SELF-IMPROVEMENT//

Empatia: cel mai frumos cadou de Crăciun pentru persoanele vulnerabile!

Sărbătorile de iarnă aduc bucurie, dar accentuează și sentimentul de izolare.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum poți să-i sprijini pe cei dragi când se simt singuri.
– Care sunt semnele depresiei și ce să faci dacă le observi.


Recunosc: am un milion de sentimente amestecate față de sărbătorile din acest an. Familiile noastre extinse nu sunt în București, avem rude care vor fi complet singure de Crăciun și de Anul Nou, iar în cazul acestora, rezervele de optimism sunt cam pe avarii. Personal, știu că mă voi mobiliza să găsesc entuziasm pentru brad, cadouri și ceva bun de pus pe masă, însă cum procedăm cu cei dragi, care sunt mai puțin norocoși și chiar nu au pe nimeni aproape?

Am invitat-o pe Laura Lupu, psihoterapeut, să ne dea câteva idei pentru a fi aproape de cei vulnerabili, în ciuda distanțării fizice, în perioada sărbătorilor de iarnă:

Cine sunt persoanele cele mai vulnerabile în perioada sărbătorilor

Perioada sărbătorilor este despre reuniuni de familie, despre a petrece timp de calitate cu cei dragi și a ne întâlni cu oameni pe care nu-i vedem în timpul anului. Ma refer aici la cei dragi, plecați în afara granițelor și care, de obicei, se întorc acasă de sărbători. Consider că persoanele cele mai vulnerabile în această perioadă sunt cele care locuiesc singure, cu atât mai mult dacă vorbim despre persoane în vârstă. Și persoanele care au trecut relativ recent printr-o despărțire, divorț, cei care au avut parte de o pierdere sau care nu mai așteaptă la fel de mulți oameni dragi ca anul trecut, pentru că anul acesta pandemia ne afectează și de sărbători. 

Ce ne va lipsi anul ăsta mai mult decât în alți ani

Anul acesta, sărbătorile vin cu reuniuni mai restrânse sau doar în mediul online. Cu oameni dragi care aleg să nu mai călătorească de sărbători sau, dacă o fac, se rezumă la întâlniri mai puține. Cred că și de sărbători, ceea ce va lipsi, ca de altfel în tot timpul anului ca urmare a distanțării sociale, o să fie conectarea autentică cu ceilalți, manifestarea afecțiunii directe prin îmbrățișări, o atingere sau poate chiar un sărut pe obraz. Acea conexiune de care care avem nevoie pentru a descărca hormonul afecțiunii, oxitocina, și care joacă un rol important în viața socială. Așa cum arată cercetările, contactul fizic ne influentează: îmbrățișările sunt un suport social care ne ajută să gestionăm mai bine conflictele și care ne protejează de stres. 

Un alt aspect care se va schimba un pic anul acesta este cel legat de păstrarea tradițiilor de sărbători. De obicei pregătirile încep cu mult înainte și presupun etape: împodobirea bradului, cumpărarea cadourilor pentru cei dragi, aprovizionarea cu cele necesare pentru masa tradițională. Toate acestea reprezentau, de cele mai multe ori, un efort de echipă și un mod de a petrece timp de calitate alături de copii, nepoți și prieteni. 

Senzația de singurătate se acutizează în perioada sărbătorilor

Perioada sărbătorilor coincide cu mai puțină lumină naturală de la soare, se întunecă mai devreme afară, iar aceste aspecte ne influențează de cele mai multe ori buna dispoziție. În același timp, pentru că se apropie finalul anului, avem tendința să facem “inventarul” anului ce a trecut și de aici ne întoarcem în timp, poate uneori către ceea ce nu ne-a ieșit așa cum ne doream, și abia spre final, dacă mai avem timp, ne uităm și la ceea ce am făcut bine. 



Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Cum îi sprijinim empatic pe cei singuri

Primul pas este să nu negăm ceea ce simt sau să minimizăm starea pe care o trăiesc. Acesta este un mecanism des întâlnit și care, de multe ori, are efectul opus celui dorit. Îi poate face să simtă că nu sunt ascultați cu adevărat sau că sentimentele lor nu sunt importante pentru ceilalați, iar asta le accentuează starea. În perioada aceasta, oamenii izolați simt mai intens sentimentul singurătății, poate nu simt că aparțin unui grup, unei comunități sau că sunt importanți pentru cei apropiați. Mai mult decât atât, o parte dintre ei poate se gândesc să nu “deranjeze” și nu cer ajutorul și sprijinul persoanelor apropiate.

Ajută cu adevărat să mergem noi către ei și să-i implicăm: să petrecem timp cu ei și să-i ascultăm, să ne oprim din ceea ce facem și să fim acolo pentru ei. Atunci când distanța nu ne permite să facem asta față în față, putem să ne ajutăm de tehnologie, prin apeluri video. Contează foarte mult ceea ce le spunem și cum le spunem, iar aici putem să pornim de la nevoi de bază, precum cea de conectare, de apreciere, de iubire. Vă încurajez să fiți autentici și să le transmiteți ceea ce simțiți pentru ei, să fiți deschiși să le spuneți cât de importanți sunt pentru voi și ceea ce apreciați la ei: nu vă bazați că ei știu deaja asta foarte bine. Această autenticitate poate fi un efort din partea noastra pentru că, poate, nu este ceva ce facem în mod obișnuit, însă vă invit să descoperiți ce aduce această exprimare autentică și să o transformați într-o practică de-a lungul întregului an, nu doar de sărbatori.

Semnele care pot anunța depresia

Conflictele cu ceilalți, pierderea unei persoane dragi, lipsa contactului direct cu alți oameni și lipsa sprijinului social din partea familiei, a prietenilor sau a comunității din care facem parte pot duce la trăirea unui acut sentiment de izolare și singurătate. Atunci când acestea vin pe un fond deja sensibil, este foarte ușor să ducă la depresie. 

Depresia se manifestă, de obicei, prin scăderea interesului pentru activități care înainte generau plăcere, tulburări de somn, iritabilitate, oboseală sau nivel scăzut de energie, dificultate decizională sau de concentrare, lipsa poftei de mâncare. De multe ori, pot fi diferite combinații între aceste simptome principale.

În funcție de gradul de apropiere, putem fi atenți atât la mesajele pe care le primim, cât și la anumiți factori din mediul persoanei, care pot precipita depresia. Atunci când observăm că cineva începe să se plângă excesiv, dar în același timp să refuze ajutorul și încurajările primite de la ceilalți. Când mesajele pe care le transmite sunt mai mult negative decât pozitive și când nu găsește soluții la problemele pe care le întâmpină. Un alt aspect important este felul în care persoana se raportează la sine – poate să nu aibă grijă de ea la fel ca până atunci, să fie foarte critică și să se blameze pentru lucrurile cele mai mărunte, sau să nu se considere capabilă să facă sarcini simple. Când atitudinea și nivelul de energie sunt scăzute pentru o perioadă mai lungă de timp, însă nu ca urmare a unui eveniment major, petrecut recent. Factorii din mediu pot avea legatură cu un conflict, cu o pierdere sau cu o trecere în noi etape de viață, precum plecarea copiilor de acasă.

Cui poți cere ajutor dacă simți că o persoană este în depresie 

Dacă simți că o persoană din cercul tău de cunoscuți sau din familia ta este în depresie sau are nevoie de ajutor, recomand să apelezi la sprijin specializat din partea psihologilor și psihoterapeuților. Pe lângă acest sprijin, prietenii și comunitatea din care persoana face parte au un rol deosebit în aceste momente și ajută enorm la recuperare.

La nivel mondial, depresia afectează sute de milioane de oameni și există tratamente psihologice eficiente pentru aceasta. Este normal să cerem ajutorul, atunci când simțim că avem nevoie, și la fel de important este să observăm și să oferim ajutorul nostru persoanelor care au nevoie de acesta.

Laura Lupu este psihoterapeut cu formare în psihoterapie cognitiv comportamentală și hipnoterapie. A căutat mereu răspunsuri la întrebări precum ”Oare de ce facem lucrurile într-un anumit fel?”,”Oare ce ne aseamănă și ce ne diferențiază pe noi, oamenii?”, însă adevărata pasiune a descoperit-o în liceu, la orele de psihologie. De atunci, drumul ei a fost întotdeauna aproape de oameni, de la cariera în domeniul resurselor umane la practica psihoterapiei în cabinet. Crede că putem să fim bine cu noi înșine când suntem atenți la nevoile și la emoțiile noastre noastre, când vindecăm ce poate fi vindecat și ne acceptăm necondiționat. Psihoterapia este o călătorie spre sine, pe care nu este nevoie să o parcurgem singuri.

Citește și:

7 tehnici simple de meditație pentru echilibrul interior

Cum să ții sub control bugetul de sărbători

S-ar putea să-ți placă și…

WELLBEING//

Crăciunul în vremea COVID-ului

WELLBEING//

Emoțiile din farfurie, de Sărbători

MISIUNE//

Cum să cultivi empatia pe timp de coronavirus

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.