SELF-IMPROVEMENT//

Oamenii bogați sunt cei fericiți!

Tu când ai făcut ultimul bilanț al averilor tale?


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce merită să închizi ochii atunci când un prieten trișează la Remi.
– Cum să-mpingi mașina stricată și să te distrezi în timp ce-o faci.


Mă gândesc la cei mai fericiți oameni pe care i-am cunoscut personal. Sunt cei mai bogați, mi-e limpede, deși n-au nici cei mai mulți bani, nici cele mai mari mașini și nici cele mai impresionante case.

Un studiu care a acoperit o perioadă de peste 80 de ani, realizat de cercetătorii de la Harvard, redevine relevant în situația actuală. A fost observată starea de sănătate (ca indicator important al gradului de fericire) a 268 de studenți (ce-i drept, toți de sex masculin pentru că, pe atunci, Harvard era încă o instituție dedicată educării băieților. Abia în 1945 a fost acceptată prima studentă la medicina la Harvard). Alți factori luați în calcul de studiul condus în vremuri când empatia era o noțiune mult mai puțin luată în calcul au fost succesele și eșecurile acestora atât în viața personală, cât și în carieră. Țineți cont că studiul a început în anul 1938, când efectele Marii crize economice se resimțeau încă din plin. Concluziile prezentate de Robert Waldinger, psihiatru și profesor de psihiatrie la catedra de medicină a universității Harvard, au fost următoarele: calitatea relațiilor umane pe care le cultivăm ne influențează direct starea de sănătate. Mai mult decât banii sau succesul, fericirea noastră depinde direct de persoanele cu care ne înconjurăm și de modul în care ne clădim interacțiunea socială. 

Bunica mea care avea puteri magice

Revenind la persoanele cele mai fericite pe care le-am cunoscut personal, bunica mea paternă ocupă un loc fruntaș. Deși locuia într-un apartament de bloc (casa fiindu-i dărâmată de comuniști) și mergea după lapte cu noaptea-n cap ca să prindă loc la rând, a fost un om atât de bogat încât moștenirea ei încă îmi dă energie să mai pot când nu mai pot.

A rămas văduvă destul de tânără și nu s-a recăsătorit. Însă nu a fost singură nicio clipă. M-a crescut pe mine, ne-a iubit pe toți cei din familie și avea un grup de prietene împreună cu care stabilise ritualuri sofisticate. Se întâlneau, săptămânal, la partide înflăcărate de Remi. Făceau cu rândul, iar rolul de gazdă era luat foarte în serios, cu o emfază britanică pe care o contraziceau doar prăjiturile de casă și vișinata (ceai nu-mi amintesc să fi băut!). Când am mai crescut, eram și eu primită la masa de joc. Într-o zi, am observat că Tanti Viorica strecura piese în poală și anunța că a câștigat. M-am revoltat, am dat-o de gol și am distrus atmosfera. După ce prietenele bunicii mele au plecat, mi-a explicat secretul: toată lumea știa că Tanti Viorica trișează, dar că n-are mare importanță cine câștigă. Atâta timp cât nu trișa în viața reală și era o prietenă bună, se puteau închide ochii la scorul fără miză. Miza era alta, aveam să înțeleg cu adevărat mult mai târziu.

În anii aceia de beznă și sărăcie, bunica mea avea cea mai sănătoasă avere: o viață socială care compensa faptul că nu mai profesa ca învățătoare, fiind de-acum pensionară. Cred că a reușit, de-a lungul vieții ei, să ilustreze perfect sintagmna ”fă rai din ce ai!”. A reușit să-mi lase moștenire o parte din această abilitate a ei. Cel puțin așa-mi place să cred: nimic nu se compara cu plăcintele ei de casă cu care mă aștepta după școală și cu poveștile noastre din bucătărie. M-a format și pe mine, ca pe generațiile de copii care i-au trecut prin mâini la școală și m-a învățat să am prieteni, să țin aproape, să-mi fac din casă acasă și să nu mă las luată de vânt. De-a lungul timpului, ”vântul” a luat diverse semnificații, așa cum numai o metaforă reușită se poate plia pe diverse realități.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Un fotograf căruia i se strica mașina

L-am cunoscut în redacția unei reviste unde lucram. Făcea poze așa și-așa, însă prindea toate vedetele și surprindea cele mai naturale expresii. În consecință, încadratura stângace sau un sharf aproximativ treceau pe locul doi. Erau poze vii, cu oameni pe care, întâmplător, îi știam drept vedete. Fotograful avea, în loc de voce, un fel de portavoce. Știai că a intrat în clădire încă de la parter (redacția noastră era la etajul întâi). Râsul lui hohotit și din orice transforma ședințele de redacție într-un fel de terapie de grup. Nu prea puteai vorbi serios, dar așa se nășteau cele mai bune titluri de copertă.

Ei, și fotograful nostru era fericit din multe, foarte multe motive. N-am să uit gloria cu care anunța că mașina lui, un hârb în toată regula, nu s-a mai oprit în mijlocul traficului. Dacă pentru un om normal o mașină care se oprește când ți-e lumea mai dragă este o pacoste, pentru un om extraordinar însemna că, ori de câte ori NU se oprea, era un motiv de sărbătoare. Și sărbătoream toți! La fel cum toți oamenii din redacție pe care-i lua cu mașina, într-o zi cu ghinion, au împins bolidul râzând în hohote în intersecțiile Capitalei.

Mai avea fotograful și o soție frumoasă-foc, asistentă medicală. Ne arăta poze cu ea și ne spunea că se minunează în fiecare zi că l-a luat de bărbat tocmai pe el. Între noi fie vorba, nu cred că s-a măritat cu el nici pentru fizic, nici pentru bani (meseria de fotograf era și pe atunci destul de nesigură). Cred că s-a măritat cu el pentru că, lângă acest om, bucuria devenea, pur și simplu, molipsitoare. Fără să știe exact ce făcea, fotograful era un practicant fervent al recunoștinței. Avea acest instinct în ADN-ul său și m-a învățat să mulțumesc de fiecare dată când ajung undeva: Cerului, mașinii, Waze-ului sau destinului, dacă destinația e mai puțin telurică.

O prietenă care trăiește în prezent

Mi-a mărturisit, după ani de zile de prietenie, că la-nceput i se părea că sunt cu nasul pe sus (timiditatea poate să-ți facă asta!). I-am spus și eu că mi se părea cam aiurită. Între timp, a devenit nașa copilului meu și a plecat din România exact când se năștea el. Ni se întâmplă să nu vorbim la telefon perioade lungi de timp, dar când vorbim, lucrurile se leagă de parcă am fi stat aseară de povești. 

Acum știu că are și ea suferințele ei și că, pe vremuri, când ajungeam lefteri de la un salariu la altul, ea rămânea senină nu pentru că ar fi fost o miliardară excentrică deghizată în reporter de televiziune, ci pentru că avea o înțelepciune bizară pentru vârsta aceea. Toate trec, Ruxăndrițo, îmi spunea. Încep s-o cred. Ancorată în prezent, fără să-și șteargă trecutul cu buretele și fără să-și neglijeze viitorul, a ales să-i fie bine și când îi era rău. Renunța ușor la conflicte, ne accepta așa cum eram, mergea mai departe luând fiecare zi, pe rând. Mi-a predat o lecție unică: dacă te așezi confortabil în pielea ta, dacă accepți că viața e făcută din bune și (g)rele, ai parte de-o aventură genială. 

Succesul nu depinde de trenul în care te urci, ci de felul în care privești călătoria. E o semi-metaforă. Efectiv, când mergeam cu trenul, prietena mea se uita prea puțin la calitatea huselor de pe locurile de la clasa a II-a și mult mai mult în ochii mei sau pe geam. Metafora, vă invit, adaptați-o la nevoile voastre.

De ce sunt oamenii bogați mai fericiți?

E simplu: când ai mult, te simți în siguranță. Felul în care definești acel ”mult” ține de intuiție, prezență de spirit și acceptare. Sunt convinsă că, dacă faci inventarul averilor tale acum, vei descoperi o bogăție care te va lăsa cu gura căscată. Plus alte mici averi pe care doar trebuie să le privești cu alți ochi. Diana Vasiliu este psihoterapeut și explică: ”Sentimentul de siguranță fundamentează construcția nevoilor umane, alături de cele fiziologice. Este vital să ne simțim în siguranță pentru a putea crește. Nimeni nu e capabil să construiască nimic, atâta timp cât se află într-o cursă pentru propria-i supraviețuire (inclusiv cea psihică). Prioritatea este întotdeauna supraviețuirea, abia apoi viața se poate cu adevărat trăi. Atunci când pericolele externe și interne nu ne mai amenință și după ce ne tragem sufletul, precum naufragiatul care s-a luptat zile în șir cu apele nemiloase ale oceanului și în sfârșit a pus piciorul pe o fâșie de pământ, putem spera că vom începe o construcție. Viața, cu toate bogățiile ei (mulțumirea, împlinirea, iubirea, iertarea, recunoștința, curajul, generozitatea, reziliența) se construiește zi de zi. E un travaliu, nu o garanție. 

Vestea proastă e că s-ar putea ca această construcție să nu iasă întocmai planului făcut la început și va trebui să ne împăcăm cu asta. Vestea bună e că, dacă vom fi suficient de atenți, vom descoperi că micile victorii de zi cu zi pe care forța vitală din noi le câștigă împotriva forțelor distructive care sunt și ele la lucru, inconștient, tot în noi, vor duce în timp la construcția unei vieți suficient de împlinite, pentru care să fim cu adevărat recunoscători. Vă recomand Sursele bucuriei, cartea lui Salman Akhtar”.

Micropașii care te fac mai bogat

Gândește din altă perspectivă: bormașina vecinului te scoate din minți. Dacă ai locui pe străzi, nu te-ar mai deranja nicio bormașină. În plus, cât pot dura niște lucrări de renovare? (Extra-pont: dopurile de urechi profesioniste).

Practică recunoștința: nu poți pleca în vacanța pe care o programai ante-pandemie. Ce bine că n-ai apucat să dai avansul (dacă n-ai apucat), ce bine că România are și munte și mare și deltă.

Trăiește acum, aici: e singurul timp pe care îl trăim real. Restul sunt amintiri și proiecții. 

Găsește echilibrul: așa cum spune studiul specialiștilor Gallup, inclus în cartea Wellbeing – The five esential elements scrisă de Tom Rath, James K.Harter și Jim Harter, o viață împlinită se construiește în jurul a cinci elemente: carieră, viață socială, apartenență la comunitate, sănătate și echilibru financiar. Cele cinci elemente trebuie balansate în funcție de propriile priorități, dar ține cont să le ajustezi în momentul în care se schimbă.

Diana Vasiliu este psiholog și psihoterapeut format în psihoterapie psihanalitică și lucrează în cabinetul propriu. În trecut, a lucrat ca terapeut anti-fumat și a deschis prima clinică „Allen Car Easyway to stop smoking” din România. 

Citește și:

De ce orașele viitorului vor fi locuri ale singurătății

Ce face ca o viață să fie împlinită?

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Cum va arăta lumea după 15 mai? Exercițiu de imaginație

SELF-IMPROVEMENT//

Ce să întrebi în loc de „Ce mai faci?”

OAMENI THRIVE//

Ana Moga, DJ Kiss FM: ”Aleg să mă pun mereu în locul celor din jur”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.