OAMENI THRIVE//

Dr. Adrian Marinescu: „Începerea anului școlar nu trebuie amânată”

Specialistul consideră că cea mai bună soluție este sistemul hibrid.


În următoarele 4 minute vei afla:

– Dacă ar trebui să te vaccinezi împotriva gripei sezoniere.
– Ce spun studiile recente despre cât de contagioși pot fi copiii.


Începerea anului școlar a fost unul dintre cele mai controversate și discutate subiecte ale ultimelor luni. S-au propus diverse scenarii pentru a se gestiona desfășurarea activității școlare în timpul pandemiei, apoi s-au făcut foarte multe presupuneri legate de cât de contagioși sunt, de fapt, copiii, și toate aceste ipoteze sunt încoronate de speranța apariției unui vaccin, care să ne ajute să uităm de precauții și de teama infectării cu COVID-19.

Cu toate astea, săptâmânile trec, iar școala va trebui să înceapă, într-o formă sau alta, indiferent că suntem pregătiți psihologic pentru acest pas sau nu. Dr. Adrian Marinescu, medic specialist boli infecțioase la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, a răspuns pentru Thrive Global unor întrebări care ne pot clarifica mai multe dileme legate de riscurile începerii școlii, dar și de metodologia de prevenție.

Thrive Global: Ce părere aveți despre vaccinul rusesc împotriva coronavirus?

Dr. Adrian Marinescu: Pentru a avea o părere avizată despre vaccinul rusesc am avea nevoie de date prezentate în mod transparent, care sa ne arate profilul de siguranță, eficacitate și durabilitate. Acest lucru presupune parcurgerea etapelor standard necesare obținerii unui vaccin, dar să nu uităm de mutațiile pe care virusul le suferă și care determină variabilitatea datelor.

TG: Credeți că vaccinarea împotriva gripei sezoniere ar fi necesară în contextul în care un sistem imunitar slăbit de gripă ar favoriza dezvoltarea unor simptome mai grave ale îmbolnăvirii cu COVID-19?

AM: Este un element crucial să avem o vaccinare extinsă în sezonul rece 2020/2021. Sunt două considerente importante: posibilitatea de a avea concomitent două infecții, ceea ce va favoriza o formă severă de boală, și problema legata de diagnosticul diferențial între gripă și COVID-19.

TG: Cum credeți că va afecta începerea școlilor evoluția pandemiei de COVID-19? 

AM: Începerea anului școlar este o necesitate; în funcție de evoluția pandemiei de până atunci, se va opta pentru varianta clasică, hibrid, sau pentru cursurile online. Dacă lucrurile se vor face echilibrat, cu respectarea măsurilor de prevenție, desfășurarea activității de învățământ nu va afecta situația actuală. Aș face mențiunea că sunt măsuri concrete legate de funcționarea școlilor: un număr redus de elevi în clasă, masca purtată corect, monitorizarea regulilor de igienă, distanțarea corespunzătoare – un rol important îl vor avea aici dascălii.

TG: Adaptarea în funcție de scenariul fiecărei localități este o soluție eficientă pentru limitarea îmbolnăvirilor?

AM: În mod cert, se va analiza fiecare regiune în parte în funcție de evoluția locală; mă refer la măsurile concrete care se iau în funcție de evoluția numărului de cazuri. Ar trebui să luam în calcul că lucrurile se pot modifica dinamic și să se poata reinterveni.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


TG: Este adevărat că copiii sunt mai puțin contagioși, chiar dacă poartă virusul?

AM: Copiii pot transmite boala celor din familie, chiar dacă sunt asimptomatici; vorbim despre riscul de a-i infecta pe cei care au boli cronice și sunt în vârstă, și care pot face forme severe. Studiile recente au arătat că cei mici pot avea încărcături virale comparabile cu adulții.

TG: Cum credeți că pot gestiona cadrele didactice păstrarea măștilor de către copii în pauze, sau când trebuie să mânânce ori să bea?

AM: Cu siguranță că va fi greu pentru dascăli să-i monitorizeze pe cei mici, pentru tot ceea ce înseamnă măsuri de prevenire a infectării. Așa cum acasă părinții vor avea această sarcină, în timpul școlii se vor ocupa dascălii… Din păcate, este singura variantă eficientă.

TG: Ce soluții de limitare a răspândirii virusului pot găsi școlile cu clase pline, în care distanțarea nu e posibilă? 

AM: Atunci când distanțarea fizică corespunzatoare nu este realizată, când numărul de elevi din clasă este mare, singurele măsuri efeciente împotriva infectării ramân mască purtată corect și regulile stricte de igienă.

TG: Credeți că începerea școlilor ar trebui, totuși, amânată?

AM: Începerea școlilor nu trebuie amânată, dar fiecare unitate va hotărî în funcție de posibilități și de situația din regiune la acel moment. În acest sens, se poate opta pentru varianta hibrid de desfășurare a orelor, în care o parte dintre elevi vor merge la școală, iar alții vor învăța online, prin rotație.

Citește și:

Coronavirus: cine ar trebui salvat primul?

O nouă abordare a pandemiei de coronavirus: decizii cu consecințe globale și informații insuficiente

S-ar putea să-ți placă și…

OAMENI THRIVE//

Provocare și curaj în emisiunile Thrive ale săptămânii

OAMENI THRIVE//

Dr. Adrian Marinescu, medic specialist la Institutul M. Balș: „În acest moment, trebuie să sărbătorim Paștele în suflet!”

OAMENI THRIVE//

Bucură-te de o toamnă magică alături de emisiunile Thrive!

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.