SELF-IMPROVEMENT//

De ce să nu-ți mai pierzi timpul cu un om care nu te iubește

Relațiile în care simți că depui efort constant ca să primești acceptare și dragoste au un rol esențial: descoperă-l și află cum să mergi mai departe.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Ce spun despre tine tiparele de relații în care intri.
– De ce să te iubești, în primul rând, pe tine.


Îmi recomanda YouTube, zilele trecute, un video cu sfaturi despre cum să facem noi, femeile, ca să-l păstrăm pe El lângă noi, definitiv și irevocabil. Stăteam și mă întrebam dacă lucrurile stau cu adevarat atât de simplu sau ne place să “cumpăram” iluzii la kilogram și soluții la cheie, fără prea multă bătaie de cap.

Oricare ar fi adevărul tău, cu siguranță te-ai trezit uneori prinsă în hățișul unor relații în care sentimentele tale s-au lovit de un zid chinezesc de nepătruns. Ai suferit, poate, pentru că ai investit atât de multă energie și așteptări în celălalt și ai primit în schimb firimituri de emoție. Te-ai simțit respinsă, nevăzută, neacceptată, neiubită, neimportantă. Și te-ai simțit copleșită de întrebări inevitabile și fără răspuns: “De ce  nu mă place?”, “Ce nu este în regulă cu mine ?”, “Am atât de multe să-i dăruiesc, de ce nu vede asta?”, “Ce are ea și nu am eu?”, în cazul în care el se îndreaptă spre o altă relație.

Mitul jumătăților

În primul rând, alegerile celuilalt nu sunt neapărat despre noi, ci despre el. Despre nevoile lui, despre neîmplinirile lui, despre alegerile lui. Deși ai citit sute de pagini despre cum să “repari” ireparabilul, ai încercat să aplici fără succes rețete diverse, ai întors problema pe toate părțile și ai făcut tot ce ține de tine, inevitabilul s-a produs. El a ales să meargă pe un alt drum. Iar tu ai rămas, poate, mai înțeleaptă, dar cu mai multe întrebări fără răspuns. Mai mult, după toate aceste încercări repetate, simți că, odată cu el, ai pierdut o bună parte din tine, îți este dificil să te mai recunoști, nu mai știi cine ești, de parcă identitatea ta era cumva validată de prezența lui. 

Adevărul este că nu te-ai simțit niciodată întreagă, te-ai văzut ca pe o jumătate pierdută și fără sens și ai contat pe el să te întregească, să-ți dea sens, să te definească și să te desăvârșească. În numele iubirii, te-ai încăpățânat să lupți pentru dragoste, acceptare, prezență. Și, cu cât ai reușit să prelungești relația, cu atât mai mult ai crezut că ai control asupra vieții tale. 

Un sentiment fals de control

Dar acest fals sentiment de control n-are nimic de-a face cu iubirea și ne îndepărtează de cine suntem cu adevărat, de esența noastră. Pentru că avem senzația că putem umple golul din noi cu prezența celuilalt. Ne mințim că ne va dărui tot ceea ce noi nu ne putem sau nu știm cum să ne dăruim. 

Pe de altă parte, în tot acest proces, nici măcar nu luăm în considerare sentimentele celuilalt – nu avem nici cea mai vagă idee dacă persoana respectivă își dorește să mai fie cu noi sau dacă îi este bine lângă noi. Presupunem că da, dar oare chiar așa stau lucrurile cu adevărat? Cel de lângă noi poate cu adevărat să aleagă să rămână în această relație sau este doar prins în hățișul unei iluzii? Cât de autentică este o astfel de relație și cât de autentice suntem noi în aceste circumstanțe? 

Un altfel de mod de a privi lucrurile

Că ne place sau nu, iubirea începe cu noi și în noi; noi suntem epicentrul, punctul zero al relației de iubire. Iar dacă atragem în continuare parteneri care nu ne doresc, acest lucru se întâmplă cu un motiv. Și anume, acela de a ne (re)centra pe noi, de a descoperi cine suntem și, mai ales, pentru a conștientiza că suntem ființe complete, perfecte, nu jumătăți de măsură rătăcind prin viață după reîntregire. 

Așa cum sămânța poartă în ea toate caracteristicile plantei adulte, la fel și noi, oamenii, suntem compleți și desăvârșiți fiecare în parte. Nu avem nevoie de iubirea cuiva din afara noastră ca să simțim că suntem demne de iubire. Aceasta este o stare care vine din interior spre exterior. Scopul unei relații nu este să ne satisfacă nevoile, să ne împlinească dorințele sau să ne satisfacă nevoia de afecțiune sau așteptările. Așteptările noastre sunt setate de experiențele trecute și ele ne reflectă de cele mai multe ori nevoile. Într-o relație avem nevoie să ne înțelegem unul altuia așteptările și să nu presupunem că sunt aceleași și că vor fi, automat, îndeplinite. Odată ce devenim conștienți care sunt acestea, putem să decidem conștient dacă vrem să le menținem pe ale noastre sau să renunțăm la ele.

Rostul relațiilor

Relațiile nu sunt menite să ne rezolve problemele, nici să ne vindece sau să ne facă fericite. Sunt oglinzi a cine suntem și scot în evidență felul în care ne raportăm la noi însene. Pot aduce la suprafață furie sau incertitudine, dar și bucurie de viață, creativitate, entuziasm. Ne arată golurile din noi pe care ne suntem datoare să le umplem cu iubire de sine și blândețe, empatie, înțelegere. Ne arată ce răni nevindecate avem, ce avem nevoie să mai rafinăm, să șlefuim ca să strălucim. Ne arată, practic, unde mai avem de lucru cu noi însene. Și până nu învățăm că acest proces este despre noi și despre relația pe care o avem cu noi, vom continua să atragem oameni care ne resping, ne judecă, ne disprețuiesc, poate, ca un reminder al muncii neefectuate cu noi. Ca un memento al tuturor dăților în care n-am crezut în noi, ne-am îndoit de capacitățile noastre, ne-am abandonat și ne-am disprețuit. 

Nimeni din afara noastră nu va reuși vreodată, oricât de mult încearcă, să umple golurile noastre sufletești, să ne facă să ne iubim mai mult, să ne facă fericite. Fericirea nu este un dar al celuilalt, este o stare pe care ne dăm (sau nu) voie să o experimentăm. Este acea stare de acasă în tine, în cine ești și în cine nu ești.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Frumusețea iubirii 

Ne încăpățânăm să ducem adevărate cruciade pentru iubire, pentru că încă avem așteptări în afara noastră. Partenerul ideal pe care ni-l dorim este cel care se ve ridica mereu la înălțimea așteptărilor noastre. Ne așteptăm ca iubirea celuilalt să ne vindece, să producă magia în noi. Dar iubirea este exact la polul opus. 

Iubirea este despre renunțare (la pretenții, la așteptări, nu la tine), despre abandon total. Și oricât de paradoxal ar suna, continuăm să intrăm în relații cu oameni care nu ne iubesc pentru a înțelege că merităm iubire și că sursa infinită de dragoste este în noi. Cumva, în mod natural, viața dă la o parte copacii, ca să vedem pădurea. Îl dă la o parte pe cel pe care-l identificăm cu iubirea ca să ne vedem pe noi. Iubirea înflorește când am încetat să ne mai judecăm, când am făcut pace cu noi și ne-am iertat, când am învățat să ne iubim. Și abia în acel moment, va apărea și persoana care vibrează cu această emoție a iubirii și care oglindește ceea ce există deja în noi. Omul potrivit intră în viața noastră când am încetat lupta, când am renunțat la “nevoia” de a mai umple golurile cu ajutorul celorlalți.  

Cu toate acestea, întâlnirea noastră cu oameni care nu ne iubesc reprezintă o oportunitate uriașă pentru noi, tocmai datorită dezamăgirilor cu care vine la pachet. Acești oameni ne arată în ce circumstanțe avem tendința să uităm de noi și ne determină să acționăm în consecință. Ne împing spre desăvârșire, spre consolidarea relației cu noi. Iar când noi devenim acasă pentru noi, acesta este cel mai minunat loc în care îți dorești să fii. 

Citește și:

Cum să accepți dorul, o emoție care ne dă mari bătăi de cap și de suflet

Ce înseamnă o relație toxică și cum o poți părăsi?

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Relații sănătoase Vs. relații toxice

SELF-IMPROVEMENT//

Despre școală, printre raze de lumină și schelete în dulap

SELF-IMPROVEMENT//

“În ce tabără ești?” sau despre cum se schimbă oamenii

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.