SELF-IMPROVEMENT//

Gene de mamă. Noua știință a instinctului matern

Toată lumea știe cum se fac copiii, însă oamenii de știință abia acum încep să înțeleagă cum se face o mamă.

Prima dată când m-am gândit la știința concretă din spatele tandrului instinct matern a fost în timpul unei vizite acum mulți ani la un laborator celebru pentru rozătoare de la Universitatea Emory din Atlanta. Larry Young, cercetătorul-șef, mi-a explicat cum alcătuirea neobișnuită a creierului șoarecilor de prerie îi determină să formeze legături de-o viață cu partenerii lor recurgând la un sistem mamalian străvechi mult mai simplu: circuitul matern care se mobilizează atunci când femelele devin mame. (La oameni, interconexiunile asemănătoare din vechile părți ale creierului mamei ar putea explica dorința noastră oarecum stranie de a ne numi iubiții „puiule“.)

Deși pe atunci așteptam deja al doilea copil, crezusem întotdeauna – sau îmi dorisem să cred – că maternitatea era un stil de viață electiv, nu o situație biologică, o etichetă, și nu o stare, o pălărie printre multe altele, pe care uneori aleg să o port, spre deosebire de capul meu și tot conținutul său cu o educație costisitoare. Însă Young descria maternitatea ca o revoluție la nivel celular, nevăzută și slab înțeleasă, ce reconstruiește creierul femeii.

OK, în regulă – e adevărat că nu prea mă simțeam în apele mele în acești ultimi ani, străduindu-mă să mă descurc cu cele două sarcini și lucrând totodată cu normă întreagă pentru o revistă. Mintea mea părea puțin împrăștiată, gândurile îmi zburau cu repeziciune și le aruncam ca pe numeroasele șervețele umede pentru copii.

Dar cu siguranță aveam să-mi revin dacă dormeam ceva mai mult. Creierul meu avea să-și revină în același fel în care corpul meu (speram eu cu inocență) avea să intre din nou în blugii aceia de dinaintea sarcinilor, pe care îi păstram pe cel mai de jos raft din șifonier, la îndemână și totuși de neatins. De fapt, până în ziua aceea, mă frământasem mai mult din cauza blugilor vechi decât din cauza noului meu creier.

Această focalizare superficială este întru totul de înțeles. Schimbările vizibile produse de maternitate sunt de-a dreptul amețitoare, chiar și în momentele în care nu sunt plină de abțibilduri cu pirați. De-a lungul celor trei sarcini, am luat peste 45 de kilograme în greutate și am pierdut… nu chiar tot pe-atât. (Totuși, ar putea fi mai rău: balenele albastre se îngrașă cu 45 000 de kilograme.) Flancurile mele au rămas străbătute de vergeturi ca niște fulgere.

În timpul sarcinii, fizicul nostru întreg este în transformare. Alunițele se pot înnegri la culoare, vocile noastre coboară cu o octavă (cum a pățit Kristen Bell când era însărcinată și înregistra pentru Regatul de gheață – se pare că celebra coloană sonoră ar fi putut fi și mai stridentă pe alocuri). Nasul se lățește, talia se îngroașă și unghiile de la picioare cad. Părul poate să-și schimbe culoarea sau să se onduleze. E posibil să râgâim de parcă am fi înghițit un ciclon. Se poate ca din ficat să se scurgă lichid biliar, stârnindu-ne mâncărimi îngrozitoare. Și s-a dovedit că devenim mai delicioase pentru țânțari din cauza temperaturii crescute a corpului și a eliminării de dioxid de carbon.

Aceste tipuri de modificări ale corpului nu sunt deloc de neluat în seamă. Au făcut-o pe Serena Williams să nu se califice la Roland Garros și pe Beyoncé să nu mai apară la Coachella și pot dura foarte, foarte mult timp – poate chiar pentru totdeauna. O lucrare științifică descrie malițios corpul tipic de Hopa-Mitică al mamei, cu „dimensiunea mărită a abdomenului și cea redusă a coapselor“. De asemenea, se pare că vechea zicală „Faci un copil, pierzi un dinte“ este și ea adevărată14 – prin comparație cu femeile fără copii, mamele sunt mai predispuse să-și piardă dinții, fie din cauza pierderii de calciu din organism, fie din cauza programărilor ratate la dentist. Mamele mai vârstnice au și probleme cu mersul. Partea bună este că cele care au hrănit copilul la sân au șanse mai mici de a face accidente vasculare.

Și totuși aceste neplăceri pălesc prin comparație cu ce se petrece în mintea mamei. Avertismentul e scris cu litere mari, dacă ne facem timp să-l citim. Acele mame vârstnice și fără dinți ar putea avea altă relație și cu boala Alzheimer, un studiu recent realizat pe 14.000 de femei sugerând că femeile cu trei sau mai mulți copii au un risc cu 12% mai mic de a deveni senile.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Însă nu toate veștile neurale sunt bune. Într-adevăr, mamele sunt chinuite de multe probleme mentale periculoase și opace, în special când are loc tranziția către modul maternal. În timp ce peste jumătate dintre proaspetele mame resimt „indispoziția postnatală“, aproximativ una din cinci femei dezvoltă depresia postnatală. Oamenii de știință nu sunt foarte siguri cum și de ce. Mamele prezintă un risc mare de depresie nu doar în preajma momentului nașterii, ci și ani întregi după aceea. Maternitatea ar putea să deslușească motivul pentru care femeile în general suferă mai mult de tulburări de dispoziție. În prima lună de maternitate, o femeie este, de exemplu, de trei ori mai predispusă să dezvolte o tulburare bipolară decât în orice alt moment al vieții.

Toate acestea sunt indicii clare că ceea ce se întâmplă în creierul nostru este la fel de extrem ca transformarea noastră externă oarecum nedorită. În timp ce neuronii mamelor absorb

substanțele chimice amețitoare produse de naștere, genele din celule devin active sau inactive, provocând schimbări și creșteri ale creierului. Rezultatul este că de-a lungul câtorva luni scurte creierul nostru este demolat și renovat brusc, ca pe canalul TV cu renovări de case, făcându-ne să reinterpretăm stimuli familiari – figura unui străin, culoarea roșie sau mirosul unui tricou minuscul – în moduri noi și ciudate. Deodată, zâmbetul unui copil devine pentru noi alfa și omega. Vechile noastre sisteme de dorință au fost reprogramate.

Așadar, cea mai importantă schimbare adusă de maternitate nu are legătură cu felul în care arătăm la exterior. E despre felul în care vedem.

Fragment din volumul Gene de mamă. Noua știință a instinctului matern, editura Nemira, în care Abigail Tucker ne propune o explorare fascinantă și provocatoare a biologiei maternității, împletind cele mai recente cercetări din domeniu cu experiențele personale ale autoarei. Femeia contemporană are avantajul de a fi mult mai bine informată și, de cele mai multe ori, mult mai adecvat asistată în toate fazele maternității și ale creșterii copiilor, însă știința mamelor are în spate puternice modele culturale și familiale, dar și milioane de ani de evoluție. Toată lumea știe cum se fac copiii, însă oamenii de știință abia acum încep să înțeleagă cum se face o mamă. Gene de mamă dezvăluie cercetările științifice din spatele celor mai tandre impulsuri materne ale noastre, răspunzând la întrebări precum: sunt mamele condamnate să-și imite propriile mame (sau nu)? Cum poate agresivitatea maternă să le transforme pe femei în cele mai uimitoare creaturi din lume? Și în ce fel o criză precum pandemia COVID-19 ajunge să creeze sau să distrugă o mamă?

Citește și:

Cum să ai grijă de tine după ce ai născut

Cum ar trebui să reacționeze părinții la presiunea celor din jur și la sfaturile nesolicitate

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Nicole Kidman: “Când vine vorba de maternitate, nu există bine sau rău, doar copii diferiți.”

SELF-IMPROVEMENT//

Secretele unei maternități împlinite

SELF-IMPROVEMENT//

5 moduri în care ți se schimbă viața după ce devii mamă

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.