SELF-IMPROVEMENT//

Răbdarea: o trăsătură nativă sau ceva ce se poate cultiva?

Răbdarea, propovăduită ca una dintre cele mai mari virtuți, este prezentată în ultima vreme ca o artă pe cale de dispariție.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum să-ți descoperi resursele de răbdare și cu ce beneficii vin ele la pachet.
– De ce este răbdarea un exercițiu de mindfulness. 


Nu știu dacă este viziunea unor pesimiști sau a celor care au trecut de prea multe ori pragul frustrării, dar, pentru mine, răbdarea este o sămânță la fel de vie în noi și de prețioasă ca boabele de fasole din care a crescut vrejul aventurierului Jack. 

Se spune că Dumnezeu este îndelung răbdător, iar dacă suntem majoritatea de acord că am fost creați după chipul și asemănarea Lui, înseamnă că și acest dar divin se află deja în noi. Cred că departajarea între oameni răbdători și oameni nerăbdători este dată de contextul în care, în copilărie, învățăm să cultivăm răbdarea. 

Povestea pădurii de bambus

Nu știu câți dintre voi cunoașteți povestea pădurii de bambus japonez, dar, din punctul meu de vedere, ea ilustrează perfect de ce avem nevoie de această abilitate în viață. 

Se spune că un naturalist european călătorea prin Orient, ca să studieze plantele și animalele din aceste ținuturi. La un moment dat, a ajuns într-o întindere pustie de pământ și a zărit acolo un bătrân care stătea nemișcat. Știind că aceste terenuri sunt extrem de rodnice, naturalistul a întrebat bătrânul de ce nu a fost cultivată zona respectivă. Bătrânul îi răspunde că a semănat semințele unei păduri de bambus, în urmă cu șapte ani. Naturalistul, familiarizat cu tainele plantelor, s-a gândit că bătrânul este nebun și și-a văzut de drum. La întoarcere, din călătoria lui, a venit pe același drum. Nu mică i-a fost mirarea să descopere că în locul acela pustiu, arid, se întindea acum o superbă pădure de bambuși. Chiar l-a suspectat pe bătrân de magie. Acesta din urmă, i-a explicat: ”Când semeni bambus japonez, în primele luni nu se întâmplă nimic. Din semințe nu răsare nimic timp de șapte ani. Dar în al șaptelea an, bambusul răsare și, în doar șase săptămâni, ajunge de treizeci de metri, dacă nu mai mult. Pentru că, timp de șapte ani, el își întinde sub pământ rădăcinile care-l vor susține mai apoi. Doar când e pregătit răsare și se înalță”. 

O setare cu rădăcini în copilărie

Când, în copilărie, ești presat să demonstrezi că ești cuminte, că meriți, că ești valoros, intri într-o continuă cursă contra-cronometru și înveți că răbdarea este mai degrabă o dizabilitate. Mai ales atunci când ești abandonat de unul dintre părinți, când ești pedepsit des, când se fac comparații între tine și frații tăi sau alți copii, când ți se cere să rămai mic și nevăzut/neauzit, ca să nu deranjezi. 

Iar sămânța răbdării, deși se află în tine, nu apucă să încolțească. Unii dintre noi ducem mai departe această goană după a demonstra că meritam, că suntem valoroși, că suntem iubibili până la vârsta maturității. În consecință, în gara vieții noastre, nu există nicio zonă de așteptare. Ne comportăm ca niște acrobați dintr-un film de acțiune, care sar dintr-un tren al oportunităților în altul.

Și pentru că majoritatea dintre noi am trăit/trăim încă în paradigma cauză – efect, unde suntem obișnuiți cu recompensele imediate, ne așteptam să obținem rezultate rapide după ce am depus un efort. Iar atunci când lucrurile nu se derulează atât de repede pe cât ne dorim, ne simțim descurajați și încercăm ceva mai ușor. Unii spun că a avea răbdare înseamnă să depui eforturi și să aștepți rezultatele. Alții spun că înseamnă să treci multe cu vederea, să înduri cu stoicism chiar și abuzuri. Toate acestea ar fi sinonime cu răbdarea și atribute ale unei persoane virtuoase și nobile sufletește. Personal, cred că nimic nu este mai nociv decât această ultimă abordare. Pentru că toate acestea denotă renunțare de sine, neiubirea de sine, abandon în voia sorții și lipsa puterii personale.

Cred cu tărie că a avea răbdare înseamnă să faci cu pasiune ceea ce faci și să ai încredere că, la momentul potrivit, vei culege roadele acțiunilor tale. Și mai înseamnă că, poate, uneori, ai nevoie să fii dispus să-i aștepți și pe alții să te ajungă din urmă, pentru că succesul este mai savuros când te bucuri de el la o masă rotundă, alături de camarazii tăi, fie că este vorba de o echipă, de prieteni sau de familie.  Și sunt dăți în care este nevoie să-ți asumi răspunderea de a duce un lucru până la capăt, oricât de dificil ar fi. Indiferent de rezultat, înveți să fii mai prezent în viața ta și mai profund.

Unii sociologi susțin chiar că oamenii răbdători au mai multe șanse să-și atingă obiectivele, față de cei care nu sunt și renunță poate chiar când sunt la un pas de a-și atinge țelurile. Mulți dintre cei care nu mai au răbdare și renunță, crezând că așteaptă în zadar, pierd poate cea mai mare șansă a vieții lor de a-și vedea visul cu ochii.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Răbdarea ca instrument de conectare

Mi-aduc aminte că am fost de-a dreptul șocată, acum câțiva ani, când o casieră de la un supermarket mi-a zis, după ce am așteptat cuminte mai bine de jumătate de oră să mi se rezolve o încurcătură produsă de ei: ”Doamnă, câtă răbdare aveți! Eu îi strângeam de gât pe colegii mei!”. Am râs în sinea mea și mi-am zis: ”Habar n-ai tu cu cine vorbești!”. Am plecat de acolo fără vreo rezolvare, doar cu ceva scuze și, mergând spre casă, mi-am dat seama că sunt calmă, liniștită, că în capul meu nu se înghesuie întrebări și comentarii, nici dezamăgiri și am realizat cu stupoare și încântare, în același timp, că dobândisem această virtute. 

Experimentând de atunci răbdarea, în viața de zi cu zi, în situații tensionate, la lucru, am realizat însă că răbdarea este un dar cu care ne naștem, doar că nu suntem conștienți de el, cu atât mai mult cu cât ni se spune, poate, de multe ori, acasă, la grădiniță: ”Măi, dar tu n-ai răbdare deloc!”. Și atunci ne asumăm această etichetă a lipsei de răbdare ca pe o literă stacojie. 

Mi-am mai dat seama că răbdarea nu vine dintr-un efort, dintr-o muncă asiduă cu tine, din exerciții de răbdare, precum cele de respirație. Răbdarea vine mai degrabă dintr-o pace interioară, dintr-o cunoaștere a naturii noastre umane și divine, din acceptarea luminii și a întunericului din noi. Din acea încredere că ești ceea ce ești și nu ești ceea ce nu ești, iar asta te face să te simți Acasă în tine, Acasă în viață ta.  

A fi răbdător, cred, este mai degrabă o stare de a fi decât un atribut. O stare de încredere în viață, în oameni, în viitor, într-o lume plină de neprevăzut.  

Osho denumea calitatea de a fi răbdător ca fiind o atitudine inteligentă și spunea că simpla observare este o artă a răbdării, iar a ști să observăm ce se întâmplă în jurul nostru este un semn al științei împăcării. Isaac Newton completează și el aceeași idee: „Dacă am făcut descoperiri valoroase în viaţă, aceasta se datorează mai mult răbdării şi atenţiei, decât oricărui alt talent”. 

Citește și:

De ce ne simțim, uneori, rățușca cea urâtă

Metoda KonMari: secretul care te ajută să te bucuri cu adevărat de social media

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Accidentul care mi-a schimbat viața

MISIUNE//

Filip Baschir, co-fondator Muma Pădurii: ”Provocăm milionarii români să devină și milionari în copaci”

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.