EFICIENȚĂ//

De ce vorbim împreună și ne înțelegem separat

Principalele cauze pentru care comunicarea este, de multe ori, un proces anevoios.


În următoarele 5 minute vei afla:

Ce reprezintă operaționalizarea.
De ce orice propoziție care conține o afirmație despre ce simte, gândește sau are în intenție un om este o presupunere, și nu adevărul.


Da, așa este, sfânta comunicare, cea despre care auziți la tot pasul. Ascultare activă, cunoscută și ca “nu mă asculți” sau “nu mă înțelegi” – respectiv de la dezvoltare personală la reproșuri. Auzim constant fie despre binefacerile unei comunicări eficiente, fie despre necazurile generate de procesul prin care eu deschid gura și spun ceva, iar în partea cealaltă ajunge altceva. În consecință, nu am putut rezista tentației de a comunica (sic) un pic cu voi, încercând să lămuresc de ce vorbim împreună, dar ne înțelegem separat. 

De ce a vorbi cu cineva nu este același lucru cu a te înțelege cu cineva

Primul motiv care contribuie la babilonia din comunicarea umană este (culmea) un lucru bun. Vinovatul este conceptul. Îmi place să glumesc deseori pe seama relației dintre gândirea conceptuală și omenire. Mie îmi pare că biblicul turn Babel și haosul asociat cu povestea lui nu au legătură cu limbile diferite pe care le vorbim, ci cu momentul apariției gândirii conceptuale în evoluția noastră ca specie. Adică momentul în care am început să creăm constructe mentale care desemnează chestii, care nu sunt obiecte. Partea bună a fost că am evoluat către un tip superior de gândire. Partea proastă a fost că exact în acel moment  “a vorbi cu cineva” a devenit insuficient pentru “a te înțelege” cu cineva. Să vedem și de ce.

Oamenii sunt prinși între două concepte

Dintr-un anume punct de vedere suntem, ca oameni, prinși între două lumi – lumea noastră interioară, populată de credințe, emoții, principii și concepte (de tipul dragoste, libertate, muncă, fericire, etc) și lumea concretă, exterioară nouă. În lumea din afara noastră nu există concepte. Pe stradă nu există “dragoste” (exceptând cazul în care scrie “love” pe tricoul cuiva), ci doar comportamente sau persoane pe care le asociem conceptului de dragoste. Momentul în care am avut posibilitatea de a pendula între cele două lumi a fost și acela în care a devenit posibil să folosim cuvinte la comun, în timp ce înțelesul a rămas individual.  Procesul prin care facem legătura dintre conceptele din capul nostru și lumea reală se numește operaționalizare. Mai digital explicat, în capul nostru, sub fiecare concept există un fel de drop-down list cu comportamente asociate conceptului. 

Denumirea conceptului este comună, dar conținutul listelor diferă, într-o măsură mai mică sau mai mare. Atunci când ne înțelegem între noi, ne nimerim în partea comună a listelor. Dacă luăm în calcul că marea noastră majoritate n-am avut ocazia de a deveni conștienți de felul în care operăm cu astfel de concepte, devine clar de ce nu știm că nu ajunge să ceri cuiva să te iubească sau să te respecte, ci e nevoie să și lămurești cum anume înțelegi (simți) tu că ești iubit(ă) sau respectat(ă). Mai mult, dacă nu suntem conștienți de proces, e foarte la îndemână să credem că e de ajuns să pronunți un cuvânt pentru a comunica. Doar că să auzi nu este suficient pentru a înțelege.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Nu știm ce gândesc sau ce simt ceilalți

Următorul vinovat este unul dintre principiile care se aplică în relațiile dintre oameni: ne judecăm pe noi după intenții și pe celălalt după comportamente. Oricât de tentant ar fi să credem altfel, adevărul crud este acela că nu știm ce gândesc sau ce simt ceilalți. De aici rezultă mari probleme de comunicare. Pentru creierele noastre e super tentant să pună de la ele ce nu au cum lua din realitatea concretă. Așa că, dacă tot nu știm intențiile sau gândurile omului, le atribuim noi. Câteodată bine, altădată prost. Oricum am nimeri, odată ce am elaborat o teorie, o luăm în posesie. Așa devine posibil să-i spun eu omului ce simte sau ce are în intenție (”nu mă iubești sau nu mă respecți”) și tentant să nu ascult ce-mi spune. Așadar, orice propoziție care conține o afirmație despre ce simte, gândește sau are în intenție un om e o presupunere, nu adevărul.  Și pentru că adevărul îl știe doar el, e important să-l ascult.

Firul comunicării se rupe cu ușurință, dacă eu sunt mai degrabă preocupat să-mi apăr perspectiva, în timp ce ascultarea perspectivei celuilalt cade pe locul doi. Facem asta cu mult mai des decât suntem dispuși să recunoaștem. Haideți, că nu ne aude nimeni. Care e ultima dată când ați gândit că știți voi mai bine ce simte sau gândește altcineva? Nu vă jenați, e firesc. Avem o parte de cap care se ocupă fix cu asta (teoria minții). Presupunerile cu pricina ne ajută să anticipăm comportamentele celorlalți. Dar sunt fix asta, presupuneri. Nu adevăruri absolute.

De ce interpretăm ce auzim în direcția presupunerilor noastre

Ca și cum nu era de ajuns, nu doar că presupunem ce intenții are inamicul, dar nici măcar nu auzim ce spune, ci mai degrabă ce înțelegem noi că ar fi spus. Nu vreți să știți de câte ori întrebi într-o viață de terapeut: “asta ți-a spus sau asta ai înțeles tu?” Cum facem asta? Odată ce am decis că știm ce motive, sentimente, intenții are cineva, vom interpreta ce auzim în direcția presupunerilor noastre.  Evident, verificăm rareori dacă ce am înțeles e chiar ce voia să spună celălalt.

Comunicarea mai are parte de clenciuri și din cauza unor automatisme. De pildă, orice creier de cetățean care aude cuvântul “dar” (nu varianta de Crăciun, cea de contrazicere) diminuează ascultarea și direcționează resurse către contra-argumentare. 

Carevasăzică, dacă nu pronunți cuvântul “dar”, omul din fața ta o să fie forțat să te asculte ca să priceapă că-l contrazici. Tot pe pilot automat se face și trecerea de la cogniție la emoție. Una dintre variante e întotdeauna la conducere. Dacă devenim emoționali, o să fim automat mai puțin raționali. De asta, o ceartă nu rezolvă probleme, ci ventilează emoții. Problemele se rezolvă după ce ai terminat să te cerți și ai redevenit rațional. De altminteri, nivelul cognitiv al unei certe zdravene între adulți nu trece de grupa mare de la grădiniță. Comunicarea eficientă are nevoie să fie conștientă și cognitivă. Nu lipsită de emoție, pentru că devine impersonală, dar nici condusă de emoție. Ci de rațiune. Altminteri nu doar că o să ne înțelegem separat, ci o să și vorbim la fel.

Vi se pare complicat? Este! De asta nu comunicăm eficient toată ziua. De asta picăm în capcanele  propriilor automatisme. E mai eficient să judecăm, în loc să facem efortul de a înțelege. De ce vă spun asta? Dacă știu că presupune efort și concentrare, atunci îmi aleg bătăliile pentru care merită să fac efortul de a asculta. Decid conștient când am disponibilitatea de a înțelege perspectiva celuilalt. Atitudine diferită de cea în care vreau s-o contracarez pentru că e important să am dreptate. Pot să-mi permit doar să aud, atunci când nu contează. Când merită, e important să ascult. Altfel, cum spuneam, o să vorbim împreună, dar ne vom înțelege separat.

Citește și:

Îți sare țandăra din orice? Iată 5 metode să-ți păstrezi calmul.

Inteligența emoțională: ce este și cum poate fi îmbunătățită

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Împreună, dar și separat

EFICIENȚĂ//

De la munca de acasă la munca la birou: cum să faci trecerea mai ușor

SELF-IMPROVEMENT//

Inteligența emoțională: ce este și cum poate fi îmbunătățită

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.