SELF-IMPROVEMENT//

De ce ne alegem parteneri nepotriviți și cum putem schimba asta?

Află de ce poveștile romantice începute intens se termină, uneori, cu multă nefericire.


În următoarele 5 minute vei afla:

– De ce este important să ne simțim în siguranță în relația de cuplu.
– Cum ajungem să repetăm tiparele dureroase din copilărie.


Auzim, de multe ori, povești de dragoste care încep romantic și intens și se termină cu multă nefericire, asta dacă ajung vreodată la un sfârșit. Deși ne promitem că nu ne vom (mai) alege parteneri nepotriviți, creierul nostru se îndreapta automat către persoane pe care ni se pare că le ”știm de o viață” și care ajung, dacă nu devenim conștienți de aceste mecanisme și nu le schimbăm, să ne lase aceleași urme dureroase. Este ca și cum am continua să mergem pe aceeași stradă cu o mașină fără frâne, fără să ne luăm, din nou și din nou, vreo măsură de precauție sau protecție.

Avem mintea plină de informații despre cum trebuie să facem lucrurile, dar continuăm să facem aceleași alegeri care nu ni se potrivesc. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că rareori rațiunea ne dictează aceste căi, chiar și atunci când credem că sunt raționale. Creierul nostru nu alege ce e bine pentru noi, ci ceea ce ne este familiar. Iar ceea ce ne este familiar nu este neapărat și benefic. Într-un fel sau altul, ne pune în poziția de a repeta ceea ce a fost dureros. Dar acest lucru nu exclude posibilitatea de a începe să schimbăm, conștient. Iar o cheie de schimbare este cultivarea, conștientă, a unui atașament securizant în relația de cuplu.

Ce este atașamentul?

Atașamentul este un concept-cheie, atunci cand vorbim de modul în care ne manifestăm în relații, mai ales în cele apropiate. Sănătatea emoțională, bunăstarea și echilibrul echivalează, în termenii teoriei lui John Bowlby, cu un atașament securizant. El este baza de echilibru de care avem nevoie pentru a ne construi relații sănătoase și o viață în care să predomine încrederea și optimismul în relații. 

Atașamentul se structurează în primii ani de viață, în funcție de legătura cu persoana de atașament, cel mai adesea reprezentată de mamă, așa cum au observat John Bowlby si Mary Ainsworth. Studiul „Strange Situation”, care a luat în calcul și a urmărit 26 de femei însărcinate și copiii lor pe parcursul unui an, a observat reacția copiilor la separarea și reunirea cu mama și expunerea lor la o persoană străină. Mary Ainsworth a considerat mai elocvent răspunsul la reunire, decât cel la separare. În timp ce copiii siguri se linișteau imediat la reunirea cu mama și arătau încredere în disponibilitatea persoanei de atașament, deși și ei plângeau la plecare, copiii evitanți se comportau ca și cum mama nici nu plecase, deși nivelul lor de cortizon creștea pe timpul plecării, iar cei ambivalenți deveneau extrem de preocupați să nu piardă din nou persoana de atașament la revedere, fie că se manifestau furios sau pasiv, ei erau copleșiți – „era ca și cum – chiar și în prezența ei – acești copii căutau o mamă care nu era acolo” (David J Wallin, Atașamentul în psihoterapie).

Dacă persoana de atașament este o „mamă suficient de bună” (Donald Winnicott) și este atentă și responsivă la nevoile bebelușului, el va dobândi încredere în ceilalți. Lumea se va structura ca un mediu primitor, în care nevoile noastre sunt văzute, acceptate și îndeplinite, așa că vom avea curajul să cerem și încrederea că vom primi, curajul să luăm distanță și încrederea că ne putem reapropia. Dacă acest lucru nu se întâmplă, fie vom trăi cu senzația că trebuie să facem tot timpul mai mult, pentru a fi auziți și văzuți și pentru a păstra relația, existând tot timpul o frică inconștientă de pierdere, fie ne vom resemna si vom ajunge la concluzia ca nu e bine să ne bazăm pe nimeni și vom fugi de intimitate, apropiere și emoții – atașamentul evitant. Când copilăria este marcată de multe traume și puțin suport, se va dezvolta un atașament dezorganizat, fără o strategie clară de răspuns, iar acest al patrulea tip de atașament este și cel mai anevoios.

În cuplu, ca acasă

În relația de cuplu, cel mai adesea, vom aplica același model de raportare la celălalt ca în familia de origine deși, desigur, pe parcursul vieții, putem avea mai multe șanse de a lega o relație de atașament securizant, chiar dacă prima legătură vitală nu a funcționat ca o bază sigură pentru noi. 

Astfel, dacă avem un atașament anxios vom trăi, mai ales în condiții de stres, frică de pierdere și de distanțare, și ne va veni uneori greu să acceptam individualitatea celuilalt și depărtarea, fără să o resimțim ca pe o amenințare. De cealaltă parte, dacă avem un atașament evitant și suntem obișnuiți să ne bazăm doar pe noi, ne va fi greu să investim încredere, să ne apropiem, să ne arătăm emoțiile. 

În multe cupluri, se combină aceste două tipuri de atașament, iar partenerii de cuplu sunt nemultumiți și apar multe conflicte din lucruri aparent minore, căci în spate se negociază, de fapt, ceva mult mai adânc și semnificativ: încrederea și siguranța. Pot avea încredere în tine că nu mă vei părăsi? Pot avea încredere în tine că nu mă vei răni? Merită să mă apropii?

Contrar a ceea ce-și doresc, partenerii ajung să se rănească unul pe celălalt și să-și retrăiască în relația de cuplu traumele din trecut. Intră într-o buclă negativă și le vine greu să se apropie, să aibă încredere, să fie vulnerabili, fără frica de a fi răniți. Pentru ca acest lucru să se oprească și să putem construi un atașament sigur în relația de cuplu, este nevoie sa intrăm în contact cu aceste emoții dureroase din trecutul nostru și să ne asumăm schimbarea. Să avem curajul să riscăm să ne dezvăluim și să găsim la celălalt capăt acceptare.

De la nesiguranță la siguranță. Un nou început

Atunci când ne dorim să construim, conștient, un atașament securizant într-o relație de cuplu este nevoie atât de muncă individuală, cât și de înțelegere din partea celuilalt. Pe lângă procesul uneori lung și anevoios de vindecare personală care poate avea loc în cadrul terapiei, e nevoie ca în relația de cuplu să ne simțim în siguranță. Un mediu pe care îl percepem ca fiind plin de pericole nu ne va fi un teren fertil pentru însănătoșire, de aceea implicarea și suportul partenerului sunt esențiale. Avem nevoie ca partenerul să nu ne apese cele mai dureroase butoane și vice-versa. Scopul este, dimpotrivă, să creăm în cuplu un loc unde ne putem înțelege și accepta reciproc.


Povești care vă inspiră, care vă vor emoționa și care, în același timp, vă vor ajuta să rămâneți sănătoși emoțional și fizic.

→ Săptămânal la tine în inbox.


În cele din urmă, relațiile funcționale nu sunt relații fără dificultăți și, chiar și în situațiile cele mai fericite, vindecarea durează. Pot partenerii de cuplu să contribuie la această vindecare? Pentru ca acest lucru să se întample, e nevoie să înlocuim încercarea de schimbare a celuilalt cu acceptarea necondiționată a emoțiilor lui dureroase. E nevoie să acceptăm în celălalt lucruri pe care deseori ne vine greu să le acceptăm în noi înșine. Este nevoie să trăim în prezent și să realizăm care sunt factorii declanșatori care ne duc în trecut și în emoțiile dureroase încă neprocesate.

Rezultatele se dovedesc însă satisfăcătoare atât în relația de cuplu, cât și în alte relații ale noastre, cum ar fi cele cu copiii. „Dacă se căsătoresc cu bărbați cooperanți, care le oferă legături securizante, mamele cu atașament anxios sunt capabile să fie părinți iubitori, astfel încât copiii lor prezintă reacții securizante la separarea și reunirea cu ele”, spune Sue Johnson în Teoria atașamentului în practică.

Cum suntem într-un cuplu cu atașament sănătos

Atunci când avem încredere, putem să cerem ce avem nevoie și putem aborda subiecte delicate, în care știm că nu vom fi tot timpul de acord cu partenerul. Putem să vorbim despre emoțiile noastre, inclusiv cele dureroase, fără frica de a fi respinși. Avem încredere că ne putem distanța și reapropia. Ne putem ocupa de noi, fără să simțim că astfel părăsim relația, noi înșine sau celălalt. 

Un atașament sănătos înseamnă, în primul rând, o bază de siguranță, care se vede mai ales în momentele tensionate. Căci o relația bazată pe un atașament sigur nu presupune absența conflictelor, ele sunt însă mai ușor de parcurs. În același timp, studiile arată că în relațiile de durată, interacțiuni pozitive le depășesc pe cele negative, raportul fiind de 3 la 1.

Când apropierea a fost periculoasă sau incertă, când a existat abandon sau respingere, când avem un istoric de relații în care nu ne-am simțit înțeleși, văzuți, ascultați, apreciați, aceste lucruri nu sunt ușor de făcut, mai ales că momentele stresante nu lipsesc din viață sau relații, iar dobândirea unui atașament securizant poate dura și ani. Această bază de siguranță este, însă, ca un teren fertil, în care pot crește și se pot dezvolta experiențe și emoții pozitive de care altfel ne-am lipsi.

Citește și:

Relația de cuplu și dificultățile ei

Relații sănătoase Vs. relații toxice

S-ar putea să-ți placă și…

SELF-IMPROVEMENT//

5 obiceiuri zilnice care te duc mai aproape de bani, succes și împlinire

Foto: Sabina Ghiormescu
OAMENI THRIVE//

Gáspár György: ”Cred în iubire și în vindecare”

EFICIENȚĂ//

Diana Stănculeanu, psiholog: ”Istoria ne arată că perioadele de mare încercare ale umanității au generat progres semnificativ”

Thrive Global
Curajul este ca un mușchi. Și știu din proprie experiență că pe măsură ce îl exersezi devine din ce în ce mai ușor să nu te lași copleșit de temeri.

- Arianna Huffington

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi o experiență plăcută. Pentru a continua navigarea pe site trebuie să fii de acord cu uzul lor. Mai multe informații despre modul în care folosim cookie-uri poți afla citind politica noastră de confidențialitate.