SELF-IMPROVEMENT//

Despre război și alți demoni: cum gestionăm problema răului

După o pandemie în care am stat izolați, războiul din Ucraina ne aduce împreună și ne (re)învață lecția solidarității.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care sunt armele noastre împotriva răului, chiar și atunci când ne simțim simpli și neputincioși spectatori.
– Prin ce stadii trecem în procesul de gestionare a răului.


În urmă cu aproape două săptămâni, a început războiul: spontan și/sau premeditat, în cea mai ”întunecată oră” dintr-o noapte de joi, pe muchia fină dintre coșmar și realitate. Poate n-a fost întâmplător momentul, ci emblematic: înainte de a răsări soarele, întunericul este cel mai dens și este bine să-l privim cu ochii deschiși. Este o primă formulare a unui sens pe care încerc să-l dau evenimentelor pe care le trăim: în care istoria devine vie, devine prezent și prezentă, făcându-se una cu realitatea. Cred că este important să fim aici, în acest vârtej al vieții și să ne dăm voie să-l trăim, fiindcă istoria se scrie cu mâinile noastre, dar înainte de a se scrie, ea se trăiește. Se trăiește prin capacitatea noastră de a fi prezenți: de a vedea, de a auzi, de a simți, de a gândi, de a înțelege, folosind tot ”arsenalul” pe care îl avem la dispoziție.

În afară de a participa la ”facerea” istoriei, vremurile pe care le trăim ne aduc în fața ochilor natura umană, în toată splendoarea și mizeria sa, cu toate nuanțele intermediare. Este important să o cunoaștem în toată complexitatea ei, să fim conștienți de tot ce zace în adâncurile noastre, fiindcă suntem parte din ea, iar acum iese la iveală partea cea mai urâtă. Cu alte cuvinte, vremurile ne invită la o coborâre în Infernul laturii întunecate a naturii noastre umane, o coborâre colectivă, dar și individuală. În fiecare dintre cercurile sau bolgiile, cum le numea Dante, ale acestui Infern, întâlnim emoții intense cu care trebuie să ne confruntăm atât în plan colectiv, cât și, desigur, în plan individual: frica, minciuna, agresivitatea, teroarea, mergând, concentric, până la întâlnirea cu ceea ce se află în miezul Infernului: Răul.

Războiul lui Putin ne cheamă pe noi toți la o confruntare cu problematica Răului. A răului care, poate pentru prima dată în istorie, ne-ar putea distruge cu totul. O primă dificultate este să-l recunoaștem ca atare și să-l numim. Una dintre tendințe, pe care am simțit-o și eu, a fost de a-l atribui unei tulburări psihice: psihopatie, sociopatie, narcisism malign, sadism. Dar oare este răul o boală psihică? O întrebare grea, la care avem de reflectat și ar fi bine să o facem, dacă tot avem ocazia. Părerea mea este că ar fi prea simplu să-l reducem la un diagnostic. Ar fi, poate, un mod elegant de a-l evita, aruncându-l într-o categorie sau alta. Cred că, deși aspecte ale lui pot fi înțelese psihologic, răul în sine este o problemă existențială, umană și este vital să ne întâlnim cu el pentru a ne putea cunoaște întru totul.  

Confruntarea cu răul este un act de inițiere în natura noastră umană. Și este important să-l trăim nu doar în exterior – unde riscăm să-l pasăm ”celorlalți”, ci mai ales în interiorul nostru. Acolo se duce adevăratul război. ”Omul trebuie să-și recunoască complicitatea în actul răului”, spunea Jung în Cartea Roșie. Cred că există câteva stadii prin care trecem în acest proces de inițiere.

Primul este ambivalența. Ambivalența este zona crepusculară – cea în care binele și răul sunt amestecate și împletite, greu de distins, se află într-o stare de latență. Este stadiul neclarității, al pornirilor contradictorii, gri-ul emoțional. Putem sta aici multă vreme. Uitându-ne în exterior, au fost ani întregi de ambivalență înainte de declanșarea războiului.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Stadiul următor este cel al constelării extremelor și apare de obicei o dată cu o criză. Putem observa că fiecare dintre extreme o potențează pe cealaltă. Distructivitatea, teroarea, minciuna pe care le vedem în acest conflict au dus la apariția solidarității, a empatiei, a generozității și este de dorit să putem vedea ambii poli. Acest stadiu este cel al alegerii și al confruntării. Este momentul să luăm o poziție, să alegem de partea cui suntem și să luptăm pentru crezul nostru. Războiul poate fi lung…. Întrebată cum gestionăm problema răului, Marie-Louise von Franz spunea că singura cale este de a lucra cu noi înșine. Cred că acesta este răspunsul, cu atât mai mult în acest moment. Să ne confruntăm cu răul din noi înșine, să-i putem vedea diferitele fațete sub care apare, căci el este proteiform, mercurial, uneori dificil de observat. Să ne punem întrebări. Răul este greu de definit, dar cred că, în esență, reprezintă forța sau forțele care se opun vieții, încercând să o distrugă, să o degradeze. 

Pentru fiecare dintre noi, confruntarea cu răul în interiorul nostru arată diferit. Poate lua forma unei lupte cu o boală, cu niște scheme cognitive vechi, preluate din familie, cu rolul de victimă, cu orice ne sabotează și ne împinge către (auto)distrugere. Chiar dacă războiul este unul individual, avem niște resurse pe care le putem folosi și care sunt atât de bine conturate acum, în plan colectiv, ne putem inspira de-acolo. Solidaritatea – după o pandemie în care am stat izolați, iată că războiul din Ucraina ne unește, ne aduce împreună – ca o (tristă) compensare după doi ani de ”distanțare socială”. După imaginile stranii, aproape ireale ale oamenilor luați cu izoleta în urmă cu doi ani, vedem acum valuri de refugiați la granițe, oameni dormind unii în alții la metrou sau în adăposturi. Empatia, grija, bunătatea, generozitatea, altruismul pe care le trăim acum, chiar ca simpli și neputincioși spectatori, sunt ”armele” noastre împotriva răului, în oricare dintre formele lui și prin ele binele învinge de câte ori le simțim în micul nostru univers.

Avem frumusețea care va salva lumea, după cum ne spunea Dostoievski. Poate așa va fi, cine știe. Avem natura, arta, locuri în care oamenii și-au găsit mereu alinarea și puterea de a îndura. Avem rutina zilnică pentru a ne menține pe traiectoria noastră și micile plăceri al vieții. Toate acestea ne hrănesc reziliența, capacitatea de a rezista dificultăților vieții și de a ne lupta pentru ea.

Ce urmează după ”război”? Următorul stadiu este cel al integrării. Jung îl numește uniunea contrariilor. Spre deosebire de ambivalența de la început, în care contrariile sunt amestecate și greu de identificat, după confruntare, ar fi de dorit să ajungem la capacitatea de a le integra, de a le ține laolaltă ca parte a naturii noastre umane – aceasta este adevărata victorie. Este starea de conștiință extinsă, dar și de homeostazie, de echilibru emoțional, care, desigur, nu rămâne tot timpul, o dată ce am atins-o, fiindcă urmează alte lupte și alte provocări.

În concluzie, nu cred că istoria se repetă, ci mai degrabă că ea doar reflectă aspecte ale naturii noastre umane, aspecte constitutive, adânci, pe care conștiința noastră le scapă câteodată din vedere, le ”uită”. Ele ies la suprafață, tâșnesc uneori într-un cluster de negativitate pe care l-am putea denumi, generic, ”răul” pentru a fi recunoscute și confruntate și ne aduc, în final, un salt de conștiință și o transformare individuale care sunt, de fapt, participarea noastră activă la evoluția umanității.

Citește și:

Cum să le vorbești copiilor tăi despre criza din Ucraina

Acceptarea propriei neputințe: când și de ce ne ajută să spunem ”Nu mai pot”

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Reflectând la iertare în anotimpul renașterii

SELF-IMPROVEMENT//

Dansul dintre atașament și autenticitate în relații

EFICIENȚĂ//

Arianna Huffington: Nu există succes dacă nu te bucuri de o stare de bine

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.