OAMENI THRIVE//

Otilia Mantelers, psiholog: ”Când pun presiune pe cei din jur, știu că nu am avut grijă de nevoile mele.”

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.


În următoarele 4 minute vei afla:

– De ce să nu ignori gândurile negative și cum să le explorezi în avantajul tău.
– Ce determină gradul de concentrare de care suntem capabili.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Otilia Mantelers: Ideea de ”un nou început” mă atrage mult la fiecare dimineață. Ideea că voi începe o zi în care să simt viața, cu prospețimea ei, cu blândețea, cu entuziasmul ei, dar și cu părțile mai provocatoare. Timpul cu copiii mei. Gândul că mă voi întâlni online sau live cu clienții mei. 

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

OM: Le iau în ordinea deadline-urilor. Ca și structură, procrastinez foarte tare. Deadline-urile pe care le iau la rând sunt deja depășite de ceva vreme, așa că fac față unor termene față de care mă simt vinovată. Acesta e un capitol la care am nevoie să mă uit în activitatea mea. Dau mereu prioritate copiilor și clienților mei, chiar dacă asta înseamnă că nu voi dormi bine o săptămână. Cam asta e regula pe care am observat că am adoptat-o de când am copii. 

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

OM: Puținele relații bune și hrănitoare pe care le am, să mă aranjez și să mă simt frumoasă, terapia mea de suflet, grupurile de suport, munca mea, care-mi aduce bucurii și împliniri enorme. Conștiența și prezența mea cu mine. Înțelegerea motivelor pentru care fac ceea ce fac în fiecare moment, bunătatea față de sufletul meu pe care o cultiv și la care ajung tot mai mult. 

TG: Când simți că ești prea stresată sau prea copleșită de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

OM: Îmi pun mai multe ședințe de terapie într-o săptămână. Fac listening partnership cu partenerele mele apropiate, vorbesc cu prietenele. Ies cu rolele în parc. Mă pun în mașină și plec la mare sau într-un alt oraș. Călătoresc, fiindcă atunci când plec undeva, mă iau sigur și pe mine. Dansez pe muzică 5 Rhythms de pe Youtube sau pe orice altă muzică care-mi place. Ascult muzică bună, ascult podcast-uri ale unor oameni care au trecut prin același greu ca și mine. Cu alte cuvinte, caut contact bun, care să-mi redea sentimentul că viața e bună și să apreciez faptul că orice durere pe care o simt este un pas mai aproape de mine! Ah, da, și încep să conduc prin oraș. Îmi pun muzică: fie metal, dacă am nevoie să eliberez furie, fie de dragoste, dacă am nevoie să plâng din toți rărunchii dragostea eșuată.

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

OM: Le iau la mână, unul câte unul. Vreau să văd de unde îmi vin. Le las în mine, le explorez sursa și motivul pentru care vin acum. Nu le înlocuiesc cu pozitivism. Simt emoția pe care mi-o aduc gândurile acestea. Citesc ceva bun. Și apoi fac tot ce am povestit mai sus.

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

OM: Faptul că nu dorm noaptea este unul din semnale. Apoi, când văd că pun presiune pe copii și pe cei din jur, îmi dau seama că fac acest lucru, pentru că eu însămi n-am avut grijă de nevoile mele.

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cea de la 20 de ani?

OM: Mi-aș spune: ”Conectează-te cu cea care îți imaginezi că vei fi la 40 de ani și cere-i iubire, înțelegere și entuziasm față de tine!”.

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

OM: La vârsta de 33 ani mi-am schimbat traiectoria profesională la 180 de grade. Eram auditor și trainer de cursuri financiare la BPP Professional Education și am ales să urmez facultatea de psihologie și formări în psihoterapie, fiindcă în acest fel am simțit că mă apropii mai mult de oameni, de  umanitate și de mine!

TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?

OM: Iau magneziu cu B6, asta în primul rând. Încerc să dorm și să fac lucruri care-mi plac mult. Îmi țin mintea și sufletul active, fac terapie, merg la grupuri de suport, mă văd cu oameni care-mi fac bine. Cred că gradul de concentrare depinde mult de câtă lumină e în interior. Și am perioade de întuneric și perioade de lumină. Când am întunericul și depresia și insomnia, atunci nu reușesc să mă concentrez. Și atunci sunt mai puțin implicată în relația cu copiii, citesc mai puțin, uneori anulez terapiile pe care le fac cu clienții.

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

OM: Frații Karamazov a lui Feodor Dostoievsky a fost prima carte care mi-a schimbat viața. Am citit-o la 16 ani și m-am schimbat și eu de atunci. De atunci am știut că eu vreau să mă ocup de sufletul oamenilor.

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

OM: Da. Divorțul a fost cea mai grea și mai dureroasă alegere. Acum e bine însă.

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


OM: Ultima oară când am simțit că am eșuat a fost când l-am rănit foarte tare pe bărbatul pe care îl iubeam. Sunt în proces de a mă ierta, dar mai am un pic. Ce am făcut ca să mă iert, ca să depășesc eșecul? Fac în continuare terapie, sesiuni de compassionate inquiry (metoda lui Gabor Mate), constelația intenției, am plâns mult și disperat. Stau cu femei bune în jurul meu, care-mi amintesc că sunt bună. Am realizat că e OK să plâng după un bărbat, după pierdere, după cât de frumoasă a fost iubirea, dar să nu mă pierd pe mine în proces. Mi-am văzut părțile care au greșit și, când am văzut ce vârstă mică au, n-am avut cum să nu le înțeleg. Îmi sunt dragi și le iubesc.

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

OM: Îmi sărut copiii, îi mângâi și le spun că-i iubesc.

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

OM: No one will know the violence it took to become this gentle! (Nimeni nu știe de câtă violență a fost nevoie ca să devin așa bună). Dar nu știu cine l-a scris.

TG: În ce momente ți-a folosit empatia și cum o cultivi?

OM: Eu sunt o persoană foarte empatică, în general. Uneori sufăr de empathy fatigue, fiindcă eram empatică cu toată lumea, mai puțin cu mine. În ultimii doi ani sunt mai bine, fiindcă am mai multă bunătate față de mine. Și asta cred că se vede și în relația mai autentică și mai puternică cu clienții mei.

Otilia Mantelers este psiholog, specialist în parenting și susține importanța jocului în creșterea copiilor. De câțiva ani, urmează diferite formări în psihoterapia traumei, fiindcă a înțeles că atât copilul, cât și sufletul părintelui au nevoie de grijă. Susține de mulți ani cursuri pentru părinți și organizează conferințe cu invitați internaționali, fiind una din promotoarele științei parenting-ului în România. Otilia este autoarea îndrăgitei povești terapeutice Secretul Monstrului, apărută în anul 2017, și a lansat recent Kikimora își caută pisică.

Citește și:

Petronela Rotar: ”Mintea e un mecanism complicat și pervers”

Adrian Nartea: ”Să nu trăim pentru viitor și pentru ce nu avem”

S-ar putea să-ți placă și…

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

MISIUNE//

Ghidul viziunii și al valorilor

OAMENI THRIVE//

Ana Moga, DJ Kiss FM: ”Aleg să mă pun mereu în locul celor din jur”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.