SELF-IMPROVEMENT//

Despre eșec, experiența care ne reașază din temelii

Eșecul este o experiență care ne completează, ca ființe umane, deși o alungăm în pivnițele vieților noastre.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce putem privi eșecul și succesul ca pe fațetele aceleiași monede.
– Care este legătura dintre eșec și jocul de șah. 


Despre eșec nu prea vorbim. Nu ne place să-l trăim, să-l întâlnim, să-l împărtășim. Este o experiență pe care o repudiem, o alungăm sau o încuiem în pivnițele vieților noastre, de unde ne mai bântuie când și când, alături de alte fantome din trecut. Cu toate astea, întâlnirea cu eșecul poate fi profund formatoare, dacă reușim să-i exploatăm potențialul. Cioran spunea, în felul lui paradoxal, ”am cunoscut toate eșecurile posibile, chiar și succesul”. O viziune interesantă, care ne îndeamnă să privim în profunzime, acolo unde, poate, eșecul și succesul nu sunt decât fațetele aceleiași monede. 

Înainte de a ajunge la straturi mai profunde, să rămânem la primul nivel, cel al limbajului. Cuvântul ”eșec” are o origine veche, persană, strâns legată de cea a jocului de șah. De altfel, în franceză, cuvântul ”échec”, la singular, înseamnă eșec, iar pluralul desemnează jocul de șah. În persană, ”sah” înseamnă rege, căruia i s-a adăugat cuvântul arab ”mat” care înseamnă moarte, împreună dând naștere expresiei ”șah mat”, care se traduce literal prin ”moartea regelui”. Nu se poate stabili, etimologic, care a fost primul sens al cuvântului, cel de insucces sau cel de joc, iar această împletire este plină de sens. De altfel, inclusiv în jocul de șah, ce înseamnă ”șah mat”? O victorie sau un eșec? Desigur, ambele, depinde din ce parte ne uităm. M-aș folosi de această metaforă pentru a pune întrebarea: ce este eșecul? O înfrângere sau o victorie? Sigur, poate fi ambele, în același timp, și chiar mai mult decât atât – pentru că experiențele noastre de viață nu sunt în alb sau negru, ci în multiple nuanțe și texturi. Ceea ce societatea sau cultura consideră ca fiind o înfrângere sau o pierdere poate fi, la nivel personal, o realizare. 

Mai mult decât atât, în plan intern, aș spune chiar că, uneori, ceea ce este un eșec pentru o parte a psihicului nostru, poate fi de fapt o victorie pentru altă parte a noastră sau pentru întreg. De foarte multe ori, eșecurile sunt ale Eului nostru, ale conștiinței, ale voinței care impune propria agendă de auto-realizare, are obiective, planuri, intenții, dorințe clar stabilite. Nu întâmplător, în religiile orientale, Egoul este asociat cu orgoliul, cu aroganța – într-o anumită măsură, o conștiință care își iese din matca proprie și acaparează prea mult din psihic ne poate conduce către inflație și, adesea, în astfel de momente apar ”eșecuri” care ne reașază din temelii. 

Însă noi suntem mai mult decât ceea ce cunoaștem despre noi înșine: Eul este doar vârful aisbergului. Sinele este întregul personalității noastre, centrul coordonator al vieții psihice și, uneori, pentru ca Sinele nostru să se poată realiza, Eul trebui să treacă printr-o înfrângere, prin acest ”șah-mat”, sau printr-o moarte a regelui….Poate acesta să fie prețul ca să fim întregi: să putem renunța la voința noastră, deși ne-a luat ani de zile, sau zeci de ani ca să ne-o dezvoltăm și rafinăm. Dacă în prima jumătate a vieții este important să aflăm cine suntem, să ne descoperim și să ne construim identitatea, în a doua jumătate ajungem, paradoxal, să ”sacrificăm” ceea ce am realizat, pentru a ne încredința unui centru mai mare și mai cuprinzător al personalității noastre, Sinelui nostru. 

Revenind la eșec, un mod de a-l aborda ar fi să-l descompunem în unități mai mici. Și asta înseamnă, în primul rând, să-l plasăm cumva în interiorul nostru, ca un punct pe o hartă, să-l reprezentăm într-un ansamblu. Și o putem face, punându-ne niște întrebări simple ca atunci când cerem direcții pentru a găsi o adresă. Să ne întrebăm, de pildă, pentru care parte din noi este un eșec? De ce anume îl considerăm ca atare? Care este unitatea de măsură? Este a noastră? Este a altora? Uneori, am putea constata, cu surprindere și dezamăgire, cât de tributari suntem cerințelor din exterior care ajung înăuntrul nostru ca un zgomot de fond, care ne împiedică să ne mai auzim propria voce. Descompunându-l, îl înțelegem mai bine, dar îi și diminuăm puterea, capacitatea de a ne copleși, îi slăbim chingile. Îl fragmentăm în bucăți mai mici, pe care le putem ”mesteca” și ”digera” mai ușor. În această acțiune de descompunere, am putea face descoperiri interesante, precum aceea că uneori putem găsi eșec în miezul adânc al unui succes, sau, invers, am putea descoperi succesul în miezului unui eșec. Cu cât mergem mai în profunzime, cu atât lucrurile devin mai complexe, mai nuanțate, mai paradoxale, dar asta înseamnă că ne apropiem de tainele vieții.   


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


O altă perspectivă ar fi să situăm eșecul pe axa spațio-temporală a vieții noastre. El ține de un moment anume al vieții, apare într-o anumită conjunctură, într-o etapă de dezvoltare în care ne aflăm, sau într-un rol în care suntem și este important să ținem cont de întregul plan al existenței noastre atunci când ne raportăm la el. Ar fi de folos, poate, să mărim scara la care-l privim, așa cum facem cu o hartă: să ne uităm de sus, să vedem cadrul mai larg, să-i conferim spațiu. Din această poziție, lucrurile arată altfel și alte sensuri se pot dezvălui. 

Cum să reușim să vedem particularul și generalul, partea și întregul deodată? Cred că ambele mișcări sunt importante și ele ne pot duce, într-un final, către o zonă de echilibru, după ce le parcurgem separat: să privim în detaliu, să descompunem, să analizăm, dar, în același timp, să ne detașăm suficient de mult pentru a putea vedea contextul mai larg de viață, să dobândim privirea de ansamblu. Ca atunci când admirăm un peisaj: vedem detaliile, dar și întregul. 

O altă direcție de lucru ar fi să înțelegem în ce fel eșecul ne transformă sau ne invită la transformare. Prin faptul că ne încurcă, ne strică planurile, ne pune într-un conflict înăuntrul nostru sau în raport cu ceilalți, ne face să ne confruntăm cu niște emoții intense, toate sunt șanse de a privi mai bine în interiorul nostru și de a înțelege ce avem de ajustat, de schimbat, de dezvoltat, dar, în același timp, de a privi și în afară la ritmurile vieții, pentru a învăța din ele. Viața, natura din care facem parte, este cu de toate: are imperfecțiuni, lipsuri, ”goluri din care se naște plinul” și tot așa. Natura este frumoasă în imperfecțiunea ei, nu încearcă să și-o ascundă, se lasă admirată în diversitatea ei. Am putea să-i urmăm exemplul. 

Nu în ultimul rând, care este lecția sau care sunt lecțiile unui eșec? O întrebare importantă, care ne poate ajuta să nu repetăm anumite greșeli doar pentru că nu le-am înțeles sensul. Aici cred că putem investi mai mult, în a descifra mesajul unui eșec, ce vrea el să ne spună despre noi înșine, în mod personal, dar și în general, despre viață, despre lume.

”Succesul” unui eșec ar putea fi să-i învățăm lecția. A fi înfrânt este ceva formator, chiar dacă, uneori, poate însemna să ajungem bucăți: ”it may have been in pieces, but I gave you the best of me”, spunea Jim Morrison, The Lizard King. Oricât de jos am ajunge și de greu ar fi, ceva ne ține laolaltă și ne împinge să ne ridicăm, să ne revenim, să ne realcătuim din țesătura vieții și este important să credem în capacitatea noastră de regenerare, la fel cum o vedem în natura din jurul nostru.  

Eșecul este o experiență care ne completează, ca ființe umane. Ne dezvoltă, forțându-ne să simțim, să ne predăm, să ne acceptăm părțile de umbră. De-asta, pe lângă importanța de a avea eșecuri, contează enorm și cum le trăim. Cât de mult ne dăm voie să le simțim în profunzime, sau cât de mult ne apărăm psihic fie proiectând vina pe altcineva, fie negând, fie raționalizând, prin explicații, argumente, motive pe care le putem găsi oricând. Cred că putem ”rata” un eșec, dacă nu ne dăm voie să-l trăim. De asemenea, cred că putem încerca să ne trăim eșecurile frumos, cu demnitate, având curajul de a fi acolo, prezenți în ceea ce viața aduce către noi. Cred că putem găsi frumosul acolo unde nici măcar nu l-am căuta, iar el ne poate salva, la fel ca și iubirea.      

Viața în sine ne împinge să redefinim și să (re)înțelegem anumite noțiuni, pe măsură ce avansăm în ea și ne lărgim dimensiunile ființei. O întrebare de final ar fi ce înseamnă eșecul la scara unei existențe? Rainer Maria Rilke spunea că scopul vieții este să fie înfrântă de lucruri mai mari… Care sunt acestea? Rămâne să descoperim fiecare dintre noi. 

  

Citește și:

7 pași pentru a-ți reveni dintr-un eșec

9 lecții esențiale pe care trebuie să le înveți până la jumătatea vieții

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

A doua oară este mai greu

SELF-IMPROVEMENT//

Mi-am asumat eșecurile. Și asta m-a făcut un lider mai bun!

OAMENI THRIVE//

Delia Robescu, jurnalist și instructor de yoga: ”Bunătatea mi se pare cea mai de preț calitate umană”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.