OAMENI THRIVE//

Ingredientele unei toamne magice

Atunci când iubirea se împletește cu pasiunea, totul are sens.

Adevăr sau… întâmplare

Am început săptămâna alături de psihiatrul Vlad Stroescu, care ne-a deslușit câteva mituri despre anxietate. Specialistul ne-a povestit despre puterea vulnerabilității, dar și despre utilitatea stresului în evoluția noastră, atât personal, cât și ca specie. Concluzia a fost că stresul nu poate fi considerat o afecțiune mentală, ci e doar un instinct, pe care-l avem cu toții. Însă, dacă instinctele preiau frâiele și ne domină conștiința, abia atunci se poate lua în calcul o preoblemă de ordin psihic. Interesant e că anxietatea este cea mai contagioasă emoție și cândva ne-a prins bine, dar din moment ce nu ne mai organizăm în triburi, ca în preistorie, această tendință de a ne orienta după reacția altora nu ne mai este neapărat utilă.

Tot luni, ne-am întâlnit și cu Adriana Radu, business & wellness coach, care ne-a dezvăluit cele mai interesante mituri despre carieră. Specialistul ne-a deconspirat mai multe secrete prin care ne putem promova pe piața job-urilor. Spre exemplu, CV-ul nu trebuie să fie exagerat de aglomerat, ci mai degrabă trebuie să redactăm o variantă care să se potrivească postului la care aplicăm, poza trebuie să fie profesională și neutră, iar atunci când declarăm salariul dorit, înainte de începerea unei negocieri, e necesar să facem o cercetare asupra acestui domeniu și să nu intimidăm angajatorul cu sume neverosimile.

Emisiunea ”Adevăr sau… întâmplare” se difuzează pe Magic TV, în fiecare luni, de două ori pe zi: de la ora 11 și de la ora 18. Te așteptăm luni, pe 28 septembrie, cu două noi ediții ale emisiunii ”Adevăr sau… întâmplare”, alături de invitații noștri: Urania Cremene, expert în parenting,
și cu psihoterapeuta Diana Ioaneș, care te va ajuta să-ți deslușești visele.

Good vibes, good coffee

Marți, George Vintilă a băut o cafea alături de Cristian Șimonca, fondatorul binecunoscutului Blogu lu Otravă, cu care a discutat despre fosta carieră de journalist sportiv a blogger-ului, despre începuturile notorietății sale și chiar și despre inspirația din spatele numelui Otravă. Bloggerul ne-a împărtășit părerea lui despre modul în care a evoluat social media în ultimii ani, ne-a dezvăluit hobby-urile sale vechi și noi, dar și detalii inedite despre relația simbiotică pe care o are cu soția lui, starul Instagram Diana Enciu.

Tot marți, George Vintilă a savurat o cafea și alături de Anna Katharina Scheidereiter, coordonatoare proiecte sociale, care s-a mutat la 14 ani din Germania în România, sub inspirația unui documentar despre copiii străzii din București. Atunci, la acea vârstă fragedă, ea a realizat că își dorește să facă voluntariat în țara noastră pentru a se simți împlinită și pentru a face o diferență în lume. După ce a lucrat la un ONG timp de câțiva ani, a făcut tranziția către o companie mare în care s-a ocupat de partea de social responsibility. Descoperă povestea ei!

Marțea viitoare, pe 29 septembrie, vom savura o cafea și o discuție cu George Vintilă și invitații săi: Cristian Frâncu, un informatician cu o poveste care te va inspira, și cu Vlad Eftenie, arhitect și fotograf urban. Așa că nu rata emisiunile difuzate pe Magic TV, de la orele 11 și 18!

Spune pe bune

Invitata Lianei Stanciu la emisiunii Spune pe bune de miercuri a fost psihoterapeuta Lavinia Țânculescu, care ne-a dezvăluit că stresul este doar diferența mult prea pregnantă dintre resursele noastre și cerințele pe care le avem. Specialistul ne-a explicat că un anumit nivel de stimulare este absolut obligatoriu pentru a ne simți bine. Respectiv, stresul poate fi pozitiv (eustres) și are un rol stimulant atâta timp cât nu suntem suprastimulați (starea în care persoana nu reușește să facă față). Psihoterapeutul ne reamintește că noi suntem cei care ne impunem singuri anumite cerințe și limite.  

Tot miercuri, Liana a vorbit și cu Alexandra Negulescu, fondatoarea Mpower Yoga, despre modul în care ea a descoperit meditația, despre începuturile iubirii pentru yoga și modul în care această practică a salvat-o de la despresie, dar și despre complicațiile mindfulness-ului. Alexandra ne-a dezvăluit că yoga e o știință mai veche de 5.000 de ani. Nu este un sport, pentru că nu pune accent doar pe partea fizică, și nu este o religie, pentru că nu încearcă să te îndoctrineze în nici un fel – iei ceea ce ai nevoie din acest sistem și încorporezi în propria ta viață.

Ne revedem miercurea viitoare pe Magic TV, de la ora 11 și, în aceeași zi, de la ora 18.00, alături de Liana Stanciu, Mr Curious și de invitații lor: Mihaela Bilic, medic nutriționist, care ne va dezvălui tips-uri despre alimentație și nutriție și cu Andrei Mocanu, psihoterapeut, care ne va povesti despre cum să fii un tată mai bun.

Punct și de la capăt

Joi am cunoscut-o în emisiunea ”Punct și de la capăt” pe Alexandra Negrilă, o tânără care luptă pentru păstrarea tradiţiilor şi portului popular românesc. Și-a început cariera ca dansatoare profesionistă, apoi a urmat o formare de kinetoterapeut (timp în care a lucrat ca instructor de pilates, zumba, fitness etc) și spune că și-a descoperit vocația pentru care s-a născut, și anume promovarea portului românesc. Astfel, prin intermediul lecțiilor de fitness și-a autofinanțat iubirea față de costumele populare, și recunoaște că pandemia i-a afectat această activitate. Alexandra povestește despre momentele de cotitură din viața ei, care au purtat-o pe acest drum, presărat cu istorie și emoție.

Emisiunea ”Punct și de la capăt” se difuzează în fiecare joi, de la ora 11 pe Magic TV, și în reluare de la ora 18.00 (toate episoadele sunt disponibile pe contul de YouTube Magic FM). Ne revedem joia viitoare, pe 1 octombrie, de la ora 11, și în reluare de la ora 18, cu povestea Ioanei Hurbudelea, consultant de imagine și culoare.

Până atunci vă urez să vă bucurați de o toamnă magică!

Citește și:

Septembrie magic cu emisiunile Thrive

Provocare și curaj în emisiunile Thrive ale săptămânii

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Riscul de a fi autentic în era digitală

SELF-IMPROVEMENT//

Ce să întrebi în loc de „Ce mai faci?”

OAMENI THRIVE//

3 factori care l-au făcut pe Kobe Bryant unul dintre cei mai buni jucători din toate timpurile

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.