EFICIENȚĂ//

Generația atotputernicilor sau generația Burnout

”Burnout” este unul dintre cuvintele predilecte ale ultimilor ani.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce generația trecută de 30 de ani este workaholică structural și cum se luptă cu spargerea acestui tipar. 
– Cum am devenit „Generația Burnout” și dacă există cale de ieșire din această spirală destructivă.


Toți cunoaștem pe cineva care a fost în burnout sau care s-a aflat periculos de aproape de acel prag, dacă nu cumva acea persoană suntem chiar noi.

Unul dintre motivele pentru care ne este atât de greu să ne echilibrăm viața și cariera, ca și cum ar fi o ecuație insurmontabilă cu multiple necunoscute, este faptul că n-am fost crescuți în spiritul balanței și al echității. Ba chiar din contră.

Noi, cei trecuți de pragul de 30 de ani, facem parte dintr-o generație care a învățat de timpuriu să glorifice munca în exces ca mod de viață. Performanța cere sacrificii” a devenit un laitmotiv care, combinat cu perfecționismul și cu rigorile insuflate de acasă, unde „Nimic mai puțin de nota 10” nu era acceptabil, ne-a modelat așteptările și implicit destinele.

Succes fără limite. La propriu.

Profesioniștii zilelor noastre s-au format în anii 90 sau la începutul anilor 2000, când lipsa regulilor clare, combinată cu o societate în tranziție și cu un entuziasm al oportunităților nelimitate au condus atât la lucruri extraordinare, cât și la tipare profund greșite. Printre lucrurile extraordinare se numără creativitatea, inovația, brandurile construite de la zero și profesioniștii cu faimă mondială care au ieșit din rândurile acestei generații. 

În contrapartidă însă, aceeași conjunctură ne-a adus periculos de aproape de glorificarea muncii în exces, de pervertirea limitelor și a reperelor personale și de o îndepărtare de semnalele de alarmă ale propriului corp.

Pentru că nu noi am inventat roata, ci doar ne-am urcat cu entuziasm pe ea, această atitudine nouăzecistă s-a mulat perfect pe trendul internațional al workaholism-ului, galopant în ultimele decenii. 

Așa s-a ajuns la situații tragice, de la decese la locul de muncă – inclusiv unul în România, extrem de mediatizat la momentul respectiv – până la o veritabilă „epidemie” de burnout, tot mai pregnantă în ultimii zece ani. 

Greutatea tiparelor noastre

De multe ori, profesioniștii de 35-40 de ani ai vremurilor noastre pot fi auziți criticând sau bombănind printre dinți „noua generație”, cu ai cărei exponenți interacționează din postura de angajatori sau de superiori ierarhici.

Dezacordul nu vine din spirit retrograd, nici din invidie, ci din faptul că relaxarea un pic mai mare a tinerilor de azi se află în completă discordanță cu ceea ce noi, „Milennials”, considerăm că este acceptabil. Sau, mai exact, cu ceea ce știm că am sacrificat noi la vârsta lor pentru a ajunge unde suntem astăzi.

”Noi nu dormeam o săptămână dacă aveam un proiect important, muream la birou până era totul gata”.

”Generația de azi e una de panseluțe sensibile. După mine arunca șeful cu capsatorul dacă nu erau dosarele perfect-aliniate sau nu era totul perfect până la virgulă”.

„În primii mei 10 ani de muncă n-am avut nicio zi de concediu și nici nu mi-a trebuit, astăzi oamenii îmi cer concediu din primele șase luni!”.

”Eu nu plecam acasă până nu era gata ceea ce aveam de predat. Chit că trebuia să dorm la birou, acolo stăteam, nu mă clinteam. Tinerii de azi rup ușa la ora șase seara”.

Acestea sunt deja fraze clasice, pe care eu una le aud de ceva ani încoace în jurul meu și care pornesc de la un filon real. Spre deosebire de noi, generația Z simte nevoia trasării unor limite și nu se definește prin volumul de muncă, ci mai degrabă prin jongleria cât mai ingenioasă între job și timpul liber. 

Să încercăm să le explicăm lor cum era „pe vremea noastră” este inutil, fiindcă ei nu trăiesc acele vremuri sau, mai bine zis, au ales să nu le trăiască. Preferă să se protejeze prin ceea ce noi numim lene, comoditate sau „pretenții”, dar care pentru ei înseamnă, pur și simplu, trasarea unor limite. 

Suntem generația Burnout

Acum o lună, Anne Helen Petersen a publicat o carte mult-așteptată și anticipată în ultimul an prin apariții în reviste prestigioase și prin participări la emisiuni și podcast-uri. O carte auto-intitulată un volum de „critică culturală, șfichiuitoare ca lama” cu titlul „Can’t Even: How Millennials Became the Burnout Generation”. Da, Generația Burnout.

Asta suntem: indiferent de locul în care ne găsim, geografic vorbind. Suntem Millennials, adică născuți între 1981 și 1996 – și am consacrat noțiunea de Burnout ca stil funcțional de viață.

„Este afecțiunea noastră, e temperatura noastră firească. E muzica de fundal a acestei generații. E viața noastră”, punctează Anne Helen Petersen.

„De ce mi-e atât de greu să fac lucruri mărunte, de zi cu zi? Pentru că sunt în burnout. De ce sunt în burnout? Pentru că am internalizat ideea că ar trebui să muncesc tot timpul. De ce am internalizat ideea asta? Pentru că toate conjuncturile și toate persoanele din viața mea mi-au susținut-o – explicit și implicit – încă de când eram tânără”.

Petersen citează un studiu inedit care arată că, între 2006 și 2013, în companiile din America a avut loc o creștere exponențială a numărului de joburi care conțineau termeni precum „Ninja” sau „Rock star”. 

În aceeași perioadă, multe companii de la noi ofereau oricărui angajat, indiferent de importanța lui pe scara ierarhică, o carte de vizită pe care se aflau tipărite cuvintele-cheie – „Manager”, „Coordinator” sau „Leader” – în compensație pentru salariul disproporționat față de volumul de muncă. Cum spuneam, noi nu am inventat roata, doar am preluat-o,

În locul unor creșteri salariale, o terminologie cool oferea adesea un respect de sine sporit și mândria unui job prestigios sau inedit, în compensație față de absența oricărei demarcații între timpul liber și viața profesională.

”Ocazional, când niște angajați pasionați și performanți îndrăzneau să ceară o mărire de salariu sau condiții de muncă mai bune, devotamentul lor față de companie și recunoștința față de statutul oferit erau pus sub semnul întrebării”, punctează dur, dar real, autoarea cărții.

Oameni de vremuri grele

Dacă educația primită acasă a fost oricum în direcția perfecționismului, nici conjunctura economico-socială nu ne-a ajutat câtuși de puțin să fim relaxați.

Dacă mijlocul anilor 2000 ar fi putut să ne ispitească să dăm motoarele mai încet și să ne cerem drepturile, finalul, mai exact criza din 2008, ne-a adâncit în vechile tipare.

Cei care erau deja profesioniști de top și-au văzut toată munca până atunci amenințată cu dispariția, iar tinerii absolvenți ai acelor vremuri – unul dintre ei fiind chiar eu – au aterizat de pe băncile facultății direct în criza economică. Ambele categorii au turat motoarele și mai mult pentru a-și asigura stabilitatea jobului.

De atunci încoace, regulile jocului s-au schimbat fundamental, favorizând așa-numita sharing economy sau gig-economy: mai puține joburi stabile și mai multe colaborări și asocieri independente. 

Deși pare o formă de libertate, pentru Millennials asta a dat o nouă dimensiune workaholism-ului: poate nu mai muncim pentru un șef care aruncă după noi cu capsatorul, dar muncim pentru un șef chiar și mai dur: noi înșine.

Presiunea de a aduce un venit stabil în fiecare lună, pusă cap la cap cu instinctele noastre de a munci în exces, conduce la același rezultat. Ba uneori chiar și mai dezastruos pentru sănătate și pentru limitele propriului corp.

Ce ar trebui să facem?

Să negociem mai mult timp liber, cu superiorii ierarhici sau cu propria agendă? Să medităm mai mult și mai des? Să mergem la spa? Să ne punem alarme care să sune pe telefon când depășim o anumită limită de timp petrecută pe social media? Toate cele de mai sus?

Nu există un răspuns corect, doar disponibilitatea de a „sparge” roata și de a ne asuma faptul că ceea ce ne-a adus până aici nu ne va duce de aici încolo

Că toate obiceiurile de pe „vremea noastră” au rămas acolo, în trecut, și că trebuie să ne însușim un nou set de obiceiuri, skill-uri și un nou tip de relație cu corpul și mintea proprie.

Pentru Millennials, punctează Petersen, „timpul liber este fragmentat și rareori cu adevărat relaxant. În definitiv, timpul petrecut stând degeaba este timp care ar putea fi folosit pentru a munci”. 

Altfel spus, nu avem exercițiul real al relaxării. În teorie da, dar nu în practică.

Foarte mulți Millennials compensează oboseala și frustrarea pe care le-au acumulat prin escapism, ca un fel de fugă de propria viață, iar lockdown-ul i-a ajutat, paradoxal, în această direcție. 

Deși este un început forțat, poate fi elementul catalizator pentru o abordare nouă, mai blândă cu propria persoană și cu propriile nevoi. Ca o reamintire a faptului că oricând o putem lua de la început.

„Millennials se refugiază în nostalgiile copilăriei, precum seriale vechi, Harry Potter sau cultura anilor 90, pentru că aceste repere le amintesc de vremuri în care viața încă era plină de posibilități și totul încă putea să li se întâmple”, explică Petersen. 

Și, chiar dacă uneori pare greu de crezut, viața încă este așa.

Citește și:

Burnout: cum să cazi în gol la nesfârșit

Cronica unui burnout anunțat

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Ce-a fost mai bun în 2019 și ce așteptăm de la 2020

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

EFICIENȚĂ//

Cum poți ajuta pe cineva care se află în burnout, inclusiv pe tine însuți

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.