WELLBEING//

Mi-am făcut planurile post Covid-19!

Oscilez între speranță și teamă, dar am nevoie să arunc o privire în viitor, cu lecția învățată!


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce nu voi mai merge în vacanțe all-inclusive.
– De ce să treci cu vederea peste o canapea roasă de câine.


Multe lucruri se schimbă în structura mentală a unui om când traversează o criză. E ca-n acea întrebare celebră: ce-ai face dacă azi ar fi ultima ta zi pe Pământ? 

De obicei, mi se adună un milion de gânduri în cap. Sunt tot felul de dorințe pe care, sunt sigură, le avem mai mulți: să vizităm ceva, să cumpărăm un obiect, să spunem cuiva ceva ce ne stă pe suflet. Însă, recunosc, n-am luat întrebarea în serios niciodată până acum, și de fapt nici acum, nu în sensul ei literal.

În schimb, m-a învăluit o senzație caldă, dulce și catifelată de dragoste de viață și de chef de trăit. Am realizat cât de fragilă și de spectaculoasă este viața, așa cum am simțit când mi-am văzut întâia dată copilul. Atunci îl priveam uimită cât de proaspăt era, ca o coala sublimă de hârtie albă, mirosind a nou, deschis spre uimire, cu o poveste care abia începea să se scrie și care putea duce oriunde. Este momentul să privim fiecare zi ca pe un nou-născut. În loc să ne îngrozim că stăm închiși în case, rupți de vechea realitate, ce-ar fi să schimbăm perspectiva și să ne bucurăm plenar că facem parte din noua zi?

Planuri de viitor: da, îmi fac!

Sună aberant să-ți faci planuri de viitor acum, când n-ai ști nici măcar ce haină să comanzi online și care va fi, de fapt, sezonul în care vom ieși fără grijă din casă, așa cum o făceam cu nici o lună mai devreme? Poate că da. Însă planurile pe care mi le-am făcut sunt independente de COVID-19, țin de mine și doar de mine, iar multe dintre instrumentele pe care le-am folosit ca să-mi schițez o imagine mentală cu mine în propriul meu viitor le-am învățat odată ce am descoperit filozofia Thrive. Unele erau deja parte din mine, intuitiv, altele au prins contur și mai există o categorie de nevoi pe care parcă mi-era teamă să le numesc până să le văd îmbrățișate de alți oameni ca modus vivendi. 

Iată, așadar, planurile mele de viitor post COVID-19, când lumea se va fi schimbat, dar și eu.

Voi avea grijă de sursele mele de bucurie

Cele mai mari satisfacții și bucurii le-am trăit când mi-am fost loială mie însămi. De exemplu, de mică mi-au plăcut animalele, iar pasiunea pentru ele aș fi vrut s-o materializez devenind medic veterinar. A câștigat scrisul, însă plănuiesc ca-n viitor să nu mă mai gândesc niciodată, nici iarna, la ora 7, pe viscol, când scot câinele la plimbare, că ”alt câine eu nu mai iau niciodată”. 

Ba da, voi avea mereu animale pentru că sunt cele care mă fac să râd de o mie de ori pe zi. Îmi place să le-ngrijesc, să le drăgălesc și aș fi mult mai săracă fără dragostea lor. Au distrus, de-a lungul timpului, covoare, mobilă, acte importante, pantofi, au complicat vacanțe, au lăsat păr, au zgâriat bordul mașinii. Dar au adus, în schimb, o bucurie imensă pe care mi-o asum deplin și cred că asta ar trebui să se întâmple cu tot ce ne pasionează în viață. Voi continua să-mi complic existența alocând timp și resurse pasiunilor mele și să contracarez stresul cu cele mai simple bucurii.

Voi trăi simplu pentru că așa mă simt cel mai bine

Ideea este veche și a fost tot mai des readusă în discuție în ultimii ani. Stoicismul a fost pus în cuvinte de Zenon, discipolul lui Socrate, iar reverberațiile ideilor sale au ieșit din nou la lumină odată ce am început să realizăm în ce mod radical afectează consumerismul dus la extrem nu doar planeta, ci și echilibrul nostru mental. Criza pe care virusul a declanșat-o în întreaga lume este prilej să reflectăm mai atent la ce suntem și la cum funcționăm. Planul meu de viitor este să am grijă de nevoile mele, să-mi permit dorințe reale, care sunt ale mele și se nasc din ceea ce-și dorește mintea ori sufletul meu, dar să nu mă mai las prinsă în hora lui ”trebuie să am pentru că și alții au”. 

Privesc maldărul de haine din dulap, îmi vine să râd. Câte dintre aceste lucruri au ajuns aici pentru că a fost nevoie de ele și câte au ajuns doar ca să pună un plasture metaforic pe stres, burnout sau frică? De câte ori n-am cumpărat lucruri doar ca să traducem cumva în realitate senzația că este normal să alergăm după bani doar ca să ne simțim în siguranță? Voi alerga mai des pentru lucruri mai importante.

Voi scăpa, vara, de FOMO

Despre FOMO s-a scris aici, la noi, iar în cazul meu se manifesta acut în vacanțe. Cumva, aveam în cap că trebuie să vezi cu ochii tăi cât mai multe locuri de pe Planetă. Că asta te-mbogățește. Și vara venea la pachet cu destinații noi, mereu noi, cu o foame acută de a nu repeta ceva deja făcut. Așa am ajuns, anul trecut, în Egipt, unde fauna Mării Roșii, deșertul și farmecul traiului beduinilor au făcut să merite să suportăm cea mai crâncenă căldură simțită vreodată. Dar m-am întors obosită și cumva știam că mi-aș fi umplut bateriile de-o mie de ori mai bine la casa de la munte de la Tarnița, cu alunul bondoc din curte, cu Someșul Rece și limpede la doi pași. 

Am căzut în capcana FOMO, deși știam că toate cursele low-cost poluează aerul, că am nevoie să mă odihnesc, că îmi place să fiu aproape de casă. Planul meu de viitor e să am cele mai Thrive vacanțe. Pline de minfulness, pace și tihnă, căci m-am săturat să bifez destinații doar de teama că rămân nebifate. De exemplu, aș vrea să văd pe viu o turmă de elefanți africani, în sălbăticie, să mă întorc în Italia pentru cea mai grozavă pizza cu vinete (da, sunt sigură că va fi iar posibil!). Și voi sta departe de all-inclusive. Îngrașă și prea seamănă cu carantina.

Voi fi mai atentă la timp

Este unica resursă din viața noastră pe care nu o putem cuantifica, real. Nu știu cum am trăi dacă am avea timpul rămas afișat undeva la încheietura mâinii, în loc de ceas, ca-n filmul In Time. Am sta mereu cu ochii ațintiți pe secunde? Am călători frenetic, ne-am îndrăgosti iar și iar ca să simțim fluturi în stomac? Am îngheța de spaimă? Parcă e mai bine așa, fără să știm clar cât timp avem, însă păstrându-ne mintea limpede. Planul meu de viitor este să folosesc acest moment teribil pe care îl trăim ca pe un kind-reminder pentru esența și valoarea pe care le dau eu secundelor din care mi se alcătuiește timpul, indiferent câte am și, mai ales, fără să uit că este o cantitate finită. Mi se pare cel mai bine să-mi umplu timpul iubind oameni, lucruri pe care le fac și să nu mai aloc resurse doar ca să nu fiu nepoliticoasă ori pentru că mi-e greu să spun nu

Aștept cu (ne)răbdare să treacă izolarea, să reintru într-un normal, așa cum va fi el. Ne vom adapta și sper să pășim în viitor cu lecția-nvățată, indiferent care ar fi lecția pe care o învață fiecare dintre noi. Și cu planurile făcute. Eu nu mai vreau să treacă viața pe lângă mine sau să amân fericirea până la o dată care va fi stabilită ulterior (eventual când toate lucrurile vor merge perfect). Ce să vezi, lucrurile nu merg perfect! Însă când înveți să crești și să savurezi imperfecțiunea magnifică a vieții, ai descoperit Graalul tău personal. A fost nevoie de o criză atât de mare ca să vedem că de fapt eram mai fericiți decât ne dădeam seama?! Poate. E singura teorie semi-conspiraționistă în care cred.  

Citește și:

Lecția recunoștinței

Trăiesc (izolarea) la timpul prezent

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Cum va arăta lumea după 15 mai? Exercițiu de imaginație

WELLBEING//

Radiografia începutului de izolare: autodezvăluire asumată

OAMENI THRIVE//

Randi, cântăreț: ”Starea de bine, mulțumirea de sine sunt alegeri pe care le facem sau nu”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.