dintre comportamentele sale sunt potrivite pentru tine și care te deranjează. Aceasta este partea asupra căreia poți avea control. Restul depinde de celălalt. Nu mai depinde de tine.”

Deci eu am făcut ce ținea de mine. Am luat taurul de coarne. Indiferent ce ar fi spus (sau nu ar fi spus) persoana în cauză, trăirile mele erau justificate. Și chiar dacă îi convenea sau nu, chiar dacă putea sau nu să le înțeleagă, măcar le-a aflat. Iar reacția sa la sinceritatea mea și la limitele pe care le-am trasat deja nu mai era responsabilitatea mea.

Eu m-am schimbat. Celălalt, nu. Iar acum mă simțeam pregătită să fac față trăirilor pe care mi le-a provocat.

Cea mai grea parte este renunțarea

Mi-a trebuit ceva timp pentru a crede cu adevărat în această revelație, – că nu sunt responsabilă decât pentru comportamentele și limitele mele. După ani și ani în care am sperat că acest membru al familiei mă va auzi și va fi dispus să se schimbe, mi-a fost foarte greu să accept că probabil nu se întâmpla acest lucru.

Mi-a fost greu până și să cred că am făcut ce trebuia și că a fost util să îmi împărtășesc sentimentele și limitele, chiar dacă acestea nu au fost acceptate. Însă am înțeles că, orice avea să se întâmple pe viitor, limitele mele erau clare și erau acolo pentru binele meu. Iar dacă această persoană ar fi decis să le violeze din nou, puteam să pun capăt relației în orice fel mi s-ar fi părut potrivit. Iar acest gând mi-a dat putere.

Cât despre ce se întâmplă în prezent, relația mea cu persoana despre care vorbesc a ajuns într-un punct foarte interesant. După multe luni de tăcere, am reluat legătura. Dar de la e-mail-ul în care își exprima tulburarea și confuzia cu privire la sentimentele mele, nu am mai vorbit deloc despre asta.

Însă, am observat că se poartă cu mult mai multă atenție atunci când este în preajma mea și că nu a mai repetat comportamentele problematice din trecut – cel puțin, până acum. Iar pentru mine, aceasta este o victorie. Și mai știu și că, dacă în viitor ar fi să se întâmple ceva, aș ști cum să reacționez.

M-am schimbat. Știu ce pot și ce nu pot tolera. Știu că sentimentele mele contează. Și mai știu că asta este tot ce pot controla.

Citește și:

Cum să-ți încarci bateriile în familie

De ce să-ți creezi o rețea de sprijin și să ai mare grijă de ea!

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Andreea Raicu: “Rănile din copilărie nu se vindecă niciodată”

WELLBEING//

Radiografia începutului de izolare: autodezvăluire asumată

SELF-IMPROVEMENT//

Copilul interior te ajută sau te sabotează în carieră?

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.