SELF-IMPROVEMENT//

Putem să ne dorim ceea ce avem deja?

Echilibrul dintre iubire și pasiune e doar la un pas distanță.

Portrait of charming smiling girl
Portrait of charming smiling girl

Privind în istoria speciei umane putem observa cu ușurință că ceea ce ne-a caracterizat întotdeauna a fost dorința și nevoia de a evolua, de a crește, de a ne dezvolta. Dincolo de parcursul natural biologic care presupune dezvoltarea ontogenetică, de la formarea embrionului până la moarte, suntem permanent în schimbare și creștere. Însă, în ființa noastră stă, atât la nivel mental cât și sufletesc, nevoia de armonie, de curgere a vieții într-un mod care să ne facă fericiți și, evident, evitarea blocajelor. Atunci când ne simțim blocați, ființa noastră contravine nevoii noastre de a ne dezvolta. 

Dorințe și compromisuri

Astfel, se poate construi treptat, uneori chiar pe nesimțite, un conflict intern între ceea ce avem deja și ceea ce ne dorim. Câteodată dorința de a avea ceva ne poate sfâșia aprecierea și recunoștința pentru ceea ce deja se află în viețile noastre. Poate am muncit mult și am luat decizii dure pentru acest ceva, însă după un timp, și-a pierdut valoarea în percepția noastră, astfel trezindu-ne din nou în acest episod în care vrem și mai mult și mai bun. Poate fi vorba despre un obiect, un job, un proiect, o anumită stare a corpului sau a psihicului și chiar o relație. 

Desigur, câteodată obținerea a ceva mai bun care să îți satisfacă nevoia de dezvoltare poate însemna să renunți la altceva, însă ce faci atunci când renunțarea la ceva ce ai nu îți garanteză obținerea a ceva mai bun? 

După cum am precizat mai devreme, ne putem afla în acest tip de blocaj în care ne-am plictisit de ceea ce avem și ne dorim ceva mai bun, chiar în relațiile semnificative din viața noastră, cum ar fi cea de cuplu. Nevoia de afiliere și sentimentele de apartenență sunt specific umane, suntem născuți pentru a fi conectați unii la ceilalți și atunci când ne luăm angajamentul de a fi într-o relație de cuplu, odată cu instalarea atașamentului și modificarea vieții individuale în avantajul cuplului poate duce în timp la așa-numita plicitseală. Astfel, gândurile precum M-am plictisit de el/eaparcă au dispărut misterul și pasiunea de la început ne pot aduce într-un stadiu în care ne dorim să rupem relația, însă putem conștientiza că această ruptură va crea în sufletele noastre o durere mult mai mare decât fericirea de a fi singuri și/sau a găsi pe altcineva cu care să ne împărțim viața. Bineînțeles, relațiile abuzive nu sunt încadrate în această discuție deoarece pentru sănătatea noastră psihică și fizică este important să abandonăm aceste tipuri de relații. 

Ce hrănește iubirea?

Așadar, când ne găsim în această dinamică a cuplului în care ceea ce hrănește iubirea omoară pasiunea, putem lua la cunoștință și aplica o parte din tehnicile propuse de Esther Perel – psihoterapeut, autor literar și speaker. Pe lângă activitatea sa în cabinetul de psihoterapie cu sute de indivizi și cupluri, Perel s-a implicat și în cercetarea relației de cuplu, axându-se pe echilibrul dintre securitate și libertate. De fapt, despre asta vorbim în cuplu, despre unde începe și se termină atât securitatea, cât și libertatea. Ceea ce pune în dezechilibru cuplurile, susține Perel, este prea multă siguranță, astfel încât cei doi ajung la simbioză, sau prea multă libertate, cei doi nemaisimțindu-se conectați unul la celălalt. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


În iubirea modernă, în care bărbatul și femeia sunt egali, ceea ce pune bazele solide ale relației de cuplu este inteligența erotică. În cercetările lui Esther Perel realizate pe cupluri, majoritatea acestora au declarat că s-a pierdut flacăra dintre ei. Pe când unii au preferat să păstreze relația exact așa cum era, adică cu acea formă extremă de siguranță care diminuează pasiunea și misterul, alții și-au dorit să reaprindă din nou flacăra iubirii. Astfel, Perel susține că răspunsul la aceste situații este înțelegerea felului în care s-a dezvoltat principiul unei relații de cuplu în societatea noastră, pentru a conștientiza atât lipsa, cât și nevoia echilibrului erotic. 

Expresiile propuse de Perel pentru a înțelege mai bine această dinamică sunt Iubirea înseamnă să ai și dorința înseamnă să vrei, ceea ce ne amintește de faptul că iubirea și dorința vin, de fapt, din practici diferite. În iubire vrem să minimalizăm distanța, să păstrăm persoana iubită lângă noi, în spațiul acesta sigur și familiar, pe când în dorință și pasiune este vorba despre o distanță un pic mai mare, de mister, imaginație și poveste. Studiile realizate de către Perel arată faptul că aceste cupluri care au reușit să păstreze atât iubirea, cât și pasiunea în cuplu de-a lungul anilor sunt cuplurile conștiente de nevoia de imaginație în cuplu și crearea unui echilibru între apropiere și distanță, astfel încât să co-existe iubirea și pasiunea. 

Astfel, misterul și pasiunea din cuplu care înlătură plicitseala nu înseamnă să mergi spre altcineva, să cauți pe altcineva, ci să setezi o distanță necesară între tine și partener astfel încât să îl poți percepe cu alți ochi, odată ce simțim presiunea distanței, ne putem folosi imaginația într-un mod pozitiv în care să romantizăm relația dintre noi doi. Cu doar o schimbare a percepției și a dialogului intern despre partenerul nostru, putem descoperi misterul care stă chiar lângă noi pentru a reaprinde flacăra unei relații pline de iubire. 

Așadar, pentru a abandona etichetele pe care le-am pus asupra celuilalt de-a lungul anilor, considerând că îl cunoaștem atât de bine, iată câteva practici propuse de Perel pentru a-l redescoperi pe cel de lângă noi

Fii atent la ceea ce contează pentru partenerul tău de viață

Ceea ce facem deseori este să îi oferim celuilalt ceea ce avem noi nevoie de la el în momente similare. Ceea ce este benefic pentru cuplu este să îl privim pe celălalt exact așa cum este, să îi oferim în limitele noastre ceea ce are el nevoie, nu ceea ce credem noi; 

Rolul pe care îl avem în relație este mai degrabă un pattern, nu un obicei

Dacă vrei cu adevărat ca celălalt să facă ceva anume și consideri că este benefic relației, este important să îl lași să facă. De exemplu, dacă este vorba despre treburile casnice, renunță a a le mai face tu și permite-i să se confrunte cu nevoia de a le face, astfel, rolurile de adulți pot ajunge în echilibru, în care fiecare este responsabil de ceea ce face și cum trăiește;

Eroticul este între femeie și bărbat, nu între mamă și fiu

Nevoia și interesul pentru sex sunt valabile pentru ambii. Ceea ce face ca femeia să își piardă din dorința sexuală față de partener și eventual să caute să își satisfacă aceste nevoi primare în afara relației conjugale este rolul de îngrijitoare sau de mamă în care poate intra. Atenția permanentă la bărbatul de lângă ea și percepția asupra acestuia ca și cum ar fi un copil, îi diminuează dorința erotică. De asemenea, ceea ce diminuează dorința erotică la bărbat față de partenera sa este deresponsabilizarea în care se poate arunca odată ce femeia se comportă ca o mamă pentru el, astfel, el nu se mai simte bărbat și nici nu își mai dorește să își cucerească femeia. 

Așadar, echilibrul dintre iubire și pasiune e doar la un pas distanță, iar de cele mai multe ori, chiar asta presupune: distanțare. Este absolut firesc ca din moment ce ne simțim în deplina siguranță cu cel de lângă noi, să ne dorim uneori acel “ceva mai mult și mai bun” care Are potentialul să ne facă să ne simțim liberi, vii și energici. Ce este cel mai important este sa fim constienti ca exact aceste trăsături le putem găsi în iubirea din viața de cuplu, atâta timp cât avem încredere în Sinele nostru, in imaginația noastră și găsim in noi recunoștința zilnică pentru persoana lângă care trăim. 

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Teama de respingere în relațiile de cuplu

SELF-IMPROVEMENT//

Teoria geamurilor sparte sau cum să tai răul de la rădăcină

SELF-IMPROVEMENT//

De ce să nu-ți lovești copilul: nici cu palma, nici cu vorba

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.