SELF-IMPROVEMENT//

De ce trebuie să ne ascultăm al patrulea instinct

Atunci când ignorăm nevoia de hrană spirituală, plătim un preț greu.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum răspundem chemării celui de-al patrulea instinct.
– De ce este important să recunoaștem și să reușim să incorporăm latura noastră spirituală în existență.


Pandemia a schimbat enorm lumea din jurul nostru: modul în care lucrăm, cum trăim, cum ne educăm copii. Mai puțin vizibil, dar la fel de profund, pandemia a provocat schimbări și în lumea noastră interioară. 

Așa cum observa Jeanet Sinding Bentzen, profesor de economie la Universitatea din Copenhaga, căutările Google pentru cuvântul „prayer” (rugăciune) au crescut exponențial în această perioadă, numărul rezultatelor dublându-se la fiecare 80.000 de cazuri noi de COVID-19 anunțate în lume. La fel, numărul download-urilor pentru aplicațiile de Biblie și Coran au bătut noi recorduri. În aceeași notă, Nellie Bowles, în New York Times, a remarcat că există deja o modă a consultanților spirituali în lumea corporațiilor. La prima vedere, poate părea o glumă numai bună pentru un sketch la Saturday Night Live, însă acesta chiar e un trend real. „Angajatorii își dau seama că oamenii care lucrează pentru ei sunt dezbinați și agitați, așa că ei caută îndrumare și modalități pentru a-i aduce din nou împreună”, scrie Bowles. „Astfel, consultanții spirituali încearcă să introducă noi ritualuri în zilele de lucru, mult prea dezlânate în acest moment, și încearcă să dea un sens rutinei de fiecare zi”. Pentru că, așa cum subliniază unul dintre acești consultanți, „oamenii vin la lucru având un mare deficit în ceea ce privește apartenența și conexiunile cu lumea spirituală”.  

Niciuna dintre aceste fapte amintite mai sus nu mai constituie vreo supriză. Dorința de a ne conecta cu ceva mai presus de noi e una universală. Cu toții ne dorim asta. Este, de fapt, aceeași dorință despre care am scris în cartea mea: The Fourth Instinct: The Call of the Soul. Practic, vorbim despre al patrulea instinct, acela care depășește instinctele de bază folosite pentru a supraviețui, pentru sex sau putere. Este vorba despre acea motivație puternică, care ne face să căutăm un sens în viață, să ne auto-descoperim, să ne transformăm. Este acel lucru care ne conectează pe toți (cu cel de lângă noi și cu noi înșine), e un instinct pe care-l avem profund și puternic imprimat în noi, la fel ca și celelalte trei, însă unul mult mai puțin dezbătut sau înțeles. 

Al patrulea instinct este ascuns adânc în noi, cu excepția momentelor de criză, când se ridică la suprafață. Și, atunci când îl luăm în seamă și acționăm în conformitate, ne poate ghida să ne întărim spiritul, să fim mai calmi și mai rezistenți, eliberându-ne de tirania acțiunilor de tipul luptă-sau-fugi. Fără acest sentiment de bază în noi, riscăm să fim spulberați, o dată și încă o dată de efectele pandemiilor, nedreptăților rasiale sau pierderilor economice. 

Cum răspundem chemării celui de-al patrulea instinct? Ne analizăm pe noi înșine, iar acesta este un proces care stă la baza oricărei tradiții filozofice sau religioase majore din lume. Spre exemplu, unul dintre termenii fundamentali în hinduism este Atman, care în limba sanscrită înseamnă „sine” sau „răsuflare”. În budism, scopul unei vieți spirituale este acela de a te detașa de dorințele și nevoile lumii dinafara ta. Sufismul, tradiția mistică a Isalmului, subliniază că iluminarea interioară și dragostea sunt căile prin care putem ajunge la adevărul absolut. Iudaismul are, de asemenea, o tradiție mistică lungă, care pune accent pe înțelepciunea interioară și pe iluminare. Știința Cabala a secolului al XII-lea vorbește despre folosirea meditației ca practică pentru a-ți consolida relația cu divinitatea. Iar în creștinism ni se spune că „Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru”. 

Așa cum a spus-o Thomas Kelly (mistic quaker) „Cu toții o avem în noi, acea sămânță care dă viață, dacă noi n-o sufocăm”. Însă, în mijlocul acestei vieți agitate, e ușor să sufocăm sămânța și să uităm de toate căile care ne sunt deschise. Toate tradițiile din lume au diverse moduri prin care poți să ajungi să găsești acel sâmbure de lumină în tine și să-l crești – diferite, dar totuși atât de asemănătoare. 

Și ele constau în tot felul de forme de meditație, practici de mindfulness sau gândire contemplativă. Să dăm doar un exemplu: în creștinism, în 1970, Abbot Thomas Keating creează o formă de meditație numită Centering Prayer. Nu spune nimeni că e ușor să meditezi: de multe ori, oamenii sunt intimidați sau renunță la meditație pentru că își închipuie că trebuie să facă eforturi pentru a-și disciplina mintea astfel încât să se concentreze și să nu-și lase gândurile să zboare. Însă, așa cum explică Cynthia Bourgeault în The Wisdom Jesus: Transforming Heart and Mind, Centering Prayer nu este despre atenție, ci despre intenție. Când un gând care te distrage îți apare în minte, îl lași să vină, apoi te reîntorci, cu blândețe, la meditație. „Eficiența acestei metode nu e măsurată în termenii abilității tale de a-ți menține mintea într-o stare stabilă de claritate, de deschidere, de stabilitate”, scrie ea. „De fapt, măsori puterea pe care o ai să te reîntorci la meditația ta după ce ești prins de un gând – și să o faci din nou și din nou – de zeci de mii de ori dacă este necesar”. În fapt, la un workshop ținut de părintele Keating, una dintre călugărițe i-a spus: „Părinte Thomas, meditația mea e un eșec total! În 20 de minute am avut 10.000 de gânduri”, iar acesta i-a replicat: „Ce încântător! Zece mii de oportunități de a te reîntoarce către Dumnezeu!”. 

Nu ducem lipsă vreodată de oportunități. Problema intervine atunci când nu profităm de ele. Chiar și înainte de pandemie, lumea se afla în mijlocul unei crize la nivelul sănătății mentale. În lume, peste 264 de milioane de oameni se luptă cu depresia, și doar în SUA aproape 50 de milioane de adulți au experimentat, anul trecut, o formă sau alta de boală mentală. „Morțile din disperare” și rata suicidului au crescut până la cer și, conform unui sondaj făcut de compania de asigurări Cigna, singurătatea a atins nivele de „epidemie” în SUA. 

Exact, pandemia nu a făcut altceva decât să amplifice criza. Astfel, un studiu publicat în Journal of the American Medical Association sublinia că „simptomele depresiei în SUA au fost de trei ori mai mari în timpul pandemiei de COVID-19 decât înainte”. Un alt studiu publicat în Science Advances a arătat că aceste niveluri crescute de stres și depresie sunt strâns legate de pierderea joburilor și chiar de cititul compulsiv al știrilor despre pandemie. „Pandemia”, scriu autorii studiului, „a dat naștere unei crize a sănătății mentale de o amploare fără precedent”. 


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Atâția oameni care se simt în derivă, dezbinați și deconectați de cei din jur, disperați și fără țintă – toți sunt doar un rezultat al erorii pe care am făcut-o atunci când am asimilat religia organizată nevoii noastre de a răspunde celui de-al patrulea simț și de a ne cultiva eul interior. Apoi, declinul religiilor organizate a făcut ca milioane de oameni să nege pur și simplu realitatea adevărului spiritual. Însă preocupările noastre de fiecare zi nu ne pot satisface dorințele cele mai profunde. „Ca un ateist ce sunt”, spunea profesorul de filozofie Jesse Prinz, „mi-a luat ceva timp să mă lămuresc că sunt o persoană spirituală”. Sau, cum a spus Goethe „această viață, domnilor, este mult prea scurtă pentru sufletele noastre”. 

Nu este important cum numim acea parte spirituală din noi sau ce practici introducem în viața noastră pentru a ne ajuta să ne conectăm cu ea, însă contează dacă o recunoaștem și reușim să o incorporăm în viața noastră. Când nu o facem, pur și simplu renunțăm la un adevăr fundamental și ignorăm anii de experiență acumulată în lume, înțelepciune care celebrează această parte din noi înșine. Asta ca să nu mai menționăm că uităm de unele dintre cele mai importante și mai profunde opere din poezie și literatură. Așa cum spune personajul principal al lui Ibsen din Peer Gynt, „Lumea din spatele frunții mele mă face ceea ce sunt și nimeni altcineva”. Până la urmă, despre asta este vorba când uită de latura noastră spirituală: uităm că forța și fericirea noastră stau în conexiunea pe care reușim să o stabilim cu lumea din spatele frunții noastre. Și că, într-adevăr, viața se modelează din interior către exterior. 

„Toată lumea se închină la ceva”, spunea în 2005 David Foster Wallace în discursul de la Keyon College. „Singura alegere pe care o avem este să decidem ce venerăm. Și motivul cel mai convingător pentru care alegem să venerăm un zeu, un Dumnezeu sau un alt tip de lucru spiritual, fie el Iisus, Allah, Yahweh sau o vrăjitoare Wicca, cele patru adevăruri ale lui Budha sau un set inviolabil de principii etice – este pur și simplu pentru că orice altceva am venera ar putea să ne mănânce de vii”. Acum știm, mulțumită ultimelor descoperiri științifice, că, dacă am venera banii, nu ne vom simți niciodată împliniți. Dacă am venera puterea, recunoașterea sau faima, vom avea impresia că nu avem niciodată suficient. Și, dacă ne vom trăi viețile într-o grabă nebună, alergînd mereu și încercând să găsim timp și să îl păstrăm, ne vom da seama că trăim pe fugă, stresați și nemulțumiți. 

„La un anumit nivel, cu toții știm aceste lucruri”, a adăugat Foster Wallace. „Sunt adevăruri codificate sub forma unor mituri, proverbe, clișee, epigrame, parabole; fapte care construiesc scheletului oricărei povești minunate. Trucul constă, de fapt, în a păstra mereu adevărul în fața conștiinței noastre zilnice.” Și, atunci când n-o facem, fundația noastră spirituală se clatină și se surpă, iar noi cădem în mijlocul unei epidemii de depresie, burnout, anxietate și disperare, ca cea pe care o trăim chiar acum. 

Așa cum spunea filozoful din secolul al XVII-lea, Blaise Pascal, „toate problemele umanității pornesc din incapacitatea omului de a sta liniștit, într-o cameră, singur”. Atunci când vom învăța să stăm singuri liniștiți într-o cameră, chiar și pentru câteva minute, vom reuși să păstrăm acea conexiune interioară cu sursa noastră de rezistență, indiferent dacă lucrăm singuri sau într-o casă haotică, mult prea aglomerată de oameni care lucrează de acasă și de copii care fac școala de la distanță. 

Nevoia de a ne îngriji de eul spiritual nu este doar un basm. Armonia interioară pre-existentă, pre-definită, există de fapt și în univers. Omul de știință caută armonia în lucrurile întâmplătoare și unitatea în fragmentare – ceea ce ne aduce aminte de observația remarcabilă a lui Einstein că „fără credința într-o armonie interioară a lumii nu poate exista știință”. Ritm și armonie, ordine și simetrie, chiar culori și gusturi – toți sunt termeni folosiți în mod regulat de către oameni de știință pentru a-și prezenta descoperirile (chiar și temeenul de „quark” este împrumutat din romanul lui James Joyce, Finnegans Wake). 

Fiecare lucru este conectat cu altceva; fiecare moleculă, fiecare piatră, fiecare ființă, fiecare spațiu gol este infuzat cu aceeași forță. Momentul în care începem să ne schimbăm, lumea începe să se schimbe odată cu noi. Fizicianul John Wheeler a fost unul dintre promotorii ideii de „geneză prin observare”, aceea că, punând conștiința noastră la lucru atunci când observăm ceva, noi de fapt selectăm, și în esență chiar și creăm, o posibilitate de dimensiune cuantică, una printre nenumărate altele. „Pentru Wheeler noi nu suntem doar niște manechine pe scena cosmică; noi suntem formatori și creatori într-un univers participativ”, scria Tim Folger în Discover. „Wheeler presupune că suntem o parte a unui univers care este încă în construcție; suntem doar niște mici bucăți de univers care se uită la ele însele și se construiesc pe ele însele.”

Așadar, alegereile pe care le facem și lucrurile cărora decidem să le acordăm atenție ne ajută, într-un mod cât se poate de direct, să ne construim lumea în care trăim. Un mod poetic de a spune asta vine de la Wallace Stevens, în Man with a Blue Guitar:

„Ei spun: tu ai o chitară albastră / Și nu cânți despre lucruri așa cum sunt. / Acest om a răspuns: Lucrurile, așa cum sunt, / Sunt schimbate de chitara albastră”. 

Lucrurile sunt modificate, într-adevăr, de micile schimbări de percepție, care vor duce la modificări ale comportamentului și, apoi, la schimbări la nivelul culturii globale. Trăim vremuri tulburi. Oamenii sunt stresați și anxioși. Și emoțiile reprimate tânjesc să iasă la suprafață. Atunci când viețile noastre sunt tulburate, și o mare parte a zgomotului obișnuit se estompează, suntem mai dispuși poate să ascultăm chemarea acelor sentimente îngropate adânc în noi. 

O criză este, cu adevărat, un moment pe care nu îl poți irosi. Și, indiferent dacă are loc în viața unui individ sau în viața unei comunități, o criză, chiar și una marcată de nenumăratele tragedii care le aduce cu ea, este, de asemenea, un moment al unor oportunități enorme pentru renaștere. 

Citește și:

Gânduri la 70 de ani

Cum să-ți asculți și să porți un dialog permanent cu toate părțile tale

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Dacă ai copilărit ca mine, probabil ești puțin rasist

EFICIENȚĂ//

Ghidul Thrive: totul despre concentrare

EFICIENȚĂ//

O nouă abordare a pandemiei de coronavirus: decizii cu consecințe globale și informații insuficiente

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.