MISIUNE//

Doru Mitrana: „Prin voluntariat, câștigi ceea ce ai pus la bătaie atunci când ai decis să te implici.”

Doru Mitrana este președintele asociației MaiMultVerde și director de Training&Consultanță The CSR Agency. Prin puterea exemplului său a mobilizat mulți oameni să devină mai implicați în voluntariat și mai ancorați în comunitatea din care fac parte


În următoarele 5 minute vei afla:

– De câți bani și de cât timp ai nevoie ca să te implici într-o cauză.

– De ce seamănă voluntariatul cu spălatul pe mâini.


Doru a lucrat, de la înființarea asociației MaiMultVerde, cu peste 25.000 de voluntari, alături de care a contribuit la plantarea a peste 800.000 de arbori. Este, de asemenea, persoana care a conceput și implementat Cicloteque, primul sistem de bike-sharing din București, Oradea și Timișoara. A condus campanii naționale de informare și educație și a organizat Gala Verde, primul eveniment de strângere de fonduri pentru proiecte de mediu. Înainte de MaiMultVerde, Doru Mitrana a conceput și implementat, în calitate de Manager de proiecte CSR și Director de Programe pentru „Salvați Dunărea și Delta”, proiecte ce au adus organizației premiul întâi la categoria Protecția Mediului, la Gala Societății Civile din anul 2007. Doru promovează responsabilitatea socială corporativă și protecția mediului în domeniul afacerilor și către publicul larg, prin articole, interviuri, emisiuni și prezentări.

Thrive Global: Care este primul act de voluntariat pe care l-ai făcut?

Doru Mitrana: În anii ’80 ieșeam periodic cu colegii de școală la acțiuni de curățenie în parcul din cartier sau la cules de plante medicinale, ghinde și castane în pădurile de pe lângă București. Erau acțiuni de ”muncă patriotică”. Teoretic, erau opționale, dar în realitate nu era tocmai voluntariat. De atunci, am rămas cu ideea că e deopotrivă util și plăcut să faci ceva pentru natură și comunitate. Cu voluntariatul propriu-zis aveam să mă întâlnesc abia în 2006, la acțiunile de colectare a plasticului organizate de Asociația Salvați Dunărea și Delta.

TG: Cum ți se pare că prinde voluntariatul în România?

DM: Potrivit studiilor, fenomenul voluntariatului este cu siguranță în creștere, în special în rândul tinerilor din mediul urban. Dacă ne raportăm însă la nevoi, este nevoie de mult mai mulți oameni preocupați de binele comun, dispuși să aloce din timpul lor pentru a contribui la ameliorarea unor probleme sociale sau de mediu.

TG: Ce-i motivează pe oameni să se implice în voluntariat?

DM: De cele mai multe ori, motivația vine din experiențe sau preocupări personale: ”Îmi plac natura, biodiversitatea, muntele, pădurea, fac voluntariat pentru mediu”; ”am diverse experiențe legate de copii, bătrâni, persoane în dificultate, fac voluntariat pentru astfel de cauze”. Apoi, este categoria voluntarilor “profesionalizați”, care oferă pro bono servicii din domeniul în care își desfășoară activitatea de bază: educație, sănătate, servicii juridice, comunicare etc. Persoanele din această categorie sunt motivate de simțul utilității, activat atunci când își pun priceperea în slujba binelui comun. Sunt menționate adesea ca motivații și elemente ce țin de socializare, apartenența la grup, la comunitatea celor implicați. 

TG: Cum alegi o cauză pentru care să-ți oferi resursele? Dacă dorești să dai o mână de ajutor, de exemplu, copiilor orfani sau bătrânilor abandonați, de unde începi?

DM: Primul pas, așa cum spuneam mai devreme, este să găsești cauzele cu care rezonezi. Voluntariatul este un demers foarte personal, nu vei putea performa sau ajuta cu adevărat dacă domeniul nu te pasionează câtuși de puțin. Apoi să decizi cu ce poți contribui: cu timpul tău, ocazional sau continuu, cu experiența profesională, resurse materiale, rețeaua socială proprie… Când știi în ce și cu ce vrei să te implici, cu o simplă căutare pe internet poți găsi grupurile sau organizațiile implicate în subiect. Ia legătura cu ele, află care sunt nevoile, decide ce vrei să faci și comunică-le ce poți să faci. Apoi ține-te de cuvânt.

TG: Există o frână pe care oamenii și-o pun singuri. Dacă nu am suficient timp să mă implic? Dacă nu am destul de mulți bani să conteze implicarea mea? Cât timp și câți bani trebuie, de fapt, să ai ca să poți deveni voluntar?

DM: Sunt multe blocaje în calea implicării, încerc să le iau pe rând: 

“N-am timp.” Timp am pentru ce este important pentru mine. Dacă nu am timp pentru voluntariat înseamnă că niciuna din cauzele sociale sau de mediu în care aș putea să mă implic nu se regăsește în lista priorităților mele, că am oricând altceva mai bun de făcut. Cum spuneam, prin definiție voluntariatul este 100% un act de voință… proprie. Altfel, este ”muncă patriotică” sau orice altceva, dar nu voluntariat. 

„Cu mine, fără mine… Nu e nicio diferență.” Pe de altă parte,  ”bob cu bob se umple sacul”. Dacă nimeni nu contribuie cu nimic, cu niciun bob, sacul rămâne gol. Dacă, în schimb, fiecare face câte puțin la binele comun, în timp s-ar putea să ne fie puțin mai bine tuturor. Nu căuta cantitatea implicării, ci calitatea. Oricât de puțin timp poți aloca, e binevenit atâta timp cât e 100% dedicat.

“Să fac eu ce strică alții?”. Da, de multe ori cineva trebuie să strângă gunoiul făcut de alții sau să repare geamurile sparte sau să aibă grijă de ceva sau cineva al nimănui. Totul în ghilimele. Unde mai pui că voluntariatul, dincolo de cauza servită, contribuie la puterea exemplului (aș fi zis că e contagios, dar zilele astea…), inspiră, atrage și pe alții. Aici pot da exemplul acțiunilor de plantare cu voluntari, care au contribuit la ascensiunea pe agenda publică a subiectelor legate de defrișări, după ce în urmă cu 10-15 ani ajungeau cu greu în media, și nicidecum în prime time.

“N-am bani.” Mai toate acțiunile de mediu, dar și construcția de case sociale sau alte apeluri la voluntariat social, sunt pe sistem all inclusive pentru voluntari, care au totul asigurat, organizatorii asumându-și și partea de fundraising, de strângere a fondurilor necesare acoperirii tuturor costurilor, din dorința de a face lucrurile cât mai simple pentru participanți și pentru a promova voluntariatul în sine. Un motiv în plus ca implicarea promisă să fie susținută. Sigur, organizațiile internaționale cu vechime apelează la voluntari care își acoperă toate costurile de ședere și mai și muncesc pentru cauza respectivă. În România nu suntem încă acolo la nivel macro, dar avem deja rețele mai mult sau mai puțin formale de persoane implicate în cauzele lor cu toate resursele materiale, de timp și experiență profesională de care dispun.

În concluzie… Cât timp și câți bani trebuie, de fapt, să ai ca să poți deveni voluntar? Formula mea ar fi “Cât ai înmulțit cu Cât îți pasă”.

TG: Care este profilul voluntarului tipic? 

DM: Am întâlnit voluntari de toate vârstele și categoriile sociale. Toți “inconștienți” că implicarea lor contează, toți bucuroși să vadă că nu sunt singurii. 

TG: Ce câștigă o persoană când dăruiește necondiționat?

DM: Ceea ce a pus la bătaie atunci când a decis să facă asta. Așa cum motivul implicării este 100% personal, tot așa este și recompensa. Ca să vadă ce câștigă, acea persoană trebuie să facă gestul, actul, darul respectiv. Ce va simți în clipa aceea sau imediat după este câștigul, recompensa sa unică, personalizată. Toate au însă legătură cu acel “am făcut ceva bun pe lumea asta” pe care cred că-l avem cu toții în noi.

TG: Ai recomanda voluntariatul unei persoane care caută să-și petreacă timpul liber făcând ceva cu sens? Ai observat să se creeze comunități, prietenii care pornesc de la o pasiune sau o cauză comună?

DM: Aș recomanda voluntariatul tuturor ca pe o formă de igienă personală și comunitară. Așa cum ne spălăm pe mâini, pe dinți, pe corp, pe față, în fiecare zi, pentru a ne menține starea de sănătate, tot așa trebuie să învățăm să ne implicăm în cauze sociale sau de mediu, pentru a ne menține sănătatea colectivă. Iar dacă “recompensa” căutată este apartenența la un grup cu preocupări comune, atunci, da, nu ezitați să faceți voluntariat, satisfacția e garantată! Știu voluntari care au rămas buni prieteni, ba chiar și oameni care s-au cunoscut la acțiuni de voluntariat și au rămas împreună sau au format familii.

TG: Ce spune gradul de implicare în voluntariat despre o societate?

DM: Rămân pe ideea voluntariatului ca factor de igienă: pentru o viață și o comunitate sănătoasă, faceți voluntariat în fiecare zi!

TG: Crezi în voluntariatul spontan? De exemplu, cel care apare în micile comunități urbane (ajutăm un vecin în vârstă, îngrijim spațiile publice)? Sau e pur și simplu un gest natural?

DM: Cu siguranță! Nu trebuie să căutăm sau să așteptăm o invitație specială, formală, la a face fapte bune. Dimpotrivă: dacă asimilăm voluntariatul cu propria inițiativă, este încă și mai bine. Gesturile mici, spontane, de multe ori neștiute de nimeni, sunt la fel de importante, contribuie la același bine comun de care avem atâta nevoie. Iar dacă la un moment dat reușim să îi cooptăm și pe alții în jurul “cauzei” noastre, deja ajungem din lumea celor care practică voluntariatul în rândul celor care îl propagă. Felicitări, ați ajuns la nivelul următor!


Citește și:

Știința confirmă: iubirea stimulează creierul!


Valeriu Nicolae, fondator Casa bună: ”Consider că eșecul este foarte bun și îl caut”

S-ar putea să-ți placă și…

MISIUNE//

Cum să cultivi empatia pe timp de coronavirus

MISIUNE//

Voluntariatul: de ce este important să dăruiești din timpul tău, singura resursă neregenerabilă

SELF-IMPROVEMENT//

Ghidul Thrive: totul despre empatie

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.