SELF-IMPROVEMENT//

De ce ne certăm?

O explorare plină de umor a unor motive cât se poate de serioase.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce o ceartă poate fi privită și ca o oportunitate.
– Cum poate un cuplu să divorțeze de la un snop de morcovi.


N-ar fi drăguț să ne putem înțelege între noi? N-ar fi cool să discutăm rațional și constructiv de fiecare dată? Sau măcar (dacă tot ne umplem de nervi și strigăm unii la alții) să rezolvăm ceva când ne certăm? Ei bine, nu e singura situație în care viața e nedreaptă.  Și nici singura în care un lucru nu e bun sau rău, ci există doar un context în care devine bun sau rău. Așadar, o să încerc să argumentez de ce ne certăm, la ce ne folosește și la ce nu.

Ne certăm din cauza reperelor diferite și a lipsei de flexibilitate

Să pornim de la ce e ceartă, cum o definim adică? DEX-ul ne spune că este „discuție aprinsă (cu schimb de vorbe aspre) rezultată din păreri sau interese diferite”. Ne ajută, cred eu, în lămurirea motivelor cognitive pentru care ajungem să ne certăm. Și da, primele dintre motive ar fi acelea că suntem diferiți și / sau avem interese diferite. Nu suntem doar diferiți ci chiar foarte diferiți câteodată. Societatea nu ne mai oferă repere, iar asta înseamnă că ne permite să ne definim singuri reperele care să despartă binele de rău. Reperele astea au rol de a pune ordine în haosul informațional care ne înconjoară și ne ajută să fim eficienți, dar dihotomici (pe modelul alb-negru, adică). Odată ce am definit reperele o să ni le luăm în posesie, ceea ce în viața de toate zilele se regăsește sub exprimările care încep cu „așa se face”, „așa trebuie făcut” sau „așa e normal”. Libertatea menționată anterior face ca reperele astea să fie din ce în ce mai diverse. Iar acolo unde avem diversitate e nevoie de flexibilitate. Dacă o avem suntem toleranți și constructivi, dacă nu (ce să vezi?) ne certăm.  Pentru că valorile și părerile mele sunt mai bune decât ale tale, nu?

Ne certăm din cauza priorităților concurente

Atunci când vine vorba de interese, lucrurile stau cam așa. Fiecare dintre noi are pe undeva prin cap o listă cu lucruri de făcut, personale și profesionale. Indiferent cât de altruiști ne credem, pentru fiecare dintre noi ce e pe lista personală e important. Atunci când cineva vrea ceva de la mine, acomodarea cerinței presupune deseori să decid că doleanța omului are nevoie de un loc prioritar pe lista mea. Problema fiind aceea că prioritățile nu cooperează, ci concurează. Dacă nu sunt pregătit să îmi modific ordinea din listă, o să mi-o apăr. Și iată cum se plantează sămânța conflictului. Mai ales că sunt mari șanse fie să nu fim conștienți de propria listă, fie să nu fim dispuși să ne negociem constructiv și reciproc prioritățile.

Carevasăzică, din punct de vedere cognitiv cearta nu e musai un lucru rău, fiind singura oportunitate de negociere a priorităților și de flexibilizare a reperelor personale. Devine un lucru rău dacă singurul interes este acela al impunerii punctului de vedere, caz în care lucrurile decurg precum în bancul cu personajele implicate într-un pariu, respectiv un hoț și un fraier. Cearta în care singurul interes este să ai dreptate este (în general) distructivă și nu convinge pe nimeni de nimic, creând doar terenul pentru următoarea confruntare pe aceeași temă. Deci, următoarea dată când te prinzi că e a nu știu câta oară când te cerți pe aceeași temă, gândește-te mai degrabă cine impune cui un punct de vedere și  cum poți trece de la impunere la negociere.

Ne certăm ca să ne negociem teritoriul

Să trecem acum la partea emoțională a poveștii. Spuneam mai sus că ne luăm în posesie reperele despre lume și viață. Odată ce am făcut asta, intră în acțiune impulsul de a ne apăra teritoriul și (implicit) pe noi înșine. Reacția asta e automată (deci rapidă) și controlată emoțional, nu rațional. Mândria (sau orgoliul, cum vreți) devine o unealtă de (auto-apărare), face casă bună cu agresivitatea și se potențează din iluzia forței, a puterii. Așadar, data viitoare când vă surprindeți partenerul de ceartă ducându-se până în pânzele albe cu argumente care nu rezistă sub lupa raționalului, nu-i chestionați inteligența. Nu IQ-ul omului e problema, ci partea din el (sau ea) aflată sub egida monkey business, adică în controlul părții emoționale a creierului. Așa aveți o șansă poate la îngăduința altuia atunci când voi ajungeți fix în aceeași situație. 

Următoarea tranzacție emoțională care stă la baza certurilor este echivalarea lui ”diferit” cu ”greșit”. Facem asta, în mod automat pentru că avem nevoie de auto-validare. Doar că, dacă diferit = greșit, noi suntem diferiți și cineva trebuie să fie greșit, ghiciți ce? Tu, firește, o să fii greșit, iar eu o să caut argumentele pentru a demonstra că eu sunt OK. 

Ca și cum cele de mai sus nu făceau deja lucrurile complicate, mai avem o problemă. Dialogul dintre noi se desfășoară pe două planuri. Unul concret în care se schimbă cuvinte și se fac gesturi și unul mental în care se adaugă semnificație gesturilor sau cuvintelor. După cum a constatat unul dintre clienții mei, „lucrurile mici sunt problema în viață, așa că, uite, eu divorțez din cauza unui snop de morcovi”. Povestea suna cam așa: partenerii de cuplu aveau opinii diferite despre locul potrivit pentru morcovi (în frigider sau afară). Asta făcea posibil ca morcovii să fie întotdeauna în locul greșit. Certurile nu erau niciodată despre morcovi, pentru că în spatele lui „de ce sunt morcovii acolo?” erau semnificații de tipul „ce te rog eu nu contează”, „nu ții cont de mine”, „în casa asta facem doar cum vrei tu” etc. Sigur locul morcovilor nu era singura diferență de opinie din cuplu, dar e mult mai la îndemână să deschizi o discuție despre zarzavat decât una despre insatisfacție sexuală sau nevoia de a deveni părinte. Așadar, data viitoare când te cerți de la o „tâmpenie” e poate util să te gândești de ce te cerți de fapt.

Cearta poate fi și constructivă

Sigur că aș mai putea scrie mult și bine despre de ce ne certăm, dar, pentru că cearta e parte din viață și eu am spațiul limitat, haideți să vedem cum să ne certăm constructiv.

Prima chestie de ținut minte e că cearta nu rezolvă probleme, ci ventilează emoții. Am stabilit că suntem la înaintare cu partea noastră emoțională, așa că (deseori) valoarea cognitivă a unei certe nu o să depășească nivelul grădiniței. Problemele se rezolvă după ce ai terminat să te cerți, cu o cafea sau un pahar din vin în față, rațional și constructiv.

A doua chestie este că tindem să uităm motivele de ceartă, dar ținem minte vânătăile emoționale (sau, mai rău, pe cele pe bune). În consecință, e important cum te cerți: fără jigniri, fără sarcasm (care nu e umor, ci agresiune – vine din termenul grecesc care desemna „a sfâșia cu dinții”), fără agresiuni fizice, fără ridiculizarea celuilalt și fără amenințări cu despărțirea. Cearta conform acestor reguli nu e un predictor al ruperii relației. Din contră, lipsa ei este unul. Dacă nu se ceartă nimeni, fie nu ne pasă, fie unul dintre noi trăiește viața celuilalt.

A treia șmecherie este să știi când să te pui pe pauză, respectiv să simți când urmează să fii controlat de strămoșul maimuță din tine și urmează să-ți pierzi controlul discursului. Ăla e momentul potrivit pentru punerea pe pauză a discuției, cu obligația de a reveni și discuta rațional despre problemă.

Ultimul lucru care face diferența este respectarea perspectivei celuilalt și disponibilitatea de a o înțelege. Atitudine diferită de cea în care atac perspectiva diferită de a mea sau încerc să-i explic omului că pepenele pe care doarme e mazăre, respectiv că n-are nicio problemă, i se pare lui.

Mda, știu, nimic nu mai e simplu pe lumea asta. Nici cearta nu mai e ce era, are deja niște reguli. Ei bine, da, relațiile nu mai au valoare de supraviețuire, așa că o calitate bună a lor devine factorul care ne face să rămânem în ele. Să știi cum să te cerți e o abilitate care poate contribui la relații de lungă durată, mulțumitoare și funcționale.

Citește și:

Îți sare țandăra din orice? Iată 5 metode să-ți păstrezi calmul.

Autoreglarea emoțională pe repede înainte

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

Uff, de ce e atât de greu să găsești pe cineva?

EFICIENȚĂ//

5 temeri de înfruntat când devii freelancer

OAMENI THRIVE//

Diana Cosmin, jurnalistă: ”Viața e prea scurtă ca să faci pe plac tuturor”

Înscrie-te pentru a primi newsletter-ul

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.