SELF-IMPROVEMENT//

Nicole Kidman: “Când vine vorba de maternitate, nu există bine sau rău, doar copii diferiți.”

Actrița își împărtășește înțelepciunea în domeniul parenting-ului.


În următoarele 3 minute vei afla:

– Ce reproș îi este teamă actriței că îi vor face copiii când vor crește.
– Cum se simte maternitatea în diferite perioade ale vieții.


Este celebră pentru că a jucat unele dintre cele mai spectaculoase roluri de la Hollywood, dar recent, într-un interviu pentru revista Tatler, Nicole Kidman abordează subiectul celui mai complex rol din viața ei: acela de mamă. Actrița, câștigătoare a premiului Oscar, a devenit pentru prima oară mamă pe când avea 20 de ani, se căsătorise cu Tom Cruise și era la debutul a ceea ce urma să devină o carieră iconică. Iar în a patra decadă a vieții, Nicole a devenit mamă din nou. Și ne dezvăluie sfaturi despre realitatea maternității, în diferite etape ale vieții.

Actrița a oferit un interviu publicației Tatler în casa ei din Nashville, în care locuiește alături de soțul său, cântărețul de country Keith Urban și cu fiicele cuplului, Sunday Rose (11 ani) și Faith Margaret (9 ani). Iar alături de Tom Cruise, e părintele Isabellei (27 ani) și a lui Connor (24 ani). Și a vorbit despre modul în care se raportează la rolul de părinte și despre experiența acumulată de-a lungul anilor. “Maternitatea e o călătorie, și primul lucru de care trebuie să ții cont este că atunci când ești părinte nu se pune problema despre bine sau rău. Doar despre copii diferiți”, a mărturisit actrița.

Kidman a împărtășit apoi din înțelepciunea care i-a fost transmisă de către bunica ei: „Am primit odată acest minunat sfat de la bunica mea. Ea a spus: „Viața îi oferă provocări fiecarui copil. Locul în care e născut. Obstacole. Poate divorțul părinților”, a spus ea, adăugând: „Întotdeauna vor fi probleme. Iar cel mai important lucru este că iubirea este suficientă pentru a le depăși”.

Speranța lui Kidman este că fiicele ei, Sunday și Faith, vor înțelege această iubire din felul în care sunt crescute  – călătoresc în toată lumea împreună cu mama și tatăl lor care trebuie să lucreze – și speră că nu i-o vor lua în nume de rău ulterior.

„Cine știe? Când vor crește, probabil că vor crede: „Părinții mei m-au târât în ​​toată lumea. Nu voi părăsi niciodată acest oraș. ” Copiii pot fi idealiști. Copiii pot fi perverși. Și cu toate astea, nu iubești pe nimeni la fel de mult pe lume. Să devii părinte este o transformare cataclismică. Totul se schimbă. Acea iubire este impenetrabilă, profund dureroasă, dar atât de plină de bucurie!”, a explicat Nicole.

Citește și:

Cum ne învățăm copiii să-și comunice corect nevoile

Ce înseamnă să fii un ”părinte prezent” și de ce este asta atât de important?

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

7 lecții de viață pe care le putem învăța de la Malala Yousafzai

OAMENI THRIVE//

Care a fost momentul de cotitură din viața ta? 15 vedete ne-au răspuns

SELF-IMPROVEMENT//

Dacă ai copilărit ca mine, probabil ești puțin rasist

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.