SELF-IMPROVEMENT//

Ipohondria: cum te eliberezi de frica permanentă de îmbolnăvire

Cum să depășești teama de boală care te împiedică să te bucuri de viață.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum te văduvește ipohondria de a fi prezent în propria viață.
– De ce ”Doctor Google” este cel mai mare dușman al persoanelor care suferă de ipohondrie.


În aceste vremuri tulburi și pline de provocări pe care pandemia ne-a făcut să le trăim, temerile sau îngrijorările legate de starea noastră de sănătate sau de riscul de contactare a virusului nu sunt deloc ieșite din comun. 

Acest lucru se întâmplă, pentru că nimeni nu ne-a pregătit vreodată, în vreun fel, pentru o pandemie, astfel încât să știm ce ne așteaptă, cum să reacționăm și cum să ne luăm măsurile de precauție necesare pentru a ne păstra starea de sănătate, dar și de echilibru psihic. Astfel că, privind din acest unghi, anxietatea de sănătate poate fi definită ca o modalitate de adaptare și apărare la ceea ce experimentăm în ultimele șase luni. 

Însă dacă stările de îngrijorare depășeșc sfera contextului actual, dacă fiecare durere de cap sau de stomac ne face să ne ducem imediat cu gândul la o boală gravă, dacă avem siguranța ca suntem bolnavi, în ciuda analizelor medicale care ne arată ca fiind perfect sănătoși, dacă facem programări peste programări la diverși specialiști cu speranța că cineva „ne va da de cap și ne va găsi diagnosticul”, dacă suntem nemulțumiți de opiniile medicilor și facem de la sine putere investigații medicale nenecesare, laborioase și costisitoare doar în ideea că „poate va apărea ceva”, atunci nu mai poate fi cazul unei anxietăți constructive, ci vorbim despre hipocondrie.

Ce este hipocondria si cum se manifestă?

Hipocondria, cunoscută  în termeni populari și sub denumirea de ipohondrie, poate fi definită printr-o frică permanentă de îmbolnăvire, care ne face să considerăm că anumite simptome trăite în plan fizic sunt cu certitudine semnele unei boli grave nediagnosticate, care ne amenință sănătatea sau chiar ne pune viața în pericol, în ciuda dovezileor medicale care atestă absența oricărei maladii. 

Hipocondria intră sub sfera tulburărilor de anxietate, fiind denumită în termeni de specialitate și anxietate de sănătate, și afectează în egală măsură femeile și bărbații. Ea poate debuta în orice moment al vieții, dar cel mai adesea apare în perioada adultă. Declanșarea ei poate avea la bază experimentarea unor evenimente traumatizante, a unor boli grave în copilărie atât la nivel personal, cât și în cadrul familiei, decesul unei persoane dragi în urma unei boli incurabile sau a unor complicații medicale, dar poate fi favorizată și de o toleranță scăzută la durere sau de prezența unor persoane ipohondre în mediul nostru apropiat. 

Din cauza faptului că persoanele ipohondre se concentrează excesiv asupra stării de sănătate, hipocondria interferează cu viața de zi cu zi, afectându-ne atât programul zilnic, dar și echilibrul psihic, putând deveni o sursă de stres atât pentru noi, cât și pentru cei din jurul nostru. Practic, putem să spunem că ne văduvește de „a fi prezenți” în propria viață, căci toate eforturile și resursele personale se concentrează spre a căuta „rezolvarea” unor diagnostice medicale inexistente. 

În tot acest tablou, trebuie menționat faptul că persoanele care suferă de anxietate de sănătate nu-și inventează simptomele, acestea fiind cât se poate de reale, ci le dau o amploare deosebită și sunt siguri că sunt semnele unei afecțiuni. Printre cele mai comune simptome asociate hipocondriei putem menționa: oboseală, amețeală, transpirații abundente, dureri, înțepături, furnicături, zgomote în stomac sau intestine, senzația de presiune în piept, palpitații, senzația de nod în gât, stare de leșin, amorțeli sau diverse tipuri de erupții la nivelul pielii.

Cum putem interveni în cazul în cazul hipocondriei?

Psihoterapia

Având la bază o cauză psihologică, anxietatea de sănătate are ca indicație intervenția psihoterapeutică. Din păcate, persoanele care suferă de hipocondrie apelează la psihoterapeut în ultimă instanță, când resursele medicale au fost epuizate fără o finalitate care să aducă liniștea celui aflat în nevoie. Toată această amânare are însă și un cost, pentru că suferințele emoționale și psihice menținute pe termen lung pot aduce cu sine și alte suferințe asociate precum: depresie, anxietate, atacuri de panică, boli somatice sau dependența de anumite tipuri de medicamente de control al durerii.

Prin tehnici și metode psihoterapeutice specifice, psihoterapia va acționa în direcția descoperirii sursei suferinței psihologice a clientului, ajutându-l să o conștientizeze si să-și identifice sau să-și construiască resursele necesare pentru a gestiona cât mai bine și mai eficient situația de viață pe care o experimentează, ajungând să-și recapete echilibrul și starea de bine. 

Schimbări în rutina zilnică

Pentru o persoană care se află într-o căutare obsesivă de răspunsuri și informații despre o afecțiune care să se potrivească cu ceea ce simte și trăiește este recomandată o schimbare în rutina zilnică. Pentru că ne aflăm în era tehnologiei, în care autodiagnosticarea sau „Doctor Google” sunt doar la un click distanță, este recomandat ca hipocondriacii să petreacă cât mai puțin timp pe internet sau social media și să-și redirecționeze încet-încet atenția către lucruri care le aduc relaxare și stare de bine. Astfel, își pot face un scop zilnic din a sta cât mai mult timp în natură, de a practica un sport care le face plăcere, de a merge mai mult pe jos, de a petrece mai mult timp în compania persoanelor dragi și de a evita știrile cu puternic impact emoțional negativ, în special pe cele din sfera sănătății.

Practicarea recunoștinței

De foarte multe ori îndreptarea gândurilor și atenției către o boală gravă care ne-ar putea afecta sănătatea sau chiar ne-ar pune viața în pericol ne ia posibilitatea de a ne concentra pe altceva decât pe acest scenariu amenințător. De aceea, putem pierde ușor din vedere bucuriile și împlinirile pe care viața ni le oferă, trecându-le în planuri din ce mai îndepărtate. Dar dacă reușim să ne rupem din cercul vicios al gândurilor anxiogene legate de o posibilă maladie, vom avea oportunitatea să vedem că viață noastră este mai mult decât simptome, investigații, analize, diagnostice. Este despre oameni dragi, evenimente frumoase, aniversări, vacanțe, planuri de viitor. Adică despre a fi și a trăi, nu doar despre frica de boală. Iar pentru asta putem fi recunoscători. Devenind conștienți de toate aceste daruri ale vieții, nivelul de stres va scădea și vom putea intra pe panta ascendentă a lui „a fi bine”.     

Practicarea meditației și a exercițiilor de relaxare și respirație

Meditația oferă posibilitatea de ancorare în prezent. Altfel spus, nu mai dă voie minții să o ia în direcția concentrării pe simptome și boală. Împreună cu exercițiile de relaxare și respirație, meditația ne oferă posibilitatea de a deveni mai conștienți de corpul nostru, să ne relaxăm mai mult, să scădem nivelul de cortizol (hormonul stresului) din organism și, în caz că e nevoie, să gestionăm cu succes eventualele atacuri de panică ce pot surveni ca simptom asociat anxietății de sănătate. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Ajutor medicamentos

Există situații în care hipocondria are nevoie și de un adjuvant medicamentos. Atunci când starea de anxietate este crescută, este recomandat să se solicite ajutorul unui medic psihiatru pentru a prescrie tratamentul corespunzător, acesta fiind un suport în demersul psihoterapeutic. 

Suportul familial

Este de înțeles că poate fi dificil, obositor și frustrant pentru familie, pentru că nu are cum să fie facil să te afli în preajma unei persoane care gândește și vorbește mereu despre boală, simptome, medici, analize etc. Însă dincolo de toate astea, hipocondriacul are nevoie de susținerea celor dragi pentru a depăși această situație. Nimic din ceea ce trăiește nu este ceva ce el își dorește, ci este doar suferința sa interioară care capătă glas. Cu cât mediul este mai cald, mai echilibrat, cu cât i se oferă mai multă înțelegere și acceptare necondiționată, cu atât acesta va avea mai multe locuri din care să se încarce și de unde să-și ia resursele necesare pentru a se vindeca. 

Citește și:

Cum să faci față anxietății colective

Exercițiul care mi-a schimbat viața

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Cum și-a regândit Michael Bublé viața și cariera după boala fiului său

SELF-IMPROVEMENT//

Relații sănătoase Vs. relații toxice

WELLBEING//

Înțelegerea circuitelor din creier te ajută să te bucuri de o mai bună sănătate mentală

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.