WELLBEING//

De ce te doare capul? Un motiv poate fi acesta…

Aceste obiceiuri aparent banale îți pot declanșa migrenele.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Care sunt acele gesturi simple, la îndemâna oricui, care te pot ajuta să scapi de durere.
– Ce rol joacă alimentația și timpul petrecut în fața ecranelor în declanșarea migrenelor.


Cu toții ne-am confruntat cu o durere de cap, la un moment dat în viață. Însă, pentru cei cărora durerile de cap le fac existența grea, zilnic, sau pentru cei care se luptă cu dureri insuportabile, cum ar fi acelea provocate de migrene, să fie prezenți și activi la locul de muncă sau în viața persoanelor dragi poate fi o sarcină aproape imposibilă.

„Chiar dacă ne gândim la o migrenă ca la o durere de cap, aceasta este mai mult decât atât: ea este o stare care are efecte profunde și puternice asupra întregului corp”, spune doctorul Ronald Andiman, doctor în științe, directorul clinicii specializate în dureri de cap de la departamentul de neurologie al Cedars-Sinai. „Pacienții pot experimenta stări dificile în cele 24 de ore înainte de declanșarea unei migrene și, chiar după ce aceasta a trecut, este foarte posibil să aibă parte de simptome comparate cu unele de mahmureală pentru alte încă 24 de ore”, spune doctorul.

Așadar, ce-i de făcut atunci când durerea de cap nu-ți dă pace și s-a transformat mai degrabă într-un lucru normal în viața ta, și nu într-o excepție? Persoanele care au parte de dureri de cap frecvente și / sau severe au nevoie de evaluare medicală sau de tratament medicamentos, explică Andiman, așa că, dacă te afli printre ei, o programare la medic ar trebui să fie pe lista ta de priorități. Însă poate fi foarte util să-ți pui sub lupă rutina zilnică și astfel s-ar putea să identifici care sunt acele obiceiuri care-ți pot provoca durerile de cap. Așadar, iată care sunt cei mai comuni factori care-ți declanșează migrenele, dar și strategiile cu ajutorul cărora poți găsi alinare.

Ești foarte stresat

„Stresul și anxietatea sunt factori importanți în cazul pacienților care suferă de dureri de cap de tipul migrenelor”, spune Deena E. Kuruvilla, M.D., directorul medical al Westport Headache Institute din Connecticut.

Dacă simți că stresul care te apasă este mai puternic decât de obicei (până la urmă, trăim într-o pandemie!), ai putea lua în calcul intervenții comportamentale, de timpul meditației sau tehnicilor de mindfulness, spune Kuruvilla. Pune pe listă un examen medical complet, acordă suficientă atenție respirației sau ia în considerare câteva sesiuni de meditație ghidate.

Nu ai o alimentație corectă

Ți-ai pus vreodată întrebarea: ce introducem, de fapt, în corpul nostru? Cât timp ne acordăm (sau nu) să ne odihnim? Avem parte de mișcare, câtuși de puțin, în timpul zilei? Răspunsurile pe care le dai ar putea să te mai lumineze puțin și să te facă să înțelegi de ce nu poți să scapi de durerile de cap frecvente. Cofeina poate fi, de asemenea, un factor declanșator, la fel ca acele momente de răsfăț la care ți-e greu să renunți: ciocolata și vinul roșu.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


„Pacienții care reușesc să aibă un program de odihnă bine pus la punct, o dietă sănătoasă, mese regulate și fac sport în mod constant vor reduce riscul apariției unor migrene”, spune Andiman.

Petreci prea mult timp în fața ecranelor

Dacă ai zilnic pe agendă o mulțime de întâlniri pe Zoom și munca ta presupune multe ore petrecute în fața ecranului, cel mai probabil că seara vei avea în meniu o pastilă de Ibuprofen și o durere de cap care nu te lasă în pace, spune Kuruvilla. Deși pare imposibil să stai departe de dispozitivele electronice, poți să-ți programezi în timpul zilei câteva pauze de la ecran, ceea ce va da un răgaz ochilor (și capului tău) să se odihnească. Încearcă să ridici ochii din ecran cel puțin un minut la fiecare oră.

Lucrurile pe care trebuie să le reții

Până la urmă, să suferi de migrene este o boală, la fel ca diabetul, astmul sau artrita, spune Kuruvilla. Și asta înseamnă că există suficienți factori care să provoace migrenele și care să joace un rol important în declanșarea durerilor tale de cap zilnice – de la factori genetici la unii de mediu sau hormonali. „Mulți pacienți sunt dezamăgiți atunci când realizează că, indiferent dacă fac o mulțime de teste, trec prin tot felul de proceduri sau urmează o dietă specială, migrenele nu dispar cu desăvârșire”, spune Kuruvilla.

Adevărul este că cei care suferă de migrene trebuie să-și schimbe cu totul perspectiva și să se concentreze mai mult pe modul în care își pot gestiona crizele și durerile de cap în loc să se axeze pe tratarea lor. Și, atunci când realizează care sunt factorii declanșatori și consultă și un medic specializat, sunt pe drumul cel bun să-și gestioneze durerile de cap – și să-și vadă de viață și de cariera lor.

Citește și:

Somnul de calitate te poate ajuta să lupți cu bolile

Ce să mănânci la cină pentru un somn desăvârșit

S-ar putea să-ți placă și…

WELLBEING//

Simte-te bine în pielea ta… la propriu!

WELLBEING//

Sănătatea orală și măștile de protecție: cum să previi problemele cauzate de utilizarea incorectă a acestora

WELLBEING//

Cum să alegi corect suplimentele care-ți susțin imunitatea

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.