WELLBEING//

Maratonul stării de bine: 24 de micropași pentru prosperitate

De la teorie la practică: alegerile simple și sănătoase sunt instrumentele prin care te poți bucura de starea de bine.

La începutul acestei săptămâni îți lansam provocarea de a fi alături de noi și de partenerii noștri de la undelucram.ro pentru a explora împreună cele 4 paliere ale stării de bine: fizică, emoțională, financiară și socială. Pentru că, la mai bine de un an de la debutul pandemiei, cu toții am simțit că mintea, corpul, emoțiile, relațiile și finanțele noastre au avut de suferit. 

Bineînțeles, au fost alături de noi în acest demers experții Thrive Global care au pus cap la cap cele mai bune sfaturi de nutriție, somn, mișcare, inteligență emoțională, finanțe și interacțiuni sociale, pentru ca cititorii noștri să aibă instrumentele necesare pentru a face față provocărilor cu care se confruntă în viața de zi cu zi pe aceste paliere ale vieții lor. 

Așadar, iată lista Thrive cu 24 de micropași pentru:

  • Un somn mai odihnitor
  1. Evită social media înainte de culcare! Polarizarea și taberele care se formează cu viteza luminii în social media nu sunt deloc prietenoase cu somnul.
  2. Înainte de a merge la culcare, acordă-ți un minut pentru a scrie o listă cu trei lucruri pe care vrei să le faci mâine. Cercetările au arătat că, dacă-ți notezi prioritățile, îți vei elibera mintea de gânduri stresante și vei adormi mai repede, în loc să stai să ruminezi. Dimineața poți să revezi lista cu mintea mai odihnită.
  3. Setează-ți o alarmă care să te atenționeze cu 30 de minute înainte de ora de culcare. Atunci când te raportezi la ora de culcare ca la o întâlnire, sunt mai mari șansele să-i acorzi timpul necesar. Alarma îți va aminti că, pentru a merge la culcare la timp, este necesar să începi pregătirile. 
  4. În fiecare seară, activează setarea telefonului mobil de ”Mod nocturn”, pentru a-ți proteja vederea. Această setare va diminua proporția luminii albastre de la nivelul display-ului telefonului, ceea ce te va ajuta să te relaxezi și-ți va face mai ușoară tranziția către somn.
  • O nutriție echilibrată
  1. Înainte de a mânca, acordă-ți un moment în care să respiri conștient. Gândește-te dacă ai ales o mâncare sănătoasă și bucură-te de savoarea ei!
  2. În timpul fiecărei mese, bucură-te de aromele, aspectul și textura alimentelor. Atunci când savurezi o masă cu toate simțurile, vei fi mai satisfăcut de întreaga experiență și nu vei mânca în exces! 
  3. Renunță măcar o dată pe zi la o băutură cu zahăr (sau îndulcitor) în favoarea unui pahar cu apă fructată sau cu apă carbogazoasă. Și n-ai nevoie de nicio sticlă fancy. E suficient să storci sucul unei lămâi sau al unei portocale și să-l amesteci cu apă și… voila!
  • Mișcare
  1. Parchează-ți mașina în capătul opus al parcării. Câțiva pași în plus adăugați la rutina ta zilnică nu fac decât să te ajute să integrezi și mai multă mișcare în viața ta de zi cu zi, aproape fără să-ți dai seama. 
  2. Setează-ți o alarmă care să-ți amintească din oră în oră să-ți corectezi poziția. Atunci când pornește, îndreaptă-ți ușor spatele. O postură corporală bună îmbunătățește concentrarea și memoria. 
  3. O dată pe zi, transformă o întâlnire față-în-față, așezați, într-o întâlnire în mers. Astfel vei evita sursele digitale de distragere a atenției, iar mișcarea îți va pune la treabă creativitatea. 
  4. Coboară din mijloacele de transport în comun cu o stație înaintea celei la care trebuie să ajungi și continuă-ți drumul pe jos. În timp ce mergem, creierul nostru secretă neurotransmițători, care ne ajută să luăm decizii și să ne concentrăm mai bine. 

Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


  • Finanțe
  1. Plănuiește ce gătești pentru următoarea săptămână. În felul acesta, nu o să mai fii bântuit de întrebarea ”Ce mâncăm azi?” și o să eviți să comanzi mâncare la prețuri piperate. 
  2. Evită să mergi la cumpărături atunci când ți-e foame. Cercetările arată că ești tentat să cheltui mai mult când ești înfometat.
  3. Stabilește-ți un calendar astfel încât să achiți facturile la timp. Astfel vei evita penalitățile și vei fi mai puțin stresat că ai depășit termenul de plată. 
  4. Data viitoare când ești tentat să faci cumpărături din cauză că ești plictisit(ă) și te simți singur(ă), sună un prieten. Atunci când stai închis în casă, shopping-ul online te poate face să te simți mai bine, dar efectul nu este de durată. În loc de cumpărături, alege compania (chiar și virtuală) a unui prieten.
  • Conectare autentică
  1. Rezervă-ți timp în agendă pentru a ieși afară. Chiar și numai câteva minute pe zi contează enorm. Simplul fapt de a fi în aer liber, în mijlocul naturii, nu numai că îți aduce o stare de bine, ci te și inspiră să devii o versiune mai creativă, mai prezentă a ta.
  2. La începutul următoarei ședințe, încurajează-i pe toți cei prezenți să-și împărtășească punctul de vedere. A-i invita pe ceilalți să se deschidă este un gest simplu, prin care le arăți că-ți pasă și prin care se construiesc relații puternice. 
  3. Azi, propune-ți să oferi un feedback constructiv unui coleg de serviciu. Poți începe cu ”Țin la tine și de aceea vreau să-ți dau un feedback sincer..”. Încrederea se construiește atunci când suntem direcți, dar, în același timp, plini de compasiune și astfel se rezolvă orice fel de situații înainte ca ele să devină probleme. 
  4. Dacă observi că un coleg nu se descurcă, întreabă-l: ”Cum te pot ajuta?”. Chiar și un simplu gest care arată că-ți pasă de ceilalți, te poate face să te simți mai fericit. 
  5. O dată pe zi complimentează-ți un coleg pentru rezultatele muncii sale. E o modalitate foarte bună de îmbunătățire a relațiilor profesionale și le poți arăta, astfel, celorlalți, că apreciezi eforturile lor. 
  6. Propune-ți zilnic ca, în locul unui schimb de email-uri, să pui mâna pe telefon sau chiar să discuți față-în față cu interlocutorul tău. Interacționând cu colegii de serviciu altfel decât prin căsuța de email, veți construi o colaborare mult mai eficientă și mai creativă.
  • Inteligență emoțională și cultivarea empatiei
  1. Interesează-te de viața colegului tău în afara biroului. Poate fi o discuție recreativă în bucătărie, într-o pauză, sau un schimb amabil de cuvinte înainte de o ședință. Conversații aparent nesemnificative, pe subiecte precum familia, animalele de companie, pasiunile sau activitățile preferate, creează o atmosferă plăcută și de încredere.
  2. Ieși la cafea cu un coleg din altă echipă/departament. Nu vei sparge doar rutina și-ți vei apropia oameni noi, ci îți vei crește și nivelul de performanță: studiile arată că grupurile în care oamenii sunt prieteni au rezultate mai bune și iau decizii mai inspirate decât grupurile ai căror membri nu se cunosc atât de bine.
  3. Transformă o interacțiune pur digitală într-un contact uman autentic. Când te vei raporta la colegii din listă ca la oameni cu individualitate și umanitate, vei construi un raport empatic – antrenându-ți, în același timp, capacitatea de a depăși situații complicate și complexe. 

Sperăm că micropașii noștri ți-au fost de folos și că îi vei putea integra în viața de zi cu zi pentru a te bucura de o stare de bine permanentă! 

Colțul angajatului

Cât de importantă e starea ta de bine pentru angajatorul tău? Povestește-ne experiența ta și ajută-ne să facem piața muncii mai transparentă. 

Lasă un review 100% anonim angajatorului tău pe Undelucram.ro.

Citește și:

Starea de bine: cum ne conectăm mai autentic cu ceilalți

Starea de bine financiară pe care poți să o atingi și tu

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Ghidul Thrive: cum să stabilim limite sănătoase în noul context în care trăim

WELLBEING//

Ghidul Thrive: Mișcă-ți corpul ca să-ți hrănești mintea!

SELF-IMPROVEMENT//

Pentru a fi începute, planurile mari au nevoie de pași mici

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.