SELF-IMPROVEMENT//

De ce să optezi pentru terapia psihanalitică?

Dacă dorești să te cunoști mai bine și să-ți învingi demonii, această formă de terapie poate fi pentru tine.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce psihoterapia psihanalitică este de lungă durată?
– Cum se desfășoară o ședință de psihoterapie?


Psihoterapia este o experiență unică, care presupune vindecare, schimbare, îmbogățire a lumii interioare, acces la resurse, și descoperirea întregului potențial al persoanei aflată în terapie. Abordarea terapeutică și tehnicile mele de lucru se înscriu în câmpul psihoterapiei psihanalitice. Conceptualizarea și practica psihanalitică au evoluat, făcând posibilă abordarea proceselor psihice inconștiente, care sunt inaccesibile psihanalizei individuale, cu munca psihanalitică a familiilor, cuplurilor și a grupurilor. Această formă de tratament a fost dezvoltată constant în ultimul secol. Psihoterapia psihanalitică este susținută de teoria și cunoașterea psihanalitică, iar psihanaliza este creația lui Sigmund Freud. Ea înțelege alcătuirea și dinamica persoanei, legătura între suprafața și profunzimile inconștientului, între ceea ce este spus și nespus, bazându-se pe o întreagă teorie a dezvoltării și interacțiunii umane.

Psihoterapia psihanalitică se poate desfășură într-un demers:

• individual (client/terapeut);

• de cuplu (un cuplu și 1-2 terapeuți);

• familial (mai mulți membri din familie și 1-3 terapeuți);

• de grup sau instituție (mai multe persoane și 1-3 terapeuți).

Terapia prin cuvinte, un laborator al relațiilor umane

Psihoterapia psihanalitică îți poate fi de ajutor, dacă înțelegi că emoțiile și gândurile personale pot sta la baza dificultăților și problemelor tale. Ca și multe alte terapii, psihoterapia psihanalitică este o terapie prin cuvinte și presupune o relație care implică un schimb de gânduri și de emoții. Terapeutul urmărește asocierea liber exprimată prin intermediul comunicării și gândurilor clientului său, și nu dă sfaturi. Din acest punct de vedere, psihoterapia psihanalitică poate fi privită ca un laborator al relațiilor umane.

Care este rolul psihoterapeutului într-o terapie?

Consider că psihoterapeutul este un însoțitor al clientului în drumul acestuia către sine însuși, acesta pune întrebări și aduce la suprafață comori și detalii importante pentru client, care-i sunt inaccesibile, deoarece se află în inconștient. Terapeutul are rolul de a facilita procesul de cunoaștere și de explorare în așa fel încât clientul să ajungă să se înțeleagă mai bine, să aibă acces la emoții și sentimente profunde, și astfel să-și dobândească echilibrul psihic, o mai bună autonomie și o adaptare potrivită, atât de necesară pentru o viață personală și profesională echilibrată.

De ce să optezi pentru psihoterapie?

Motivația este foarte importantă când îți dorești să începi o psihoterapie. Ea stă la originea procesului de vindecare și aduce combustibilul necesar bunei desfășurări a acestui demers. Mai nou, datorită terapiei online, poți fi oriunde în lume și să beneficiezi de ședințele tale de psihoterapie. În terapie redescoperi cine ești, ce-ți dorești, de cine este bine să te îndrăgostești, joburile compatibile, resursele ascunse și descoperirea potențialului.

Cum se desfășoară o ședință de psihoterapie?

O ședință de psihoterapie durează o oră și se desfășoară o dată sau de mai multe ori pe săptămână, conform înțelegerilor contractuale stabilite la începutul tratamentului între psihoterapeut și client. În cadrul ședințelor de psihoterapie, clientul este încurajat să vorbească liber, fără cenzură, despre tot ceea ce-i trece prin minte. Această modalitate de verbalizare a gândurilor și fantasmelor se numește asociere liberă și constituie regula principală în psihoterapia psihanalitică. Asocierea liberă facilitează accesul clientului către cauzele conflictelor inconștiente care produc simptomatologia manifestată.

Cât durează un demers de psihoterapie psihanalitică?

Psihoterapia psihanalitică presupune, în general, un proces terapeutic de lungă durată. Ea poate dura între câteva luni și câțiva ani, în funcție de cerințele și nevoile clientului, dar și de recomandările terapeutului său. În prima fază ajungem în terapie aduși de un simptom care creează un dezechilibru în viața personală sau profesională. Iar după o perioadă de timp, când relația se dovedește suficient de stabilă, când anxietațile pot fi conținute, iar rușinea poate fi suportată, clientul este în sfârșit pregătit să lucreze mai profund.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


De ce psihoterapia psihanalitică este de lungă durată?

Acesta este momentul când încep să iasă la suprafața “secretele”, descoperim “cripte familiale”, moșteniri transgeneraționale, care abia acum au putut fi accesibile. Acestă eliberare conduce către un alt tip de efect al psihoterapiei psihanalitce, efect care, din punctul meu de vedere, este poate cel mai important lucru care poate fi obținut într-un proces de terapie. Mă refer la acel sentiment interior de libertate, în care ți-ai consolidat încrederea în tine și simți că ești așa de puternic încât poți face orice. Ești mulțumit de tine, de relația cu corpul tău, și poți gestiona orice situație relaxat și plin de resurse, deoarece ți-ai atins potențialul maxim și ești cea mai bună versiune a ta.

Cât de importantă este compatibilitatea dintrepsihoterapeut și client?

Când relația dintre psihoterapeut și client este bună, rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor. Folosim destul de des expresia “să fim pe aceeași lungime de undă”, iar această lungime de undă este foarte importantă în terapie. Când te simți înțeles, ajutat, sprijinit, relaxat – toate fară să fii judecat, atunci terapia va avansa repede.

Cine are nevoie de psihoterapie psihanalitică?

Sunt anumite momente când simțim că nu mai putem face față dificultăților din viață personală sau profesională, iar atunci decidem că avem nevoie de ajutor. Persoanele care caută ajutorul unui psihoterapeut sunt acelea care, la un moment dat în viața lor, se confruntă cu o suferință psihică, disconfort, sau trec printr-o criză existențială. Această criză poate invalida funcționarea obișnuită sau poate afecta viața personală și profesională. Când simți că ceva te împiedică să trăiești viața pe care ți-o dorești, fară să știi exact ce anume cauzează acest lucru, atunci psihoterapia psihanalitică poate fi o alegere potrivită pentru tine.


Confidențialiatea în psihoterapie

Confidențialitatea este foarte importantă în cadrul psihoterapiei. Toate subiectele discutate în ședințele de psihoterapie, precum și datele personale, rămân confidențiale, și sunt protejate de relația profesională.

Ce își doresc oamenii atunci când vin la terapie?

De-a lungul celor cincisprezece ani de lucru cu oameni frumoși și complecși, am descoperit că, în general, clienții își doresc să-și cunoască mai bine personalitatea, să descopere ce le face plăcere și ce le displace, în ce domeniu pot fi talentați sau chiar geniali. Dar vin și să-și vindece traumele, să dezvolte relații mai bune cu ceilalți, să-și creeze mai ușor relații cu familia, prietenii, colegii de muncă sau cu oamenii din jur, sau să se simtă mai bine în corpul lor. De asemenea, vor să fie mai împăcați cu ei înșiși, să se placă mai mult, să obțină mai multă încredere în propriile forțe și să învețe să nu se mai bazeze pe alte persoane în luarea deciziilor importante din viața lor.

Citește și:

De ce fug oamenii de terapie

Ce trebuie să știi când alegi o psihoterapie

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Ce trebuie să ştii când alegi o psihoterapie

SELF-IMPROVEMENT//

Cum se lucrează în terapie cu copii?

Dedi Grigoriu
MISIUNE//

Delia Grigoroiu: ”În lupta cu cancerul, sunt un soldat care vrea să se întoarcă acasă”

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.