SELF-IMPROVEMENT//

Dinamica psihologică victimă-agresor în trafic

Un psiholog explică ce înseamnă să ne fie frică să ne simțim ca o victimă sau ca un agresor atunci când suntem la volan.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce condusul sau luarea permisului este atat de dificilă pentru unii dintre noi.
– De ce ne este cel mai frică legat de o călătorie cu mașina, atunci când conducem noi.


Respiră, inspiră, pune-ți centura și hai să parcurgem împreună, acum, la începutul articolului, câteva întrebari mai personale:

  • Știi cel puțin o persoană care “s-a chinuit” de multe ori să-și ia permisul?
  • Știi cel puțin o persoană care și-a luat permisul, dar NU conduce?
  • Știi cel puțin o persoană care NU a reușit, după mai multe încercări, să-și ia permisul sau să finalizeze școala de șoferi?
  • Știi cel puțin o persoană care, în orele sau noaptea de dinainte de a conduce, simte multă anxietate și agitație puternică, gânduri negative iraționale, presiune puternică și dorința de a fugi și, în final, renunță la planul inițial de a lua mașina?
  • Știi cel puțin o persoană care, din scaunul pasagerului, se stresează puternic, se agită, fie în reacții exterioare, fie pe interior?

Dacă răspunsul majoritar este DA, atunci, ca și mine: 

– Fie ai fost/ești “acea persoană” (până acum câțiva ani răspundeam cu DA la trei din cele cinci întrebări; ar fi fost chiar patru din cinci dacă n-aș fi dat “de permis” acum mulți ani, când grila de evaluare pentru traseu era mult mai blândă).

– Fie cunoști oameni pentru care condusul reprezintă efectiv o corvoadă, un chin sau luarea permisului nu este un obiectiv pe care să aibă încredere că-l pot atinge.

Oare ce se întâmplă, de fapt, cu noi in trafic? Cine, ce rol și ce responsabilități are? Ce spun datele statistice?

  • În 2020 noi, în Romania, am avut  avut cea mai mare rată a deceselor în accidente rutiere din UE (conform Eurostat – 96 decese la un milion de locuitori);
  • În același timp, din totalul celor care s-au prezentat la primul examen pentru obținerea permisului de conducere, au fost admiși doar 35% dintre candidați. (Totuși, numărul celor care-și obțin permisul este în creștere de la an la an).

Am putea emite ipoteza că traficul este (și) un mediu periculos și foarte stresant? Bineînțeles! Statisticile, cercetările, știrile, experiențele personale, toate susțin această ipotează. Și, totuși, sunt medii periculoase, foarte stresante (chiar traumatice) și cele în care violența domestică este prezentă, sau lipsurile, abuzurile și dramele oamenilor care sunt răniți fix de cei care ar trebui să-i ocrotească și să-i iubească. Astfel că evitarea traficului (fie din poziția de pasager, fie de șofer) sau a acțiunii de a conduce consider că sunt o formă de “auto-păcăleală” și că reprezintă, de fapt, strategii de apărare. 

De ce avem nevoie să ne apărăm și de ce ne este cel mai frică? În primul rând de faptul de a ne simți dependenți unii de alții și de a avea legături cu ceilalți participanți la trafic. ”Mai multă dependență înseamnă, de fapt, un risc mai mare pentru agresiune”, spunea Diana Vasile, președinta ISTT (Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei).

În trafic depindem de ceilalți și controlăm prea puțin contextul ca să ne simțim în deplină siguranță.  Și noi știm asta foarte bine! Pentru că în familiile noastre de origine cu toții am depins de starea emoțională, financiară, relațională a celorlalți membri ai familiei. Și in familia de origine (când eram copiii) și în trafic (când suntem adulți) impactăm puțin, uneori deloc, poziția și comportamentele celorlalți. Și pentru unii dintre noi, cu cât depindem mai mult, cu atât ne putem simți într-o situație de risc, în pericol, și atunci evitarea, amânarea, auto-sabotarea pot fi strategii inconștiente de apărare. Astfel că luarea permisului și condusul efectiv se pot tranforma în balaurii cu șapte capete de care ne putem lipsi (Slavă Domnului că în orașele mari avem Uber, în ultimii ani!).

În al doilea rând, cu cât ne aflăm într-un context de dependență unii de alții, cu atât crește riscul de ne regăsi fie în poziția de victimă, fie în poziția de agresor (cu sau fără intenția de a fi). Iar această posibilitate poate fi un dead-end sau, altfel spus, un ”drum închis” circulației publice pentru unii dintre noi. Și este o realitate și faptul că aceste două poziții interioare sunt legate una de cealaltă și nu prea pot funcționa, de fapt, separat. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Să le luăm pe rând:

  • Ce înseamnă să simt frica de a fi într-o poziție ”de victimă” în contextul traficului sau al condusului? Înseamnă să-mi fie frică să mă confrunt cu o (posibilă) agresiune, să mă simt copleșit/ă de anxietate, panică, vulnerabilitate, lipsă de protecție și să nu simt că am reurse să fac față. Adică să (re)trăiesc poziția de a fi fost la un moment dat o victimă. Poate atunci când m-am simțit în alte situații de viață agresat/ă, bullied, umilit/ă și neputincios/neputincioasă.

Am descoperit alături de clienții mei, care au dificultăți să conducă, o serie de experiențe stresante sau chiar traumatice, din perioada adolescenței sau tinereții pe care le-au asociat cu frică intensă și neputință. Ghiciți ce? Cu aceleași sentimente de neputință se confruntau și înainte de a conduce mașina. Iar scenariile mentale care-i însoțeau înainte de a pleca la drum rulau obsesiv următoarele idei: ”Nu o să știu ce să fac”, ”O să mă blochez”, ”O să moară motorul și doar mie mi se poate întâmpla”, ”N-o să mă descurc”, ”Alții știu cum să facă față, eu în nici un caz”, ”Mai bine renunț și iau un taxi…”.

În cazul unora dintre clienții mei am observat asocierea trăirii poziției de victimă cu o formă de reprimare a simțirii furiei și evitarea constantă a conflictelor. Dintre toate emoțiile pe care participarea în trafic le poate suscita, contactul cu furia (proprie sau a celorlalți) este foarte des întâlnit. Când mă gândesc la furie, prima referință este psihoterapeuta Harriet Lerner, care ne spune că: ”Furia este un semnal pe care trebuie să-l luăm în seamă. Mânia noastră poate fi un mesaj că ne simțim răniți, că drepturile noastre sunt încălcate, că trebuințele și dorințele noastre nu sunt împlinite adecvat sau, pur și simplu, că ceva nu este în regulă”. Și tot ea continuă: ”Furia noastră ne poate transmite că nu ne ocupăm de un aspect emoțional important al vieții noastre sau că într-una dintre relațiile noastre este compromisă o parte prea mare din sinele nostru – credințe, valori, dorințe sau ambiții. Furia noastră poate fi semnalul că facem sau dăm mai mult decât am vrea”. 

În concluzie, ȘI în trafic avem nevoia să ne simțim și să ne exprimăm (adecvat) furia, mai ales pentru că suntem atât de mult în legătură unii cu ceilalți atunci când conducem mașina. Este posibil să simțim mult mai mult nevoia să înjurăm în trafic decât în oricare alt loc din viața noastră. Și să ridice mâna cine nu a scăpat în trafic, indiferent de locul unde stătea, un ”f..tu-i”! Plus că simțirea furiei contrabalansează simțirea vinovăției (una dintre emoțiile puternice conectate la poziția de victimă). Furia și vinovăția sunt aproape incompatibile. În loc să mă simt vinovat/ă ca nu fac ceva suficient de bine, pot să mă simt furios/furioasă, supărat/ă că nu primesc ceva ce am nevoie (respect, răbdare, acceptare, normalizarea etapelor de învățare în ale condusului etc)

  • Și ce înseamnă să simt frica de a fi într-o poziție de ”agresor”, atunci când sunt la volanul mașinii? Înseamnă să mă expun, practic, la un context în care, involuntar, neintenționat, aproape inconștient, este posibil să generez sau să amplific un incident și cineva să aibă de suferit. Pentru unii dintre noi această posibilitate poate fi extrem de dificilă și copleșitoare. Imaginează-ți că, fără voia ta, faci un rău cuiva. Simți un fior pe șira spinării? Este perfect normal! 

La fel de normal este să-ți oferi timp, răbdare, practică deliberată și conștientă pentru a învăța și a-ți corela simțurile cu noile abilități învățate în timpul școlii. Nu o să uit niciodată ce mi-a spus instructorul meu, după ce am luat permisul de conducere: “Primii o mie de kilometri nu se pun… Tu să conduci acolo, cât mai mult!”. Ce voia să spună? Că avem cu adevărat nevoie de practică ȘI răbdare ȘI exercițiu constant ȘI după primii o mie de kilometri ”stăm de vorbă”.

Legat de dinamica interioară, este posibil, așa cum am descoperit alături de unii clienți, că teama de se regăsi într-o poziție de agresor să fie conectată la propriile abuzuri și traume neprocesate. Am în minte cazul unui client, bărbat, care a venit la terapie din cauza propriei agresivități și nervozități care, în trafic, aproape explodau. A venit la terapie pentru că lui însuși îi era frică de el și de stările pe care le simțea atunci când era în trafic. A cerut ajutor pentru a învăța să se controleze emoțional atunci când era într-un context vulnerabil pentru el. Faptul că agresivitatea lui se exprimă în trafic consider că este doar un loc de manifestare a propriei suferințe: alte persoane se descarcă pe telefoane, uși, pereți (acțiuni care au un grad mai mic de heteroagresivitate, însă, de fiecare dată, cu multă autoagresivitate).

În funcționarea noastră psihică și fizică sănătoasă, așa cum spunea și Dr. Gabor Mate, ”the repression on anger and the unregulated acting-out of it are both examples of the abnormal release of emotions that is at the root of disease”Reprimarea furiei și manifestarea în exterior a furiei fără autocontrol reprezintă ambele exemple de eliberare anormală a emoțiilor și se află la originea bolilor”(în cartea When the body says NO). Astfel că și sănătatea noastră fizică se pare că este strâns legată de strategiile de autoreglare emoțională, pe care le folosim cel mai des. 

Care sunt câteva dintre direcțiile potrivite de explorat pentru ameliorarea dinamicii interioare victimă-agresor, cu aplicații și în contextul traficului?

  • Nevoia de a crește, dezvolta, susține, îngriji un EU adult, autonom ca bază pentru autocontrolul emoțional. Doar o persoană care se simte, se vede, (se) gândește ca un adult poate să se regleze emoțional. Altfel spus: “Autonomy is the development of that internal centre of control” (Dr. Gabor Mate – “Autonomia reprezintă dezvoltarea acelui centru intern de control”).
  • Acceptarea interioară și compasiunea – cu alte cuvinte, suntem cu toții diferiți și învățăm, interiorizăm, punem în aplicare în mod diferit abilități noi. Fii blând/ă cu tine când începi sau când exersezi condusul unui autovehicul (mașină, bicicletă, trontinetă, skateboard… alegerea îți aparține! 
  • Nevoia de conexiune și legătură cu ceilalți. Conexiunea este vitală în procesul de creștere, dezvoltare și învățare. Nimeni nu a învățat complet singur/ă o abilitate! Cere ajutorul prietenilor, instructorilor, psihologilor și fii deschis/ă să te arăți așa cum ești!

Citește și: 

De ce trebuie să faci o pauză și să te gândești înainte să reacționezi

Răbdarea: o trăsătură nativă sau ceva ce se poate cultiva?

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

SELF-IMPROVEMENT//

5 moduri prin care agravezi orice ceartă, chiar dacă tu crezi că ești de treabă

OAMENI THRIVE//

7 lecții de viață pe care le putem învăța de la Malala Yousafzai

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.