SELF-IMPROVEMENT//

Relațiile în care te simți invizibil: ce se întâmplă cu oamenii care pare că nu te văd

Ai avut și tu, vreodată, senzația că ești invizibil într-o relație de prietenie?


În următoarele 6 minute vei afla:

– Cum te ajută să-ți ții prietenii în mâini diferite.
– De ce e OK ca unii oameni să fie, pur și simplu, mai egocentrici.


Am ținut socoteala, recunosc: s-au făcut zece luni de când un prieten vechi nu m-a întrebat nimic despre mine. Cum am ajuns să țin așa o socoteală ciudată? Totul a început undeva în mai, anul trecut, când eram deja în lockdown și sensibilitatea mea crescuse alarmant. M-a frustrat o discuție la telefon, în care B. îmi povestea ce frumoasă e grădina lui, iar eu îi explicam cât de greu e să stai închis într-un apartament.

Văicăreala mea (aș putea să-i spun mai pomopos, ventilare) era contracarată cu încă o tură de exclamații admirative despre gângăniile primăvăratice care dădeau târcoale paharului său de limonadă cu gheață băut în curtea din centrul Bucureștiului. Mi s-a părut halucinant și am empatizat instantaneu cu parizienii care, când s-au plâns că nu mai au pâine, au primit celebra replică a reginei Maria Antoaneta: ”Dacă n-au pâine, să mănânce cozonac”. Istoricii spun că replica i-ar fi fost atribuită pe nedrept, însă n-o să lăsăm adevărul istoric să strice o legendă bună, nu-i așa? Maria Antoaneta a fost decapitată pe 16 octombrie 1793. Eu nu mi-am propus un final la fel de drastic pentru prietenul meu, am decis doar să observ cât timp poate interacționa cu mine fără să mă întrebe ce mai fac. Zece luni mai târziu, experimentul continuă.

Un tipar comportamental incompatibil cu prietenia?

Da și nu. Oamenii care tind să-i folosească pe cei din jur pentru a se reflecta pot susține prietenii pe termen lung. În copilărie, nu judecăm lucrurile prin prisma reciprocității, formăm mai degrabă triburi care să ne susțină și care să ne confirme că nu suntem niște ciudați sau niște neadaptați. Așa că B. era în grafic. El vorbea despre sine, eu despre mine, ne citeam poezii, analizam lumea și ne unea convingerea fermă că nimeni, niciodată n-a mai fost ca noi. Pregătiți să reinventăm lumea, s-o facem mai dreaptă, mai bună și mai ca noi (căci cine mai era ca noi?!), discursurile paralele funcționau perfect. Apoi, când am crescut, ne-a căzut fisa: era foarte probabil ca noi să fim, de fapt, mult mai obișnuiți decât ne plăcea să credem. Apoi ne-am făcut familii, am devenit părinți și conceptul de prietenie s-a schimbat.

Am format împreună acel sat de care e nevoie ca să crești un copil și, cred, am perceput prietenia noastră mai degrabă ca pe o relație de rudenie. Iar rudele nu ți le alegi. Și atunci, de ce am ținut socoteala acestor zece luni fără niciun ”Tu ce mai faci?”. Probabil pentru că am avut nevoie de acea întrebare mai mult ca oricând. Iar pshihologia ne învață o treabă foarte deșteaptă: nu poți schimba comportamentul celor din jur, dar controlezi modul în care reacționezi la acesta.

Într-o ecuație simplă precum o prietenie în care pari invizibil, în care te simți folosit ca receptor pasiv, ai de luat în calcul câteva reacții simple: fără să transformi procesul în unul mercantil (ce câștig eu din relația asta), află ce te motivează să rămâi în relație, ce cauți și ce primești din ea, descoperă de ce te deranjează un anumit comportament și axează-te pe reacțiile tale, în loc să-ți propui să-l schimbi pe celălalt.

Prieteniile de durată, un fel de garanții că exiști

Cred că este cel mai important lucru pe care-l aduce o prietenie de lungă durată. Pe măsură ce strângem amintiri, întâmplări și experiențe de viață, devine tot mai dificil să fim cunoscuți așa cum suntem de oamenii noi cu care interacționăm. Pur și simplu, n-ai timp s-o iei de la început cu fiecare nou prieten, să te dezvălui cu totul, iar ceea ce povestești este o amintire a amintirii, deci imaginea va fi, oricum, disctorsionată. Prietenii vechi au trăit cot la cot cu tine unele experiențe, te știu, te cunosc cu bune și rele, sunt prețioși pentru că au rămas alături de tine, iar sentimentul că ești acceptat cu totul este unul compatibil cu garanția faptului că ești OK.

Și asta le face foarte prețioase.

Chiar dacă, punctual, B. habar n-are ce mai fac, știe ce mai fac, în general, de peste 30 de ani. Sau așa aleg eu să cred. În consecință, păstrez prietenia, pentru că simt că aduce plus valoare în viața mea și a lui, pentru că mă face un om mai bun, pentru că ne putem certa fără să ne fie teamă că nu ne vom mai împăca, pentru că am încredere că pot fi eu însămi (probabil îi voi spune despre experimentul meu) și pentru că mă va accepta chiar și cu această hipersensibilitate, despre care știu că nu vom vorbi prea mult, oricum, pentru că va direcționa rapid discuția spre propria sa hipersensibilitate. Poate e, oricum, mai comod așa. Să fii invizibil e o super putere la care visează mulți!


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Lăsând gluma la o parte și punând în balanță varianta în care ai renunța la o prietenie în care te simți invizibil cu cea în care o continui din motive pe care numai tu le știi, probabil este util să fii atent la câteva aspecte:

Este relația de prietenie mai degrabă frustrantă sau mai degrabă comodă? Frustrarea ar putea trage un semnal de alarmă: identifică dacă nu reiterezi o rană veche, încă nevindecată. Suferi că nu ești văzut și ți-e cunoscut sentimentul, încă din copilărie? Te simți familiar în acea ipostază, chiar dacă îți face rău, pentru că o cunoști? Atenție: tindem să repetăm scenarii dureroase din simplu motiv că știm cum să le facem față și ne este teamă de nou (chiar dacă poate aduce schimbări în bine) decât de vechi.

Te simți folosit sau aveți limbaje diferite pentru exprimarea afecțiunii?Analizează dacă nu cumva este vorba despre manifestarea diferită a afecțiunii, a grijii.

Acceptă că fiecare om vine cu un grad diferit de generozitate. Poate fi atât de simplu: nu toți suntem egali, nu toți suntem la fel. Există oameni cu un grad mai mare de egoism sau egocentrism, fără ca asta să-i facă mai buni sau mai răi. Și fiecare persoană din viața ta e acolo cu un sens.

Magda Preda, coach certificat ANC, vine cu o abordare simplu de pus în practică:

”Când simți că un om drag, pe care-l numești prieten, nu te vede, nu te aude și nu te înțelege, te invit să te întrebi:

Unde (în ce contexte, situații) nu mă aud, văd și înțeleg eu pe mine?

Unde nu-i aud, nu-i văd și nu-i înțeleg eu pe alții?

Suntem oglinzi pentru cei din jur. Cu cât mai apropiată e relația, cu atât e mai puternică oglinda. Fii sincer cu tine, ia-ți timpul necesar să sapi cât mai adânc. Pune pe hârtie tot ce vine, oricât de bizar ar părea. Conștientizarea e primul pas spre schimbare, atunci când ne asumăm propria viață și vrem să evoluăm.

Ce mi-ar spune X (cea mai spirituală persoană pe care o cunoști, direct sau indirect, și care e un reper pentru tine) despre această situație?

Cât de posibil e ca valorile noastre non-negociabile să se fi schimbat? Dacă e așa, care sunt aceste valori? Cum le putem împăca, dacă putem?

Uneori, căile noastre de evoluție se despart, cumva. Ne simțim, din ce în ce mai puțin, recunoscuți ca cine suntem, de către cei apropiați. Îi face asta mai puțin apropiați?

Pune-ți aceste întrebări. Răspunde sincer, ești doar tu cu tine, nu te judecă nimeni (nu te judeca nici tu, acceptă că toți suntem lumină și întuneric în același timp și e în regulă așa). Poate nu ai privit, până acum, lucrurile din aceasta perspectivă. S-ar putea să ai o surpriză.

În final, vă propun un exercițiu numit mâna dreaptă și mâna stângă.

În mâna dreaptă, avem oamenii apropiați, familia, prietenii de-o viață. Cu ajutorul lor ne împlinim, reciproc, nevoile de apartenență, contribuție și altele asemenea.

În mâna stângă, avem oamenii cu care creștem, ne dezvoltăm, evoluăm în diferite domenii ale vieții noastre.

Să le cerem celor din mâna dreaptă să suplinească rolul celor din mâna stângă, și invers, poate fi motiv de dezamăgire, frustrare, ne simțim neînțeleși, nevăzuți și neauziți.

Așa că, de fiecare dată când suntem într-o conversație, situație sau context cu cineva, să ne fie foarte clar cu care mână operăm. Astfel, nu numai că nu riscăm să avem așteptări imposibil de împlinit de către celălalt, ci asigurăm o relație fluidă, sănătoasă, în care fiecare dă și primește conform rolului din acel context.

Uneori, rolurile pot fi mixte. Atunci e necesar să stabilim, împreună, din ce rol activăm în acel moment.

Nu spun să rămânem într-o anumită relație, cu orice preț. Doar să cântărim, cât de bine putem, înainte de a lua o hotărâre.

Trecem prin etape diferite, în călătoria noastră prin viață. Uneori concentrați pe propria persoană, uneori pe cei din jur, uneori în echilibru. Asta nu ne face mai buni sau mai răi. Suntem diferiți și, în același timp, atât de la fel. Până la urmă, suntem toți unul.”

Magda Preda este Coach și Trainer certificat ANC, Practitioner Points of You, mamă a trei băieți grozavi și fost avocat litigant. Are o viziune nonconformistă și curajoasă asupra lumii, vieții și oamenilor. Crede în (super)puterile și potențialul nelimitat al fiecărui om. Este creatoarea programului de coaching individual POWERFUL INSIDE OUT, dedicat celor care vor să-și trăiască viața cu bucurie, scop și sens, precum și a Joy Collection, o colecție de activități părinte-copil pentru o conectarea reală și profundă.

Citește și:

Nu ți-ai mai văzut prietenii de ceva vreme: cum te poți reconecta cu ei

Cum te desparți de un prieten

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

SELF-IMPROVEMENT//

Arta și știința de a-i observa pe ceilalți

OAMENI THRIVE//

AMI, cântăreață: ”Nu trebuie să fim prizonierii trecutului”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.