SELF-IMPROVEMENT//

La birou: în postura de adult sau tot copilul lui mami și tati?

Tiparele din copilărie ne însoțesc, fidele, și la muncă. Află ce să păstrezi și ce să lași în urmă din cei 7 ani de-acasă.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce ne sperie încruntăturile, deși nu le cunoaștem cauza.
– Cum estompează burnout-ul tonurile de gri.


Un adevăr incontestabil în lumea psihologiei şi un fapt relativ greu de acceptat este că ceea ce trăim în copilărie îşi pune amprenta pe dezvoltarea noastră ulterioară, ca individ.

Tiparele din copilărie rămân cu noi o viață

Tiparele de ataşament, modelele de comunicare, răspunsul la critică sau gradul de asertivitate, toate apar şi se construiesc în urma unor experienţe timpurii. Internalizăm relaţia cu persoanele importante/semnificative şi o replicăm apoi în celelalte relaţii pe care le construim ca adulţi. Sistemul nostru intern de filtrare a realităţii – modul în care percepem şi, mai ales, interpretăm şi reacţionăm la stimulii exteriori (indiferent că sunt vizuali, auditivi, gustativi, etc) se formează, de asemenea, încă din copilăria mică. 

De exemplu, dacă în copilărie unul dintre părinţi obişnuia să se încrunte înainte de a ne certa sau înaintea unui episod de furie, acest trigger sau factor declanşator ne va rămâne bine întipărit în memorie şi, inclusiv la locul de muncă, atunci când un coleg se va încrunta, chiar dacă o face din concentrare, este posibil ca noi să-l percepem ca un sistem de alertă că urmează să fim certaţi sau criticaţi. Consecința? Vom intra în defensivă sau în atac şi în interacţiunea cu celălalt vom reacţiona mai degrabă din poziţia copilului care se sperie/se retrage/se teme decât a adultului care poartă o discuţie profesională cu un alt coleg.  

Uneori, ne purtăm la birou ca la grădiniță

„Trebuie să fii cel mai bun”, „Nu eşti suficient de bun/frumos/educat/deştept” sau „Lumea trebuie să mă placă” – mesajele pe care le-am auzit cel mai des în copilărie se transformă, în timp, în convingeri iraţionale care joacă un rol important în modul cum abordăm job-ul. Astfel, uneori, la muncă nu ne certăm cu şeful, ci cu mama sau cu tata. 

De multe ori, clienţii aduc în terapie probleme legate de epuizare: prea multe sarcini, prea puţin timp, şefi care vor totul gata cât mai repede şi care nu dau dovadă de respect. Toate aceste dificultăţi de la locul de muncă pot duce la: anxietate, depresie, probleme de cuplu sau burnout. Şi pentru că acesta este un concept din ce în ce mai întâlnit în ultima vreme, poate ajută să amintim că burnout-ul este un răspuns la expunerea prelungită la factori stresori emoţional la locul de muncă şi este definit de trei dimensiuni: epuizare profesională, depersonalizare şi realizare personală. 

Individul are sentimente de vină şi neîncredere în sine, experimentează epuizare fizică şi emoţională, o dezamăgire crescândă faţă de muncă şi viaţă, exprimate prin letargie, schimbări de dispoziţie, absenteism, probleme cu somnul, plictiseală profesională, nepăsare faţă de dezvoltarea profesională, simţindu-se ameninţat de schimbările de la locul de muncă. Cei care suferă de sindromul burnout sunt deseori caracterizaţi de o stare depresivă, trişti sau apatici. Deşi stările se pot succeda cu repeziciune, starea lor generală/ caracteristică este una tristă, întunecată, caracterizată de o scădere a resurselor. Resursele individului sunt epuizate, din cauza faptului că prea multă energie a fost consumată pentru o perioadă prea lungă de timp. În plus, controlul emoţional poate fi redus, lucru ce poate conduce la apariţia temerilor, anxietăţii sau tensiunii nervoase. 

În ceea ce priveşte interacţiunea cu ceilalţi, indivizii cu burnout pot manifesta iritabilitate, suprasensibilitate sau, la polul opus, pot fi distanţi şi reci, închişi emoţional. Manifestările acestea din urmă se pot explica şi prin scăderea empatiei. Din moment ce controlul emoţional este scăzut/labilitatea emoţională este crescută, pot apărea frecvent şi izbucniri de furie. 

Persoana care suferă de burnout se simte, de asemenea, neajutorată, lipsită de speranţă şi putere. Cu cât încearcă mai mult să-şi schimbe situaţia şi atitudinea de la locul de muncă, cu atât munca îşi pierde sensul, iar ea se simte prinsă, fără scăpare. Experimentează un sentiment de ratare, de eşec, precum şi de neputinţă şi neajuns, care pot conduce la o stimă de sine scăzută din punct de vedere profesional („Nu sunt bun pentru această muncă”). Apare astfel şi sentimentul de vinovăţie, pentru că nu poate performa la capacitate maximă la locul de muncă.  

Totodată, se poate observa şi o reducere a abilităţilor cognitive. De exemplu, angajaţii care suferă de burnout nu se mai pot concentra îndelung, sunt uituci şi fac greşeli minore în corespondenţă, întâlniri sau interviuri. Uită de întâlnirile programate, iar sarcinile complexe devin din ce în ce mai dificil de rezolvat, ca, de exemplu, vorbitul la telefon concomitent cu căutarea unui document. Gândirea se rigidizează, devine mai schematică şi detaşată, nuanţele de gri devin din ce în ce mai vagi, totul apare doar în alb şi negru. Luarea deciziilor devine din ce în ce mai dificilă şi, în loc ca problemele să fie rezolvate într-o manieră activă, apare tendinţa de evitare a problemelor sau fantasmare, evadare din realitate şi, astfel, poate apărea însingurarea, izolarea. Toleranţa individului la frustrare scade, ceea ce conduce la apariţia comportamentelor agresive. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


La nivel interpersonal apar două tipare: 

În primul rând, o tendinţă către un comportament agresiv sau violent, deoarece controlul impulsurilor este scăzut. Pot apărea accese de furie (uşi trântite, ţipete, urlete, certuri). Nu este, astfel, surprinzător că pot apărea şi conflicte, atât la locul de muncă, cât şi în mediul familial, iar agresivitatea individului apare de multe ori în mod surprinzător („Nu mă credeam genul care să reacţioneze aşa”).

În al doilea rând, vorbim despre manifestările mult mai frecvente, ca izolarea socială sau retragerea în sine. Reacţia tipică a angajatului care suferă de burnout este evitarea interacţiunilor sociale, un semnal de alarmă care precede izolarea, atât fizică, cât şi psihic.

În mod normal, indivizii se dedică unui anumit scop la locul de muncă, sunt motivaţi intrinsec, entuziaşti, curioşi, idealişti. Ceea ce se întâmplă, însă, odată cu apariţia burnout-ului se traduce prin deziluzie, dezamăgire, renunţare, plafonare.

De aceea este important ca, atunci când se întâmplă ceva semnificativ în interacţiunile de la locul de muncă, să ne oprim şi să stăm un pic cu noi, să observăm ce ne-a deranjat cu adevărat. 

Modul cum a reacţionat un superior? O neînţelegere cu un coleg? Care sunt emoţiile care se repetă? Furie, teamă, frustrare? Cât de des se repetă scenariul, cât de des simt aceeaşi emoţie? În relaţie cu cine? Ce gânduri îmi trec prin cap? A cui este vocea aceasta din capul meu care îmi spune lucrurile astea? Când am mai simţit o emoţie asemănătoare în copilărie? 

Sunt câteva întrebări care facilitează procesul de autocunoaştere şi ne ajută să facem faţă mai bine relaţiilor cu ceilalţi adulţi. 

O altă dimensiuna care este explorată în cabinetul terapeutului ţine de disponibilitate: ce sacrific pentru job? Ce evit când stau peste program la muncă? Ce am învăţat în familie referitor la muncă? Ce înseamnă pentru mine să fiu realizat profesional?

Cum decidem ce ar fi folositor să schimbăm şi este asta, de fapt, posibil?

În lipsa unui proces de autocunoaştere sau terapeutic vom continua să reacţionăm din postura de copil într-o lume a adulţilor. Interacţiunile zilnice ne vor răni sau ne vor înfuria pe noi, cei mici şi vulnerabili, cei răniţi, cei fără apărare. A ne identifica modelele comportamentale ne permite să ne integrăm într-o lume a adulţilor, o lume în care avem mult mai multe resurse de a face faţă celorlalţi, o lume în care avem mult mai multă putere decât credeam. O lume în care putem vorbi de la egal la egal cu ceilalţi, o lume în care ne putem apăra şi în care avem un important sistem de suport, alcătuit din prieteni, colegi, familie, parteneri. O lume în care nu mai suntem noi singuri împotriva celorlalţi.

Citește și:

Cronica unui burnout anunțat

Vulnerabilitatea care vine la pachet cu feedback-ul

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

De ce ne alegem parteneri nepotriviți și cum putem schimba asta?

MISIUNE//

9 lecții esențiale pe care trebuie să le înveți până la jumătatea vieții

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.