SELF-IMPROVEMENT//

De ce ne simțim, uneori, rățușca cea urâtă

Fie că vorbim despre sindromul impostorului sau despre sentimentul de inadecvare, soluția pentru echilibru e chiar în noi.


În următoarele 5 minute vei afla:

– Cum pot coexista rățuștele și lebedele în aceeași persoană.
– De ce să nu te temi de unicitatea ta.


Multă vreme, unicitatea a fost pentru mine o povară. Știam, cu fiecare fibră a ființei mele, că sunt diferită. Nu mai bună sau mai rea. Doar diferită. Și asta era, uneori, copleșitor. 

În consecință, m-am străduit să mă integrez în anumite grupuri, contexte și, din exterior, părea că mă descurc de minune. Din interior însă… se simțea tare diferit. Era o continuă muncă, luptă mai degrabă, să nu vadă cumva ceilalți cine sunt cu adevărat, că sigur mă resping. Pe scurt, mă simțeam ”rățușca cea urâtă”.

Paradoxul e că, în exterior, eram o lebădă de toată frumusețea. De la aspectul fizic (corp, ținută, expresivitate corporală) până la ușurința relaționării, conversații profunde și impact masiv. Știi când intri într-o încăpere și aproape toată lumea e adunată în jurul unei singure persoane? Ei, aia eram eu. Și la job și în familie și în contexte sociale (mult) mai largi. Ceva vreme, am uitat de rățușcă.

Ok, toate bune și frumoase. Dar… 

În copilărie, am fost grăsuță și cei din jur au avut grijă să-mi sublinieze asta cât mai des și mai puțin diplomatic posibil. Am contracarat cu rezultatele la învățătură. Mă rog, ce-o fi fost aia pe care am făcut-o acum zeci de ani, în sistemul bazat pe recompensă și pedeapsă. 

Acum câțiva ani, m-am reîntâlnit cu câțiva colegi de școală generală, iar adulții aceia încă se uitau la mine cu venerație și respect. ”Măi Magda, nu știu, frate, cum făceai tu de înțelegeai tot și așa de repede că noi încă nu pricepeam subiectul, darămite conținutul”. Bing! Atunci au început să mi se aprindă primele beculețe. Aha, era ea urâtă (așa se percepea prin ochii celorlalți), draga de rățușcă , dar măcar era deșteaptă și ceilalți nu se mai uitau la altceva. Distragerea atenției. Mai ales atenția rățuștei.

Cum a ajuns lebăda din nou rățușcă?

După ce au început să apară copiii în viața mea, măștile au căzut, una câte una, mai greu sau mai ușor. Cred că mai sunt câteva rătăcite, cu care încă negociez. 

Lebăda a început să se simtă impostor. Părea să vorbească o altă limbă decât cea a majorității celor cu care interacționa. Jobul ei de succes a devenit o povară. Prietenii nu prea o mai (re)cunoșteau. Sincer, ea însăși nu prea știa cine e, cu adevărat. Nu se uitase cu sinceritate la asta de zeci de ani. Penele au început să cadă, una câte una.

În străduința de a-și acoperi goliciunea, lebăda a început să caute, poate cumva cu disperare. Și tot ce ajungea la ea era: în human design ești Reflector, parte din 1% (1%, WTF!!!) din populația lumii, rolul tău e de a reflecta starea conștiinței generale. BUM. În numerologie, ești 11 = unicitate, potențial spiritual uriaș, dacă îți urmezi calea ajuți la elevarea omenirii, BUM. În enneagram ești Individualistul, care simte că e diferit de ceilalți și ce are de făcut este să accepte asta ca pe un dar, cu toții suntem așa. BUM.

La naiba, după ce că eram o lebădă cheală, ce ajungea la mine, percepția proprie asupra a ceea ce descopeream, era că, de fapt, eram o lebădă neagră. Unică. Rară. Și mai multă presiune. 

Ce naiba fac cu responsabilitatea unicității? Nu, nici gând să-mi pot asuma așa ceva. Cine sunt eu să schimb lumea? Eu? Pe bune? Anxietate, depresie. Pauză.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


Ce s-a întâmplat cu zburătoarea asta?

În pauza de doi ani pe care mi-am acordat-o, mi-au crescut la loc penele. De fapt, aripile. Nici nu mai contează dacă sunt albe sau negre, că sunt de lebădă sau de rățușcă, de vultur, rândunică sau altă ființă. 

De cele mai multe ori, mă simt lebădă de-adevăratelea. Uneori mă simt rățușcă. Se mai întoarce sentimentul de inadecvare din când în când, dar mă pot repune relativ repede în propria piele autentică. E în regulă să mă simt rățușca cea urâtă, uneori. Poate să însemne că nu sunt în compania potrivită mie, că am încă de lucrat cu credințe vechi (asta nu cred că se termină în această viață), că sunt în evoluție și cine știe ce mai apare de fiecare dată.

Nu se simte plăcut, dar sună alarma și știu că e ceva de lucrat acolo. Atât.

Acum știu că suntem 7-8 miliarde de unicități. Că unicitatea nu e o povară, ci un dar. Îl poți pune la naftalină sau îl poți folosi. E alegerea fiecăruia. A fi tu însuți e o alegere. Unii o facem în această viață, alții nu. Și e în regulă, oricum ar fi. Venim aici să experimentăm.

La fel ca în poveste, de fapt putem fi amândouă. Și rățușcă, și lebădă. Alternăm între roluri. Și când înțelegem asta, dispare lupta. Nu mă mai lupt să par cineva sau ceva ce nu sunt. Dacă mă simt lebădă și sunt percepută ca rățușcă, e în regulă. Dacă mă simt rățușcă și sunt văzută că lebădă, iar e ok. Important e doar ce înseamnă asta pentru mine. Cum mă ajută să trăiesc cât mai liber, să fiu eu însămi, cu responsabilitatea naturală a unicității.

Acum lucrez cu femei minunate care îmi spun: mă simt ca un impostor (incredibil, cuvântul meu preferat multă vreme), ceilalți nu mă înțeleg, sunt prea diferită de alții, simt că îi păcălesc pe ceilalți și pe mine, vreau să mă simt bine exact așa cum sunt, fără să trebuiască să dovedesc ceva cuiva.

Știu exact cum se simte asta și care e remediul. Totala acceptare a cine suntem. Perfecți, în evoluție. Unici. Lucrez intensiv pe acest subiect. Mă iubesc exact așa cum sunt. Oricât de clișeistic sau de general ar suna, când începem să contemplăm aceste cuvinte și să resimțim adevărul propriu fiecăruia dintre noi, magia se întâmplă. 

Spor la zbor îți doresc!

Citește și:

Cum să te autopromovezi adecvat la locul de muncă: 12 strategii

Credințele limitative: ochelarii de cal care ne obligă să privim în direcțiile pe care ni le programăm

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Cum va arăta lumea după 15 mai? Exercițiu de imaginație

SELF-IMPROVEMENT//

Despre viață, psihic, moarte, sinucidere – între mituri și realitate

WELLBEING//

Radiografia începutului de izolare: autodezvăluire asumată

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.