OAMENI THRIVE//

Emil Rengle, coregraf: ”Sunt atent să-mi hrănesc mintea cu frumos”

Când ai ocazia să-i întrebi pe unii dintre cei mai interesanți oameni despre viața lor, uneori obții cele mai fascinante răspunsuri la cele mai simple întrebări. Chestionarul Thrive reprezintă o serie de interviuri care oferă o perspectivă intimă asupra vieții unora dintre cei mai de succes oameni.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Când simte Emil Rengle că a eșuat și care sunt persoanele importante din viața lui cu care ar vrea să-și îmbunătățească relația. 
– Care sunt cele trei idei importante după care își ghidează viața.


Thrive Global: Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață?

Emil Rengle: Dorința de a-mi îndeplini visele! Încă de la începutul anului, mi-am scris atent în jurnal dorințele și obiectivele pentru 2020. În fiecare dimineață, citesc cu voce tare acele două pagini, urmând să rostesc afirmații pozitive cât timp îmi pregătesc micul dejun. Acest ritual mă ajută să rămân centrat și concentrat pe obiectivele mele de-a lungul zilei și să nu mă pierd în detalii.

TG: Cum prioritizezi lucrurile când ai multe de făcut?

ER: Când îmi amintesc care este misiunea mea, scopul meu, mă ajut pe mine efectiv să rămân creativ și deschis către schimbări în tot acest proces, nu doar să bifez sarcini. Încerc mereu să privesc “the bigger picture” și să iau, rând pe rând, sarcinile care sunt cele mai importante pentru îndeplinirea visului meu.

TG: Care e secretul tău pentru o viață mai bună?

ER: ”Ești ceea ce mănânci!”; ”Ești ceea ce gândești!”; ”Fă doar ceea ce-ți place!”. Sunt trei dintre motto-urile după care-mi conduc deja de ceva timp viața. Vi le recomand și vouă cu căldură.

TG: Când simți că ești prea stresat sau prea copleșit de viață, ce faci ca să ieși din acea stare?

ER: Neapărat mă conectez cu Mama Natură. Fie printr-o plimbare în grădină, fie printr-un duș rece, sau atunci când sunt în apartamentul din București, cu ajutorul meditațiilor prin care mă conectez cu Pământul. Societatea în care funcționam cu toții, înainte de pandemie, ne obliga să fim mereu productivi și on the go, ajungând să fim total deconectați de natura noastră firească. Am uitat să umblăm desculți, goi chiar, să ne relaxăm la soare, să ne întindem pe iarbă. Să respirăm! Revenind la modul meu natural de fi parte din creație, stresul dispare, pentru că îmi dau seama că, de fapt, nimic din ceea ce mă stresează nu este cu adevărat important. 

TG: Cum scapi de gândurile rele? Ce-ți aduce optimismul, mai ales în această perioadă?

ER: Cărțile. Nu știu ce m-aș face fără cărți, fără acest tărâm magic al imaginației și al creativității, unde pot să-mi imaginez orice, să fac orice, să devin orice! Gândurile mele îmi creează realitatea, așa că sunt atent să-mi hrănesc mintea cu frumos.

TG: Care este pentru tine semnalul de alarmă că ai pus prea multă presiune pe tine, că ai ajuns la capătul puterilor?

ER: Corpul mi-a dat dintotdeauna semne, atunci când ceva nu era în regulă. Da, mi-a trebuit mult timp să fiu conectat la corpul meu, așa cum sunt acum, ca să-l pot asculta atunci când îmi vorbește și reușesc din ce în ce mai bine să fac asta. De exemplu, dacă mă doare capul, nu mai iau o pastilă pentru durere de cap ca să-mi treacă, ci încerc să-mi dau seama ce vrea să-mi spună acea durere: nu m-am hidratat îndeajuns? Ar trebui să iau o pauză de la laptop? Ar trebui să trag un pui de somn? Corpul nu se îmbolnăvește ca să ne faca în ciudă, ci ca să ne ajute să ne recentrăm. Prin urmare, trebuie doar să-l ascultăm.

TG: Ce sfat ți-ai da ție, cel de la 20 de ani?

ER: “Nu-ți fie teamă, Emil! Mergi înainte cu curaj, căci totul va veni către tine în timpul și la momentul potrivit. Ai încredere!”.

TG: Spune-ne o mică schimbare, pe care ai făcut-o în viața ta, ca să te conectezi mai bine cu ceilalți.

ER: Mi-a fost foarte greu să învăț lecția de a-i asculta pe ceilalți. Mă refer la a asculta cu adevărat ceea ce spun oamenii. Nu mă refer aici doar la cei apropiați, sau la o discuție personală, ci în general la oameni. Să observ ce vrea să spună omul care aparent este furios în discuția cu mine. Ce-l face să fie furios, de fapt? Am eu legătură cu asta sau își descarcă propriile frustrări în conversația cu mine? Cum pot să-l ajut ca această conversație să-l aducă mai aproape de el, și să nu reacționez la nivelul lui scăzut de energie? Încerc să învăț virtutea de a fi atent la ce ascund vorbele oamenilor și să găsesc înțelegere în fiecare discuție purtată cu ei.

TG: Faci ceva anume ca să-ți menții concentrarea?

ER: Ascult muzica aceea care mă binedispune. Îmi pun un playlist cu muzică instrumentală (ca să nu fiu distras de versurile piesei), atunci când muncesc la laptop, sau când am lucruri de făcut prin casă. Îmi ridică instantaneu nivelul de energie și concentrare.

TG: Care e cartea care ți-a schimbat viața?

ER: ”Care sunt cărțile?”, mai bine zis. N-am să ezit, ori de câte ori sunt întrebat despre cărți, să o amintesc prima pe Louise Hay, cea căreia îi pot mulțumi că m-am îndragostit de dezvoltarea personală. Însă, cartea care m-a făcut să mă îndrăgostesc de citit a fost Harry Potter, scrisă de J.K Rowling.

TG: A existat un moment de cotitură în viața ta? Un moment în care ai simțit că ești în fața unei alegeri importante?

ER: Acum doi-trei ani, m-am jucat cu gândul de a-mi schimba viața și de a mă concentra în totalitate pe formarea unei familii. Voiam să fac copii, găsisem și persoana potrivită cu care să fac acest lucru și eram extrem de hotărât că acela era momentul potrivit pentru a face acest pas. Viața, însă, a avut alte planuri pentru noi. Era o decizie pe care mi-o impuneam. Astăzi sunt mai relaxat și știu că lucrurile bune vin natural către noi, trebuie doar să fiu deschis și receptiv.

TG: Când a fost ultima dată când ai simțit că ai eșuat și cum ai depășit momentul?

ER: Ultima dată am simțit că am eșuat în relația mea cu părinții. Este un proces în care mă aflu chiar acum, nu pot să zic că l-am depășit. Chiar mi-ar prinde bine niște sfaturi pe partea aceasta. Mă simt din ce în ce mai responsabil pentru liniștea și bunăstarea părinților mei, dar n-am reușit încă să găsesc echilibrul acela între a le acorda timpul și grija necesară și a-mi acorda timpul potrivit mie, pentru evoluția proprie. Am învățat însă să-mi îmbrățișez “eșecurile”, să le accept și să le privesc ca fiind unelte ajutătoare în evoluția mea.

TG: Care este ultimul lucru pe care îl faci seara înainte de culcare?

ER: Efectiv nu există două seri care să arate la fel în viața mea. Oricât de mult m-aș strădui să fac asta, nu există. Sunt seri în care optez să citesc până adorm, alteori da, stau pe social media până mă plictisesc; sunt seri când mă uit la un serial sau îmi aprind lumânări și ascult o meditație ghidată sau îmi scriu în jurnal. Mă rog, depinde foarte mult și cu cine sunt în pat înainte de culcare.

TG: Împărtășește-ne un citat care te motivează.

ER: “Când lucrătorul este gata, apare și munca”.

Emil Rengle este compozitorcoregrafdansatorregizor și solist, fiind câștigătorul celui de-al optulea sezon al emisiunii difizate de PRO TV Românii au talent și primul dansator din istoria emisiunii care a câștigat marele premiu. Emil este de asemenea cunoscut pentru munca sa în calitate de coregraf colaborând cu artiști precum Alex VeleaAntoniaLoredana GrozaDJ AndiFly ProjectAnda AdamCorinaAlexandra StanInna, dar și pentru activitatea de coregraf principal al emisiunii  Vocea României. În plus, Emil Rengle și-a făcut auzită vocea în calitate de membru și susținător al comunității LGBT din România.

Citește și:

Sore Mihalache, artistă: ”Toată energia pe care ne-o luam de la public trebuie captată, acum, din alte direcții”

Corina Caragea, jurnalistă și prezentatoare TV: ”Nu simt nevoia să demonstrez nimănui că sunt SuperWoman”

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Ce te face să te dai jos din pat în fiecare dimineață? 20 de vedete ne-au răspuns

OAMENI THRIVE//

Care a fost momentul de cotitură din viața ta? 15 vedete ne-au răspuns

OAMENI THRIVE//

Randi, cântăreț: ”Starea de bine, mulțumirea de sine sunt alegeri pe care le facem sau nu”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.