SELF-IMPROVEMENT//

“În ce tabără ești?” sau despre cum se schimbă oamenii

Descoperă ce ajută și facilitează procesul de schimbare și ce anume îl blochează.


În următoarele 7 minute vei afla:

La ce se referă conceptul ferestrei de toleranță.
– Care sunt cei patru călăreți ai Apocalipsei în viața unui cuplu și cum poate fi declinată existența lor în orice interacțiune umană. 


De câte ori, în ultimele săptămâni, ai observat, auzit, citit în social media despre cele două mari tabere, în care ne-am sau ne-au împărțit vremurile și politicile recente, legate de pandemie?

Știai că unele dintre cele mai puternice conflicte din interiorul unei familii (fie familia extinsă, fie familia de origine sau cea actuală) au la bază orientarea și votul politic, practica religioasă și, mai nou, vaccinarea și respectarea regulilor impuse de pandemie, versus ne-vaccinare și repingerea purtării măștii?

Cunoști vreun cuplu în care unul dintre parteneri poartă mască și este vaccinat și celălalt nu?

Când își pot modifica oamenii viziunea, gândirea și oare se pot schimba cu adevărat?

Cu un aspect intuiesc că putem fi cu toții de acord: trăim vremuri tulburi, complicate și ne simțim mai nesiguri, mai anxioși și mai temători decât înainte. Observ în foarte multe procese de terapie referința pe care clienții au interanalizat-o deja: ”Cum erau lucrurile înainte… și cum sunt acum” (adică înainte de începutul pandemiei și după). De asemenea, n-am putut să nu constat creșterea considerabilă a numărului de cereri atât pentru ajutor psihologic, psihoterapeutic, cât și pentru cel psihiatric. 

Am descoperit, însă, și faptul că mulți oameni caută ajutor și pentru alți oameni. Oameni pe care nu-i pot convinge de realitatea sau adevărul cu care ei rezonează puternic, atât în comportamente, cât și în gânduri, înțelegeri și emoții. Oameni apropiați, dragi, cu care nu (mai) sunt în aceeași tabără. Câteva exemple despre care mi-am auzit clienții vorbind (folosesc genul masculin, însă doar pentru usurința exprimării): un frate, un părinte, un bunic, un logodnic, un fost soț, un vecin, un prieten și lista poate continua. Pentru început, îmi reamintesc că toți oamenii din cealaltă tabără sunt, de fapt, copilul, nepotul, vecinul, prietenul sau fostul cuiva. 

Apoi, m-am gândit în urma unor ședințe, în care am ghidat și asistat clienți care au vorbit recent în terapie despre dificultatea lor de a-i înțelege, accepta și de a relaționa cu cei din tabăra opusă, la ce se întâmplă cu ei, cu noi, din punct de vedere psihologic și relațional, când suntem atât de segragați și în “tabere opuse”. Ce spun câteva teorii și cercetări din zona funcționării noastre psihice sănătoase? Când apare schimbarea în viața oamenilor? Ce ajută și ce facilitează procesul de schimbare? Și ce anume îl blochează? 

(Voi încerca în continuarea acestui articol să te ghidez către a găsi răspunsuri la aceste întrebări, folosind atât experiența practică și terapeutică alături de unii clienți din cabinet, cât și experiența personală. Toate argumentele care țin de necesitatea unor politici consistente, congruente, cinstite și loiale, scăderea analfabetismului funcțional sau creșterea nivelului de încredere în sine și în celălalt, conform studiului din Psihologia Poporului Român, condus de Daniel David, rămân valabile și nu sunt obiectul acestui articol).

Unul dintre conceptele des folosite în procesul de psihoterapie, acolo unde oamenii țintesc să obțină un ajutor psihologic pentru rezolvarea unor dificultăți majore din viața lor, este cea a ferestrei de tolerență. Pe scurt, acest concept se referă la nivelul nostru optim de activare, în care putem funcționa suficient de calm, concentrat și alert, astfel încât să putem face față provocărilor. Ca un fel de ferestră optim deschisă către exterior, atunci când avem dificultăți, și de la interior, unde funcționează mecanismele de autoreglare. 

Cele două extreme din afara ferestrei noastre de toleranță sunt următoarele: 

  • dereglarea emoțională provocată de hiper-activarea sistemului nervos simpatic, însemnând stări de furie puternică, anxietate și absența controlului, urmate de reacții intense de luptă sau fugă.

În toate procesele de psihoterapie, atât clienții noștri, cât și noi, terapeuții, ne dorim același lucru: creșterea și stabilizarea propriei lor ferestre de toleranță. De aceea, o persoană adultă, care NU se activează și NU cere ajutorul, NU prea poate fi ajutată, pentru că este posibil să fie într-o zonă de hipoactivare, în care are blocate, înghețate (cel puțin momentan) înțelegerea și acceptarea faptului că are o problemă și că are, într-adevăr, nevoie de ajutor. 

Astfel că, pentru o înțelegere a celor care se află pe partea opusă a “malului” vizavi de pandemie (indiferent din ce parte ne uităm – vaccin -> nevaccin, sau invers) nu cred că putem mișca ceva în celălalt atâta timp cât ajungem la zona noastră de hiperactivare. Oare ați observat vreodată (sau suficient de des) ca agresivitatea, jignirile, critica și respingerea celor din tabăra adversă să fi soluționat miezul conflictului sau să fi determinat schimbarea (mult dorită) în ceilalți? Și aici completez cu una dintre teoriile bine cunoscute din dinamica relațională de cuplu, a lui John Gottman, care vorbea despre cei 4 călăreți ai Apocalipsei  în viața unui cuplu. 

Pe scurt, el a cercetat mii de cupluri în cadrul “Laboratorului iubirii”, pe care-l conduce la Universitatea din Washington, și a stabilit că următoarele comportamente, care includ critici excesive, dispreț, defensivă și împietrire, sunt predictori semnificativi ai divorțului în rândul noilor căsătoriți. 

Asocierea pe care o propun este între toate aceste comportamente și atitudini “de risc” (pentru o relație, confom studiilor lui Gottman) și îngustarea ferestrei de toleranță în care ne putem trezi (adesea cu o hiperactivare a sistemului nostru nervos), atunci când suntem într-o confruntare legată, spre exemplu, de respectarea restricțiilor impuse de pandemie, cu cineva din tabăra cealaltă. 

Putem să ne lansăm în tot soiul de critici și “atacuri la persoană”, iar un comportament care ne deranjează să fie pus pe seama personalității celuilalt sau, invers, să fim atacați ca persoane și comportamentul nostru să fie egalat cu cine suntem noi. Apoi, am putea fie apela, fie să fim ținta disprețului, ca o formă avansată de critică, care implică și insultă sau desconsiderare a celuilalt (”ne dăm ochii peste cap” sau facem glume acide). 

Acest comportament ar putea duce la defensivă, adică atitudinea puternică de auto-apărare din timpul unui conflict, care ne provoacă tensiune și închidere la perspectiva celuilalt.  “Defensiva avansată” implică o împietrire, adica o închidere masivă, o evitare și mai puternică a dialogului și dez-angajarea din comunicare pentru a evita conflictul (te-ai putea trezi că ”vorbești singur” și celălalt nu mai răspunde, sau ai putea fi tu cel/cea care se extrage dintr-o astfel de conversație). Și, bineînțeles, mai există scenariul unei manifestări explicite de furie și agresivitate, verbală sau emoțională, care reprezintă calea sigură către adâncirea prăpastiei dintre cele două tabere.

Și dacă în lumea asta mare și tumultoasă depindem, într-adevăr, mai mult unii de ceilalți decât ne place să recunoaștem, la noi în familie, la noi în casă suntem și noi responsabili de cum facem față diferențelor și taberelor în care ne aflăm alături de cei dragi nouă. Toleranța? Înțelegerea? Acceptarea? Compasiunea? Sunt toate elementele pe care valorile moderne, religioase, sociale le promovează. Însă una este să-ți exersezi lărgirea granițelor ferestrei tale de toleranță pe vreme de “pace” (în familie, de exemplu), și cu totul altceva în vreme de opoziție și război. Pentru că, de fiecare dată, este al naibii de dificil să interacționăm cu limitele propriei incapacități de a tolera, accepta și de a-l înțelege pe celălalt așa cum este el/ea, cu toate credințele, valorile și, inclusiv, cu refuzul schimbării acestora.

Una dintre personalitățile de referință din lumea psihoterapiei secolului XX, Carl Rogers, fondatorul psihologiei umaniste și al unei forme de psihoterapie centrată pe client, spunea: “Paradoxul este că, atunci când mă accept așa cum sunt, mă schimb”. Oare o fi aceasta nevoia lipsă, neîndeplinită în relațiile tensionate pe care le avem cu cei din jur în prezent? Nevoia de acceptare, atât a mea ca persoană, de către mine însumi/însămi, cât și de acceptare a mea de către cei din jur? Cred că da! Și îmi mai revine în minte o esență, un mesaj cu care am rămas după ce am citit cartea lui Viktor E. Frankl Omul în căutarea sensului vieții:

Pe scurt, este o carte tulburătoare, care descrie, în prima parte, experiențele autorului de pierdere a vieții și identității lui, devenind doar un simplu număr în lagărele de concentrare de la Auschwitz și Dachau. Însă “am realizat atunci sensul celui mai mare secret oferit lumii de poezie, gândire și credință: mântuirea omului e posibilă numai prin iubire și cu iubire. Am înțeles cum un om care nu mai are nimic pe lumea asta poate să cunoscă fericirea, fie și numai pentru o clipă, când se gândește la persoana iubită”.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


În același timp, capacitatea noastră de adaptare, acceptare și implicit “iubire” este, totuși, limitată de experiențele anterioare, dificile sau traumatice, și de modul cum am învățat și ne-am obișnuit să iubim/să-i acceptăm pe ceilalți. Vestea bună? Toate cercetările din zona neuroștiinței vorbesc despre o capacitate neuronală și psihică, pe care o avem în noi, de a ne dezvolta flexibilitatea, deschiderea către exterior, curiozitatea și, implicit, faptul de a ne construi relații mai bune cu sine și cu alții. Și ceea ce experimentăm azi cu o precizie chirurgicală, dupa părerea mea, este faptul că, atunci când nu mai suntem capabili să schimbăm o situație (cum este pandemia), suntem, de fapt, provocați să ne schimbăm noi înșine.

Și aici văd câteva direcții de urmat (pe care și eu încerc să le interiorizez) pentru înlesnirea procesului de acceptare al meu și al celorlalți:

Ascultă cu toate simțurile! 

Ascultă cu inima, cu auzul, cu văzul, cu percepția și gândirea; ascultă cât mai asertiv și deschis pe celălalt. Ascultă suficient de bine cât să poți reproduce sau rezuma gândurile și credințele celui/celei din cealaltă tabără. Și doar după ce l-ai ascultat suficient de bine pe celălalt, ascultă-te și pe tine!

Identifică emoția principală, dominantă din gândirea celuilalt!

Oare să fie frica? Este foarte posibil. Oare tu/eu simțim tot frica încercând să-i convingem pe cei apropiați să facă o schimbare? La fel de posibil. De aici întrevăd posibilitatea construcției unui pod, mai degrabă decât a unui zid sau decât creșterea distanței dintre noi. Și, la început, poate ne putem întâlni undeva, pe toată lungimea acestui pod, până să reușim să nu mai fim în tabere opuse (posibil să nu fie o singură emoție principală și de aici să avem confuzii și tot soiul de activări ale sistemului nervos parasimpatic, cel care declanșează cu putere reacția ”luptă sau fugi”).

Rămâi acolo, orice s-ar întâmpla și oricât de greu ar fi!

Suntem, deopotrivă, ființe sociale și izolate, trăim și în relații și în propria noastră minte. Cu siguranță având nevoie de relații ca să putem funcționa, putem foarte ușor resimți frica și rușinea, atunci când ceilalți se poziționeaza pe celălalt mal, de cealaltă tabără. Prezența unui membru din familie sau a unui apropiat poate fi singura cale pentru a ne activa “plasticitatea neuronală și psihică” și pentru a ne schimba modul de funcționare a minții și a credințelor noastre. Avem nevoie să nu fim singuri ca să ne putem confrunta cu propriii demoni și pentru a învăța să ne domesticim mintea și credințele. Una dintre ideile pe care am auzit-o (cred) în filmele cu războaie, soldați, tabere și conflicte extrem de periculoase este: “nu lăsăm pe nimeni în urmă”. Mai în glumă, mai în serios, asta îmi spun și în familia și în relația mea, mai ales în vremurile astea complicate: “Să nu lăsăm pe nimeni în urmă!”.

Citește și:

De ce vorbim împreună și ne înțelegem separat

Cum să repari ”telefonul fără fir”

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Relații sănătoase Vs. relații toxice

SELF-IMPROVEMENT//

5 obiceiuri zilnice care te duc mai aproape de bani, succes și împlinire

SELF-IMPROVEMENT//

Locuitul adulților cu părinții

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.