SELF-IMPROVEMENT//

Recomandarea Thrive Global: De la ceartă la dialog

Descoperă care sunt cele mai importante lecții de viață pentru un mariaj durabil.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum se ceartă partenerii din căsniciile stabile.
– Cine sunt cei ”Patru călăreți ai apocalipsei”.


Pentru a ajuta cuplurile din toată lumea să folosească descoperirile noastre, am fondat Gottman Institute, organizație ce oferă terapie și ateliere de lucru pentru soți și soții, precum și training pentru terapeuții de cuplu. Combinând concluziile provenite din extinsele cercetări ale lui John cu experiența de 30 de ani în psihologia clinică a lui Julie, am dezvoltat un set de recomandări fundamentate pe două adevăruri uimitor de simple:

Partenerii din mariajele fericite se comportă ca doi buni prieteni

Cu alte cuvinte, relația lor e caracterizată de respect, afecțiune și empatie. Ei acordă o mare atenție lucrurilor care se întâmplă în viața celuilalt și se simt conectați emoțional. Unul dintre studiile desfășurate de John pe cupluri în momentele când acestea își discutau conflictele demonstrează foarte clar ideea aceasta. S-a văzut acolo că partenerii din căsniciile stabile, atunci când își dezbăteau neînțelegerile, rosteau câte cinci remarci pozitive pentru fiecare observație negativă. Prin contrast, cuplurile amenințate de divorț se străduiau să facă ceva mai puțin de o remarcă pozitivă (mai exact, 0,8) pentru fiecare observație negativă pe care o lansau. 

Partenerii din mariajele fericite își gestionează conflictele constructiv și gentil

Asemenea oameni admit că, în orice căsnicie, conflictele sunt inevitabile și că anumite probleme nu-și vor găsi niciodată rezolvare și nici nu vor dispărea. Dar nu înțepenesc în poziții adverse. În schimb, continuă să vorbească unul cu celălalt despre disputele lor. Ascultă respectuos perspectiva celuilalt și fac compromisuri care să-i mulțumească pe amândoi. 

Prin intermediul cărții De la Ceartă la Dialog, noi vă oferim o imagine intimă asupra unui număr de zece cupluri, care au învățat să depășească niște probleme serioase, ce le amenințau căsniciile – precum infidelitatea, munca excesivă, solicitările parenting-ului, mânia și resentimentul acumulate multă vreme sau lipsa interesului pentru sex. Veți afla câte ceva despre trecutul fiecărui cuplu și despre cum și-au perceput ei problemele cu care au venit în ”laboratorul iubirii”. De asemenea, veți citi fragmente din conversațiile pe care soții și soțiile le-au purtat când noi i-am rugat să discute împreună despre necazurile lor. 

Pentru fiecare cuplu, prezentăm în carte câte două dialoguri ale partenerilor – unul care se desfășoară înainte ca noi să-i consiliem și altul derulat în urma sfaturilor primite de ei de la noi. În plus, pe parcursul fiecărui dialog veți găsi comentariile noastre, intitulate „Ce-am observat noi“. Asta vă oferă acces la perspectiva terapeutului privind interacțiunea lor, așa încât să știți cum să detectați voi înșivă cele mai comune blocaje ce apar în relații. 

Veți întâlni, spre exemplu, contexte în care câteva cuvinte spuse pe un ton precipitat pot deturna discuția (și căsnicia) spre o traiectorie periculoasă. Și veți învăța să ochiți imediat comportamentele despre care cercetările lui John au arătat că pot periclita relațiile. Aici intră un set de tipare de interacțiune care sunt deosebit de toxice și pe care noi le numim „Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei“. Studiile noastre au dovedit că – lăsate de capul lor – aceste comportamente pot arunca orice cuplu într-o spirală descendentă, ce se sfârșește în divorț. Să vedem care sunt ”Cei Patru Călăreți ai Apocalipsei”: 

  • Critica. Adesea, critica seamănă cu o plângere sau cu o învinuire episodică, asociată cu un atac generalizat la adresa personalității sau caracterului celuilalt. Frecvent, critica începe cu expresia „tu întotdeauna“ sau „tu niciodată“. 
  • Defensiva. Aici sunt incluse contraatacurile de care fac uz oamenii pentru a-și apăra nevinovăția sau a evita responsabilitatea într-o problemă. Adesea, defensiva ia forma plângerii încrucișate sau a smiorcăielii. 

  • Disprețul. Acesta se manifestă ca o critică amplificată de ostilitate și dezgust. Gândiți-vă la cineva care-și dă ochii peste cap, când încercați să-i spuneți ceva important despre voi înșivă. De multe ori, disprețul implică sarcasm, batjocură, porecle sau atitudine beligerantă. 
  • Împietrirea. Asta se întâmplă când interlocutorul se retrage dintr-o conversație, refuzând să mai ofere vreun indiciu (fizic sau verbal) că bagă de seamă ce i se spune. Să interacționezi cu cineva care procedează așa e ca și cum „ai vorbi cu pereții“. 

Comentariile noastre făcute pe baza interacțiunilor sesizate la cuplurile descrise în paginile cărții indică și zonele în care aceste zece cupluri fac progrese vizibile – de exemplu, spun ceva care le consolidează uniunea, aducându-i mai aproape unul de celălalt, încurajează compromisul sau își vindecă reciproc vechile răni. Iată câteva exemple de asemenea comportamente pozitive: 

  • Începutul blând. E vorba de abilitatea de a demara o discuție problematică sau contradictorie cu gentilețe, fără critici și insulte adresate partenerului de viață. Când unul dintre soți face asta, celălalt se arată mai dispus să asculte, compromisul devenind astfel posibil. 
  • Apropierea de partener. Relațiile apropiate includ o serie de „invitații emoționale“. Adică partenerul caută conexiunea emoțională printr-un comentariu, o întrebare, un zâmbet sau o îmbrățișare. Celălalt are de ales între următoarele variante de răspuns:

  1. Întoarce spatele, ignorând invitația. 
  2. Se întoarce împotrivă, reacționând ostil sau mânios.
  3. Se apropie și el, arătând receptivitate, ascultare și implicare. 

Cercetările noastre atestă că primele două răspunsuri (distanțarea sau atacul) produc daune mariajului, dacă devin un obicei de conviețuire. În același timp, cel de-al treilea răspuns (deschiderea) consolidează legătura emoțională, prietenia și romantismul.

Fragment din De la Ceartă la Dialog de dr. John Gottman și dr. Julie Gottman, copyright © 2018 deținut de Editura Pagina de Psihologie, redat cu acordul editurii. Volumul a fost inclus în „Clubul de carte al lui Gáspár”.  

Citește și:

Succesul în 2 în lumea lui 1

Știința confirmă: iubirea stimulează creierul

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

8 mituri despre relații și cum ne afectează ele

SELF-IMPROVEMENT//

Teama de respingere în relațiile de cuplu

SELF-IMPROVEMENT//

De ce ne certăm?

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.