OAMENI THRIVE//

Marius Constantinescu, realizator TV: ”Câteodată e terapeutic să lași gândurile negre să te măture”

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.


În următoarele 5 minute vei afla: 

– Cum gestionează Marius Constantinescu panica.
– Cum poate un om introvertit să facă o meserie care este mereu în fața camerelor de luat vederi.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Marius Constantinescu: Ideea că am ceva de făcut. Nu o misiune – poate că e prea mult spus, dar că trebuie să încep ceva sau să continuu ceva deja început. Mă trezesc cu ideea de a nu sta. Poate de aceea nu lenevesc niciodată în pat. Niciodată. Nici măcar în weekend, adesea spre disperarea colocatarelor… 

TG: Te grăbești de dimineață? Ești în criză de timp?

MC: Nu prea. Mă trezesc devreme tocmai pentru a nu mă grăbi, pentru a avea timp de toate micile mele ritualuri matinale: baie, obligatoriu mic-dejun, obligatoriu minim două căni de ceai. Aproape niciodată cafea. Cafea mai târziu, pe parcursul zilei.

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

MC: De obicei, încep cu ce e mai greu sau mai antipatic. Dacă, însă, avem nefericitul scenariu în care ce e greu și antipatic ia și mult timp (vreun text lung și greu de scris pentru un eveniment întins pe mai multe ore, un articol pe care nu știu de unde să îl apuc…), atunci el rămâne pentru momentul în care îi pot oferi suficient timp cât să mă zgâiesc pe pereți, să mă documentez, să mă urnesc și să mă lupt cu pornirea de a face ORICE altceva, până când rotițele se pun în mișcare. După ce au pornit, încerc să mă țin la distanță de orice stimul care m-ar putea opri pe marginea drumului. 

Altfel, existența mea profesională e destul de ordonată. În prima parte a zilei filmez sau montez. Pentru scris nu am un timp anume. Scriu când trebuie.

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

MC: Nu știu dacă am așa ceva. Răspunsul pe care sunt tentat să îl dau este că, în ultimii ani, am ajuns la o relație ceva mai armonioasă cu mine însumi. Am mai puține încrâncenări, mi-au trecut accesele demonstrative, mă consum mai rar pentru ce nu merită și caut să îmi amintesc că există o imagine mai largă în care fiecare lucru are ponderea lui. Deși adesea nu se vede, mă bucur mai mult de ceea ce îmi iese sau de ceea ce primesc și, pe cât posibil, mă țin departe de panică. Urăsc panica, sentimentul că îți fuge pământul de sub picioare și că nu mai poți apuca maneta controlului. Nici asta probabil că nu se vede prea mult, dar cred că, în sinea mea, sunt un om mai calm. 

TG: Când simți că ești prea stresat / prea copleșit de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

MC: Alerg. Am scris și un text cândva (inspirat de Haruki Murakami și de cartea lui,  What I Talk About When I Talk About Running), despre omul mai bun care sunt timp de două ture de Herăstrău. Gândesc mai clar, rezolv mai repede, vorbesc mai convingător (chiar dacă numai cu mine) atunci când alerg singur, cu căștile în urechi, iar soarele își face de cap la răsărit. Păcat că refresh-ul ăsta se oprește când se oprește și cross-ul. În aceeași notă, merg pe jos. Kilometri întregi, cu praguri pe care eu mi le setez. Și îmi cânt. Natura e, și ea, un bun aliat. O plajă pustie sau o pădure tăcută mă aduc mai aproape de matcă.

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul?

MC: Câteodată nu scap. Atunci trebuie să ajungem la un armistițiu, gândurile negre și cu mine. Port cu mine suficienți demoni interiori. Dacă tac, este pentru că fac efortul de a-mi aminti de acea imagine de ansamblu despre care vorbeam mai sus. Pe de altă parte, câteodată cred că e terapeutic să lași gândurile negre să te măture, să le privești în față și să vezi ce rămâne din tine după ce te-au părăsit. Nu sunt un optimist prin natură (mulți apropiați nu ar pune în veci semnul egal între mine și o viziune optimistă), dar am învățat să am suficientă încredere în câțiva oameni și un pic mai multă în mine că (încă) mă mai pot ridica.

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

MC: Momentul când nu mai am chef. Când mă gândesc la o îndatorire profesională exclusiv ca la o corvoadă. Nu mi se întâmplă foarte des, mi-am dezvoltat o anduranță destul de bună. În viața personală, clipa când nu mai îmi vine să mă dau jos din pat.

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cel de la 20 de ani?

MC: Să mă stresez mai puțin. Pe de altă parte, sunt cine sunt, cum sunt și unde sunt pentru că… m-am stresat mult și m-am luptat nu cu inerții (nu am fost niciodată o persoană inertă), ci cu limite pe care am crezut că le am. Le-am depășit stresându-mă, consumându-mă, având mereu emoții. Și mi-aș spune să fiu ceva mai flexibil.

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

MC: Cred că meseria pe care mi-am ales-o a fost marele viraj de la posibilul drum spre un viitor și mare mizantrop. Un om dominat de timiditate, de circumspecție vizavi de posibilitățile lui, un om calificat adesea ca rigid și lipsit de prezență de spirit, un tip conștiincios și introvertit, ei bine, a ales o meserie cu un grad periculos de expunere, al cărei genom este permanenta conexiune cu ceilalți. O simt ca pe o haină proprie și confortabilă, total a mea, deși mai găsesc și azi petice din cel care credeam și mi se spunea că sunt. 

TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?

MC: Dă-mi o cameră pe ON în față, într-o transmisiune în direct și poate să se răstoarne lumea în jur. Ceea ce m-a speriat cel mai mult în profesia mea a ajuns să fie instanța în care simt că funcționează concentrarea la altitudine maximă. Poate și de aceea, de-concentrarea, momentul de GATA, dacă a fost bine, e cel mai bun combustibil pentru următoarea sesiune.

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

MC: Previzibil: Un veac de singurătate, de Gabriel García Márquez. Marius cititorul se împarte în Marius înainte și după Márquez.

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

MC: Din perspectivă personală, cred că un moment cel puțin la fel de intens a fost acela în care mi-am schimbat rama în care mă priveam. Multă vreme m-am imaginat un solitar lui însuși suficient. La un moment dat, mi-am dat seama că puteam fi o variantă mai bună a mea ca jumătate a unui întreg, a unui cuplu.

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

MC: Eșuez frecvent, mai ales în relațiile cu oamenii cu care… îmi doresc cel mai mult să nu eșuez! Unele momente sunt aplatizate de timp. Pe altele le rezolvăm împreună, aproape niciodată cu o intervenție din exterior. Unele rămân nedepășite și se transformă în demonii despre care vorbeam mai sus. En garde!

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

MC: Citesc câteva pagini și spun o rugăciune cu licențe personale.

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

MC: De când eram un maniac al publicității: Hate something, change something. (Pour les connaîsseurs).

Și o mantra pe care mi-am spus-o obsesiv, la un moment dat, iar astăzi e auto-bășcălie sănătoasă: Someday my time will come.  

Prezentator şi realizator radio-TV,  Marius Constantinescu a lucrat în publicitate şi, după opt ani de radio (Radio România Tineret, Actualităţi şi Cultural), a descoperit televiziunea şi libertatea dată de jocul cu imaginea. Carte de vizită sunt titlurile pe care le-a transformat în repere: Marile picturi ale lumii, V… de la vizual, Jurnal Cultural, Profil. Poveste. Personaj (TVR Cultural, TVR1, TVR2). Din 2005, a fost legat de fiecare ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu, unde prezintă concertele transmise în direct şi realizează interviurile cu cei mai importanţi artişti invitaţi. Cel mai recent volum al său este ROSÉ (Nemira, 2017). 

Citește și: 

Cătălin Frâncu, fondator Dexonline: ”Creierul trebuie ținut în formă, căci e ce avem mai bun”

Adela Pârvu, designer de interior: ”Viața este despre a învăța”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Marius Chivu, scriitor și critic literar: ”Foarte puțini scriu noaptea, eu niciodată!”

OAMENI THRIVE//

Maria Coman, jurnalist de televiziune: ”Oamenii nu sunt fundamental răi”

OAMENI THRIVE//

Monica Cadogan, antreprenoare, owner Vivre: “Încrederea nu vine uşor şi trebuie construită”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.