WELLBEING//

Partea complicată a mindfulness-ului

Cum să îmbrățișezi o experiență de mindfulness imperfectă.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce călătoria spre împlinire poate părea o pistă falsă.
– Cum să-ți depășești limitele pe care ți le impui singur.


“Atunci când lucrurile par să se destrame, e în același timp un fel de test, dar și un fel de vindecare”, spunea Pema Chodron. Și e tare frumos să trăiești o viață conștientă, în care să fii prezent cu adevărat.

E un stil de viață care te eliberează de cele mai profunde temeri pe care le-ai avut vreodată și care-ți oferă o fundație stabilă și liniștitoare pentru a putea face față obstacolelor din drum. Însă, pe cât de seducătoare este ideea de mindfulness, pe atât de complicat e de înțeles în toate aspectele sale. Pentru a trăi conștient, e nevoie de muncă. 

E ușor să fii vrăjit de împlinirea și bucuria care vin la pachet cu o viață plină de sens. O viață în care să-ți găsești liniștea și claritatea prin meditație și contemplare tăcută. Cine nu și-ar dori să aibă superputerea mindfulness-ului?

Și atunci, dacă satisfacțiile sunt atât de mari, de ce nu sunt mai mulți cei care aleg să își trăiască viața împăcați și fericiți?

Pentru că e greu să înveți să trăiești conștient.

Nu vreau să fiu greșit înțeleasă. Sunt și oameni care au o chemare nativă către grija de sine și se dedică explorării bucuriei izvorâte din interior. Oameni cărora le este ușor să atingă libertatea pe care ți-o oferă experimentarea mindfulness-ului. 

Și apoi, sunt oamenii ca mine.

O viață trăită sub amenințarea blestemului

Atingerea mindfulness-ului a fost, pentru mine, o călătorie care, adesea, a părut artificială și uneori falsă, pentru că eu am fost educată (la fel ca mulți alții) să văd viața printr-o lentilă pesimistă. Să cred că sunt victima circumstanțelor, a lipsei de sincronizare a planetelor și a ghinionului. Tata spunea adesea că fiecare dintre cei patru membri ai micii noastre familii este urmărit de ”Blestemul Punches”. Credea că lumea e mereu împotriva noastră și că numai nouă ni se pot întâmpla lucruri rele. Și pentru că el vedea astfel viața, eu și fratele meu am învățat, fără voia noastră, să nu ne asumăm responsabilitatea pentru modul în care gestionam vicisitudinile vieții. Viețile noastre nu ne aparțineau cu adevărat. Și atunci, de ce am încerca să luptăm împotriva ”blestemului”?

Călătoria mea spre o viață conștientă a început dintr-un loc în care domneau epuizarea și permanentul negativism. Eram plictisită să mă simt mereu avariată. Mă luptam cu îndoiala de sine și mă simțeam detașată de tot și de toți cei din jurul meu. Poate că eram deprimată. Poate că era din cauza faptului că observam cum viața se derulează pe repede-înainte, iar eu nu aveam o direcție și nu știam încotro mă îndrept. Și nu numai că nu știam încotro mă îndrept, dar nici nu părea să fie cineva în jurul meu dornic să-mi arate o hartă sau să-mi dea vreun pic de ajutor pentru a ajunge undeva. Oriunde. Cei din jurul meu erau, fie la fel de pierduți ca mine, fie prea prinși pe un drum la care eu nu aveam acces. Atunci am înțeles că trebuie să-mi caut răspunsurile în interior

La început, a fost ușor. Am început să fac yoga zilnic. Am exersat gândirea pozitivă. M-am oprit din a da vina pe alții atunci când nu-mi mergea bine. Mă descurcam foarte bine în călătoria mea spre mindfulness și nu era deloc atât de greu cum îmi imaginasem că va fi. 

Apoi, am luat o gură de viață. De viață reală.

Cam la vreo șase luni de când începusem să trăiesc mai conștient, mama mea a suferit o leziune cerebrală. Tata, care se baza pe mama pentru orice, părea complet incapabil să se descurce chiar și cu lucruri simple, cum ar fi să găsească o ștampilă și să ștampileze o factură. Fratele meu s-a afundat și mai tare în alcoolism, iar depresia de care suferea îl ținea captiv. Iar eu, în loc să le iau pe fiecare pe rând, ajunsesem să-mi pierd cumpătul foarte des. Trupul și mintea mea se îmbolnăviseră din cauza stresului și a incertitudinii. Foarte curând, lumea a început să pară, din nou, un loc sumbru, apăsător și lipsit de speranță. 

Mindfulness-ul ar fi trebuit să fie, pe-atunci, superputerea mea. Ar fi trebuit să mă facă imună la sentimentele de copleșire, furie, amărăciune și lipsă totală de control asupra vieții mele. În perioada aceea, am simțit că ”blestemul” își bate joc de mine. Reamintindu-mi că sunt la mila lui. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Nu te lua după minciuni

Eram aproape convinsă de acest lucru. Și eram pe cale să renunț la toate progresele pe care le făcusem până atunci, pentru că demersurile păreau să nu mai aibă niciun sens. Viața conștientă nu funcționa. 

Sau funcționa oare?

Fiecare dintre voi, cei care citesc acest articol, sunteți într-un anumit punct al călătoriei voastre spre mindfulness. Unii dintre voi sunt la început, acolo unde posibilitățile sunt nelimitate și așteptați ca superputerile voastre să iasă la suprafață. Sunt printre voi și dintre aceia care au depășit cu greu îndoielile ce amenințau să vă scoată de pe traiectorie și să vă întoarcă la punctul de pornire. Presupun, însă, că foarte mulți dintre voi sunt, la fel ca mine, la mijlocul drumului. 

Mijlocul este partea cea mai tulbure.

E etapa în care ți-ai accesat superputerile, însă nu prea știi cum să le folosești. Sunt zile în care te simți împlinit și ai încredere că Universul are grijă de tine. Că tu ai grijă de tine. Nu-ți mai pui singur piedică și nu mai permiți gândurilor negative să îți controleze alegerile. În alte zile, însă, te simți îngenuncheat. Te simți ca un impostor care pretinde că duce o viață plină de sens, conștientă și echilibrată. Ai impresia că ești un escroc. 

Însă, voi, dragi prieteni, nu sunteți deloc niște escroci. Sunteți oameni frumoși, care învață cum să ducă o viață ce nu e una obișnuită, pentru că nu e întotdeauna o viață ușoară. 

Mindfulness-ul presupune o continuă recalibrare. Cere flexibilitate, răbdare și o porție zdravănă de iubire de sine. 

Suntem oameni.

Suferim. Ne înfuriem. 

Oferim iubire. Împărtășim bunătate. 

Uneori și ceilalți ne oferă în schimb iubire și bunătate. Alteori, ni le iau.

Însă, ceea ce nu îți poate lua nimeni este conexiunea cu sufletul și cu mintea. A trăi o viață conștientă nu e ca un post de Instagram cu un filtru perfect. Uneori, poate fi de-a dreptul mizerabil. Poate fi un adevărat haos, pe măsură ce faci schimbări în felul în care gândești. Ai zilele bune și zile proaste. Însă, orice ai face, te rog să nu permiți ca un proces complicat să te facă să te abați de la obiectivul tău de a trăi o viață împlinită. Îmbrățișează-i particularitățile, bucură-te de reușite și, mai ales, nu uita că o viață trăită conștient nu este o destinație. E o călătorie evolutivă ce nu se termină niciodată.

Citește și:

Tot ce trebuie să știi despre mindfulness

Combate stresul din timpul pandemiei conectându-te la momentul prezent

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 moduri în care ți se schimbă viața după ce devii mamă

OAMENI THRIVE//

Randi, cântăreț: ”Starea de bine, mulțumirea de sine sunt alegeri pe care le facem sau nu”

WELLBEING//

Mindfulness: cum să aduci atenție și intenție în viața de zi cu zi

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.