SELF-IMPROVEMENT//

La ce să NU te aștepți după o pierdere

Cum să te reconectezi cu tine și să-ți reconstruiești sufletul după ce trăiești o suferință.


În următoarele 3 minute vei afla:

– De ce este important să nu grăbești lucrurile și să lași timpul să vindece rănile. 
– Cum să-ți recunoști nevoile emoționale după o pierdere. 


O pierdere poate fi o despărțire, un divorț sau moartea celor iubiți.  Toate sunt la fel de dureroase și aduc în suflet aceeași suferință. Aceeași din punct de vedere subiectiv, însă fiecare trăiește, simte diferit. Nu suntem la fel. Nu iubim la fel. Nu trăim o pierdere la fel. 

Travaliul pierderii are câteva etape. Travaliu înseamnă un proces de readaptare, reconstruire a vieții, schimbare a comportamentelor și resetare a modului de a gândi. Și pentru că nu este simplu deloc, îl numim cu acest cuvânt special – travaliu. Adică o muncă grea și istovitoare. Etapele trecerii prin pierdere sunt, pentru oricare dintre noi, foarte profunde și au durată diferită.  În funcție de locul unde ne aflăm în acest parcurs, putem avea așteptări. Numai că, pe lângă ceea ce este deja foarte greu de controlat și necesită multă răbdare, mai exact reconstrucția sufletului, putem avea așteptări care complică. Complică mintea, stările, zilele. 

La ce să NU ne așteptăm? Las aici câteva variante de răspuns:

1. Să nu te aștepți că știi să ai grijă de tine

Sunt multe lucruri pe care le descoperi încet, cu greutate sau cu surprindere. De exemplu, că nu știi cum să ai grijă de corpul tău. Este posibil să ai simptome fizice ale durerii și să nu poți să recunoști ce-ți transmite corpul. Dacă ai putea să fii atent, poate ai afla că-ți comunică să dormi mai mult sau să nu uiți să mănânci și să bei apă. 

Nu știai, poate, că emoțiile se simt în corp. Mișcarea te ajută să-ți fie mai blând cu tine pe interiorul tău. Să faci o plimbare, la soare, te ajută să te simți mai în viață, chiar dacă poate nu vrei asta. Cum spuneam, să nu te aștepți să știi să ai grijă de tine…

Se poate ca mintea ta să rămână concentrată pe ceea ce-ți lipsește și să ignori că ai o mulțime de lucruri pentru care să fii recunoscător. Mintea este o fabrică de gânduri și tu nu știi ce să faci cu ele. A învăța să le observi este ceva ce încă nu poți și nu știi cum să faci, dar se poate învăța, cu efort și disciplină. Să nu te aștepți că nu vei putea.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


2. Să nu te aștepți că poți să-ți recunoști nevoile emoționale

Pe lângă nevoile de bază, pentru supraviețuire, ai și nevoi emoționale. Este posibil să le fi ignorat atunci când îți era bine. Acum, după o pierdere, observi cumva forțat prezența unui gol. Acolo, în golul ăla stau nevoile tale emoționale și se numesc, de exemplu: liniște, căldură, frumusețe, compasiune, armonie, generozitate, ascultare, respect, bunătate, empatie, conexiune, grijă, vitalitate, energie. Oare cum să le recunoști și cum să te ocupi de ele? Da, e treaba ta. Cei din jur îți pot fi ghid sau sprijin, dar munca este a ta. Golul interior îl umpli tu. Îți poți pierde uneori încrederea în tine că poți, dar cu ceva dorință și voință reușești să te ocupi de ele. Să nu te aștepți să fie ușor, dar cu siguranță nu este imposibil.

3. Să nu te aștepți ca alții să înțeleagă ce simți tu

Nu au cum. Este ceea ce simți tu. Cum spuneam mai sus – fiecare simte diferit. A avea așteptări ca ceilalți să înțeleagă ce este în sufletul tău este nerealist. Ce poți să faci? Să ai grijă tu de tine. Lor le poți cere prezența sau suportul în funcție de ceea ce este bun pentru tine. Dacă vor putea, îți vor oferi. Dacă nu, fă acest exercițiu de a-i înțelege tu pe ei și vei afla cât este de greu uneori. Putem să povestim despre ce simțim cu speranța să fie primit de ceilalți, cu empatie. Pasul unu este să știi tu, înainte de orice, ce simți, cât de intens, unde, ce declanșează la tine… 

4. Să nu te aștepți să-ți treacă repede

Răbdare. Și încredere. Pași mici. Efort și disciplină. Uneori deznădejde. Alteori speranță. Lipsă de sens. Curaj. Plan de acțiuni. Cere ajutor. Vorbește. Simte cu toată ființa ta. Nu fugi. Nu evita să spui. Nu încerca să ascunzi. Deschide mintea. Fii prezent. Pune-ți întrebări. Caută răspunsuri. Fii curajos. Fii vulnerabil. Azi mai bine. Ieri a fost mai greu. Ai minte, corp și emoții. Învață. Bucură-te. Plângi atunci când îți vine. Râzi din tot sufletul. 

Citește și:

7 lucruri care m-au ajutat să fac pace cu durerea

Ce trebuie să știi când alegi o psihoterapie

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

SELF-IMPROVEMENT//

Ascultă-ți inima!

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.