SELF-IMPROVEMENT//

Manipulare vs. Încredere. Cât loc are manipularea într-o relație sănătoasă?

Cu o conotație profund negativă, manipularea poate să apară chiar și în cele mai importante relații din viața noastră. De fapt, mai ales în ele.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum influențează încrederea în sine modul în care-i percepem pe ceilalți.
– Cum poate submina manipularea o relație de cuplu.


Iată primele două rezultate care apar la căutare, pe Google, cu cuvintele ”manipulare dex”:

  1. MANIPULÁRE, manipulări, s. f. Acțiunea de a manipula și rezultatul ei; mânuire, manevrare. ♦ Fig. Influențare a opiniei publice printr-un ansamblu de mijloace (presă, radio etc.) prin care, fără a se apela la constrângeri, se impun acesteia anumite comportamente. – V. manipula.
  2. manipulare sf [At: PONTBRITANT, D. / Pl: ~lări / E: manipula] 1 Manevră (11). 2 Manevrare (1). 3 Acționare, prin mijloace incorecte, pentru a reuși într-o acțiune. 4 Acționare indirectă asupra cuiva pentru a-l face să acționeze sau să gândească într-un anumit mod. 5 Luare sau ducere în mână a unui obiect în mod curent.

Cele două sublinieri din definții îmi aparțin. Am apelat la ele pentru că mi-a fost clară natura duală a acestui termen, în percepția publică. Adică manipularea poate fi considerată:

  • fie inofensivă, cel puțin aparent, reprezentând o influențare către anumite comportamente, fără mijloace de constrângere,
  • fie nocivă, o acțiune care duce la un rezultat obținut prin mijloace incorecte.

În esență, cred că manipularea poate fi mai ușor evidențiată prin opoziție cu încrederea. 

Dacă am încredere în tine, mai am nevoie să te manipulez? Mai este necesar să încerc să-ți determin comportamentele (sau invers, tu mie) prin influențe, cu sau fără mijloace de constrângere? Ca să am deplină încredere în tine, e necesar să-mi dovedești ceva anterior? Sau e sănătos să plec de la premisa că ești responsabil?

În viața de zi cu zi, întâlnim manipularea sub diverse forme, mai mult sau mai puțin evidente.

Manipularea e des întâlnită în relațiile părinte  –  copil. Îl determin pe copilul meu să facă ceva ce nu vrea, cu adevărat. 

Dar, dacă îl ajut pe copil:

  • mai întâi, să identifice ce vrea (cu întrebări adaptate vârstei biologice, emoționale și mintale)
  • și apoi îl sprijin cu opțiuni (tot în funcție de vârstă) sau chiar cu întrebări deschise de tipul Și ce vrei/simți să faci acum? sau Care crezi/simți/știi că e soluția? sau ceva similar, mai e manipulare?

Răspunsurile la aceste întrebări sunt unice. Degeaba îți spun eu cum cred că trebuie să fie. Nu e niciun ”trebuie” aici. Fiecare avem propriul termostat al încrederii și exact așa funcționează, individual. 

Dacă valorile tale non-negociabile sunt adevărul și autenticitatea, în primul rând față de tine însuți, cel mai probabil nu ai nevoie de manipulare pentru a determina pe cineva (indiferent de vârstă, sex, experiență etc) să facă ceva. Nu simți nevoia să faci asta. Exprimarea propriei perspective și solicitarea sau oferirea de soluții  –  cu libertatea oferită celuilalt de a spune ”da”, ”nu”, ”poate”, ”da, dar” –  este suficientă.

Adică, serios, cum poate un părinte, sau orice altă persoană, să știe cât îi este de foame, frig, somn unui copil care deja vorbește  –  nu mă refer aici la bebeluși? Sigur că, bazat pe experiențele de părinte de până la acest moment, poți presupune. Dar cel care poate face o alegere cu adevărat sănătoasă pentru sine este doar copilul.

Eu am crescut cu o bunică ce ne obliga să mâncam tot din farfurie. Noroc cu tata, care a intervenit. Dar tot am fost supraponderală în pre-adolescență și acum, încă, lucrez la stima de sine, diminuată serios de batjocura din partea colegilor și chiar a familiei. Nepoata mea este supraponderală. Unul dintre motive poate fi că a fost crescută de mama, bunica ei, care în primii ani de viață a îndopat-o cu cârnați și dulciuri (exagerez, dar nu prea tare). 

Când încercăm să manipulam un copil să facă ceea ce credem noi potrivit, îi excludem posibilitatea de a se exprima pe sine. De a avea încredere in propria judecată, în propriile emoții și stări.

Nu spun să nu trasăm limite (iubitoare), să nu facem sugestii sau propuneri. Spun să avem totală încredere în copil. Manipulăm, subconștient, chiar și așa? Posibil. Dar măcar suntem conștienți și ne asumăm.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Manipularea e la fel de des întâlnită în relațiile de muncă. 

Cineva (de obicei pe o poziție superioară) încearcă să impună altcuiva o perspectivă proprie, una sau mai multe acțiuni, o direcție, care nu sunt neapărat în cultura companiei sau agreate explicit. Ce variante are cel asupra căruia se acționează manipulator?

Aș spune infinite, în funcție de individualitatea sa, de harta propriei vieți.

Ca și în parenting, m-aș referi aici tot la relația manipulare  –  încredere. Și m-aș uita la încredere din mai multe perspective:

  • Încrederea în mine: când am încredere în mine am și opțiuni sănătoase la îndemână, am încredere și în celălalt. Cred că vrea binele comun, așa că-l abordez sincer și deschis cu referire la acest subiect. Am curaj și hotărârea să-mi exprim propria opinie. Dacă ceea ce primesc în schimb este un ordin de serviciu, aleg, dacă am această posibilitate, sau continui să verific compatibilitatea cu scopul comun. La o adică, pot să spun și ”nu” sau ”stop”.
  • Încrederea în viață: când am încredere că totul se întâmplă așa cum e benefic pentru toată lumea, inclusiv pentru mine, mă întorc la valorile mele non-negociabile și aleg în funcție de ele.

Manipularea în relațiile romantice.

Aici o să fiu foarte directă și o să spun așa. Dacă simți nevoia să manipulezi partenerul să facă ceva, lucrează la relația ta cu tine. 

Doar când încetezi să te mai manipulezi pe tine însuți vei experimenta o relație romantică împlinită. Uită-te la mine, l-am așteptat pe prințul pe cal alb atâta vreme, dar am sădit semințele pentru un slujitor onorabil. Ghici ce am trăit până acum? Exact.

Nu vreau să influențez pe nimeni să facă nimic. Pot să propun, să ascult răspunsurile și să le accept. Spunea cineva că viața noastră este împlinită nu când avem răspunsurile potrivite, ci când ne punem întrebările relevante.

Așadar, te invit să te întrebi:

Ce relevanță are manipularea în viața ta?

În ce contexte e acceptabilă (dacă e)?

Dacă accepți că ești manipulat, cât de adevărat e că și tu faci la fel?

Cu ce înlocuiești manipularea, dacă are un sens negativ?

Spor la relații de încredere!

Citește și:

Cele 3 întrebări care-ți pot schimba viața

Cât contează, până la urmă, caracterul?

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Micile bucurii care definesc sensul vieții

SELF-IMPROVEMENT//

Dansul dintre atașament și autenticitate în relații

SELF-IMPROVEMENT//

Cum relaționăm cu personalitățile narcisice fără să ne simțim exploatați

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.