WELLBEING//

Lucrurile simple care mi-au salvat sănătatea mintală

Data viitoare când lucrurile nu merg bine, încearcă să meditezi sau să te concentrezi asupra momentului prezent.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care sunt beneficiile unei practici simple de meditație.
– De ce trebuie să te tratezi ca pe cel mai apropiat prieten.


Atunci când aveam 20 de ani, am învățat multe lucruri despre cum e să te orientezi ca adult în lumea exterioară. În mod ironic, cea mai mare lecție a fost să învăț să acord o mai mare atenție lumii mele interioare.

Anul acesta am împlinit treizeci de ani. A fi în pragul unui nou deceniu pare a fi esențial.

În ultimii zece ani, m-am luptat cu depresia, anxietatea și cu o paralizantă lipsă de încredere în mine. În mai multe ocazii, am privit abisul întunecat care așteaptă pe oricine are probleme de sănătate mintală. Chiar am fost la consiliere și terapie, am recurs la medicamente, m-am deschis prietenilor și m-am cufundat fără nicio scuză în universul „auto-ajutorului”.

Pe măsură ce împărtășesc cu alții povestea propriei bătălii, sinceritatea și vulnerabilitatea mea pot fi surprinzătoare. Chiar și în lumea modernă, stigmatul unei boli de sănătate mintală rămâne omniprezent. Suntem condiționați doar să „ne ocupăm de ea ca de o fază trecătoare”, „să ne revenim” sau „să ne întărim”.

În special bărbații sunt împinși spre acceptarea unei versiuni unidimensionale a masculinității – orice afișare exterioară a emoției este o slăbiciune. Suntem îndoctrinați cu ideea că bolile mintale sunt nelegitime și nedemne de discursul public.

În ciuda prejudecăților care înconjoară această problemă, foarte puțini dintre noi sunt scutiți, de-a lungul vieții, de o suferință mintală. Dar îndată ce întrezărim o posibilitate de dialog, începem și noi să împărtășim.

Să-ți arăți rănile tale sângerânde unei alte ființe umane necesită curaj. Dar autenticitatea este molipsitoare. Am putea să-i inspirăm pe alții cu hotărârea noastră de a rămâne vulnerabili și de a cere ajutor. În ultimele luni, mai mulți prieteni și cunoscuți mi-au împărtășit luptele lor personale.

De fiecare dată când cineva îmi spune că se simte copleșit de suferința minții sale, ceva se rupe în mine. Pentru că e clar că nenumărate și neobosite gânduri și sentimente negre au luat controlul asupra vieții de zi cu zi a acelei persoane.

Problema afecțiunilor mintale, cum ar fi depresia și anxietatea, este acel sentiment de nezdruncinat al neputinței și al lipsei de speranță. Simți că nu există cale de scăpare și că, indiferent de ce se întâmplă, sentimentele rele nu vor dispărea niciodată. Această versiune distorsionată a adevărului prezentată de creierul nostru ne convinge că n-avem nicio putere.

Știu acea versiune anchilozată, distrusă, a sinelui care apare ca urmare a acestor boli. Dar lucrurile se pot îmbunătăți și, bineînțeles, nu se întâmplă de pe-o zi pe alta; recuperarea poate însemna explorarea mai multor paliere. Astăzi, vreau să împărtășesc ceea ce am învățat din propria experiență.

Înțelepciunea nu este altceva decât capacitatea de a oferi o bucată din tine unei alte ființe umane. Mi-aș dori să pot ajunge la fiecare persoană din lume care suferă de o problemă de sănătate mintală. Vreau să vă spun că există speranță, chiar dacă pândind dintre umbre. Pentru a sintetiza instrumentele obișnuite care m-au ajutat să mă simt mai bine, voi enumera aici trei. Și, rețineți, niciuna dintre acestea nu necesită timp: de fapt, ele produc timp – o utilizare mai bună a timpului tău.

1. Meditația

Acum câțiva ani, am început să meditez zilnic. Mi-a schimbat viața. Am început cu cinism (ca mulți alți oameni): cum pot sta așa liniștit, când mă simt atât de gol și obosit? Cum pot să-mi potolesc zarva permanentă din cap? Nu trebuie mai întâi să mă simt calm numai pentru a mă gândi la meditație? Chiar funcționează?

Răspunsul la toate întrebările de mai sus și la oricare altele care te țin departe de meditație este: pur și simplu fă-o și ține-te de ea. Da! N-ai nevoie de toate răspunsurile în prealabil. Nu trebuie să fii spiritual. Nu trebuie să pleci într-un loc retras, departe de tumultul vieții, să devii yoghin sau să petreci ore întregi făcând asta. N-ai nevoie de perfecțiune, ai nevoie de practică!

Găsește un loc liniștit, închide ochii, pune-ți căștile și urmează o meditație ghidată. Sau, dacă preferi, fă-o de unul singur. Și nu te mai gândi că o faci incorect, nu există așa ceva! Este timpul să-ți iei singur ceea ce trebuie! Și oare ce poate fi mai bun decât să devii o prioritate pentru tine însuți?

Meditația mă ajută să-mi primenesc spațiul mintal în mijlocul celor mai întunecate evenimente. M-a apropiat de sinele meu. M-a determinat să-mi observ gândurile, nu să le modific, să le judec sau să le opresc – doar să le observ ca pe niște nori călători. Meditația m-a învățat să privesc înlăuntru și să mă bucur de liniștea din miezul meu, în ciuda tuturor grijilor și anxietăților din prim-plan.

Sincer, încearc-o; te vei simți dependent de ea odată ce începi să lucrezi la mușchiul meditației. Amintește-ți să te ții de ea – meditația este un obicei, o călătorie și nu o abilitate intrinsecă. Nimeni nu este „făcut” pentru meditație, o învățăm cu toții. Așadar, ai răbdare cu tine.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


2. Mindfulness

Scriitorul Eckhart Tolle vorbește despre tendința minților noastre de a scăpa pentru totdeauna de momentul prezent. Ne aflăm prea mult în trecut sau prea mult în viitor. În cartea sa, ce-ți poate schimba viața, Puterea prezentului (The Power of Now), el spune că toate grijile, temerile și anxietățile noastre provin din această predispoziție. 

Mindfulness-ul este practica fundamentării sinelui în acum, în acest moment: această respirație, așa cum este.

Mai ușor de zis decât de făcut, nu-i așa? Sunt de acord! De aceea eu cred că, la fel ca meditația, conștientizarea atentă este o practică, o disciplină.

Acestea fiind spuse, fiecare dintre noi a experimentat prezența mindfulness-ului fără să-și dea seama. De fiecare dată când un apus de soare, un peisaj superb, un film, un cântec sau o persoană dragă îți iau răsuflarea și ești suspendat într-o stare de extaz – ești prezent în mod conștient. Nu ești nicăieri altundeva decât în acel moment de bucurie. Să faci acest lucru chiar și fără stimuli pozitivi, aceasta este marea provocare!

Când rezistăm realității, situației noastre actuale de viață, construim inconștient o rezistență la ceea ce este, „existența” din acel moment. Iar rezistența nu este rea – dimpotrivă, rezistența este ceea ce putem folosi pentru a deveni atenți și prezenți! Cu toate acestea, abandonarea nu înseamnă lipsa acțiunii; înseamnă a accepta ceea ce există ca fiind adevărat, înainte de a decide dacă acțiunea este necesară.

Reacția este impulsivă, acțiunea conștientă este deliberată și, în cazul meu, mai înțeleaptă și mai calmă.

Atrăgându-mi atenția preventiv asupra prezentului, la intervale regulate în timpul zilei, m-a ajutat să-mi consolidez conștiința.

Uneori, când merg, încerc ușor să-mi observ corpul fizic, respirația și energia. Faptul că sunt viu. Mindfulness înseamnă a deveni martor: a observa că observi. Gândurile vor pocni ca o folie cu bule de aer, dar dacă nu te implici, nu construiești o poveste sau nu încerci să folosești cuvinte și etichete, acestea vor dispărea ușor.

Concentrează-te asupra senzațiilor, a sentimentelor pe care le simți; nu asupra zgomotului din mintea ta. Martorul dinăuntru este Eu-l conștient și adevărat. Când întrezăresc acea dimensiune, eliberat de minte și în afara corpului, chiar și pentru o fracțiune de secundă, știu că sunt liber și împăcat.

3. Iubirea de sine și recunoștința

La fel ca mulți alții, am crescut cu un sentiment fragil al sinelui. Crescând, am ajuns studentul model. Cu toate astea, în adolescență și când aveam vreo douăzeci de ani, am început să fiu absorbit într-o stare de rușine și ură de sine. Pe măsură ce am traversat diferite culturi, țări, limbi în ultimul deceniu, de multe ori m-am trezit blocat. M-am simțit inferior, nedemn, inadecvat, diferit și „străin”. Simțindu-mă ca un străin, n-am făcut decât să-mi reconfirm lipsa înnăscută de stimă de sine.

Încă mă lupt cu acele sentimente de a nu fi suficient de bun, suficient de înalt, suficient de inteligent, suficient de norocos, suficient de frumos, suficient de bogat, suficient de alb și lista continuă. Trebuie să-mi reamintesc, conștient și în mod repetat, că sunt ”suficient de”. Indiferent unde locuiesc, ce fac sau cum arăt, sunt complet și sunt în regulă.

Iubirea de sine ar putea părea egoistă și egocentrică. Dar, de fapt, cea mai importantă persoană din viața ta ești tu! Trebuie să fii în regulă pentru a-i ajuta și iubi pe ceilalți. Iubirea de sine înseamnă a fi blând cu tine însuți, a nu te insulta, atunci când cazi sau greșești.

A trebuit să învăț să am grijă de mine așa cum aș face-o cu un prieten apropiat sau cu o persoană iubită. Nu este foarte la îndemână, deoarece suntem crescuți într-o cultură în care a-ți pune propriul simț al sinelui pe ultimul loc este o virtute, un lucru de care să fii mândru.

Cred că trebuie să învățăm cu toții să ne iubim, exact așa cum suntem. Aș merge până într-acolo încât să spun că asta schimbă tot. Este dificil să câștigi, dar ar trebui să încercăm în continuare. Începe simplu: analizează-ți gândurile, atunci când ți-e milă de tine sau când te desconsideri (da, știi acea discuție negativă cu tine însuți în care mintea-ți spune cât de lent/gras/ urât/sărac/singuratic/neiubit/prost ești!).

Când ne putem privi în oglindă și simțim o iubire sinceră pentru persoana pe care o vedem – adevărata afecțiune profundă pentru sinele nostru întreg, cu toate cele rele și bune – aceasta este iubirea de sine necondiționată. Ți-am spus că nu va fi ușor, dar merită osteneala. Când poți fi pe deplin tu, viața este mai simplă.

În timp ce grija de sine m-a învățat să mă apreciez, exact așa cum sunt, recunoștința zilnică a contribuit la extinderea acelei compasiuni către o gamă mai largă de lucruri. În fiecare zi, mulțumesc că sunt în viață, sănătos, întreg la trup, tânăr, iubit, bucurându-mă de lucruri (mâncare, apă, adăpost, bani, libertate) care altora le sunt inaccesibile.

Recunoștința îmi schimbă radical perspectiva – nu mă mai concentrez pe ceea ce-mi lipsește, ci luminează, făcându-mă să prețuiesc, ceea ce am. Ne poate face să fim conectați la realitate într-un mod mai echilibrat și mai armonios. Recunoștința, pentru mine sau pentru viață, m-a ajutat să mă eliberez atunci când totul părea mizerabil și dificil.

Maturizarea este un proces, iar viața  – o călătorie permanentă. Pe parcurs, aceste practici mă ajută să înțeleg că mă pot simți mai bine și cum pot fi mai bun. Până la urmă, cu toții ne dorim să experimentăm bucuria și să fim împăcați cu noi înșine. Acesta este un memento pentru mine și pentru tine – să încercăm să lucrăm pentru propria bunăstare. Vorbește și împărtășește cu ceilalți. Rămâi deschis.

Data viitoare când lucrurile nu merg bine, încearcă să meditezi sau poate să te concentrezi asupra momentului prezent. Sau mulțumește pentru tot ce ai și fii bun cu tine. Vorbește cu un prieten sau cu un specialist. Și, dacă te ajută, citește asta din nou!

Citește și:

Ghidul de meditație Thrive

8 exerciții de respirație care te scapă de anxietate

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

AMI, cântăreață: ”Nu trebuie să fim prizonierii trecutului”

OAMENI THRIVE//

Amalia Enache, prezentatoare de știri: ”Am grijă mereu să simt că-mi aparțin eu mie în continuare”

OAMENI THRIVE//

Andreas Petrescu, actor: ”Viața mea este cumulul luptelor mele cu mine însumi”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.