SELF-IMPROVEMENT//

Paradoxul autenticității în relațiile de cuplu

A comunica partenerului ceea ce simțim și ceea ce gândim este unul dintre drepturile noastre esențiale ca oameni.


În următoarele 7 minute vei afla:

– De ce este nevoie să înveți să bați fierul cât este rece.
– Când devine toxică și nesănătoasă nevoia de autenticitate într-o relație de cuplu.


De câte ori n-ai auzit vorbindu-se, clar și răspicat, în cărți de dezvoltare personală, în podcast-uri sau în social media despre cum este bine să spui ce gândești, ce vrei și ce ai nevoie? În engleză you have to speak your mind!, respectiv în traducere liberă ”trebuie să-ți faci vocea auzită”?

Și de ce se vorbește atât de mult despre asertivitate și îmbunătățirea abilităților de comunicare, ambele cu migală inserate parcă, de o mână dibace, în percepția comună despre ce înseamnă să fii autentic și ”să fii tu însuți”?

Și oare de ce în continuare multe cupluri se confruntă cu atât de multe conflicte și dificultăți relaționale, oricât de mult încearcă și se străduiesc (și, credeți-mă, am cunoscut în cabinet multe cupluri care muncesc pe brânci) să comunice mai bine și mai asertiv?

Și care este, de fapt, paradoxul autenticității și iluzia pe care o aud de multe ori în terapia de cuplu, când partenerii vorbesc despre optimizarea comunicării ca metodă de soluționare a conflictelor și implicit a luptei dintre atașament și autenticitate? (Am detaliat ce înseamnă autenticitatea și cum poate să intre în conflict cu nevoia de atașament într-un articol precedent.)

Recunosc că, în ultimii ani, m-am găsit și eu în poziția de a mă întreba, în viața mea personală, dacă și eu și partenerul meu avem cu adevărat o problemă de comunicare în cuplu și dacă mai multă autenticitate din partea fiecăruia este soluția salvatoare în conflictele noastre relaționale. Sau singura soluție? Am lucrat cu multe persoane atât în terapie individuală, cât și în terapie de cuplu care-și reproșează această problemă de comunicare. Și care vor să-și dezvolte exprimarea lor autentică, pentru că pe malul celălalt li și ni se promite o armonie în relații și îndeplinirea nevoii de a ne simți înțeleși de către celălalt.

Văd astfel la orice pas oameni care se exprimă, își propun să spună NU, se comunică pe sine și nevoile lor, se străduiesc să-și rafineze atât de bine conținutul mesajului, în încercarea disperată de a fi autentici pentru că, nu-i așa?!, ei pot face astfel încât partenerul să-i audă așa cum trebuie și să-i înțeleagă. Asist parcă la un incredibil paradox: lucrurile care ar trebui să ajute partenerii dintr-o relație nu funcționează aproape deloc. De fapt, provocareaautenticității și a descoperirii de sine în orice fel de relație, mai ales într-o relație cu un grad mare de intimitate, presupune mult mai mult decât comunicare și exprimare.

Fără doar și poate, a comunica partenerului ceea ce simțim și ceea ce gândim este unul dintre drepturile noastre esențiale ca oameni (cel puțin în cultura noastră și partea aceasta de lume). Capacitatea de a vorbi și de a ne pune în cuvinte propria realitate, adică propriul adevăr, devine o necesitate și o garanție a încrederii în sine și a unui EU întreg și valoros. Cu alte cuvinte, ne tragem valoarea și din cum ne lăsăm vocea în intimitatea caselor noastre să fie liberă și noi să fim autentici. Și când nu suntem capabili ca adulți să ne exprimăm autentic, atunci sentimentele integrității, încrederii și valorii noastre personale se prăbușesc.

Cred că idealul de autenticitate într-o relație de cuplu, pe care l-am auzit spus verde în față de către unul dintre parteneri, într-o sesiune de terapie de cuplu suna cam așa: ”vreau să am o relație atât de apropiată cu tine și tu să mă iubești atât de mult, încât să-ți spun absolut tot ce îmi trece prin cap, oricând, fără să trebuiască să-mi cântăresc cuvintele”. Ce părere aveți despre această dorință? Este ceva sănătos în acest deziderat? Are sens cel puțin într-o anumită măsură, nu-i așa? Ce persoană și-ar dori să fie falsă, ascunsă sau invizibilă, fără voce într-una dintre cele mai intime relații ale sale? Și aici ne susține și popularitatea din social media a lui ”Fii tu însuți” care fix asta propovăduiește. Și cercetările ne susțin: nu este nimeni mai nimerit decât noi să ne dezvoltăm propria voce, exprimarea propriilor nevoi, priorități și valori.

Din ce punct devine toxic și nesănătos acest țel al nevoii de autenticitate? Și când se transformă într-o mare iluzie? Din momentul în care confundăm exprimarea deschisă și ”a fi tu însuți” cu destinația, în loc să o privim ca o călătorie. Când credem că, dacă spunem tot, oricând, sincer și până la capăt, celălalt o să ne înțeleagă cu adevărat și o să acționeze în consecință. Această nevoie are mai degrabă loc în relația părinte-copil, atunci când noi suntem copii și filtrele noastre fix de asta au nevoie: de înțelegere și acceptare necondiționată. Ca adulți, mai ales în relațiile de cuplu, ca să fim noi înșine trebuie să ne dăm seama Cine Suntem noi înșine și să facem asta în timp ce avem conversații dificile cu partenerul de cuplu.

Oare și voi ați avut vreodată o zi grea la finalul căreia v-ați vărsat nevii și i-ați spus partenerului tot ce aveați pe suflet? Poate că acea conversație nu trebuia să aibă loc d.e.l.o.c. Pentru că uneori exprimarea nereglată a sentimentelor noastre poate să-l rănească pe celălalt, să-l rușineze și să reducă posibilitatea ca doi oameni să se audă reciproc. Iar în alte situații, cu cele mai bune intenții apare spirala negativității și a concentrării pe aceleași probleme (”ca o moară hodorogită” este o expresie pe care am auzit-o într-o ședință de cuplu) și astfel cei doi să se afunde și mai tare, în încercarea de a comunica și de a ieși la liman.

Primul reper primit de la profesorii mei, din formarea mea în terapia de cuplu, n-a fost printre cele mai profunde, chiar l-am simțit contraintuitiv la momentul respectiv: doi oameni au nevoie să învețe să bată fierul cât este rece. Cu alte cuvinte, în situații tensionate, recurente, puternic încărcate emoțional de frustrări, răni și suferințe, sau atunci când suntem în relație cu o personalitate dificilă a celuilalt, avem nevoie de o strategie, nu de spontaneitate. În aceste exemple, nici asertivitatea, nici focusul pe conținutul mesajului și pe comunicarea în cel mai potrivit moment nu poate fi soluția (unică) potrivită. O conversație dificilă va avea nevoie de un antrenament și descoperirea de sine și a propriei voci, mai mult decât un antrenament.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Dacă în urmă cu câțiva zeci de ani exista mai pregnant această iluzie a atașamentului și a iubirii celuilalt, care trebuia să ghicească ce nevoi avem, în prezent consider că trăim la un revers al acestei iluzii, cu aceleași efecte toxice: ne exprimăm mult, fără autoreglaj și pretindem de la celălalt o înțelegere de sine, la care noi înșine suntem de cele mai multe ori codași. Uităm adesea sau nu știm despre rezultatele ultimelor cercetări din zona relațiilor de atașament: oamenii vor forma relații semnificative cu acei oameni care au exact același nivel de dezvoltare psihologică și auto-acceptare ca al lor. Astfel că nu avem unde să ne ascundem de acest adevăr din viața reală: cunoașterea de sine și cunoașterea altora sunt strâns legate una de cealaltă.

Al doilea reper universal pe care l-am primit de la profesorii mei era legat de puterea lui ”aasculta”. ”Când a fost ultima dată când ai ascultat pe cineva? Când ai ascultat cu adevărat, fără a te gândi la replica pe care voiai să o dai, fără a mai arunca un ochi pe telefonul tău sau a te repezi să-ți spui părerea? Și când a fost ultima dată când cineva te-a ascultat pe tine cu adevărat?” – așa începe o carte pe care v-o recomand cu toată căldura, în încercarea de a face lumină despre ceea ce înseamnă cu adevărat autenticitatea în lume lui ”fii tu însuți”. Cartea se numește Nu asculți – Ce îți scapă și de ce contează, scrisă de Kate Murphy.

Iar a asculta este strâns legat de un al treilea reper: ai nevoie să poți să fii singur cu gândurile, emoțiile, ipotezele și scenariile tale. “Nu e nimic rău în a fi singur”, spunea Gabor Mate unei participante la un retreat online despre vindecarea traumelor. ”De fapt, este esențial să fii singur. Dacă nu te descurci să fii singur, nu poți fi într-o relație bună. Este atât de simplu. Dacă tu nu te poți accepta suficient de mult ca să-ți poți tolera propria companie, atunci vei dori mereu ca lumea să te facă tolerabil pe tine și asta nu va funcționa niciodată.” Toate mecanismele noastre se vor oglindi în ceilalți și va fi greu să ne descurcăm prin desișul de proiecții și interpretări din relație, dacă nici noi înșine nu putem sta de vorbă cu noi înșine, cât să ne înțelegem ”om cu persoană”.

Bineînțeles că a fi singuri nu se referă, de fapt, la absența relaționării apropiate și la izolare. Presupune doar un tip de sinceritate și contact cu sine, fără de care putem ajunge la scenarii de viață incoerente, deconectate de ceilalți și fără să ne putem iubi cu adevărat nici pe noi înșine, nici pe ceilalți. Și deopotrivă ne poate ajuta să nu uităm că a avea o voce autentică NU este de fapt același lucru cu franchețea absolută, lipsită de empatie sau cu adevărul gol goluț. Și doar în singurătatea propriilor gânduri putem să descoperim de fapt cum și noi, la fel ca toți oamenii, avem o prăpastie între ceea ce spunem și ceea ce simțim cu adevărat. Sau între ceea ce spunem și ceea ce așteptăm de fapt de la o relație și de la celălalt. Sau între ceea ce spunem și o valoare, o credință sau un principiu de viață pe care le avem de fapt în interior. Și din aceste confuzii sau necunoașteri pierdem de fapt miza în lupta pentru autenticitate, chiar de înainte de a ne exprima.

Așa cum calitatea vieții noastre este dată de calitatea relațiilor noastre (Esther Perel), calitatea relațiilor noastre este dată și de calitatea și autenticitatea conversațiilor noastre. Și atât prin conversațiile noastre, cât și prin tăcerile noastre putem descoperi cine suntem cu adevărat și care este traseul pe care-l imprimăm relațiilor noastre zi de zi.

Citește și:

Ce se întâmplă în relațiile de cuplu și de ce ne (mai) căsătorim în zilele noastre?

Cum să eviți situațiile conflictuale și să creezi relații armonioase

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Dansul dintre atașament și autenticitate în relații

SELF-IMPROVEMENT//

Cum să pornești de la premisa unor intenții pozitive, chiar și atunci când ești frustrat

SELF-IMPROVEMENT//

Cum relaționăm cu personalitățile narcisice fără să ne simțim exploatați

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.