EFICIENȚĂ//

Paula Herlo, jurnalistă: ”Sfatul pe care mi l-aș da ar fi s-o las mai ușor”

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.


În următoarele 2 minute vei afla:
– Cum se simte înainte de difuzarea unei anchete la emisiunea ”România, te iubesc!”.
– Ce sfat i-ar da tinerei Paula, care în urmă cu 17 ani a lăsat Aradul pentru București.  


Thrive Global: Care e primul lucru pe care-l faci când te dai jos din pat? 

Paula Herlo: Fac cafea. Uneori îmi face mama cafea. Şi apoi mă pregătesc pentru ziua ce urmează, mă machiez. O duc pe fiica mea la grădiniţă, îmi place foarte mult să-şi aleagă rochia, să avem discuţii de fete.

Thrive Global: Ce te energizează?

PH: Copiii.

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

PH: Sunt mai multe. Recent mi-am amintit de una pe care am citit-o când eram foarte tânără, Martin Eden. Mi-a plăcut cartea lui Radu Paraschivescu. Mi-a plăcut foarte mult şi am plâns foarte mult la Fii şi îndrăgostiţi a lui Lawrence.

TG: Când simți că ești prea stresată sau prea copleșită de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

PH: Nu prea ies. Cea mai stresantă perioadă este înainte de difuzarea unei anchete la “România, te iubesc!”. N-am o metodă prin care să scap de gândurile negative. Încerc să mă gândesc cum să fac în aşa fel încât să fie bine ca să nu fie rău.  

TG: Care e relația ta cu telefonul? Doarme cu tine în pat?

PH: E în dormitor. Seara, după ce citim, copiii adorm ascultând poveştile de pe site-ul povestilecristinei.ro. Din păcate, am o relaţie complicată cu telefonul. E o dependenţă de care va trebui să scap. Eşti tot timpul pe site-uri şi asta e o treabă foarte toxică. Va trebui să încerc să-l pun într-un sertar. În vacanţe îl las în seif.

TG: Ce sfat ţi-ai da ţie, cea de acum 15 ani?

PH: Am venit în Bucureşti în 2003. Am venit foarte nefericită. Ştiam că trebuie să plec din Arad, pentru că nu mai aveam ce să fac în meseria asta acolo. Am plâns tot drumul. Am venit la Bucureşti plângând. Sfatul pe care mi l-aş da ar fi să o las mai uşor. Cum m-aş sfătui şi în momentul acesta: s-o las mai uşor.

Paula Herlo este jurnalistă din 1998 la PRO TV. A coordonat numeroase campanii TV: Tu știi ce mai face copilul tău? (laureată cu premiul Emmy în 2008, la New York); Există viață după moarte (pentru donarea organelor prelevate de la pacienții aflați în moarte clinică); România, să fii sănătoasă!; Tu știi ce mai fac părinții tăi? (care militează pentru impunerea unei legislații privind persoanele în vârstă rămase singure, care au nevoie de asistență). În fiecare săptămână, alături de colegii ei de la PRO TV, spune România, te iubesc!, într-o emisiune de investigații și reportaje, apreciată de telespectatori pentru profesionalism și calitatea jurnalistică. 

 Citește și:

Marius Chivu, scriitor și critic literar: ”Foarte puțini scriu noaptea, eu niciodată”

Oana Cuzino, medic și jurnalist: ”Nu-mi place să fac lucrurile în grabă!”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Ana Moga, DJ Kiss FM: ”Aleg să mă pun mereu în locul celor din jur”

OAMENI THRIVE//

Valeriu Nicolae, fondator Casa bună: “Consider că eșecul este foarte fain şi îl caut.”

OAMENI THRIVE//

Adela Pârvu, designer de interior: “Viaţa este despre a învăţa”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.