SELF-IMPROVEMENT//

Mi-am asumat eșecurile. Și asta m-a făcut un lider mai bun!

Eșecul reprezintă una dintre trăsăturile distinctive ale unui lider excelent.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce a doua șansă funcționează mai bine decât prima.
– Cum îți poți schimba percepția asupra eșecului, privindu-l ca pe o oportunitate de creștere și dezvoltare.  


Ce-ți trece prin minte atunci când te gândești la lideri? I-ai numi câștigători, neînvinși, campioni și orice alt cuvânt care s-ar găsi în dicționar în dreptul definiției pentru „succes”, nu-i așa? Ei bine… 

Ei bine, ori de câte ori vorbim despre lideri, nici nu luăm în considerare că eșecul ar putea să facă parte din viața lor. Ce nu știu foarte mulți oameni este că eșecul reprezintă una dintre caracteristicile distinctive ale unui lider excelent. Practic, un lider de succes a eșuat într-un anumit domeniu; de fapt, el a dat greș de mai multe ori, nu doar o dată. 

În poziția mea de CEO la ProofHub, pot spune cu mândrie că eșecurile pe care le-am avut m-au făcut să devin persoana care sunt astăzi. Crede-mă pe cuvânt, am avut porția mea generoasă de greșeli de-a lungul carierei. Și asta e normal. Suntem oameni, ni se permite să greșim. Hai să nu mai facem din eșecuri o problemă de viață și de moarte. 

Mi-a luat o vreme să înțeleg că, în momentul în care mi-am asumat eșecurile, asta m-a ajutat să învăț și să cresc în viață mai mult decât orice altceva, și exact același lucru îl explic și echipei mele. 

Există o zicală mai veche care spune că: „Liderii nu creează adepți, ei creează mai mulți lideri”. Și eu o urmez cu religiozitate. Mă asigur că pot să-i pregătesc și să-i ajut pe membrii echipei mele astfel încât ei să reușească să facă față dificultăților și respingerilor, fără ca asta să le afecteze stima de sine. Să dezvolți o atitudine pozitivă în legătură cu eșecul și să-i vezi și beneficiile reprezintă o parte importantă a procesului.

Iată cum eșecurile mi-au schimbat modul de a gândi și m-au ajutat să devin un lider mai bun. Și sunt sigur că aceste sfaturi îți vor folosi și ție. 

„Ia pulsul vieții reale”

Sunt foarte convins că „dacă nimic nu se strică, nimic nu va fi îmbunătățit vreodată”. De fiecare dată când dai greș, ai parte de un reality check. Ca echipă, ori de câte ori ne confruntăm cu un eșec, mai întâi analizăm situația și ne dăm seama în ce poziție suntem, apoi lucrăm mai intens în sectoarele pe care avem nevoie să le îmbunătățim.  

„Eșecul nu e cu adevărat un eșec dacă înveți ceva din el”

Aici, la ProofHub, noi nu credem în ”corect versus greșit”. Pentru noi, mereu a fost ”corect versus învățat”. În calitatea mea de lider, mereu cer membrilor echipei mele să-și schimbe modul de a se raporta la nereușite. Să le privească nu ca pe niște înfrângeri, ci ca pe niște lecții, să învețe care sunt lucrurile la care mai au nevoie să lucreze și să revină în acțiune ca niște campioni. 

„A doua șansă funcționează mai bine decât prima”

N-am reușit niciodată să înțeleg de ce a doua șansă a fost văzută mereu ca „varianta de mâna a doua”. Poate că sună ciudat, dar cred în a doua șansă mai mult decât cred în prima. La începutul carierei mele, n-am avut parte de suficient de multe ori de „a doua șansă”, însă acum fac tot ce pot să mă asigur că echipa mea le are. În acest mod, putem să ne confruntăm cu aceeași situație având o abordare diferită și în final putem să ne atingem scopurile dorite. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


„Concentrează-te pe punctele tale tari, nu pe vulnerabilități”

Orice persoană de pe fața pământului are slăbiciunile ei, însă nimeni nu face ceva măreț dacă se concentrează doar asupra lor. Noi reușim să ducem multe lucruri la bun sfârșit atunci când ne îndreptăm atenția asupra punctelor noastre tari și nu asupra celor slabe. La ProofHub, nu ne irosim timpul pe ceva care nu funcționează. De fapt, ne concentrăm pe ce merge și ne gândim cum am putea să facem acel lucru să meargă și mai bine. 

„Asumă-ți riscuri. Renunță la frică”

Clar, e mult mai confortabil să stai relaxat și comod într-un loc sigur și să aștepți să vină timpul potrivit ca să faci ceva. E o atitudine care-i distinge pe oamenii de acțiune de visători. Ca lider, consider că prioritatea mea principală este să-i forțez pe membrii echipei să-și asume riscuri. Dacă câștigă, vor simți că au atins cerul. Dacă pierd, vor fi mai înțelepți și mai îndrăzneți. În oricare dintre situații, se vor dezvolta, vor crește și vor deveni mai încrezători. 

„Și asta va trece” 

Trebuie să fiu foarte cinstit aici. Indiferent de ce se spune în toate acele discuții și discursuri motivaționale, în video-urile TEDx, nimănui nu-i place să dea greș. Da, înțeleg că e destul de dificil să accepți un eșec. Am fost în situația asta, am făcut asta. De fiecare dată când vreunul dintre angajați vine la mine deznădăjduit și debusolat de eșecurile pe care le-a avut, îi spun un singur lucru: viața nu e un sprint pe o distanță scurtă; e un maraton. Cu cât îți vei accepta mai repede greșelile, cu atât mai repede le vei folosi ca pe niște lecții care te vor ajuta să mergi mai departe. 

În loc de încheiere

Eșecul nu e un sentiment bun, niciodată. Cu toate astea, să eviți cu orice preț să dai greș nu e cu nimic mai bine. În calitatea ta de lider, trebuie să fii confortabil cu lucrurile care nu mereu așa cum vrei tu. Mai mult decât atât, ar trebui să-ți asumi eșecurile. Privește-le ca pe o oportunitate de a învăța și insuflă asta și echipei tale. Acest lucru te va ajuta să înveți mai multe lucruri despre propria ta echipă, să lucrezi pentru succesul companiei și, în cele din urmă, te va ajuta să devii un lider fantastic.

Citește și:

Cum am învățat să prețuiesc eșecul

4 schimbări de perspectivă care te vor ajuta să transformi eșecul în succes

S-ar putea să-ți placă și…

EFICIENȚĂ//

Liderii toxici: minciunile toxice pe care și le spun lor și nouă

EFICIENȚĂ//

Dezvoltarea leadership-ului personal prin coaching

OAMENI THRIVE//

Cum și-a regândit Michael Bublé viața și cariera după boala fiului său

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.